familie

Prietenă a familiei Gruia: Unul dintre soţi m-a sunat cu o zi înainte, nu a spus nimic, doar plângea

O prietenă apropiată a familiei Gruia a afirmat, vineri, că înainte cu o zi ca fostul poliţist să-şi împuşte soţia şi fiica, a primit un telefon de la "unul dintre soţi" care nu a spus nimic, "doar a plâns", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Franţa: O mamă şi-a abandonat cei cinci copii timp de trei zile pentru a merge să se roage

Cinci copii cu vârste între doi şi 12 ani au fost lăsaţi singuri timp de trei zile în Saint-Maixent-l'Ecole, în vestul Franţei, pentru ca mama lor să meargă să se roage, a precizat, joi, Parchetul din Niort (vest), citat de AFP.

USA: O mamă care s-a aruncat cu maşina în Hudson, a murit împreună cu trei dintre copiii săi

O tânără americancă a plonjat în mod voit cu maşina în Hudson, în apropiere de New York, găsindu-şi sfârşitul în acelaşi timp cu trei dintre copiii săi, în timp ce un al patrulea a reuşit să scape, a anunţat, miercuri, poliţia, citată de AFP.

Motivul conflictului din casa fostului şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj. Vezi ce spun vecinii

Conflictul izbucnit în familia lui Ion Gruia, în urma căruia fostul şef al Biroului de Arme de la IPJ Dolj şi-a împuşcat soţia şi fiica şi a încercat să se sinucidă, ar fi fost provocat, potrivit vecinilor, de o posibilă relaţie pe care fiica o avea cu o persoană din Elveţia, unde mergea la studii.

Numărul infracţiunilor din familie a crescut cu 26 la sută în 2010 faţă de 2009

Numărul infracţiunilor din familie a crescut cu 26 la sută în 2010 faţă de 2009, iar numărul loviturilor cauzatoare de moarte s-a dublat, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prezentate, marţi, de Asociaţia No Abuse.

Rudele tinerei ucise în Spania spun că ea va fi, cel mai probabil, înmormântată în ţara respectivă

Rudele din localitatea sibiană Copşa Mică ale tinerei ucise de iubitul ei în Spania spun că sora şi mama victimei sunt şocate şi, cel mai probabil, nu îi vor aduce trupul în ţară pentru că ar costa prea mult, dar şi pentru că nu mai vor "să aibă nimic de-a face" cu rudele tânărului acuzat de crimă.

Tatăl românului ce şi-a ucis concubina în Spania spune că fiul său ar fi fost agresat de aceasta

Tatăl românului din Spania care şi-a ucis concubina susţine că fiul său i-ar fi povestit că nu se mai înţelegea cu tânăra, că existau scandaluri şi că aceasta, împreună cu mama şi sora sa, l-ar fi agresat, inclusiv în dimineaţa crimei, astfel că bărbatul şi-a strangulat iubita cu un cordon.

Familie din Gorj, evacuată după ce o alunecare de teren i-a distrus locuinţa

O familie din judeţul Gorj a fost evacuată, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce o alunecare de teren i-a distrus locuinţa, fenomenul, care a afectat peste şase hectare de teren, fiind provocat cel mai probabil de surpări în abatajele fostei unităţi miniere Boca, închisă în 2002.

Familia actriţei Nicole Kidman deţine terenuri cât suprafaţa totală a Ungariei

Familia actriţei Nicole Kidman deţine terenuri în Australia care, însumate, echivalează cu suprafaţa totală a Ungariei, potrivit businessmagazin.ro, care citează dailymail.co.uk.

Bryan Adams va deveni tată pentru prima oară

Cântăreţul canadian Bryan Adams va deveni tată pentru prima oară la vârsta de 51 de ani, iubita lui urmând să nască, în luna mai, primul copil al cuplului, potrivit unor surse citate de presa britanică, informează contactmusic.com.

Angela Gheorghiu s-a împăcat cu soţul ei, tenorul Roberto Alagna

Soprana română Angela Gheorghiu a anunţat într-un interviu recent că s-a împăcat cu soţul ei, tenorul Roberto Alagna, cei doi artişti de operă formând din nou un cuplu fericit, informează express.co.uk.

Victoria şi David Beckham vor avea o fetiţă

Victoria şi soţul ei, David Beckham, vor deveni părinţii unei fetiţe în această vară, a anunţat cu multă mândrie fotbalistul britanic, vineri, într-o conferinţă de presă organizată la Los Angeles.

Bistriţa: Părinţii unui tânăr mort după o altercaţie cer agresorului un milion de euro daune morale

Părinţii unui tânăr care a murit, luna trecută, în urma unei altercaţii îi cer agresorului, un tânăr de 29 de ani din Bistriţa, un milion de euro daune morale şi 7.600 de lei daune materiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O femeie a murit după o operaţie de hernie de disc. Familia acuză medicii de malpraxis

Familia unei femei de 31 de ani care a murit, săptămâna trecută, la Spitalul Judeţean din Timişoara, după o operaţie de hernie de disc, acuză medicii care s-au ocupat de caz de malpraxis, în timp ce reprezentanţii spitalului spun că o eventuală anchetă va începe în funcţie de rezultatul autopsiei.

Radu Mazăre îi va dedica mamei sale piesa „Rugă pentru părinţi”, pe 8 martie la „Happy Hour”

Radu Mazăre îi va dedica mamei sale piesa "Rugă pentru părinţi", cântată special pentru ea de Luminiţa Anghel, pe 8 martie, la emisiunea "Happy Hour" de la Pro TV, informează televiziunea.

Dâmboviţa: Un bărbat a murit, iar soţia şi copilul lor au ajuns la spital intoxicaţi cu naftalină

Un bărbat de 34 de ani din comuna dâmboviţeană Vulcana Băi a murit, iar soţia şi fiica acestuia, în vârstă de nouă ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce s-au intoxicat cu naftalină în locuinţa lor.

Tatăl poliţistului lovit în cap cu o sticlă spune că acesta nu a primit bani de tratament de la MAI

Poliţistul din Târgovişte, care aproape şase luni a stat în comă, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap într-un local, a fost deconectat de la aparate şi respiră, însă are nevoie de bani pentru continuarea tratamentului, tatăl acestuia susţinând că fiul său nu a primit încă banii promişi de MAI.

Monica Columbeanu neagă că ar fi bătut-o pe Irina

Monica Columbeanu spune că va face tot ce este posibil şi legal pentru ca fiica sa, Irina, să aibă parte de o îngrijire şi o creştere normală oferită de ea şi de familia sa, precizând că respinge orice acuzaţii care i-au fost aduse în legătură cu fetiţa ei.

Un copil dat dispărut în 1988 şi-a regăsit familia

Un român, aflat la muncă în Cipru, a contactat Poliţia Română pentru a-şi găsi familia pierdută în 1988, după ce părinţii săi au divorţat, iar tatăl său l-a pierdut, însă autorităţile române au emis acte de identitate pe numele copilului, declarat născut în 1982 cu părinţi necunoscuţi.

Raluca Turcan, despre soţul ei: Valeriu e un om minunat

Raluca Turcan vorbeşte, într-un interviu publicat în noul număr al revistei Ce se întâmplă, Doctore?, despre relaţia cu soţul ei, Valeriu, despre care spune că este "un om minunat", dar şi despre culisele vieţii unei femei politician.

Raluca Turcan vorbeşte despre iubire şi politică, duminică, în emisiunea „Doamne de poveste”

Raluca Turcan va vorbi despre relaţia de iubire pe care o are cu soţul ei, Valeriu, despre fiul lor, Eric, dar şi despre lupta cu misoginismul colegilor din politică, duminică, în emisiunea "Doamne de poveste", difuzată pe postul Acasă, de la ora 17.30, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Tată a şapte copii, judecat pentru că şi-a ucis soţia şi a îngropat-o în grădina familiei

Un francez, tată a şapte copii, este judecat în Rennes, Franţa, pentru uciderea soţiei în 2006, al cărei trup l-ar fi îngropat în grădina casei, după care ar fi ars rămăşiţele doi ani mai târziu, pe grătarul pe care membrii familiei găteau, transmite AFP.

Victoria Beckham: Aş putea avea un al cincilea copil, dacă nici acum nu nasc o fetiţă – VIDEO

Victoria Beckham, însărcinată în patru luni şi care are deja trei băieţi cu fotbalistul David Beckham, a declarat într-un interviu acordat postului CNN că ar putea încerca să rămână din nou însărcinată, în viitor, dacă nici de această dată nu va naşte o fetiţă, informează dailymail.co.uk.

Halle Berry: Fiica mea este o persoană de culoare

Actriţa americană Halle Berry a declarat într-un interviu recent că o consideră pe fiica ei, Nahla, drept o persoană de culoare, în ciuda faptului că tatăl acesteia, modelul canadian Gabriel Aubry este caucazian, informează contactmusic.com.

Carmen Tănase vorbeşte despre iubirea trăită alături de soţul ei – duminică, la „Doamne de poveste”

Actriţa Carmen Tănase vorbeşte despre povestea de iubire trăită alături de soţul ei, Victor, dar şi despre drama prin care a trecut, la moartea acestuia, în emisiunea "Doamne de poveste", difuzată duminică, de la ora 17.30, la postul Acasă, informează televiziunea.

Carmen Tănase vorbeşte despre iubirea trăită alături de soţul ei – duminică, la „Doamne de poveste”

Actriţa Carmen Tănase vorbeşte despre povestea de iubire trăită alături de soţul ei, Victor, dar şi despre drama prin care a trecut, la moartea acestuia, în emisiunea "Doamne de poveste", difuzată duminică, de la ora 17.30, la postul Acasă, informează televiziunea.

Tânărul reţinut în cazul furtului unui milion euro nu a mers niciodată la şcoală şi nu avea buletin

Tânărul de 16 ani reţinut în cazul furtului unui milion de euro provine dintr-o familie săracă, nu a mers niciodată la şcoală şi nu avea carte de identitate în momentul reţinerii, astfel că poliţiştii au făcut demersuri pentru eliberarea unui act de identitate provizoriu.

Un cuplu de homosexuali din România vrea să înfieze un copil

Nicu şi Tudor - un cuplu de homosexuali din România - îşi doresc să se căsătorească şi să aibă un copil, după cum au declarat cei doi îndrăgostiţi pentru emisiunea "Poveştiri Adevărate", care va fi difuzată vineri, de la ora 17.30, pe postul Acasă.

Treizeci şi trei de membri ai familiei fostului preşedinte tunisian au fost arestaţi

Treizeci şi trei de membri ai familiei preşedintelui tunisian îndepărtat de la putere, Zine El Abidine Ben Ali, suspectaţi de "crime contra Tunisiei", au fost arestaţi în ultimele zile, a anunţat joi televiziunea naţională, citând o sursă oficială.

Botiş: Cazurile de violenţă în familie, verificate de echipe multidisciplinare şi interinstituţionale

Cazurile de violenţă în familie vor fi verificate de către echipe multidisciplinare şi interinstituţionale, pe baza unor proceduri de lucru valabile în fiecare judeţ, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Familia unui copil mort la naştere despre care se ştia că este băiat a primit de la morgă o fetiţă – VIDEO

Conducerea Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi a dispus efectuarea unei anchete interne, după ce familia unui copil mort la naştere a constatat la morga spitalului că bebeluşul este fetiţă, deşi medicii anunţaseră imediat după naştere că pruncul mort este un băieţel, relatează ProTV.

Bernie Ecclestone, F1: Muncesc până pic pentru fetele mele. Pe ce sparg banii Tamara şi Petra?

La 80 de ani, Bernie Ecclestone, şeful Formulei 1, n-are nici cel mai mic gând să se retragă din activitate, deşi are o avere estimată la aproape 2,9 de miliarde de euro care i-ar putea asigura fără probleme o bătrâneţe liniştită. Capriciile şi pretenţiile financiare ale celor două fete ale sale îl obligă însă să rămână în business, informează www.businessmagazin.ro.

O tânără şi-a ucis soţul în faţa fiului lor de numai 5 ani – VIDEO

O tânără în vârstă de 24 de ani şi-a ucis soţul prin înjunghiere, în timpul unui conflict petrecut pe fondul consumului de alcool, în locuinţă aflându-se şi fiul acestora, în vârstă de cinci ani, informează Poliţia Capitalei.

Jojo este însărcinată în luna a patra

Jojo, actriţa din show-ul "Serviciul Român de Comedie", difuzat la Pro TV, este însărcinată în patru luni, potrivit Pro TV Magazin.

Orlando Bloom caută numele perfect pentru primul său băiat

Orlando Bloom caută numele perfect pentru fiul său, născut pe 7 ianuarie, a declarat mama actorului, potrivit contactmusic.com.

Mihai Găinuşă a devenit tată pentru a doua oară

Mihai Găinuşă a devenit pentru a doua oară tată, soţia lui, Ioana, născând vineri un băieţel sănătos de 3,3 kilograme, la Spitalul Regina Maria din Capitală, potrivit unui comunicat Prima TV.

Doi părinţi şi-au vândut copilul pentru 5.000 de euro

Două persoane - soţ şi soţie - au fost reţinute de procurorii DIICOT Timiş, fiind suspectate că, în 2004, şi-au vândut copilul pentru 5.000 de euro, unei familii din Franţa, cei doi soţi fiind prezentaţi, marţi, magistraţilor Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.

Alocaţia pentru susţinerea familiei poate fi suspendată din cauza absenţelor şcolare ale copiilor

Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară şi care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei pot pierde acest drept din cauza absenţelor şcolare nemotivate ale copiilor, măsura fiind prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2010.

Nicoleta Luciu, geloasă pe sora ei Iuliana. Vezi de ce

Nicoleta şi Iuliana Luciu vor face dezvăluiri despre copilăria lor, despre relaţia dintre ele şi despre planurile pe care şi le-au făcut la început de an, sâmbătă, în emisiunea "Poveştiri adevărate", difuzată de la ora 17.30 pe Acasă, informează postul TV.

Andreea Esca, împreună cu soţul şi copiii, respectă tradiţiile româneşti

Andreea Esca, prezentatoarea Ştirilor Pro TV de la ora 19.00, împreună cu soţul şi copiii, respectă tradiţiile româneşti, după cum a declarat vedeta de televiziune, la Pro TV International.