femeie

Argeş: Femeia acuzată că şi-a ucis copilul de patru ani tăindu-i gâtul cu un cuţit a fost reţinută

Femeia din localitatea argeşeană Poienarii de Muscel, acuzată că şi-a ucis copilul în vârstă de patru ani, căruia i-a tăiat gâtul cu un cuţit de bucătărie, a fost reţinută, iar procurorii Parchetului de pe lângă tribunalul Argeş cer arestarea sa preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iaşi: O femeie de 61 de ani a murit în timp ce era la coadă la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

O femeie de 61 de ani, din localitatea Brăieşti, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce se afla la coadă la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Iaşi, femeia decedând în urma unui stop cardio-respirator, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vaslui: O femeie şi-a aruncat fetiţa de patru ani înspre un poliţist, în urma unui scandal în trafic

O femeie din Vaslui şi-a aruncat fetiţa de patru ani înspre un poliţist în timpul unui scandal în trafic în care agentul de la Poliţia Rutieră avea un conflict cu o altă femeie, concubina unui şofer ce fusese amendat cu 1.350 de lei pentru nerespectarea regulilor de transport a persoanelor.

Consecinţele retrogradării Spaniei din Grupa Mondială: Fosta jucătoare Gala Leon, noul căpitan al echipei de Cupa Davis în locul lui Carlos Moya

Fosta jucătoare Gala Leon îl înlocuieşte pe fostul tenismen Carlos Moya în funcţia de căpitan al echipei masculine a Spaniei, care a retrogradat în acest an din Grupa Mondială a Cupei Davis, a anunţat federaţia iberică.

O femeie s-a aruncat de la etajul opt al unui bloc din Capitală

O femeie s-a aruncat, vineri după-amiază, de la etajul opt al unui bloc de pe Calea Griviţei din Capitală, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, precizând că aceasta era cunoscută cu probleme psihice.

Posibil record de longevitate: O femeie din Mexic spune că are vârsta de 127 de ani – VIDEO

O femeie din Mexic a sărbătorit duminică împlinirea vârstei de 127 de ani şi ar trebui să fie desemnată cea mai bătrână persoană din lume, afirmă rudele şi prietenii acesteia.

Macovei îi răspunde lui Udrea: Eu voi câştiga alegerile prezidenţiale

Monica Macovei, candidat independent la Preşedinţie, spune că ea este cea care va câştiga alegerile, declaraţia venind ca reacţie la afirmaţia Elenei Udrea, care se arăta convinsă că românii vor vota o femeie la alegerile prezidenţiale din acest an.

Timişoara: Notăriţă găsită spânzurată. A scris în biletul de adio că nu mai poate lupta cu zgomotul

O femeie de 37 de ani din Timişoara, notar public, a fost găsită spânzurată de un calorifer, în baia din locuinţa sa, ea lăsând un bilet de adio în care spunea că nu mai poate "lupta cu zgomotul", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeie ucisă cu lovituri de cuţit, pe o stradă din Ploieşti. Principalul suspect este soţul acesteia, el fiind arestat preventiv

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost găsită moartă, luni dimineaţă, pe o stradă din Ploieşti, având mai multe lovituri de cuţit în gât şi în piept, iar soţul acesteia, care este principalul suspect în dosar, a fost dus la audieri. Bărbatul a fost arestat preventiv.

O femeie susţine că este mama biologică a copilului lui Beyonce

O femeie din New York susţine că este mama biologică a copilului cuplului de staruri Beyonce şi Jay-Z, Blue Ivy, şi a depus la o instanţă documentele care, potrivit acesteia, ar dovedi acest lucru.

Femeia găsită moartă în râul Argeş era cercetată în dosarul pensiilor obţinute fraudulos

Femeia găsită înecată sâmbătă în râul Argeş, ea lăsând un bilet în care spunea că se va sinucide, a recurs la acest gest de teamă că va ajunge la închisoare, ea fiind audiată în dosarul pensiilor obţinute fraudulos cu ajutorul unor medici de la Casa de Pensii Argeş.

Poliţiştii au identificat-o pe femeia găsită moartă în râul Argeş. Ea lăsase un bilet că se sinucide

Poliţiştii din judeţul Argeş au identificat-o pe femeia găsită moartă, sâmbătă, în albia râului Argeş, cu o lovitură în zona capului, verificările anchetatorilor arătând că aceasta plecase de acasă vineri şi lăsase un bilet prin care spunea că se va sinucide şi îşi motiva gestul.

Cadavrul unei femei, găsit în albia Argeşului. Poliţia a deschis o anchetă

Cadavrul unei femei a fost găsit, sâmbătă, în albia râului Argeş, Poliţia deschizând o anchetă pentru identificarea acesteia şi pentru stabilirea cauzei morţii, în condiţiile în care în zona capului a fost descoperită o leziune.

Robbie Williams a căzut de pe scenă şi a rupt mâna unei femei, în timpul unui concert – VIDEO

Cântăreţul Robbie Williams a căzut peste o femeie şi i-a rupt mâna după ce şi-a pierdut echilibrul în timpul concertului pe care l-a susţinut recent pe Metro Radio Arena din Newcastle.

Alba: Bărbatul care a împuşcat mortal o femeie în timp ce se afla la vânătoare, reţinut

Bărbatul din judeţul Alba, care a împuşcat mortal o femeie în timp ce se afla la vânătoare şi care a declarat apoi că a confundat victima cu o vulpe, a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, uz de armă letală fără drept şi braconaj.

Alba: Femeie împuşcată mortal de un bărbat care se afla la vânătoare şi a confundat-o cu o vulpe

O femeie în vârstă de 61 de ani din judeţul Alba a fost împuşcată mortal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un bărbat care le-a spus ulterior poliţiştilor că se afla la vânătoare şi a tras din greşeală asupra victimei după ce a confundat-o cu o vulpe.

Femeia cu cinci copii graţiată de preşedintele Băsescu a ieşit din penitenciar

Femeia cu cinci copii graţiată de preşedintele Traian Băsescu a părăsit, marţi seară, Penitenciarul Târgşor din judeţul Prahova, unde şi-a petrecut ultimul an, fiind condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare pentru furt.

Preşedintele Băsescu a graţiat o femeie, mamă a cinci copii, din motive umanitare

Preşedintele Traian Băsescu a graţiat, marţi, o femeie, mamă a cinci copii, care mai avea de executat un rest de pedeapsă de doi ani şi şase luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, decizia având la bază motive umanitare.

Băsescu: Regata Marilor Veliere, sub patronajul preşedinţilor Bulgariei, Rusiei şi României. Toţi 3 am purtat noroc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că Regata Marilor Veliere din Marea Neagră s-a desfăşurat sub patronajul a trei preşedinţi, al Bulgariei, al Federaţiei Ruse şi al României, şi a arătat că toţi trei şefi de stat au purtat noroc evenimentului şi echipajelor. Cele mai mari 13 nave cu vele din lume sunt aşteptate să încheie "Regata Mării Negre" în Portul Constanţa, la sfârşitul acestei săptămâni, timp în care vor putea fi vizitate, printre acestea aflându-se şi nava şcoală "Mircea".

Constanţa: Femeie condamnată la 17 ani de închisoare după ce şi-a aruncat bebeluşul în hazna

O femeie din comuna constănţeană Ostrov a fost condamnată la 17 ani de închisoare cu executare după ce în anul 2011 şi-a aruncat bebeluşul în haznaua din curtea casei.

Medici din Tecuci, acuzaţi că i-au secţionat vezica şi ureterele unei femei cu fibrom uterin

Soţul unei femei de 42 de ani din judeţul Galaţi operate de fibrom uterin, la sfârşitul lui aprilie, la spitalul din Tecuci acuză medicii că în timpul intervenţiei i-au secţionat acesteia şi vezica, şi ureterele, astfel că pacienta a necesitat alte intervenţii, starea ei fiind în prezent gravă.

Cameron Diaz a avut experienţe sexuale cu o femeie

Actriţa americană Cameron Diaz a dezvăluit într-un interviu că, în trecut, a avut experienţe sexuale cu o femeie.

Constanţa: Femeie dată dispărută, găsită înecată în mare. Prima ipoteză – sinuciderea

O femeie în vârstă de 59 de ani care fusese dată dispărută după ce a plecat de acasă a fost găsită înecată în mare, vineri dimineaţă, în zona Cazinoului din Constanţa, prima ipoteză luată în calcul de către anchetatori fiind sinuciderea.

Timişoara: O femeie de 73 de ani a predat Poliţiei un portofel cu 3.500 de lei găsit la o benzinărie

O femeie de 73 de ani a găsit, luni, într-o benzinărie din Timişoara, un portmoneu în care erau acte şi 3.500 de lei, ea predându-l poliţiştilor, care l-au identificat pe cel care îl pierduse.

Femeie moartă după ce ambulanţa a ajuns la altă adresă din cauza coincidenţei numelor a două străzi. STS a sesizat Parchetul Militar

O femeie din judeţul Iaşi a murit după ce ambulanţa a ajuns la locuinţa sa cu 40 de minute întârziere din cauză că numele străzii localităţii unde trebuia să ajungă era identic cu altul din municipiul Iaşi, astfel că autosanitara a mers la o adresă greşită, şeful SAJ spunând că greşeala ar fi a STS. STS a sesizat Parchetul Militar în acest caz.

Administrarea drepturilor comerciale ale F1, pe mâna unei femei

Sacha Woodward-Hill, în vârstă de 44 de ani, se va ocupa de administrarea drepturilor comerciale ale Formulei 1 în perioada în care omul de afaceri britanic Bernie Ecclestone va fi judecat pentru corupţie la Munchen, informează presa internaţională.

Femeie rănită în Capitală, după ce i-au căzut în cap elemente de tencuială ale unui imobil

O femeie a fost rănită, miercuri seară, în Bucureşti, după ce i-au căzut în cap elemente de tencuială de la un imobil aflat în zona Pieţei Iancului.

Mama bebeluşului găsit mort la Spitalul Târgu Cărbuneşti, condamnată la 12 ani de închisoare

Femeia care în aprilie anul trecut a născut la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, apoi şi-a aruncat fătul de la fereastra toaletei, trupul bebeluşului fiind găsit în curtea spitalului, devorat de câini, a fost condamnată la 12 ani de închisoare de Tribunalul Gorj, decizia nefiind definitivă.

Femeia acuzată că a sechestrat, bătut şi violat un taximetrist din Tulcea, condamnată cu suspendare

Luminiţa Perijoc, femeia acuzată că în august 2012 a sechestrat, bătut şi violat un taximetrist din Tulcea, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare, decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REPORTAJ – O fostă mezzo-soprană are în grijă de zeci de ani Cimitirul evreiesc din Iaşi: Sunt un fel de ghid turistic pentru cei care îşi caută strămoşii – FOTO

O femeie de 59 de ani din Iaşi care în tinereţe a fost mezzo-soprană în corul Operei Naţionale are în grijă, de peste 30 de ani, Cimitirul evreiesc din oraş. Ea le este "ghid" evreilor din alte ţări veniţi la Iaşi să-şi găsească strămoşii printre lespezile care datează încă din 1600.

O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul al nouălea al Spitalului de Urgenţă din Craiova

O femeie de 45 de ani a murit, miercuri, după ce s-a aruncat pe fereastră de la etajul al nouălea al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, două asistente şi un medic încercând să o împiedice, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz.

Iaşi: Femeia operată pe creier căreia i-a căzut stativul peste faţă a murit

Femeia de 59 de ani operată pe creier căreia i-a căzut stativul cu perfuziile peste faţă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a murit sâmbătă, fiica pacientei spunând că va da în judecată unitatea sanitară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia fără adăpost găsită în Sectorul 2 era în viaţă atunci când a fost atacată de câini. Ce spun anchetatorii despre cauza morţii

Moartea femeii găsite muşcată de câini într-un parc din zona Obor a Capitalei a fost cauzată de o "intoxicaţie etilică acută cu aspirat alimentar gastric", potrivit constatărilor preliminare ale autopsiei, sub rezerva efectuării unor teste toxicologice, spun anchetatorii.

Niţu, despre femeia găsită moartă în parc: Nu sunt date că decesul s-ar datora muşcăturilor de câine

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, vineri, că în cazul femeii care a fost găsită moartă într-un parc din sectorul 2 al Capitalei, în prezent nu sunt date din care să rezulte că decesul s-ar datora muşcăturilor de câine.

O femeie spune că mama sa, operată pe creier, e în comă după ce a fost lovită de un stativ, la spital

Poliţia a declanşat o anchetă în cazul unei femei operate pe creier şi internate la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi a cărei fiică reclamă că mama sa a intrat în comă după ce i-ar fi căzut peste faţă, la terapie intensivă, stativul pe care era agăţată perfuzia.

O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Capitală

O femeie a murit şi alte două persoane au suferit atacuri de panică în urma unui incendiu izbucnit, luni dimineaţă, într-un bloc de pe strada Poenari din Capitală, a declarat Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

O tânără a fost arestată în casa lui Justin Bieber din Atlanta

O tânără a fost arestată după ce a fost găsită dormind într-unul dintre dormitoarele casei cântăreţului Justin Bieber din Atlanta.

MEDIAFAX ZOOM: 8 Martie – GALERIE FOTO

În 1908, 15.000 de femei străbăteau străzile New York-ului pentru a cere zile de lucru mai scurte, salarii mai bune şi dreptul la vot. Procesul de emancipare a femeii a continuat în anii următori şi continuă încă, în numeroase regiuni ale lumii femeile fiind lipsite de drepturile de bază ale unei fiinţe umane. 100 de ani mai târziu, în România există încă "Organizaţii de femei", deşi nu există şi "Organizaţii de bărbaţi", la 30 de secunde o femeie este victimă a violenţei domestice, dar 44% dintre români cred că nu e oportun să se intervină în cazul în care un act de violenţă domestică se petrece într-o familie de lângă ei.

Galaţi: Femeie la spital, după ce a fost împuşcată cu un pistol cu bile de către fostul său soţ

O femeie de 51 de ani din Galaţi a ajuns, joi, la spital cu răni la faţă şi la mâini, după ce a fost împuşcată cu un pistol cu bile de tip airsoft de către fostul său soţ, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timişoara: Femeie tâlhărită pe stradă, lângă sediul Poliţiei. Atacatorii, prinşi după câteva ore

O femeie din Timişoara a fost atacată pe stradă, vizavi de sediul Poliţiei Judeţene aflat în centrul oraşului, de patru tineri care i-au smuls poşeta în care avea bani şi documente, atacatorii fiind prinşi de poliţişti câteva ore mai târziu.