festivalul na ional de teatru

Festivalul Naţional de Teatru: Biletele, puse în vânzare de vineri

Biletele pentru spectacolele Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care va avea loc la Bucureşti, în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, vor fi puse în vânzare începând de vineri, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Silviu Purcărete, într-un dialog inedit cu George Banu, la Festivalul Naţional de Teatru

Un dialog între regizorul Silviu Purcărete şi George Banu, filmat la Nancy, va fi proiectat joi la Sala "Liviu Ciulei" a Teatrului Bulandra din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (26 octombrie - 4 noiembrie).

Buget de 550.000 de euro pentru Festivalul Naţional de Teatru 2010

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se desfăşoară între 30 octombrie şi 7 noiembrie la Bucureşti, are un buget de 550.000 de euro, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), Aura Corbeanu.

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Naţional de Teatru

Biletele pentru Festivalul Naţional de Teatru (FNT) 2009, ce se desfăşoară între 31 octombrie şi 8 noiembrie, în Bucureşti, au fost puse în vânzare în majoritatea teatrelor ce găzduiesc evenimentul, fiind disponibile şi online, informează organizatorii.