ffp2

Cât timp poate fi folosită o mască de tip FFP2? Iată ce spun specialiştii

Perioada de timp în care o mască este purtată este mai importantă decât frecvenţa cu care este purtată, spune Richard Flagan, care studiază măştile şi aerosolii la California Institute of Technology. În general, el recomandă limitarea utilizării unei măşti FFP2 la aproximativ două sau trei zile. Cu fiecare respiraţie pe care o faceţi cu o […]

Poliţiştii italieni sunt revoltaţi după ce au primit măşti FFP2 roz

Poliţiştii italieni s-au revoltat după ce au primit măşti FFP2 roz şi spun că refuză să le poarte, pentru că „nu onorează uniforma".

Noi reguli în România. Măştile medicale sau FFP2 sunt obligatorii peste tot începând de sâmbătă

Starea de alertă prelungită intră în vigoare începând de azi, pentru încă 30 de zile, iar purtarea măştii medicale sau FFP2 devine obligatorie în toate spaţiile închise sau deschise.

România. Vânzarea măştilor respiratorii tip FFP2 s-a dublat în ultimele 72 de ore

Măştile chirurgicale şi cele FFP2 devin obligatorii în România, astfel că în doar 72 de ore numărul vânzarea acestor produse s-a dublat, spune Vasile Ene, directorul general al unei companii româneşti care produce măşti cu avizul tehnic emis de Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare.

Atenţie la ce mască de protecţie alegi. 284 de tipuri de măşti sunt neconforme, dintre care 61,26% sunt FFP2

InfoCons a transmis, joi, o nouă alertă privind măştile neconforme: sunt 284 de tipuri de măşti neconforme, dintre care 61,26%, respectiv 174 sunt măşti FFP2.