fic iune

Festival mondial de ficţiune pe Twitter: 29 de selecţionaţi, în cinci limbi diferite

Un număr de 29 de participanţi, originari de pe cinci continente şi care se exprimă în cinci limbi diferite, au fost selecţionaţi pentru a participa, începând de miercuri, la Festivalul de ficţiune narativă, organizat pe Twitter în lumea întreagă.

Filme despre problemele majore ale omenirii, printre ultimele proiecţii, la Anonimul

Seria de proiecţii la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul (10-16 august) s-a încheiat, sâmbătă, cu proiecţiile din programe paralele, "Playground" de Libby Spears şi "8", o colecţie de scurtmetraje ce abordează marile probleme ale omenirii, semnate de regizori celebri.

Mai puţine programe de ficţiune americane, la televiziunile europene

Programele de ficţiune americane continuă să domine pe posturile de televiziune europene, dar înregistrează o scădere în favoarea celor naţionale, potrivit unui studiu al Observatorului european al audiovizualului, prezentat la târgul de televiziune MIPTV, transmite trimisul MEDIAFAX la Cannes.

Aproximativ 120 de filme vor fi proiectate la Sundance

Aproximativ 120 de filme din 21 de ţări figurează în programul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului de la Sundance, un eveniment de marcă al filmului independent, care se va desfăşura în perioada 15 - 25 ianuarie, în Park City, statul american Utah.

CineMAiubit – între 8 şi 11 decembrie, la Bucureşti

Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit se va desfăşura anul acesta între 8 şi 11 decembrie, la Cinema Studio, urmând să prezinte producţii din 13 ţări, au declarat organizatorii evenimentului.

Scriitorul Atiq Rahimi a primit premiul Goncourt pe anul 2008

Scriitorul franco-afgan Atiq Rahimi a fost recompensat, luni, cu cel mai prestigios premiu literar francez, Goncourt, pentru romanul "Syngué sabour. Pierre de patience", apărut la editura POL, au anunţat organizatorii.

Radu Jude, câştigător la Sundance/NHK International Film

Proiectul "Cea mai fericită fată din lume", primul lungmetraj realizat de Radu Jude, a fost desemnat câştigător la Sundance/NHK International Film, primind o finanţare de 10.000 de dolari, potrivit site-ului www.cinematical.com.

Filme cu Anthony Hopkins, Angelina Jolie şi Brad Pitt, la Festivalul de Film DaKINO

Filmele "Beowulf" cu Anthony Hopkins, John Malkovich şi Angelina Jolie şi "Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford" cu Brad Pitt şi Casey Afflek vor fi proiectate, marţi, în cadrul Galei de deschidere a Festivalului de Film DaKINO (20-24 noiembrie), informează organizatorii.

Peste 200 de scurtmetraje la „Kinofest”

Peste 200 de scurtmetraje din 32 de ţări, grupate în secţiunile Animaţie, Micromovie şi Ficţiune, vor fi proiectate între 13 şi 14 octombrie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Digital "Kinofest", aflat la prima ediţie.