filaj

Rodeanu: PNL îi face cadou lui Predoiu o „mică Securitate”

PNL pregăteşte, cu acceptul PSD, un cadou şi pentru ministrul Cătălin Predoiu: unităţi speciale de filare a populaţiei, la nivelul subordonatelor MAI, afirmă vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu.

DNA prezintă costurile supravegherii: 2,57 lei minutul de interceptare. Cât costă o oră de filaj

Minutul de interceptare costă 2,57 lei, iar ora de filaj este 314 lei, se arată într-un document transmis de DNA Braşov instanţei, în dosarul retrocedărilor ilegale în care sunt vizaţi Paul al României, Dan Andronic şi Remus Truică.Avocaţii spun că e firesc să existe un control al Curţii de Conturi.

Sebastian Ghiţă ar fi fost pierdut luni seara de poliţiştii care îl filau/ Foşti colegi de Parlament din Comisia SRI, despre ultima întâlnire la care a participat Ghiţă

Sebastian Ghiţă, fost deputat, era filat încă de săptămâna trecută de poliţiştii DOS, luni seara fiind pierdut de cei care îl urmăreau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei.

Gorghiu: Sunt filată de luni de zile. Se cercetează tot ce am făcut şi n-am făcut în ultimii 10 ani

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că a observat şi în acestă dimineaţă ”filajul maşinilor” care o însoţesc de câteva luni în trafic şi că a aflat de la parlamentari PSD care nu sunt de acord cu aceste metode că se instrumentează plângeri şi se cercetează tot ce a făcut în ultimii zece ani.

Olguţa Vasilescu: RAT Craiova a ridicat din faţa Primăriei o maşină ticsită de tehnică de ascultare. SRI spune că maşina aparţine unui primar. Primarul recunoaşte că este maşina lui, dar spune că nu are tehnică de filaj

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, scrie pe contul său de Facebook că RAT Craiova a ridicat din faţa Primăriei o maşină parcată ilegal care era "ticsită de tehnică de ascultare". SRI susţine că maşina ridicată din faţa Primăriei Craiova, în care s-ar fi găsit tehnică de filaj, nu aparţine Serviciului, ci primarului din comuna doljeană Castranova.

Voicu spune că filajele în cazul său au costat peste un milion de euro

Senatorul Cătălin Voicu a declarat luni în faţa judecătorilor instanţei supreme că, făcând un calcul estimativ, ancheta procurorilor în cazul său privind infracţiuni la legea siguranţei naţionale ar fi costat peste un milion de euro şi că ar fi fost monitorizat inclusiv prin satelit.

Diaconescu vorbeşte despre semnale potrivit cărora comanda filajului a venit din PSD

Senatorul PSD Cristian Diaconescu a declarat, joi, la Realitatea Tv, că au existat semnale că persoane din PSD ar fi dispus să i se monitorizeze viaţa pentru a încerca ulterior să-i influenţeze atitudinea la Congres.

SRI: Serviciul nu este şi nu va fi implicat în activităţi politice

Serviciul Român de Informaţii a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referitor la afirmaţiile preşedintelui PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, potrivit cărora el şi alţi lideri PSD sunt filaţi de "SRI şi Doi şi-un sfert", că Serviciul nu este şi nu va fi implicat în activităţi cu caracter politic.

Sântion se aşteaptă la „fabricarea de documente” în cazul filajului DGIPI

Procurorul Marian Sântion a declarat, marţi, în faţa Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, că se aşteaptă "la fabricarea de documente" în cazul filajului la care a fost supus de DGIPI din cadrul MIRA.