fmi

ANALIZĂ: FMI ne dă verde pentru „determinare” şi cheltuieli mici, sperând că vom accelera reformele

Misiunea FMI şi CE mai bifează cu verde o evaluare a programului cu România, chiar dacă reformele rămân în urmă, mizând pe disciplina în reducerea aparatului bugetar, acţiune de altfel lăudabil, dar insuficientă, şi determinarea declarativă a guvernanţilor de a duce la bun sfârşit angajamentele.

Franks: Investiţiile, sănătatea şi arieratele rămân principalele provocări pentru perioada următoare

Realizarea investiţiilor publice, a reformelor în sistemul sanitar şi reducerea arieratelor rămân principalele provocări pentru care autorităţile române trebuie să acorde o atenţie continuă, a declarat luni şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Antonescu: Guvernul, premierul şi FMI încearcă să vândă gogoaşa că România e ferită de riscuri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că Guvernul, premierul Emil Boc şi FMI încearcă să vândă românilor "gogoaşa" că acordul cu Fondul şi politica economică a Executivului au ferit România de riscuri, el opinând că România este vulnerabilă din punct de vedere economic.

Geoană: România trebuie să facă pasul la politici de întărire a eficienţei cheltuirii banului public

Presedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, după întâlnirea membrilor Biroului Permanent cu delegaţia FMI, CE şi BM, că România trebuie să facă pasul de la politici de stabilizare macroeconomică la politici de "întărire a transparenţei şi a eficienţei cheltuirii banului public".

FMI pleacă azi de la Bucureşti, dar tema principală a României rămâne cum să recreeze locuri de muncă

Două acorduri cu FMI de la în­ceputul crizei şi cea de-a zecea misiune de evaluare care se în­cheie astăzi arată că până acum România şi-a făcut toate temele, însă cel mai important indicator – numărul de salariaţi – nu arată că economia şi-ar fi revenit: peste 630.000 de salariaţi au ieşit din statistici în ultimii patru ani.

Merkel: G20 nu a reuşit un acord privind majorarea resurselor FMI

Liderii mondiali reuniţi la summit-ul G20 nu au reuşit să ajungă la un acord privind majorarea resurselor Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, risipind speranţele guvernelor europene de susţinere a eforturilor anti-criză, transmite Bloomberg.

Ponta: FMI, de acord cu propunerea USL privind fondul de rezervă al premierului

FMI a fost de acord cu propunerea USL ca fondul de rezervă aflat la dispoziţia premierului să fie folosit în 2012 doar pentru situaţii de urgenţă, a declarat vineri preşedintele PSD, Victor Ponta, după întrevederea cu reprezentanţii Fondului.

Ponta, după discuţia cu FMI: România se află într-o situaţie mai rea decât în 2009

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, după întâlnirea cu reprezentanţii misiunii FMI, că România se află într-o situaţie economică şi socială mai rea decât cea din 2009 şi că este prost pregătită pentru noua recesiune.

Ponta lui Franks: Sunteţi premierul României, adevăratul prim-ministru nu are timp să se vadă cu noi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, vineri, şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, în cadrul întrevederii dintre reprezentanţii FMI, BM şi CE şi cei ai USL, că este premierul României, întrucât adevăratul premier, Emil Boc, nu are timp să se vadă cu opoziţia.

Băsescu: Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, joi, după întâlnirea avută cu membrii delegaţiei FMI, BM şi CE, că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul bugetar.

Băsescu: Este exclusă intrarea în derapaj, avem toate centurile de siguranţă puse

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este optimist în perspectiva anului 2012 şi că este exclusă intrarea în derapaj dacă se respectă cele stabilite cu FMI, BM, CE, menţionând că România are "puse toate centurile de siguranţă".

Băsescu: Cred că vom avea o creştere de peste 2%, dar să vedem şi datele pe trimestrul patru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu FMI, BM şi CE, că este de părere că va exista o creştere economică de peste 2%, rămânând însă de văzut datele care vor fi înregistrate pe trimestrul patru al anului.

Băsescu: Deficitul va fi construit pe 1,9% din PIB, cu marjă de până la 2,5% pe cash

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după discuţia cu "troica" formată din FMI, BM şi CE, că deficitul bugetar va fi construit pe 1,9% din PIB, cu marjă de până la 2,5% pe cash, ceea ce înseamnnă 3% pe ESA.

Băsescu: Nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile. Cred că vom avea o creştere de peste 2%. Declaraţiile preşedintelui după întâlnirea cu FMI, BM şi CE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu FMI, BM şi CE, că este de părere că va exista o creştere economică de peste 2%, rămânând însă de văzut datele care vor fi înregistrate pe trimestrul patru al anului.

Ministerul Economiei: Companiile monitorizate şi-au redus arieratele şi au avut pierderi mai mici cu 50% la nouă luni

Companiile din portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) monitorizate de FMI şi-au redus arieratele, şi-au diminuat cheltuielile cu personalul cu 4,5% şi au avut pierderi mai mici cu 50% în primele nouă luni din acest an.

Băsescu a primit, la Cotroceni, delegaţia FMI, BM şi CE

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, joi seară, cu reprezentanţii FMI, BM şi CE, cărora le-a spus că este mai dificilă o discuţie a acestora cu membrii coaliţiei de guvernare decât una cu el sau cu Guvernul.

Statul nu va ceda pachetul majoritar de acţiuni la Electrica, aşa cum cere FMI

Statul nu va renunţa la pachetul majoritar de acţiuni la Electrica, aşa cum cere Fondul Monetar Internaţional (FMI), Guvernul fiind de acord doar cu cedarea unor participaţii minoritare la cele trei sucursale de distribuţie a companiei, au declarat surse guvernamentale.

Udrea: Sperăm că vom putea indexa salariile în a doua jumătate a lui 2012

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, joi, la conferinţa organizaţiei UNPR Bucureşti, că speră că Guvernul va indexa salariile bugetarilor în a doua jumătate a anului 2012.

Guvernul a convenit cu FMI să extindă lista proiectelor UE la 100 de investiţii, dar cu o valoare redusă

Guvernul a convenit miercuri seară cu Fondul Monetar Internaţional să extindă lista proiectelor UE prioritare, de la 60 la 100 investiţii publice, fiind preluate însă doar lucrări care necesită o finanţare modică, în valoare totală de sub 1 miliard euro, din care 586 milioane euro finanţare UE.

Băsescu anunţă că la ora 18.00 are o întâlnire cu delegaţia FMI

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că astăzi, la ora 18.00, are o întâlnire cu delegaţia FMI. Şeful statului a făcut acest anunţ în faţa Vilei Lac 1, unde se întâlneşte cu parlamentari ai coaliţiei pentru a sărbători ziua sa de naştere, care este vineri.

FMI a cerut Guvernului un plan clar de privatizare a companiilor de stat şi liberalizare de preţuri

Oficialii FMI au solicitat Guvernului să prezinte o "foaie clară de parcurs" pentru privatizarea companiilor de stat din energie şi transporturi, precum şi pentru liberalizarea preţurilor gazelor naturale şi electricităţii la companii şi populaţie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Discuţii Guvern-FMI: Deficit de 1,9%-2,1%, ridicat ulterior până la 2,5% dacă firmele de stat taie din pierderi

Guvernul şi FMI discută pentru anul viitor despre o ţintă de deficit bugetar între 1,9% şi 2,1% din PIB, nivel care să poată fi majorat în semestrul II până la maxim 2,5% dacă firmele de stat vor fi restructurate, astfel încât deficitul final incluzând pierderile acestor companii să nu depăşească 3%

FMI este de acord cu eventuale majorări ulterioare de salarii şi pensii în 2012

Oficialii FMI sunt de acord cu majorări de salarii şi pensii în partea a doua a anului viitor dacă vor exista resurse bugetare, afirmă surse politice, acord care nu implică însă nicio garanţie că măsura va fi şi aplicată şi care nu depăşeşte prevederile generale din ultimele scrisori de intenţie.

UE şi FMI nu vor acorda Greciei tranşa de 8 miliarde de euro decât după referendum

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu vor acorda Greciei următoarea tranşă de împrumut, de 8 miliarde de euro, decât după referendumul privind cel de-al doilea plan de salvare, au declarat surse din UE şi FMI.

Boc către FMI: Vom pregăti un buget de vreme rea. Franks: România intră în furtună dar este mai bine pregătită decât acum doi ani

Premierul Emil Boc i-a asigurat pe oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI), în întâlnirea organizată miercuri seara la Guvern, că Executivul va pregăti pentru anul viitor un proiect de buget "de vreme rea", pentru a se asigura că România nu va intra "în furtună".

Liderii coaliţiei se întâlnesc la Guvern cu oficialii FMI pentru discuţii legate de buget

Liderii coaliţiei se vor întâlni miercuri seara, la sediul Guvernului, cu oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI), pentru a discuta despre proiectul de buget pe anul viitor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

FMI ar putea crea o linie de credit pentru ţările confruntate cu şocuri financiare

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea crea o nouă linie de credit, pe termen de şase luni, destinată ţărilor care se confruntă cu şocuri financiare, au declarat oficiali din ţările G20 şi din FMI, în condiţiile în care criza datoriilor din Europa continuă să lovească pieţele financiare.

FMI nu este interesat de privatizarea termocentralelor, dar pune presiuni pentru vânzarea Electrica

FMI nu este foarte interesat ca România să înlocuiască termocentralele ineficiente cu unităţi noi prin privatizări, dar pune "o anumită presiune" pentru vânzarea companiei de stat Electrica, a declarat luni Alexandru Săndulescu, director în Ministerul Economiei.

Băsescu: Principalul subiect al întâlnirii cu FMI, CE şi BM a fost bugetul de stat pentru 2012. Concluziile au fost prudenţă, prudenţă şi iarăşi prudenţă

Preşedintele Traian Băsescua declarat duminică, după întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, că principalul subiect a fost bugetul de stat pentru 2012.

Franks: Scăderea inflaţiei peste aşteptări este vestea cea mai bună de la ultima vizită

Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, Jeffrey Franks, a declarat duminică, la Cotroceni, că scăderea inflaţiei peste aşteptări este vestea cea mai bună de la ultima vizită în România a reprezentanţilor FMI.

Întâlnire între preşedintele Băsescu şi delegaţia FMI, CE şi BM – Franks: E important să rămâneţi prudenţi. Băsescu: E obiectivul nostru

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat duminică la Cotroceni, că România trebuie să rămână prudentă în actualul context economic, iar preşedintele Băsescu a răspuns că acesta este obiectivul părţii române, menţionând şi că "cifrele" pe cel de-al treilea trimestru sunt bune.

EXCLUSIV: Producătorii de medicamente cer FMI să intervină pentru noi revizuiri la taxa clawback

Producătorii de medicamente au solicitat FMI să intervină pe lângă Guvern pentru ca taxa clawback să fie redusă la zero în cazul medicamentelor generice, să poată fi plătită într-un termen extins până la minimum 210 zile şi să nu mai fie aplicată la un preţ care include TVA şi marja de distribuţie.

Sindicatele au propus FMI să discute cu Guvernul indexarea salariilor şi pensiilor în 2012. Fondul spune că nu se ocupă de buget

Sindicatele au propus reprezentanţilor FMI să discute cu Guvernul astfel încât salariile şi pensiile să fie indexate cel puţin cu rata inflaţiei în 2012, iar delegaţia FMI a fost de acord că salariaţii şi pensionarii trebuie protejaţi, dar a spus că nu se ocupă de bugetul României.

FMI salută „progresele substanţiale” realizate la summitul european de la Bruxelles

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat "progresele substanţiale" realizate la summitul european de la Bruxelles, felicitându-i pe liderii zonei euro pentru adoptarea unui "program care va răspunde crizei din regiune".

Franks: Companiile de stat sunt ca o minge de plumb, care trag economia în jos

Autorităţile române nu au făcut suficiente progrese în ceea ce priveşte reforma în companiile de stat, care sunt ca o minge de plumb ce trage economia în jos, afirmă Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România.

Franks: România nu trebuie să fie următoarea victimă a pieţelor

Protecţia României faţă de instabilitatea pieţelor financiare nu trebuie să fie perfectă, ci suficientă pentru ca ţara să nu devină printre cele mai vulnerabile şi următoarea victimă a pieţelor, a declarat miercuri Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.

Cum se va feri România din faţa taifunului care se apropie?

România a intrat într-o lună de foc. Cinci sfidări majore se află în faţa Guvernului de la Bucureşti într-un context internaţional tulbure. Cu o misiune a FMI la faţa locului, cu un proiect de buget pe 2012 nedefinitivat, cu perspective de creştere economică viitoare subţiate, Guvernul trebuie să-şi acopere spatele şi în cazul unor întâmplări neprevăzute pe scena economică a Europei.

Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie: Preţul gazelor şi energiei pentru consumatorii industriali ar trebui să crească cu două cifre

Preţul gazelor şi cel al electricităţii pentru consumatorii industriali ar trebui să crească cu două cifre, întrucât nivelurile actuale nu sunt sustenabile, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Frank Hajdinjak, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI.

Geoană: Premierul să negocieze cu FMI numai după un mandat al Parlamentului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că îi va scrie premierului Emil Boc să vină în faţa Parlamentului pentru a obţine un mandat înainte de a negocia cu FMI, BM şi Comisia Europeană.

FMI este pregătit să asigure Europei finanţare suplimentară

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este pregătit să asigure Europei finanţare suplimentară, a declarat directorul general adjunct Nemat Shafik, într-un interviu pentru Bloomberg.