fmi

CT Popescu: Subminarea economiei naţionale

Pentru ceea ce guvernul Boc a făcut şi face în clipa de faţă, Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat ca un câine. Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceşteanului a dus la îndatorarea prostească a ţării faţă de finanţa internaţională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a populaţiei României.

Misiunea FMI şi-ar putea amâna plecarea din România până luni

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi-ar putea amâna plecarea din România cu trei zile, până luni, pentru a continua negocierile cu autorităţile române şi în week-end, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţiile cu FMI.

Discuţii Cotroceni: Cifrele de 20-24% pentru cotă şi TVA, greu de evitat

Guvernul caută soluţii însă cifrele de 20% pentru cota unică de impozitare, respectiv 24% pentru TVA sunt greu de evitat, deja vorbindu-se despre acestea ca "despre o fatalitate", au declarat pentru MEDIAFAX surse politice, în urma discuţiilor de la Cotroceni dintre preşedinte şi miniştri.

Boc şi miniştrii vor să se reunească pentru concluzia negocierilor cu FMI

Premierul Emil Boc şi miniştrii intenţionează să se reunească într-o nouă şedinţă, în care să fie analizate concluziile negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Franks: Nu voi vorbi despre măsuri de politică fiscală până nu ajungem la o înţelegere

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a spus miercuri că nu face nicio referire la măsurile de politică fiscală înainte de a se ajunge o înţelegere cu autorităţile române, întrebat dacă va fi majorată TVA.

Boc a renunţat la vizita din SUA pentru negocierile cu FMI

Premierul Emil Boc a renunţat la vizita privată pe care intenţiona să o efectueze, joi, în Statele Unite şi unde urma să primească titlul onorific de Doctor în Drept din partea universităţii americane Michigan State University, pentru a participa la negocierile dintre Guvern şi FMI.

Băsescu discută, la Cotroceni, cu Boc şi miniştri despre negocierile cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu discută, la Palatul Cotroceni, cu premierul Emil Boc şi membri ai Guvernului despre negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Blaga: Ministerul Finanţelor discută cu FMI patru variante de creştere a veniturilor

Ministerul Finanţelor discută cu Fondul Monetar Internaţional patru variante de creştere a veniturilor şi reducere a cheltuielilor, dar forma finală de aplicare va fi stabilită la finalul negocierilor cu FMI, potrivit ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

Vlădescu a spus în Guvern că FMI a cerut mărirea taxelor

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, i-a informat pe membrii Guvernului, în şedinţa de miercuri, că FMI a cerut reducerea cheltuielilor şi majorarea veniturilor inclusiv prin creşterea taxelor şi că deficitul bugetar din 2010 va depăşi 5,9% din PIB, Fondul putând accepta un deficit de 6,3-6,4%.

FMI dezminte zvonurile privind iminenţa unei cereri de ajutor financiar din partea Spaniei

FMI a dat asigurări, marţi, că "nu există nicio urmă de adevăr" în zvonurile apărute pe pieţele de capital, potrivit cărora Spania va solicita un ajutor internaţional pentru a face faţă unei crize a datoriilor asemănătoare celei din Grecia.

Udrea: Se face evaluarea activităţii miniştrilor; PDL are înlocuitori

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat pentru "Gândul" că în acest moment se face o evaluare a activităţii şi în funcţie de ce concluzii se vor trage după întâlnirea cu FMI se va vedea unde nu se poate face reformă şi performanţă.

Vosganian: Boc să informeze Parlamentul despre scrisoarea de intenţie; invităm FMI la discuţii

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, că liberalii solicită premierului Boc să informeze Parlamentul despre scrisoarea de intenţie pe care o va semna cu FMI, precizând că PNL îi va invita pe reprezentanţii Fondului, printr-o scrisoare, la o discuţie despre situaţia economică.

FMI nu mai crede că Guvernul taie cheltuielile şi cere creşterea taxelor, pentru un deficit de 6,9%

FMI a propus majorarea TVA şi a cotei unice, pentru a accepta o creştere a deficitului de la 5,9% la 6,9% din PIB, întrucât nu mai are încredere în Guvern că va reduce cheltuielile, dar nu este de acord cu aplicarea unor taxe diferenţiate sau progresive, au declarat surse participante la negocieri.

Spania ar fi început discuţii secrete cu FMI pentru un credit de 280 mld. euro, premierul dezminte

Spania a început discuţii secrete cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un împrumut de 280 de miliarde de euro, potrivit unor zvonuri apărute pe mai multe burse europene, însă premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero le-a calificat "nebunie curată".

Boc pleacă în SUA pentru a primi titlul de Doctor în Drept de la Michigan State University

Premierul Emil Boc va pleca joi în Statele Unite, unde va primi titlul onorific de Doctor în Drept din partea universităţii americane Michigan State University, instituţie cu care acesta a colaborat când era profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, prin intermediul programelor universitare.

Vlădescu: Nu există propunerea de creştere a TVA la 25%

Guvernul şi misiunea FMI discută mai multe variante, inclusiv poesibile majorări de taxe, dar nu există o propunere privind creşterea TVA de la 19% la 25%, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

FMI a cerut Guvernului mărirea cu 4 procente a cotei unice şi cu 5 procente a TVA

FMI a cerut Guvernului mărirea cu 4 procente a cotei unice şi cu 5 procente a TVA, astfel încât România să ajungă la ţinta de deficit bugetar convenită în acordul cu Fondul, scrie Gândul.

Estimarea FMI de creştere a PIB cu 5,1% în 2011 nu va fi atinsă dacă economia scade în 2010

Estimarea FMI cu privire la creşterea economică în 2011, care indică un avans de 5,1%, cel mai mare din Uniunea Europeană, ar putea să nu fie atinsă dacă România va înregistra şi în acest an o scădere a economiei, potrivit reprezentanţilor Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR).

Vlădescu: Lucrăm în continuare pe un deficit de 5,9% din PIB

Ministerul Finanţelor Publice nu a propus deocamdată FMI modificarea ţintei de deficit bugetar, stabilită pentru acest an la 5,9% din PIB, a declarat marţi ministrul de resort, Sebastian Vlădescu, deşi Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru 2010.

Hossu: Am discutat cu reprezentanţii FMI că vrem o taxare diferenţiată, în special la TVA

Preşeditele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus, după întâlnirea de marţi cu reprezentanţii FMI, referitor la problema creşterii taxelor că în România politica de taxe nu este cea care trebuie, sindicaliştii preferând o taxare diferenţiată, în special la TVA.

Videanu: Majorarea taxelor nu va ajuta la relansarea economiei

Majorarea taxelor ar fi o eroare şi o măsură prociclică care nu ar ajuta la relansarea economiei, a afirmat ministrul Economiei, Adriean Videanu, înainte de întâlnirea cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) din echipa de evaluare a acordului stand-by.

Grecia renunţă la acordarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu funcţionarilor publici

Grecia va renunţa la acordarea celui de-al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru funcţionarii publici, parte a acordului încheiat cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru obţinerea unui pachet de finanţare, a declarat premierul elen George Papandreou.

Grecia a ajuns la un acord cu UE şi FMI pentru pachetul de ajutor financiar

Grecia a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru un pachet de finanţare în valoare de mai multe miliarde de euro, însă acesta va necesita sacrificii majore din partea populaţiei, a declarat, duminică, premierul George Papandreou, citat de Reuters.

Vlădescu: Discuţiile cu FMI sunt complicate

Discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional sunt complicate, ca urmare a situaţiei economice în care se află România, însă nu există în prezent riscul de a înterrupe acordul încheiat cu instituţia internaţională, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Vlădescu: Nu vom majora TVA

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) nu va fi majorată, dar ministerul Finanţelor discută în cotinuare cu reprezentanţii FMI, inclusiv, lărgirea bazei de impozitare, a declarat, vineri, ministrul de resort Sebastian Vlădescu.

Patronate: FMI ar putea revizui în jos prognoza PIB pentru 2010

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea revizui în jos, din nou, prognoza privind creşterea economică a României din acest an, de la 0,8%, scenariul optimist fiind un avans zero, au declarat, joi, reprezentanţii patronatelor, după întâlnirea cu delegaţia Fondului.

Franks: Situaţia din Grecia obligă şi mai mult România să-şi îndeplinească toate angajamentele

România trebuie să fie vigilentă, după problemele din Grecia, şi să se asigure că îşi îndeplineşte toate angajamentele asumate, astfel încât să nu apară riscuri, care pot fi agravate de actualul context, a declarat, joi, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului încheiat cu România, Jeffrey Franks.

Tănăsescu: Majorarea unor taxe în acest an ar fi o mare greşeală

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, consideră că majorarea taxelor într-o perioadă de recesiune ar fi o mare greşeală, nu o soluţie, şi crede că Guvernul are alternative, cum ar fi accelerarea reducerii cheltuielilor sau o încasare mai bună a taxelor existente.

Tănăsescu: Guvernul a tăiat cheltuieli curente şi de investiţii pentru a atinge ţinta de deficit

Guvernul a efectuat în primul trimestru mai puţine cheltuieli curente şi de investiţii pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, în condiţiile în care încasările fiscale au fost sub nivelul programat, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Tănăsescu: Următoarea tranşă de la FMI va fi acordată exclusiv băncii centrale

Următoarea tranşă de la FMI, în valoare de aproximativ 850 de milioane de euro, va fi alocată exclusiv Băncii Naţionale a României (BNR), fără să existe posibilitatea unei noi finanţări a deficitului bugetar, a declarat joi pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

FMI ar putea suplimenta ajutorul propus Greciei cu zece miliarde euro

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ia în calcul suplimentarea ajutorului financiar destinat Greciei cu zece miliarde de euro, la 25 miliarde de euro, potrivit publicaţiei Financial Times.

Grecia are nevoie de banii UE şi FMI până la 19 mai

Grecia are nevoie de banii de la Uniunea Europeană şi FMI până la 19 mai, întrucât nu se mai poate împrumuta de pe pieţe, a declarat, marţi, ministrul elen de Finanţe Georges Papaconstantinou.

Vlădescu: Sper ca noua prognoză a FMI de creştere economică să fie acoperită de realitate

Prognoza de creştere economică pentru acest an revizuită în jos de FMI de la 1,3% la 0,8% ar putea fi chiar prea optimistă, consideră ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Guvernul va solicita a treia derogare privind ţinta de arierate ale bugetului stabilite FMI – surse

Guvernul va solicita FMI în discuţiile privind a patra evaluare a acordului stand-by o nouă derogare de la ţinta datoriilor restante pe care statul trebuie să le achite de la buget, care nu a fost îndeplinită nici în primul trimestru din acest an, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Probleme privind implementarea acordului României cu FMI ar putea să apară din septembrie

Perspectivele economice sumbre vor face mai puţin acceptabil pentru Guvern, din punct de vedere politic, respectarea ţintei de deficit bugetar, dar posibile probleme în implementarea acordului cu FMI nu vor apărea mai devreme de luna septembrie, la a cincea revizuire, consideră analiştii Citi.

FMI a avertizat Japonia în legătură cu avansul rapid al datoriei publice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat Japonia în legătură cu ritmul rapid de creştere a datoriei publice, care a ajuns la 200% din Produsul Intern Brut (PIB).

FMI: Un impozit impus băncilor este doar o opţiune pentru obţinerea stabilităţii financiare

Introducerea unui impozit în sistemul bancar reprezintă doar una din măsurile prin care se poate atinge obiectivul de stabilitate financiară, alte opţiuni vizând înăsprirea reglementărilor privind fondurile proprii sau capitalul instituţiilor de credit, a declarat şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn.

Boc: Deficitul bugetar pe 2010 va fi ridicat dacă evaluările impun modificări, acum ţinta rămâne 5,9%

Guvernul va reevalua ţinta de deficit bugetar pentru 2010 în sensul creşterii acesteia dacă evaluările economiei pe parcursul anului vor indica modificări faţă de prognoza actuală, dar deocamdată obiectivul rămâne atingerea unui deficit de 5,9% din PIB, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc.

FMI: Statele bogate şi cu datorii mari ar putea fi nevoite să-şi deprecieze monedele

Statele bogate şi cu datorii mari ar putea fi nevoite să-şi deprecieze monedele pentru a promova exporturile, întrucât reducerea îndatorării autorităţilor publice ar încetini, probabil, creşterea economică, a declarat economistul-şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier Blanchard.

FMI a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economiei mondiale

FMI a revizuit în urcare estimarea privind creşterea economiei mondiale în 2010, cu 0,3 puncte procentuale, la 4,2%, ca urmare a ritmului mai rapid de redresare, dar a avertizat în raportul World Economic Outlook că statele sunt vulnerabile la noi şocuri.