foc

Un tânăr a dat foc unei porţiuni din gardul unui club din Costineşti

Poliţiştii din Constanţa fac cercetări după ce un tânăr a dat foc unei porţiuni din gardul unui club din staţiunea Costineşti.

Azerbaidjanul susţine că Rusia şi Armenia nu îndeplinesc acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul susţine că Rusia şi Armenia nu îndeplinesc acordul de încetare a focului în enclava Nagorno-Karabah, la câteva ore după ce Uniunea Europeană a cerut Azerbaidjanului şi Armeniei să se abţină de la „violenţă şi retorică în contradictoriu”.

Biden cere modificarea reglementărilor privind armele de foc, după o nouă serie de atacuri armate

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, le-a cerut, marţi, liderilor Partidului Republican să accepte reforme "semnificative" în sensul înăspririi reglementărilor de achiziţionare a armelor de foc, după o nouă serie de incidente armate.

Foc masiv într-un zgârie-nori din Emiratele Arabe Unite

Flăcările izbucnite au distrus faţada.

Raport final cu privire la incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ: focul a pornit de la o candelă

Incendiul din Secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ a pornit de la o candelă adusă de o asistentă la capul unui muribund, arată raportul final de la Instanţa Supremă, spune avocatul Adrian Cuculis.

Un yacht a luat foc pe Dunăre, în Mehedinţi

Un yacht a luat foc, joi, pe Dunăre, în localitatea Dubova, în judeţul Mehedinţi. Mai multe autospeciale şi două ambarcaţiuni intervin pentru lichidarea incendiului.

Schimb de focuri la o adunare comemorativă în Chicago: o femeie a murit, alte 6 persoane rănite

O femeie a murit, iar alte şase persoane sunt rănite după ce o adunare memorială din Chicago s-a transformat peste noapte într-un schimb de focuri, potrivit poliţiei, citate de CNN.

O coloană de foc s-a ridicat de la un depozit ucrainean distrus de ruşi. Ce vicleşug au folosit invadatorii

De circa două săptămâni, ruşii atacă disperaţi depozitele cu muniţie ale duşmanilor, încercând să reducă forţa a ceea ce se anunţă a fi o solidă contraofensivă a Ucrainei.

Minge de foc pe cerul Japoniei. Experţii spun că este vorba despre resturi spaţiale

O minge de foc a luminat cerul Japoniei. Incidentul a avut loc noaptea, iar experţii cred că este vorba despre resturi spaţiale provenite de la o rachetă.

O cabană s-a făcut scrum în judeţul Neamţ. Focul a fost pus intenţionat

O cabană a ars în totalitate, în noaptea de luni spre marţi, în localitatea Cut, comuna Dumbrava Roşie, din judeţul Neamţ. Din fericire, nu au fost raportate victime, dar pompierii au stabilit că focul a fost pus cu intenţie.