fonduri bugetare

Primăriile vor primi încă un miliard de lei până în 2012

Programul pentru dezvoltarea infrastructurii şi crearea de baze sportive în mediul rural, prin care primăriile primesc fonduri guvernamentale, va fi finanţat cu încă un miliard de lei, valabilitatea acestui program fiind prelungită de Guvern cu trei ani, până la sfârşitul anului 2012.

Proiectele rurale care depăşesc 700 milioane euro vor fi finanţate de la buget

Proiectele eligibile de dezvoltare a satelor pentru care nu vor putea fi contractate fonduri comunitare, din cauza depăşirii plafonului de 700 milioane euro stabilit de Uniunea Eropeană, vor fi finanţate de la buget, într-un program naţional de modernizare a mediului rural, a anunţat premierul Boc.

Fonduri bugetare suplimentare pentru agricultură, transporturi, justiţie

Ministerele Agriculturii, Transporturilor, Justiţiei, Apărării, Administraţiei şi Internelor vor primi cele mai mari fonduri la a treia rectificare bugetară pe 2008, iar deficitul bugetar va fi stabilit, cel mai probabil, la circa 2,4% din PIB, au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.