fonduri europene

Spitalele au prioritate la banii europeni pentru achiziţia de echipamente. 350 de milioane de euro au fost alocate

350 de milioane de euro sunt puse la dispoziţia spitalelor în această perioadă, pentru a putea cumpăra echipamentele medicale de care au nevoie. Vorbim de lucruri absolut necesare în lupta cu coronavirusul: ventilatoare, teste COVID, măşti, mănuşi sau combinezoane. Iar pentru ca achiziţia acestora să meargă cât mai repede, angajaţi din Ministerul Fondurilor Europene vor […]

Florin Cîţu, declaraţii de presă după şedinţa de guvern: S-au publicat normele pentru amânarea ratelor

Ministrul Finanţelor anunţă că s-a aprobat prima rectificare bugetară. Florin Cîţu: Avem o creştere a cheltuielilor şi o scădere a veniturilor, multe companii au fost închise. Companiile care pot şi au resurse pentru plăţi trebuie să o facă. Este un efort comun.

Marcel Boloş, ministrul desemnat la Fonduri Europene, a primit aviz pozitiv

Marcel Boloş, ministrul desemnat să coupe portofoliul Fondurilor Europene în Cabinetul Cioloş, a primit, joi, aviz pozitiv la audierile în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.

Orban anunţă o strategie prin care companiile private să obţină fonduri europene pentru cercetare

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat, joi, că Guvernul încearcă să dezvolte un mecanism de absorbţie a fondurilor europene pentru cercetare de către companii private, deoarece statul nu este pregătit.

Accesul la fonduri comunitare ar putea fi condiţionat de normele statului de drept

Uniunea Europeană va condiţiona accesul la fonduri europene, în cadrul bugetului 2021-2027, de respectarea normelor statului de drept, arată un proiect de rezoluţie obţinut de agenţia de presă Reuters. „Va fi introdus un regim general de condiţionalitate pentru a aborda evidentele carenţe generalizate în materie de bună guvernare ale statelor membre în privinţa respectării normelor […]

Pentru fiecare leu plătit de clujeni prin taxe locale, primăria îşi propune să atragă 2,5 lei din fonduri europene. Anunţul lui Boc

Primarul Emil Boc a anunţat că la fiecare leu plătit de locuitorii din Cluj-Napoca prin taxe şi impozite locale, primăria va aduce în bugetul oraşului în acest an 2,5 lei din fondurile europene.

Liderul PMP îi cere preşedintelui să lase anticipatele şi să intervină de urgenţă pentru a apăra interesele României: Riscăm să primim în următorii ani finanţări diminuate

Eugen Tomac, preşedintele PMP, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj atât pentru preşedintele Klaus Iohannis cât şi pentru guvernul României. Le cere să lase anticipatele, care nu sunt o prioritate pentru ţară si să apere interesele ţării pentru că România riscă să primească în următorii ani finanţări diminuate pentru coeziune şi agricultură. […]

Ministerul Fondurilor Europene va lansa 10 proiecte. Valoarea depăşeşte 200 milioane de euro

Marcel Boloş a anunţat, joi la începutul şedinţei de Guvern, că sunt în pregătire zece apeluri de proiecte prin Programul Operaţional Capital Uman care vor fi lansate în perioada februarie-martie. Ministrul Fondurilor Europene a precizat că valoarea totală ar fi de 250 milioane de euro. „Avem zece apeluri de proiecte pe care le pregătim să […]

Orban anunţă că nu va publica ordonanţele de urgenţă pe fonduri europene: „Tema este mult prea delicată”

Ludovic Orban anunţă că nu va publica ordonanţele de urgenţă pe fonduri europene: „Tema este mult prea delicată, deja pârâcioşii care fac rău României prin blocarea procesului de absorbţie au început să trimită tot felul de păreri”.

Iohannis: România este de acord să fie condiţionată acordarea fondurilor europene de statul de drept

România este de acord cu proiectul prin care acordarea fondurilor europene pentru un stat din UE să fie condiţionată de respectarea statului de drept, a declarat, vineri, la Bruxelles, Klaus Iohannis. Preşedintele a spus că specialiştii "mai au mult de lucru" până când vor elabora criterii concrete.

Proiect inedit în comuna din România cu cele mai multe fonduri europene: Copiii pot alege investiţii

Comuna Ciugud, judeţul Alba, a lansat primul proiect de bugetare participativă pentru copii din România, prin care cei mici pot să aleagă proiecte care vor fi finanţate din bugetul local cu suma de 50.000 de lei.

Prima creşă construită în Galaţi după Revoluţie. Oraşul are numai două creşe de stat

Prima creşă care va fi construită în Galaţi după Revoluţie va fi făcută cu fonduri europene. Oraşul are doar două creşe de stat, neîncăpătoare, iar părinţii apelează la creşele private, însă se plâng de costuri.

Orban îi răspunde lui Drulă: Nimeni nu poate şti astăzi câţi bani vom avea din fonduri europene pentru transport

Premierul Ludovic Orban a susţinut, joi, că nu există o evidenţă asupra sumelor care urmează să fie absorbite de România din fondurile europene pentru infrastructura de transport şi că deputatul USR Cătălin Drulă ar trebui să fie „mai atent” la declaraţii.

Bugetul european alocat pentru mediul de afaceri se va dubla. Boloş: „Sună pretenţios, dar aceste tehnologii vor face diferenţa”

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, că bugetul european alocat pentru mediul de afaceri se va dubla de la 1,5 la 3 miliarde de euro, însă perioada ulterioară va fi plină de provocări legate de tehnologie.

Persoanele defavorizate din România vor primi peste 4,7 milioane de pachete de igienă. Lista produselor incluse în acestea

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că Ministerul a demarat procesul de distribuire a unor pachete cu produse de igienă şi curăţenie către persoane defavorizate. El spune că până la anul, peste 4,7 milioane de pachete vor fi distribuite.

Scandalul autostrăzii Sibiu-Piteşti continuă. Fostul ministru Cuc: Scrisoarea Comisiei Europene cere clarificări privind o „specie de gândac”

Fostul ministru Răzvan Cuc a postat pe Facebook scrisoarea Comisie Europene în care i se cer Guvernului clarificări cu privire la unele aspecte de mediu ale proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti, printre care o specie de insectă care trăieşte în zonă.

Scandalul autostrăzii Sibiu-Piteşti. Reacţia ministrului Lucian Bode după ce Răzvan Cuc a anunţat că fondurile UE au fost suspendate de Comisia Europeană / USR: Răspunsul Guvernului nu pare deloc convingător

Răzvan Cuc a anunţat, sâmbătă, că oficialii Comisiei Europene au trimis o notificare pentru suspendarea finanţării din fonduri europene a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Ministrul Transporturilor Lucian Bode a negat, într-o postare pe Facebook, blocarea proiectului autostrăzii Sibiu - Piteşti, care, conform afirmaţiilor fostului ministru Răzvan Cuc nu ar mai beneficia de finanţare din partea UE.

Proiect de două milioane de euro, bani europeni, pentru şomerii din Valea Jiului

Raluca Turcan a anunţat, miercuri, că Guvernul demarează un proiect pilot cu bani europeni pentru combaterea şomajului din zonele miniere şi industriale din Valea Jiului. Vicepremierul promite, prin acest proiect, un ajutor pentru 2000 de persoane vulnerabile.

Ministrul Fondurilor Europene: Un miliard de euro este suma transmisă la Comisia Europeană pentru decontare

Marcel Boloş a anunţa, luni, că nu mai riscăm dezangajarea fondurilor europene. Ministrul Fondurilor Europene a precizat că suma transmisă pentru decontare la Comisia Europeană este de un miliard de euro.

Orban vrea reţele de gaz în toate localităţile ţării, realizate cu fonduri europene

Ludovic Orban vrea ca toată populaţia ţării să fie conectată la reţeaua de gaz. „Vom solicita ca înfiinţările de reţele de gaz din localităţi şi extinderile reţelelor să fie finanţate din fonduri europene”, a declarat, duminică, în Vâlcea, premierul României.

Ce spune Lucian Bode despre restricţiile de viteză şi tonaj pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a spus luni, la o emisiune televizată, că în 2020, ministerul de resort are cu 20% mai multe fonduri europene decât anul în curs, suficiente pentru a finaliza toate obiectivele în derulare

Oraşul unde vor fi cumpărate zece autobuze electrice pe bani europeni

Oraşul Alexandria va cumpăra pe bani europeni zece autobuze electrice, printr-un program european. Vor fi reabilitate şi unele zone pietonale, dar şi piste de biciclete.

Ministrul Fondurilor Europene, după preluarea mandatului: România riscă să piardă fonduri europene de 600 de milioane de euro

Marcel Boloş, Ministrul Fondurilor Europene a declarat joi, că din ultimele informaţii riscul de dezangajare este de aproape 600 de milioane de euro, jumătate din sumă fiind la nivelul Programului Operaţional Regional. "Ne mobilizăm cu toate forţele pentru ca să evităm acest risc", a spus Boloş.

Ministerul Turismului se digitalizează cu fonduri europene

Ministerul Turismului a semnat un contract de finanţare din fonduri europene nerambursabile, în valoare de 11,8 milioane de lei, pentru eficientizarea activităţilor de autorizare şi control şi digitalizarea activităţii instituţiei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cine este Marcel Boloş, propus ca ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Orban – BIOGRAFIE

Propunerea de ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloş este directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, funcţie pe care o ocupă din 2017. Anterior a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi în cel al Transporturilor dar şi director responsabil de fonduri europene.

Rise Project: Dan Barna, supervizor al unor fraude cu fonduri UE/ Reacţia liderului USR: Ca şi cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată

Rise Project a publicat, marţi, un articol în care acuză firma lui Dan Barna că multe proiecte au eşuat, iar liderul USR este ”supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE”. În replică, liderul USR spune că e ”ca şi cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată”.

Oettinger, despre o situaţie în care s-ar putea afla şi România: Comisia Europeană ar putea reduce fondurile europene când nu se respectă statul de drept

Comisarul European pe Buget, Günther Oettinger, a declarat, marţi, că în cazul în care un stat membru UE încalcă principiul statului de drept, situaţie în care s-ar putea afla şi România, Comisia Europeană ar putea decide să restricţioneze accesul la fonduri europene pentru statul respectiv.

Rovana Plumb: România are apeluri lansate de 4 miliarde de euro, la o alocare de bani europeni de peste 5 miliarde euro

România are apeluri lansate de 4 miliarde de euro, la o alocare de 5,1 miliarde de euro reprezentând bani europeni, a declarat joi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Rovana Plumb, despre stadiul absorţiei de fonduri europene: Au contribuit cu 8.6 miliarde infuzie în economie

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a menţionat, vineri, care este stadiul absorbţiei de fonduri europene şi care sunt efectele acestor fonduri pentru economia naţională.

Decizia lui Iohannis de a întoarce bugetul la Parlament. Ministru PSD: Afectează direct absorbţia fondurilor europene/ Un liberal crede că se impune o nouă moţiune de cenzură

Lipsa bugetului consolidat afectează direct absorbţia fondurilor europene, fiind blocate toate contractele care sunt în implementare, a declarat sâmbătă ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb la Antena 3.

Rovana Plumb: Într-un an şi jumătate, au intrat în ţară 8,6 miliarde de euro fonduri europene

Într-un an şi jumătate, România a ajuns la media de absorbţie a Uniunii Europene (UE), în ceea ce priveşte fondurile europene, în condiţiile în care suma intrată în ţară este de 8,6 miliarde de euro, a susţinut ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, luni seara.

Fondurile în plus pe care România le poate primi de la UE pentru perioada 2021-2027

Comisia Europeană (CE) discută o variantă de fonduri europene prin care România ar avea alocată o sumă cu 8% mai ridicată, respectiv de 6 miliarde de euro, pentru perioada 2021-2027, a afirmat Corina Creţu, comisarul european pe Politică Regională, vineri seara, în cadrul unei emisiuni.

Comisarul european pe Politică Regională: România a trimis proiecte de 640 milioane euro la Comisia Europeană, în ultimele două săptămâni din 2018

România a trimis proiecte în valoare de 640 de milioane de euro la Comisia Europeană (CE), în ultimele două săptămâni ale anului trecut, a anunţat Corina Creţu, comisarul european pe Politică Regională, vineri seara, în cadrul unei emisiuni.

Rovana Plumb, replică pentru Corina Creţu: Nu s-a pierdut niciun ban

România nu a pierdut bani de la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, la Antena 3, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, în replică la o postare de pe Facebook a comisarului european Corina Creţu.

Corina Creţu: Rovana Plumb probabil nu a primit aprobare de la partid să vorbească de eforturile comune. E important ca cetăţenii să fie ajutaţi fără a fi minţiţi

Corina Creţu a afirmat, miercuri, că a făcut ”enorm” pentru evitarea dezangajării fondurilor europene şi că Rovana Plumb nu a făcut marţi referire la eforturile comune pentru că ”probabil nu a primit aprobare de la partid”. Ea mai spune că e important ca cetăţenii să fie ajutaţi fără a fi minţiţi.

Rovana Plumb: România are un grad de absorbţie de 26%, în ianuarie 2017 era 0%

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a anunţat, marţi, în cadrul unor declaraţii făcute la Guvern, că România a ajuns la un grad de absorbţie de 26%, aproape 8 miliarde de euro.

Corina Creţu: Portalul european privind fondurile europene, actualizat. România a accesat 7,9 miliarde euro

Portalul cu date despre alocarea fondurilor europene a fost actualizat, a anunţat, vineri, Corina Creţu, comisarul european pentru Politică Regională. Pe acesta sunt afişate cele mai recente date despre sumele din fonduri europene care au fost accesate de către fiecare ţară.

Primăria Capitalei va cumpăra 100 de autobuze electrice din bani europeni. Pe ce linii vor circula vehiculele

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, miercuri, patru proiecte care prevăd achiziţionarea a 100 de autobuze electrice din bani europeni, printr-o finanţare nerambursabilă în valoare totală de aproximativ 57 de milioane de euro.

Dancă (PNL): Dacă raportul MCV nu va fi aplicat putem spune adio fondurilor europene

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, că în cazul în care nu vor fi aplicate recomandările din raportul MCV există posibilitatea de activare a art. 7 din Tratatul UE, iar românii vor fi privaţi de toate beneficiile UE, cum ar fi aderarea la Schengen sau fondurile europene.