fonduri ue

Marine Le Pen neagă infracţiunile la procesul privind deturnarea de fonduri UE

Marine Le Pen, liderul de extremă dreapta din Franţa, a negat orice ilegalitate în faţa unui tribunal din Paris, în cadrul unui proces legat de presupusa deturnare de fonduri ale Parlamentului European, scrie Reuters, citat de France 24.

STOICA & ASOCIAŢII câştigă definitiv litigiul având ca obiect anularea actelor administrative care au stat la baza edificării unui important depozit ecologic de deşeuri finanţat cu fonduri UE nerambursabile

În data de 4 aprilie 2024, a fost soluţionat definitiv un litigiu complex iniţiat în anul 2018 de o societate civilă profesională de avocaţi (acţionând în nume propriu), litigiu în cadrul căruia a fost solicitată anularea actelor administrative care au stat la baza edificării unui depozit ecologic de deşeuri finanţat cu fonduri UE nerambursabile, solicitându-se […]

Compania Rheinmetall primeşte peste 130 de milioane de euro în fonduri UE pentru a creşte capacităţile de producţie a loviturilor de artilerie. România, printre ţările în care vor fi dezvoltate proiecte

Compania Rheinmetall primeşte peste 130 de milioane de euro sub formă de fonduri de la UE pentru a creşte producţia de muniţie, transmite compania într-un comunicat de presă. Peste o pătrime din suma totală de 500 de milioane de euro disponibilă sub ASAP (Act of Support in Ammunition Production) pentru a creşte producţia de muniţie de 155 de mm şi pulbere vor fi investite într-un total de şase proiecte ale subsidiarelor Rheinmetall. Programul va susţine proiecte în Germania, Ungaria, România şi Spania.

Germania se opune suplimentării fondurilor UE pentru Ucraina, deşi acceptă menţinerea asistenţei

Germania nu este de acord cu suplimentarea bugetului Uniunii Europene pentru Ucraina, dar va continua să susţină acordarea de asistenţă financiară Kievului prin instrumente bilaterale şi europene, afirmă ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, contestând un plan anunţat de Comisia Europeană.