for e de securitate

Serviciile de securitate din Egipt au ucis 13 militanţi ai grupării Stat Islamic în regiunea Sinai

Serviciile de securitate din Egipt au ucis marţi 13 militanţi ai grupării teroriste Stat Islamic în oraşul al-Arish, capitala regiunii Sinai din Egipt, după ce aceştia au deschis focul asupra autorităţilor, relatează Reuters.

Manifestaţii de amploare în Iran, organizate în favoarea regimului de la Teheran

Regimul iranian a organizat miercuri manifestaţii de amploare în toată ţara în replică la recentele proteste antiguvernamentale, accentuând presiunile asupra disidenţilor catalogaţi drept "valeţi ai inamicului".

Aproximativ 90 de morţi în Guineea, în urma unei manifestaţii

Cel puţin 87 de persoane, ostile juntei aflate la putere în Guineea, au fost împuşcate mortal luni, la Conakry, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, iar doi lideri ai opoziţiei au fost răniţi de militari în timpul unei manifestaţii reprimate sângeros de forţele de securitate.

Afganistan: Atentat sinucigaş în faţa cartierului general NATO, soldat cu şapte morţi – VIDEO

Cel puţin şapte civili afgani au fost ucişi şi 91 de persoane au fost rănite sâmbătă, la Kabul, într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană, comis în faţa cartierului general al forţei NATO din Afganistan, a anunţat Ministerul Apărării, cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale.

Statele NATO care nu recunosc Kosovo nu participă la instruirea forţei de securitate a statului

Mai multe state UE şi NATO care nu recunosc independenţa Kosovo, printre care şi România, nu vor participa la misiunea de instruire a Forţei de Securitate din Kosovo (KSF), apreciind că aceasta ar presupune recunoaşterea statului.