fost vicepre edinte

Fost vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, condamnat la 7 ani de închisoare, eliberat condiţionat

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, care a fost condamnat pentru trafic de influenţă în urmă cu trei ani, a fost eliberat condiţionat din închisoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fost vicepreşedinte CJ Iaşi: Şeful Serviciului audit a făcut denunţul la DNA, lucrând „la comandă”

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi Victor Chirilă, vizat în ancheta DNA la CJ, susţine că şeful Serviciului audit din cadrul instituţiei, Fănel Constantinescu, este cel care a făcut denunţul, lucrând "la comandă", şi afirmă că acesta ar trebui demis de preşedintele CJ.