fotbal

Violenţe la finalul meciului Universitatea Cluj – Dacia Mioveni

Mai multe violenţe au avut loc la finalul meciului dintre Universitatea Cluj şi Dacia Mioveni, scor 0-0, din etapa a XXIII-a a Ligii I, când forţele de ordine au lovit doi jurnalişti şi au bătut un suporter.

Copos: Probabil că Bozovici va fi amendat pentru eliminarea cu Universitatea

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că nu este supărat pentru remiza cu Universitatea Craiova, scor 1-1, dar a precizat că fundaşul Vladimir Bozovici ar putea fi amendat pentru eliminarea de la partida din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Rednic: Dacă batem Steaua, punctul de la Craiova este foarte important pentru Rapid

Antrenorul Mircea Rednic a declarat că punctul obţinut, duminică, în urma remizei din deplasare cu Universitatea Craiova, se poate dovedi a fi unul foarte important pentru Rapid în cazul unei victorii în faţa Stelei, în etapa a XXIV-a a Ligii I.

Mititelu: Am fost clar peste Rapid

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că echipa sa a fost "clar peste Rapid" în meciul de duminică, încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a XXIII-a a Ligii I, şi a criticat decizia arbitrului Augustus Constantin de a anula un gol "perfect valabil" marcat de Michael Baird.

Universitatea Cluj – Dacia Mioveni, scor 0-0

Formaţia Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Dacia Mioveni, în etapa a XXIII-a a Ligii I.

Rapid a remizat cu Universitatea Craiova, scor 1-1

Echipa Rapid Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, duminică, în deplasare, împotriva Universităţii Craiova, în etapa a XXIII-a a Ligii I, şi rămâne la opt puncte distanţă de liderul clasamentului, CFR Cluj, care a remizat cu Ceahlăul.

Hrebenciuc: Locul lui „Neţoiu Vincon” este la puşcărie

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a negat faptul că ar fi fost intermediarul unei tranzacţii între oficiali ai cluburilor Dinamo şi Steaua, adăugând că locul fostului acţionar dinamovist Gigi Neţoiu, cel care a lansat această ipoteză, este la puşcărie.

Becali neagă afirmaţiile lui Neţoiu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a negat, într-o emisiune televizată, afirmaţiile lui Gigi Neţoiu, conform căruia oficialul stelist i-a dat un milion de dolari lui Viorel Hrebenciuc, care apoi i-ar fi dat preşedintelui dinamovist Nicolae Badea.

Badea spune că îl va da în judecată pe Neţoiu

Preşedintele Consilului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat că îl va da în judecată pe fostul acţionar dinamovist Gigi Neţoiu, care l-a acuzat că a primit un milion de dolari de la Gigi Becali pentru ca echipa "alb-roşie" să câştige în faţa formaţiei CFR Cluj, în sezonul trecut.

Neţoiu: Badea a luat milionul de dolari de la Becali prin intermediul lui Hrebenciuc

Fostul acţionar dinamovist Gigi Neţoiu a declarat, într-un interviu acordat ziarului Prosport, că preşedintele Consiulului de Administraţie al clubului "alb-roşu", Nicolae Badea, a primit un milion de dolari de la finanţatorul stelist Gigi Becali, prin intermediul deputatului PSD Viorel Hrebenciuc.

Andone: În economia campionatului va conta mult acest punct

Antrenorul Ioan Andone a declarat, sâmbătă seară, că în economia campionatului va conta foarte mult punctul obţinut de CFR Cluj în deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 0-0, din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Becali: Fiecare jucător va câştiga 16.000 de euro pentru victorii cu Unirea, Rapid şi UTA

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la o emisiune televizată, că fiecare jucător stelist va încasa aproximativ 16.000 de euro pentru victorii în meciurile cu Unirea Urziceni, Rapid şi UTA, câte 6.000 de euro din prime şi 10.000 de euro bonus.

Rezultate din Liga I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXIII-a a Ligii I:

Ceahlăul Piatra Neamţ – CFR Cluj, scor 0-0

Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, sâmbătă, în deplasare, în compania formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a XXIII-a a Ligii I.

Alexandrescu anunţă posibile schimbări la UTA Arad

Preşedintele executiv al clubului UTA Arad, Adrian Alexandrescu, a declarat, după înfrângerea, cu scorul de 2-0, din meciul cu Poli Ştiinţa Timişoara, că este posibil să se producă schimbări la gruparea arădeană.

Iancu: Echipa a arătat diferenţa din clasament

Preşedintele clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat că timişorenii au arătat diferenţa din clasament la meciul cu UTA Arad, câştigat, cu scorul de 2-0, şi a precizat că nu îi este indiferent ce se întâmplă la gruparea arădeană.

Poli Ştiinţa Timişoara – UTA Arad, scor 2-0

Formaţia Poli Ştiinţa Timişoara a câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), derbiul regional cu UTA Arad, din etapa a XXIII-a a Ligii I, şi a trecut pe locul doi în clasamentul primului eşalon.

Ştefan Stoica: Suntem bolnavi, dar încă nu suntem în comă

Antrenorul Ştefan Stoica a declarat, sâmbătă, după meciul pierdut cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-3, că echipa Gloria Buzău poate rămâne în Liga I în cazul în care va câştiga 12 din cele 33 de puncte rămase în joc.

Neagoe: Victoria echipei Pandurii nu poate fi pusă la îndoială

Antrenorul Eugen Neagoe a declarat, sâmbătă, că victoria echipei Pandurii Târgu Jiu nu poate fi pusă la îndoială, după ce formaţia gorjeană s-a impus în deplasare, cu scorul de 3-1, în meciul cu Gloria Buzău, din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Pandurii Târgu Jiu a învins Gloria Buzău

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia Gloria Buzău, în etapa a XXIII-a a Ligii I, reuşind să obţină o victorie în primul eşalon după 17 runde.

Marius Stan: Mi se pare un rezultat echitabil

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că rezultatul de 1-1 din meciul cu FC Vaslui i se pare echitabil şi a precizat că vasluienii au arătat, sâmbătă, că sunt o echipă valoroasă, care îşi merită locul în clasament.

Munteanu: O să-i cer lui Lupescu să ia măsuri

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, s-a declarat nemulţumit de cartonaşele galbene primite de jucătorii săi la meciul cu Oţelul, scor 1-1, şi a precizat că îi va cere directorului general al FRF, Ionuţ Lupescu, să ia măsuri în acest sens.

Oţelul Galaţi – FC Vaslui, scor 1-1

Formaţia Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei FC Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii I.

Adrian Ilie: Steaua nu este echipa federaţiei, a făcut performanţă în Europa

Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că formaţia din Bulevardul Ghencea nu este echipa Federaţiei Române de Fotbal, "roş-albaştrii" făcând performanţă în Europa pe propriile puteri.

Iancu: Steaua este o echipă agreată de FRF, Dinamo are doar logistică

Preşedintele clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că Steaua este o echipă agreată de Federaţia Română de Fotbal, iar Dinamo are doar "logistică" nu şi echipă.

Rezultate din etapa a XXIII-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în etapa a XXIII-a a Ligii I:

Neagoe: Dacă jucătorii nu aveau valoare nu mă întorceam la Pandurii

Antrenorul Eugen Neagoe a dezvăluit că dacă jucătorii nu aveau valoare atunci nu ar fi revenit la Pandurii Târgu Jiu, echipă de la care a demisionat la finalul anului 2007.

Mai mulţi fani dinamovişti au plecat la Doneţk pentru a se întâlni cu Lucescu

Mai mulţi suporteri ai formaţiei Dinamo au plecat, vineri, la Doneţk, pentru a se întâlni cu antrenorul echipei Şahtior, Mircea Lucescu, şi pentru a-i arăta acestuia susţinerea de care se bucură în rândul fanilor dinamovişti, informează site-ul dinamomania.net.

Elber: Ar fi o greşeală ca VfB Stuttgart să-l vândă pe Marica

Fostul internaţional brazilian Giovane Elber, unul dintre cei mai de succes fotbalişti străini care au evoluat în campionatul Germaniei, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Stuttgarter Zeitung, că "ar fi o greşeală" ca gruparea VfB Stuttgart să-l vândă pe atacantul Ciprian Marica.

Sabău: Ar fi trebuit să câştigăm azi

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, la sfârşitul partidei de pe teren propriu, terminată la egalitate, scor 1-1, cu formaţia Dinamo, că jucătorii săi au evoluat mai bine şi meritau victoria, informează site-ul www.prosport.ro.

Mulţescu: Dacă vrea să vină Lucescu, eu mă dau la o parte

Antrenorul dinamovist Gheorghe Mulţescu a declarat, vineri, la finalul partidei cu Gloria Bistriţa, că în cazul în care tehnicianul Mircea Luceascu doreşte să se întoarcă la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, el "se dă la o parte", informează www.prosport.ro.

Programul partidelor din sferturile de finală ale LC

Programul şi datele de disputare ale partidelor care vor avea loc în sferturile de finală şi semifinalele Ligii Campionilor, după tragerea la sorţi de vineri de la Nyon:

Sandu: Comisia de Apel nu trebuia să se pronunţe în cazul fotbaliştilor de la Oţelul

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii Comisiei de Apel nu ar fi trebuit să se pronunţe în cazul memoriului clubului Oţelul Galaţi, care solicita reducerea suspendării fotbaliştilor Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely.

Rednic: Suporterii să mă înjure după meci, dar să îi susţină pe jucători

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, solicită sprijinul suporterilor la meciul cu Universitatea Craiova, rugându-i să îl înjure la finalul meciului, dar să îi susţină pe jucători în timpul celor 90 de minute, informează site-ul oficial al grupării giuleştene.

Preşedintele Comisiei de Apel a FRF a demisionat (surse)

Preşedintele Comisiei de Apel a FRF, Mugur Filipescu, a demisionat vineri, refuzând să rejudece în regim de urgenţă şi să respingă memoriul clubului Oţelul Galaţi în privinţa jucătorilor Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely, aşa cum a cerut Mircea Sandu, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale.

Lăcătuş: Mă simt mai tânăr de când am venit la Steaua

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că se simte mai tânăr de când a venit la gruparea din Bulevardul Ghencea.

Ştefan Stoica: Batem Pandurii şi garantez că rămânem în Liga I

Antrenorul Ştefan Stoica este convins că Gloria Buzău va învinge în partida programată sâmbătă, în etapa a XXIII-a, formaţia Pandurii Târgu Jiu, iar gruparea din Crâng va rămâne în Liga I.

Marius Stan: Mircea Sandu a devenit un justiţiar, unul care iese la luptă

Preşedintele Oţelului Galaţi, Marius Stan, a declarat, vineri, cu ironie, că Mircea Sandu "a devenit un justiţiar, unul care iese la luptă", fiind nemulţumit de faptul că preşedintele FRF a solicitat Comisiei de Apel rejudecarea cazurilor jucătorilor Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely.

Porumboiu: Nu voi mai plăti nicio sancţiune dictată de Comisia de Disciplină

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, vineri, că nu va mai plăti nicio sancţiune dictată de Comisia de Disciplină a FRF, fiind nemulţumit de decizia Comisiei de Apel care a decis ridicarea suspendărilor jucătorilor echipei Oţelul Galaţi, Janos Szekely şi Gabriel Paraschiv.

Ionuţ Popa: Nu mi-e frică de nimeni, trimitem dosarul la UEFA

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, vineri, că nu îi este frică de de eventuale repercusiuni şi că îl va susţine pe avocatul Marius Striblea să trimită la UEFA dosarul cu incidentele de la Buzău.