fotbal

„Ambasade” ale suporterilor la Euro-2008

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a participat la o informare, la Geneva, privind prezenţa suporterilor la Euro-2008, în care prinre alte decizii s-a hotărât şi înfiinţarea "ambasadelor pentru suporteri" unde aceştia pot primi informaţii.

FC Rapid solicită urgentarea semnării contractului de concesiune a stadionului Giuleşti

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, joi, că discuţiile cu Ministerul Transportului pentru concesionarea stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu au fost finalizate şi solicită urgentarea semnării contractului pentru demararea lucrărilor de modernizare.

Dragomir: Lupescu să stea în banca lui că nu îi ia nimeni din caşcaval!

Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX că va convinge Adunarea Generală a Ligii să renunţe la recurs în procesul cu FRF privind tutela comisiilor şi i-a transmis directorului general al FRF Ionuţ Lupescu să stea liniştit în banca lui că "nu îi ia nimeni din caşcaval".

Kaka: Visam de mic să joc la Real Madrid, dar nu voi mişca un deget să plec de la AC Milan

Internaţionalul brazilian Kaka a declarat, miercuri, că şi-a dorit încă de mic să ajungă să joace la echipa Real Madrid, însă acum nu va mişca niciun deget pentru a pleca de la AC Milan, informează cotidianul Marca.

Daily Mirror: Capello va semna astăzi contractul cu FA

Cotidianul Daily Mirror notează că tehnicianul italian Fabio Capello va semna, joi, un contract de doi ani şi jumătate cu Federaţia Engleză de Fotbal (FA), înţelegere conform căreia va avea un salariu anual de 4 milioane de lire sterline ca selecţioner al Angliei.

Biletele la meciul Steaua – Farul costă între 3 şi 50 de lei

Biletele de intrare la meciul Steaua - Farul Constanţa, programat duminică, de la ora 17.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a XIX-a a Ligii I, costă între 3 şi 50 de lei, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre".

Steaua a pierdut cu scorul de 1-2 meciul cu Arsenal, din grupa H a LC

Echipa Steaua Bucureşti a pierdut, cu scorul de 1-2 (0-2), meciul susţinut, miercuri, în deplasare, împotriva formaţiei Arsenal Londra, în etapa a VI-a, ultima a grupei H din Liga Campionilor, pe care o încheie pe locul patru, cu un singur punct.

Dică, aproape de un transfer la Middlesbrough (impresar)

Atacantul stelist Nicolae Dică este apoape de un transfer la gruparea engleză Middlesbrough FC, club dispus să ofere cinci milioane de euro pentru fotbalistul român, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, impresarul Dumitru Tudor, aflat la Londra.

Şahtior Doneţk s-a calificat în semifinalele Cupei Ucrainei

Echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat, miercuri, în semifinalele Cupei Ucrainei, după ce a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), meciul cu Vorskla Poltava, din manşa secundă a sferturilor de finală.

Cluburile Steaua şi Rapid, amendate de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a luat decizia de a amenda cluburile Steaua şi Rapid cu 10.000 de lei, respectiv 30.000 de lei pentru incidentele petrecute la meciurile cu Gloria Bistriţa şi FC Vaslui.

LPF va face recurs în procesul cu FRF privind comisiile

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că reprezentanţii a 16 cluburi, prezenţi la Adunarea Generală de miercuri, au votat ca Liga să facă recurs la decizia Tribunalului Bucureşti de a acorda FRF dreptul de a avea în subordine comisiile care judecă litigiile din Liga I.

Rădulescu: Un antrenor va semna doar o dată pe an în aceeaşi ligă

Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat că FRF a aprobat propunerea ca un tehnician să poată semna un singur contract pe sezon în aceeaşi categorie, măsura fiind luată pentru a opri desele schimbări de antrenori.

Membrii LPF resping cererea DNA de a-l da în judecată pe Dragomir

Membrii Ligii Profesioniste de Fotbal, întruniţi, miercuri, în cadrul Adunării Generale, au respins cererea DNA de a se constitui parte civilă în litigiul pentru presupusul prejudiciu adus de preşedintele LPF prin cumpărarea la suprapreţ a terenului pe care a fost construit sediul LPF.

Prima maximă pentru tricolori va fi de 110.000 de euro

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, că zece fotbalişti care au participat la preliminariile Campionatului European din 2008 vor avea o primă maximă, de 110.000 de euro.

Ronaldo nu va juca la Campionatul Mondial al cluburilor

Atacantul brazilian Ronaldo nu va juca la Campionatul Mondial al cluburilor din Japonia, a anunţat AC Milan, care întâlneşte, joi, formaţia Urawa Red Diamonds în semifinalele competiţiei.

Dragomir: Nu huliganii fac legea într-o ţară

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv al FRF, că într-o ţară nu huliganii sunt cei care fac legea, ci legea trebuie respectată de toţi, subliniind că primele şase luni după promulgarea legii privind violenţa în sport vor fi mai grele.

Bogdan Lobonţ îşi lansează linie vestimentară

Portarul echipei Dinamo Bucureşti Bogdan Lobonţ lansează, joi, propria linie vestimentară, "Lobby One", la magazinul oficial de prezentare al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, de la ora 14.00.

Lupescu: Vom fi deschişi la orice anchetă a UEFA în cazul acuzelor de blat ale albanezilor

Directorul general Ioan-Angelo Lupescu a declarat că FRF va fi deschisă către orice anchetă a UEFA în cazul acuzaţiilor lansate de premierul albanez cu privire la un posibil aranjament la meciul România-Albania, din preliminariile Euro-2008.

Dorinel Munteanu: Sunt jucători la echipă care mimează fotbalul

Antrenorul echipei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a explicat, marţi, într-o conferinţă de presă, rezultatele slabe din ultima perioadă, acuzând prestaţia unor jucători ai formaţiei sale, care, în opinia sa, "mimează" fotbalul.

Sam Allardyce: Goian nu este pentru noi

Antrenorul echipei Newcastle United, Sam Allardyce, a negat, marţi, interesul grupării engleze pentru fundaşul central al Stelei, Dorin Goian, jucător care, în opinia tehnicianului, nu este potrivit pentru formaţia "coţofenelor".

Incidente între suporteri stelişti şi personalul unei curse aeriene

Un grup de zece suporteri stelişti au creat, luni, incidente într-o cursă aeriană a companiei EasyJet cu destinaţia Londra, deranjând pasagerii şi personalul navigant, iar la aterizare trei dintre ei au fost reţinuţi de poliţia britanică, a declarat pentru MEDIAFAX un reprezentant al EasyJet.

Suporterii care au comis acte huliganice nu vor putea cumpăra bilete la Euro2008

Suporterii români care au comis acte huliganice pe stadioane nu vor putea cumpăra bilete la meciurile echipei naţionale de la turneul final al Campionatului European din 2008, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general al FRF, Ioan-Angelo Lupescu.

Lupescu: Bugetul FRF pe 2008 va fi de zece milioane de euro

Directorul general Ioan-Angelo Lupescu a declarat că bugetul Federaţiei Române de Fotbal pe anul 2008 va fi de zece milioane de euro, sumă din care se vor plăti şi primele jucătorilor echipei naţionale pentru calificarea la Euro 2008.

Nicoliţă este incert pentru meciul cu Farul

Mijlocaşul stelist Bănel Nicoliţă, accidentat la gleznă în întâlnirea cu Dinamo, motiv pentru care a ratat toate partidele disputate de atunci, este incert şi pentru ultimul meci din acest an, cu Farul, programat duminică, de la ora 17.00, în etapa a XIX-a a Ligii I, informează site-ul FC Steaua.

Chivu a fost inclus în echipa ideală a etapei a XV-a din Serie A

Fundaşul Cristian Chivu a fost inclus de site-ul goal.com în echipa ideală a etapei a XV-a din Serie A, după prestaţia avută în partida pe care Internazionale Milano a câştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, în faţa formaţiei AC Torino.

Iancu: Îl vom oferta pe Bădoi

Preşedintele clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, la un post de televiziune local, că ar dori să-l transfere la echipa bănăţeană pe fundaşul formaţiei Steaua Bucureşti, Valentin Bădoi.

Iancu: Jucătorii vor avea primă de 25.000 de dolari pentru meciul cu CFR Cluj

Preşedintele clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat, pentru un post local de televiziune, că fotbaliştii echipei bănăţene vor avea o primă de 25.000 de dolari pentru meciul de duminică, contra formaţiei CFR Cluj, din etapa a XIX-a a Ligii I .

Adrian Ilie: Nu mi-e teamă că am putea avea soarta Slaviei

Managerul sportiv al FC FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, marţi dimineaţă, la plecarea bucureştenilor spre Londra, pentru meciul cu Arsenal din ultima etapă a grupei H a Ligii Campionilor, că nu îi este teamă că ar putea avea soarta Slaviei Praga, care a fost învinsă cu scorul de 7-0.

Lobonţ: Am obosit să tot repet că nu plec de la Dinamo

Portarul echipei Dinamo, Bogdan Lobonţ, a infirmat, luni, pe site-ul său oficial, www.bogdanlobont.ro, zvonurile potrivit cărora ar urma să părăsească, în iarnă, formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Mourinho a refuzat oferta de a antrena reprezentativa Angliei

Tehnicianul portughez Jose Mourinho, a exclus, luni, posibilitatea de a deveni antrenor principal al reprezentativei Angliei, după ce presa internaţională a avansat această ipoteză în ultimele zile.

Viziunea lui Becali despre fotbal: Vând oile bătrâne şi cumpăr cârlani

Gigi Becali, finanţatorul Stelei, a declarat că, dacă echipa nu va juca bine nici în meciul cu Farul Constanţa, va alcătui personal formula de start, amintindu-şi de felul în care făcea în trecut cu oile, toamna.

Munteanu: Mihai Stoica nu a avut nicio legătură cu aducerea şi cu plecarea mea de la Steaua

Antrenorul-jucător al formaţiei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a declart, luni, agenţiei MEDIAFAX, că preşedintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, nu a avut "nicio legătură" cu aducerea sa la Steaua, în 2004, şi nici cu plecarea sa de la gruparea "roş-albastră", un an mai târziu.

Contra şi Codrea, doriţi de Poli Timişoara

Preşedintele clubului Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce încearcă să îi transfere în pauza competiţională din iarnă pe jucătorii Cosmin Contra şi Paul Codrea de la Getafe, respectiv AC Siena.

Grigoraş rămâne la Oţelul

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, luni, că va rămâne antrenor principal la Oţelul Galaţi, după ce vineri a spus că va demisiona în proporţie de 99,9 la sută.

Rezultate din etapa a XVIII-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVIII-a a Ligii I:

Ceahlăul Piatra Neamţ – Steaua Bucureşti, scor 0-1

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a returului.

Copos: Primă suplimentară de 84.000 de euro pentru ultimele două meciuri din acest an

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, duminică, după victoria din partida cu Dacia Mioveni, scor 3-0, că jucătorii giuleşteni vor avea o primă suplimentară de 84.000 de euro net dacă vor câştiga ultimele două meciuri din acest an, cu Gloria Bistriţa şi Ceahlăul Piatra Neamţ.

FA i-a oferit lui Jose Mourinho 25 de milioane de euro dacă acceptă oferta până vineri

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) i-a oferit tehnicianului Jose Mourinho 25 de milioane de euro pentru un contract pe patru ani şi jumătate.

Neagoe a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, duminică, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-2, că antrenorul Eugen Neagoe şi-a prezentat demisia.

Tragerea la sorţi pentru optimile LC, la 21 decembrie

Tragerea la sorţi pentru optimile Ligii Campionilor şi şaisprezecimile Cupei UEFA va avea loc la 21 decembrie, la Nyon, în Elveţia, informează site-ul UEFA.