fotbal

Gigi Becali: Hagi, Piţurcă, Olăroiu, nu se împacă niciodată!

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, luni, că antrenorii Gheorghe Hagi, Victor Piţurcă şi Cosmin Olăroiu nu se vor împăca niciodată, deoarece sunt orgolii prea mari la mijloc, pe care le înţelege.

Ronaldo va fi indisponibil încă o lună, după ce a fost diagnosticat greşit

Atacantul Ronaldo, accidentat la coapsa stângă în 31 iulie,urmează să fie indisponibil încă o lună, scrie, luni, Gazzetta dello Sport, care precizează că jucătorului de la AC Milan, a cărui revenire era prevăzută în aceste zile, i-a fost greşit diagnosticul, informează AFP.

Poli Ştiinţa Timişoara – Şahtior Doneţk, scor 1-1

Echipa Poli Ştiinţa Timişoara a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul amical susţinut, duminică, în compania formaţiei Şahtior Doneţk.

Ienei şi Sichitiu, candidaţi la preşedinţia Ceahlăului

Fostul selecţioner Emerich Ienei şi directorul tehnic al FC Rapid, Grigore Sichitiu, sunt principalii candidaţi la funcţia de preşedinte executiv al grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, susţin surse din cadrul clubului nemţean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Site UEFA: România zboară cu Mutu

"România zboară cu Mutu", a notat site-ul UEFA, după meciul câştigat de reprezentativa antrenată de Victor Piţurcă, sâmbătă seară, cu scorul de 3-1, în faţa Belarusului, în grupa G preliminară a Campionatului European din 2008.

Primă de 600.000 de euro pentru câştigarea Ligii Campionilor la Real Madrid

Conducătorii clubului Real Madrid au promis o primă de 600.000 de euro fiecărui jucător în cazul în care câştigă în acest sezon Liga Campionilor, a anunţat duminică publicaţia Marca, informează AFP.

Piţurcă: Sper să nu mai predăm locul întâi

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Belarus, scor 3-1, obţinută în preliminariile Euro-2008, că speră ca România să nu mai coboare de pe locul întâi din grupa G, apreciind că ar fi "extraordinar" pentru echipă să se califice de pe prima poziţie.

România – Belarus, scor 3-1

Reprezentativa României a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa naţională a Belarusului şi şi-a consolidat primul loc în grupa G a preliminariilor Campionatului European din 2008, din Austria şi Elveţia.

Trei fotoreporteri au fost agresaţi la mitingul organizat de suporteri

Trei fotoreporteri au fost agresaţi, sâmbătă, la mitingul organizat de suporterii mai multor echipe de fotbal, care au susţinut prin această acţiune modificarea proiectului de lege privind prevenirea şi combaterea violenţei iniţiat de Dumitru Dragomir în Parlament.

Steaua – Gloria Buzău, scor 2-0 într-un meci amical

Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-0, formaţia Gloria Buzău, într-un meci amical disputat pe stadionul din Bulevardul Ghencea, informează site-ul oficial al grupării "roş-albastre".

Amical: Poli Iaşi – Şahtior Doneţk, scor 1-0

Echipa Poli Iaşi a învins, cu scorul de 1-0, formaţia Şahtior Doneţk, într-un meci amical disputat, vineri, la Iaşi.

UEFA a amendat Dinamo cu 9000 de franci elveţieni

Clubul Dinamo a fost amendat de UEFA cu suma de 9.000 de franci elveţieni, pentru că suporterii au aruncat o fumigenă spre sectorul galeriei adverse la meciul retur cu Lazio Roma, din preliminariile Ligii Campionilor, informează agenţia ANSA.

Dobrin: Dacă batem, suntem ca şi calificaţi

Fostul fotbalist Nicolae Dobrin a declarat că o victorie în meciul cu Belarus "este la îndemâna lui Mutu şi a colegilor săi", precizând că dacă va învinge, România este ca şi calificată la Campionatul European din 2008.

Marica are febră şi este incert pentru meciul cu Belarus

Atacantul Ciprian Marica (VfB Stuttgart) nu a participat la antrenamentul oficial pe care naţionala României l-a susţinut, vineri dimineaţă, la Minsk, acuzând o răceală puternică, şi este incert pentru meciul cu Belarus, din preliminariile CE 2008, informează Sport.ro.

Boştină lasă să se înţeleagă că negociază cu Dinamo

Fotbalistul Gabriel Boştină, pus pe lista de transfărări de finanţatorul stelist Gigi Becali, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că nu poate confirma "deocamdată" un transfer la Dinamo, lăsând astfel să se înţeleagă că se află în negocieri cu gruparea "alb-roşie".

Bernd Stange: Ca valoare, România se compară cu Anglia, Germania sau Italia

Selecţionerul echipei Belarusului, germanul Bernd Stange, a declarat că naţionala României, pe care o va întâlni sâmbătă, în preliminariile CE 2008, se compară ca valoare cu Anglia, Germania sau Italia, informează cotidianul bielorus Pressbol.

Walter Zenga a fost prezentat oficial la Dinamo

Tehnicianul Walter Zenga a fost prezentat oficial, joi, în funcţia de antrenor al echipei Dinamo, el urmând să pregătescă două sezoane formaţia campioană a României.

Mutu: Am pătimit destul, e timpul calificării!

Atacantul Adrian Mutu a declarat, joi, cu două zile înainte de meciul dintre reprezentativele României şi Belarusului, din preliminariile Euro-2008, că actuala generaţie "a pătimit destul" şi că a venit timpul obţinerii unei calificări.

Aproximativ 6.000 de bilete vândute până joi pentru meciul Belarus – România

Federaţia Bielorusă de Fotbal (BFF) a vândut până joi aproximativ 6.000 de bilete pentru partida cu naţionala României, programată sâmbătă, de la ora 19.00, pe stadionul Dinamo din Minsk, în grupa G a preliminariilor CE 2008, informează BFF.

Dumitru Tudor, suspendat şase luni de Comisia de Disciplină a FRF

Agentul de jucători Dumitru Tudor a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu şase luni de suspendare şi cu penalitate de 100.000 de lei pentru declaraţii calomnioase făcute la adresa preşedintelui CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, informează FRF.

Familia preşedintelui Real Madrid investeşte în creşterea porcilor în Călăraşi şi Ialomiţa

Familia preşedintelui clubului de fotbal Real Madrid, Ramon Calderon Ramos, va investi în ferme de creştere a porcilor în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 69 de milioane de euro, la care ar putea participa International Finance Corporporation.

Colţescu reţinut opt etape de la delegări, iar Serea şase

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) i-a sancţionat, miercuri, pe centralii Sebastian Colţescu şi Ionică Serea, primul fiind reţinut de la delegări pentru opt etape, iar al doilea pentru şase, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele CCA, Gheorghe Constantin.

Zenga despre venirea la Dinamo: Merg la un club cu nume

Tehnicianul Walter Zenga a declarat, miercuri, cotidianului Gazzetta dello Sport, că va reveni în România, la Dinamo Bucureşti, un club cu nume, care luptă pentru câştigarea titlului de campioană.

Mutu, locul trei în topul celor mai buni stranieri din Serie A

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, se află pe locul trei în topul celor mai buni stranieri din Serie A, în urma notelor primite în principalele publicaţii din Italia, având o medie de 6,97, a anunţat, miercuri, site-ul postului de televiziune Rai Uno.

Dragomir: Zenga, cea mai bună alegere pentru Dinamo

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că acţionarii dinamovişti au făcut cea mai bună alegere numindu-l pe Walter Zenga antrenor al formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Victor Becali: Zenga a ajuns la un acord cu Dinamo

Impresarul Victor Becali a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că tehnicianul italian Walter Zenga a ajuns la un acord cu oficialii clubului Dinamo Bucureşti, urmând să preia funcţia de antrenor principal după demisia lui Mircea Rednic.

Mihai Stoica îl dă în judecată pe Gigi Becali

Preşedintele grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, marţi, că îl va da în judecată pe finanţatorul stelist Gigi Becali pentru "ameninţări, insulte şi calomnii".

Soţia lui Rednic câştigă mai mult decât el, din fotbal

Fostul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti Mircea Rednic a declarat că afacerile imobiliare, pe care le conduce soţia sa, i-au adus mai mulţi bani decât a câştigat el din fotbal.

Viorel Moldovan este noul director sportiv al clubului Unirea Urziceni

Fostul atacant Viorel Moldovan a declarat, marţi, că a acceptat propunerea de a deveni directorul sportiv al clubului Unirea Urziceni, precizând că în următoarele zile urmează să semneze contractul.

Mircea Lucescu: Neculaie ar fi trebuit să-l lase pe Răzvan la Dinamo

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, marţi, că patronul formaţiei FC Braşov, Ioan Neculaie, ar fi trebuit să-i permită fiului său, Răzvan, să dea curs ofertei de a antrena echipa Dinamo, rămasă fără tehnician după demisia lui Mircea Rednic.

Florin Marin, „spionul” selecţionerului la meciul Olanda – Bulgaria

Antrenorul echipei Dacia Mioveni, Florin Marin, va fi spionul selecţionerului Victor Piţurcă la meciul Olanda - Bulgaria, care va avea loc sâmbătă, în preliminariile Campionatului European din 2008.

Badea vrea un antrenor care să menţină echipa în lupta pentru titlu

Preşedintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al clubului, că oficialii grupării "alb-roşii" caută un antrenor care să accepte accepte condiţiile de performanţă şi de menţinere a echipei în lupta pentru locul întâi.

Mutu, nota 10 după evoluţia din meciul cu AC Milan

Site-ul fiorentinanews.com i-a acordat nota 10 atacantului Adrian Mutu, după evoluţia jucătorului în partida pe care echipa AC Fiorentina a terminat-o la egalitate, scor 1-1, luni, în deplasare, cu formaţia AC Milan, în etapa a II-a a campionatului Italiei.

FC Sevilla, a treia adversară a Stelei

Echipa FC Sevilla va fi a treia adversară a Stelei în grupa H a Ligii Campionilor, alături de Arsenal Londra şi Slavia Praga, după ce a eliminat, în turul trei preliminar al competiţiei, formaţia AEK Atena, pe care a învins-o, luni, în deplasare, în manşa secundă, cu scorul de 4-1.

Rădoi a fost operat la Bologna şi va lipsi patru-cinci luni

Căpitanul echipei Steaua, Mirel Rădoi, a fost operat, luni după-amiază, la clinica Isokinetic din Bologna, el urmând să lipsească de pe gazon patru-cinci luni, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.

Nou mandat de arestare pe numele preşedintelui clubului Manchester City

Autorităţile thailandeze au emis, luni, noi mandate de arestare pentru fraudă pe numele fostului premier Thaksin Shinawatra, devenit în luna iulie preşedintele clubului Manchester City, şi al soţiei acestuia, informează AFP.

Borcea: Rednic a vrut să plece din vară, nu cred că jucătorii l-au lucrat

Directorul general al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, duminică, la Sport.ro, că tehnicianul Mircea Rednic i-a spus că va părăsi echipa dinamovistă în cazul în care nu reuşeşte să treacă de Lazio în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

CFR Cluj, prima victorie pe teren propriu în sezonul 2007/2008 al Ligii I

Echipa CFR Cluj a obţinut, duminică seară, prima victorie pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii I, după ce a învins, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a VI-a.

Rednic: Nimeni nu a încercat să mă facă să mă râzgăndesc

Fostul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a declarat, duminică, la sport.ro, că nimeni din conducerea administrativă nu a încercat să îl facă să se răzgândească în privinţa demisiei.

Prima înfrângere pentru Steaua cu Hagi antrenor

Echipa Steaua a Bucureşti a înregistrat, duminică, prima înfrângere într-un meci oficial de la numirea lui Gheorghe Hagi în funcţia de antrenor principal, în partida cu Unirea Urziceni, din etapa a VI-a a Ligii I, câştigată de ialomiţeni cu scorul de 1-0.