fractura

Healthcare Trends, ora 13:00. Tratarea problemelor articulare prin chirurgia artroscopică. Invitat: Adrian Todor, medic primar Ortopedie, Traumatologie şi doctor în Ştiinţe medicale

Adrian Todor este invitatul Healthcare Trends de vineri, o emisiune săptămânală pe teme medicale realizată de către MEDIAFAX în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru medici.    Adrian Todor este medic primar Ortopedie, Traumatologie şi doctor în Ştiinţe medicale şi, totodată,  conferenţiar universitar la UMF Iuliu Haţeganu, cu o supraspecializare în Chirurgie artroscopică.    […]

Emil Constantinescu, operat după un accident casnic, în care şi-a fracturat clavicula şi glezna

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a suferit, săptămâna trecută, un accident casnic şi a fost operat la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”, din Capitală. Acesta a alunecat pe o suprafaţă spălată cu detergent, iar în cădere şi-a fracturat clavicula şi glezna.

Britney Spears, pe patul de spital. Şi-a fracturat piciorul în timp ce dansa. VIDEO

Spears şi-a fracturat unul dintre oasele metatarsiene în timp ce dansa şi a fost internată pentru a primi tratament, potrivit iubitului acesteia, Sam Asghari. „Când îţi rupi ceva, acel ceva va fi mai puternic după vindecare, lucru valabil mai ales dacă este vorba despre iubita mea”, a scris Asghari, un antrenor de fitness în vârstă […]

Turist cu fractură la picior recuperat de Salvamont dintr-o zonă greu accesibilă de la Rimetea

Un turist care a suferit o fractură la un picior a fost coborât, marţi, de salvamontiştii din Alba, dintr-o zonă greu accesibilă de la Rimetea.

Mircea Suciu, unul dintre artiştii români apreciaţi în lume, aduce „Fractura” în Casa Poporului

Mircea Suciu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români pe scena internaţională, va vernisa, pe 4 iunie, "Fractura", prima sa expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), situat în fosta Casă a Poporului.

Managerul Spitalului Judeţean Slatina şi un director medical au fost demişi

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, i-a demis din funcţii, duminică, pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Ileana Roxana Dragomir şi pe directorul medical, Alina Chiriac, după ce copil de 9 ani a decedat în urma unei fracturi la mână, tratate la această unitate sanitară.

Jorge Lorenzo a suferit o fractură de metacarpian la un antrenament de motocross

Spaniolul Jorge Lorenzo, vicecampion mondial la MotoGP în 2009, nu va mai putea pilota o motocicletă timp de patru până la şase săptămâni, el suferind o fractură de metacarpian la un antrenament de motocross, în apropiere de Montmelo.