fran a

Cehia, Qatar şi Bulgaria au contribuit la Fondul Benghazi

Cehia, Qatar şi Bulgaria sunt ţările care au contribuit la fondul internaţional pentru sprijinirea celor câtorva sute de copii libieni contaminaţi cu HIV la spitalul din Benghazi în anii '90.

Dominique de Villepin, inculpat în afacerea Clearstream

Fostul premier francez Dominique de Villepin a fost inculpat vineri pentru "complicitate la denunţ calomnios" în afacerea Clearstream, care l-a vizat în special pe Nicolas Sarkozy, a anunţat unul dintre avocaţii săi.

Şeful aparatului logistic al grupării separatise ETA a fost arestat în Franţa

Şeful aparatului logistic al organizaţiei separatiste basce ETA, Juan Cruz Maiza Artola, a fost arestat joi dimineaţă în Franţa, în oraşul Rodez, din sud-vestul ţării, alături de alţi doi presupuşi membri ai grupării, a anunţat Ministerul spaniol de Interne.

Infirmierele, eliberate după ce Libia a fost ameninţată cu blocarea scutului antirachetă

Preşedintele libian Muammar Kadhafi a capitulat în urma ultimatumului acordat de Cecilia Sarkozy, potrivit căruia Parisul ar fi urmat să blocheze codurile de acces la sistemul de apărare al Libiei, comentează cotidianul Standart, în ediţia electronică de miercuri.

UPDATE: Cel puţin 26 de morţi într-un accident de autocar produs în estul Franţei – AFP

Cel puţin 26 de persoane au murit şi alte 24 au fost rănite, dintre care 14 se află în stare gravă, într-un accident rutier produs duminică dimineaţă în apropiere de Grenoble (sud-estul Franţei), după ce autocarul la bordul căruia se aflau 51 de pelerini polonezi s-a răsturnat în albia unui pârâu, potrivit unui nou bilanţ provizoriu al pompierilor, citaţi de AFP.

Jacques Chirac, audiat de un judecător, la Paris – AFP

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac este audiat joi dimineaţă, la Paris, de un judecător, în cadrul unei anchete privind o serie de angajări fictive din perioada în care deţinea funcţia de primar al capitalei, a declarat o sursă juridică, citată de AFP.

Kouchner: Gruparea Hamas are contacte cu reţeaua al-Qaida – Reuters

Gruparea Hamas are contacte cu reţeaua al-Qaida, a declarat ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, subliniind că aceste legături nu sunt rezultatul presiunii exercitate de statele occidentale pentru a izola mişcarea palestiniană, relatează Reuters.

Militari din toate ţările UE au defilat la Paris – AFP

Circa 900 de militari din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au participat, sâmbătă, la defilarea tradiţională organizată de Ziua Naţională a Franţei, prima astfel de festivitate care are loc după preluarea funcţiei de preşedinte de către Nicolas Sarkozy, relatează AFP.

Două săptămâni cu proiecţii de film francez în aer liber

Bucureştenii pot vedea, până pe 29 iulie, la grădina-cinema E-Uranus, o serie de 16 filme franceze cu staruri ca Alain Delon, Catherine Deneuve, Gerard Depardieu, Jean Reno şi Jeanne Moreau.

Incidentul armat de lângă Paris, provocat de un jandarm care şi-a împuşcat copiii şi un coleg – Reuters

Un jandarm şi-a împuşcat mortal, vineri, cei doi copii, ca şi pe un coleg, înainte de a se sinucide într-o cazarmă a jandarmeriei, de la periferia Parisului, a anunţat o sursă apropiată serviciilor de jandarmerie, citată de Reuters.

Foc armat într-o jandarmerie de lângă Paris, soldat cu patru morţi, dintre care doi copii – AFP

Un jandarm francez şi-a ucis cei doi copii şi pe adjutantul său, înainte de a se sinucide, vineri dimineaţă, cu arma personală, într-o cazarmă de la periferia Parisului, a anunţat direcţia generală a jandarmeriei, citată de AFP.

Simpozion la Biblioteca Naţională, de Ziua Franţei

Un simpozion cu tema "Rolul Franţei în crearea României moderne" va fi organizat joi, la Biblioteca Naţională a României, cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze, la manifestare urmând să participe şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Hervé Bolot.

UE şi Israelul avertizează Marocul asupra iminenţei unor atacuri teroriste – Reuters

Uniunea Europeană a avertizat autorităţile de la Rabat asupra probabilităţii ridicate de comitere a unor atentate în Maroc, cerând şi instituirea de măsuri sporite de securitate la ambasadele occidentale şi în zonele frecventate de turişti, a relatat, luni, un cotidian marocan, citat de Reuters.

Ministerul francez al Educaţiei refuză să distribuie în şcoli filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” – AFP

Ministerul francez al Educaţiei a refuzat să editeze pe DVD, pentru elevii de colegiu şi liceu, filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", considerându-l prea dur, iar realizatorii au denunţat, vineri, "presiunile asociaţiilor anti-avort", relatează AFP.

Militari din toate statele membre UE vor defila la Paris de Ziua Naţională a Franţei

Detaşamente din toate ţările Uniunii Europene vor participa alături de militarii francezi la defilarea din 14 iulie, cu ocazia Zilei Naţionale, pe Bulevardul Champs-Elysees din Paris, a anunţat, joi, ministrul francez al Apărării, Herve Morin, citat de AFP.

Un ministru francez crede că George W. Bush ar fi putut organiza atacurile de la 11 septembrie 2001

Christine Boutin, ministrul francez al Locuinţelor, declara într-un interviu acordat în noiembrie 2006 că este posibil ca atentatele de la 11 septembrie 2001 să fi fost organizate de însuşi George W. Bush, preşedintele Statelor Unite, relatează cotidianul Liberation în ediţia online.

FC Nantes şi Sedan au retrogradat în a doua ligă franceză

Echipa FC Nantes la care este legitimat atacantul Claudiu Keşeru, şi formaţia Sedan au retrogradat în a doua ligă din Franţa, în urma rezultatelor înregistrate, miercuri, în etapa a XXXVI-a a Ligue 1.

Portugalia solicită Franţei să obţină un buget echilibrat, până în 2010

Portugalia solicită Franţei să respecte angajamentul privind consemnarea unei buget echilibrat, până în 2010, a declarat ministrul portughez al Finanţelor, Fernando Teixeira dos Santos, citat de Reuters.

Majoritate absolută pentru UMP, la alegerile legislative din Franţa – rezultate definitive

Uniunea pentru o Mişcare Populară din Franţa (UMP) a obţinut, duminică, majoritatea absolută în Adunarea Naţională de la Paris cu 314 de mandate, în timp ce Partidul Socialist a câştigat 185 de mandate, potrivit rezultatelor finale transmise de Ministerul de Interne, informează AFP.

Şapte dintre cei 11 membri ai Guvernului francez, aleşi sau realeşi în urma scrutinului de duminică

Şapte dintre cei 11 membri ai Guvernului francez care au candidat la alegerile pentru Adunarea Naţională, desfăşurate duminică, au obţinut din primul tur un mandat de deputat, relatează AFP.

Rezultatele definitive confirmă victoria UMP la primul tur al alegerilor legislative

Partidul de dreapta UMP al lui Nicolas Sarkozy a câştigat cele mai multe voturi la primul tur al alegerilor legislative de duminică şi va obţine probabil o majoritate largă în Parlament, potrivit rezultatelor definitive, citate de AFP.

Franţa cere un dialog normal între politicieni şi BCE

Franţa cere găsirea unei soluţii care să permită existenţa unui dialog normal între politicienii din zona euro şi Banca Centrală Europeană (BCE), în problema dobânzilor şi a pieţei monetare, potrivit secretarului de Stat pentru Afaceri Europene, Jean-Pierre Jouyet, citat de Reuters.

Preşedintele Senatului francez acuzat că a intermediat deschiderea unui magazin Carrefour în România

Preşedintele Senatului francez, Christian Poncelet, al doilea om în stat, va fi anchetat în cadrul unei investigaţii demarate, marţi, sub acuzaţia că ar fi intervenit în favoarea unui prieten pentru a obţine o serie de contracte publice în schimbul mitei, inclusiv în România, relatează AFP.

Circa 300 de persoane au manifestat la Paris împotriva lui Nicolas Sarkozy

Circa 300 de persoane au manifestat miercuri seară la Paris împotriva preşedintelui ales Nicolas Sarkozy, însă nu au fost înregistrate violenţe similare celor care s-au produs în cele trei nopţi de după alegerea sa ca preşedinte al Franţei, relatează AFP.

Rezultate din campionatul Franţei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, miercuri, în etapa a a XXXVI-a a campionatului Franţei:

Jacques Chirac a prezidat pentru ultima dată Consiliul de miniştri

Liderul francez Jacques Chirac a prezidat miercuri la Paris ultimul său Consiliu de miniştri, după ce a monitorizat peste 600 astfel de întruniri în cei 12 ani la preşedinţia ţării, cu câteva zile înainte de transferul puterii, la 16 mai, succesorului său Nicolas Sarkozy, relatează AFP.

Grevă la universitatea Sorbona în semn de protest faţă de reformele anunţate de Nicolas Sarkozy

Circa 800 de studenţi reuniţi miercuri în adunare generală la facultatea Paris I Pantheon-Sorbona au votat, miercuri, pentru începerea unei greve şi blocarea regiunii, în semn de protest faţă de reformele universitare anunţate de Nicolas Sarkozy înainte de alegeri, relatează AFP.

Nicolas Sarkozy a fost preferat de 69,6 la sută dintre francezii care au votat în România

Majoritatea cetăţenilor francezi din străinătate au votat duminică pentru Nicolas Sarkozy, candidatul forţelor de dreapta la preşedinţia Franţei fiind ales de 69,6 dintre francezii care şi-au exprimat votul în România şi de 70 la sută dintre cei aflaţi în Polonia, relatează AFP.