franta

Macron şi Scholz, avertisment pentru Biden. POLITICO: Dacă Statele Unite nu se retrag, atunci UE va trebui să riposteze

Aceştia au fost de acord că recentele planuri de subvenţii de stat americane reprezintă măsuri de distorsionare a pieţei care au ca scop să convingă companiile să îşi mute producţia în SUA, potrivit unor persoane familiare cu discuţiile lor. Iar aceasta este o problemă pe care doresc ca Uniunea Europeană să o abordeze. Întâlnirea celor […]

Scholz, după întâlnirea cu Macron: Germania şi Franţa menţin colaborarea „strânsă”

Germania şi Franţa vor menţine colaborarea "strânsă" şi vor aborda împreună provocările, afirmă cancelarul Olaf Scholz, după întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu preşedintele Emmanuel Macron, pe fondul recentelor disensiuni privind acţiuni la nivelul Uniunii Europene.

Miniştrii Energiei din statele UE nu au ajuns la un acord complet, se vor reuni din nou în noiembrie

Miniştrii Energiei din statele Uniunii Europene nu au ajuns la un acord complet asupra planurilor de soluţionare a crizei din domeniul energetic, pe fondul disensiunilor dintre Franţa şi Germania, urmând să se reunească din nou pe 24 noiembrie.

PSG dezminte afirmaţiile presei franceze despre contractul de 630 de milioane de euro

Clubul francez PSG a declarat că detaliile care s-au scurs în presă despre contractul lui Kylian Mbappe nu sunt adevărate şi ar fi ameninţat cu acţiuni în justiţie din cauza acestei situaţii.

Încearcă Rusia să negocieze? Ministrul rus al Apărării a discutat cu omologii din SUA, Franţa, Marea Britanie şi Turcia

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a discutat duminică cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, pentru a doua oară în trei zile şi a avut o serie de convorbiri cu alţi trei omologi din ţările NATO.

Primul convoi cu tehnică militară franceză ajunge duminică în România

Primul convoi cu tehnică militară franceză va ajunge duminică seara în România. Acest va intra în ţara şi se va deplasa către baza de la Cincu.

Franţa aduce un omagiu tuturor „câinilor eroi civili şi militari” în semn de recunoaştere a partenerilor patrupezi

De la depistarea suspecţilor în atacurile teroriste din 2015 de la Paris până la lupta împotriva extremiştilor din regiunea Sahel din Africa, câinii au ajutat soldaţii francezi, poliţiştii şi pompierii să salveze vieţi de mai bine de un secol.

Proprietarii iahturilor confiscate în Spania şi Franţa plătesc pentru întreţinerea acestora

Autorităţile din Spania şi Franţa permit proprietarilor de iahturi să plătească pentru întreţinerea navelor lor, în ciuda sancţiunilor impuse de occident oligarhilor ruşi în urma războiului din Ucraina, potrivit Reuters.

Franţa a repatriat zeci de copii şi de femei din Siria

Franţa a repatriat 40 de copii şi 15 femei din Siria, a anunţat Ministerul de Externe, potrivit Reuters.

Premierul Franţei vrea aprobarea bugetului prin asumarea răspunderii. Opoziţia va depune moţiune

Premierul Élisabeth Borne a anunţat, miercuri seară, asumarea răspunderii în Parlament pentru a obţine adoptarea în procedură rapidă a proiectului de buget pentru anul 2023, dar opoziţia a anunţat intenţia de a depune o moţiune de cenzură, pe fondul crizei sociale din Franţa.

Ion Cristoiu: Două morţi prin execuţie: a lui Ludovic al XVI-lea şi a lui Nicolae Ceauşescu

Hoinărind prin Paris, într-una din iernile trecute, iată-mă în Place de la Concorde. E o vreme închisă. Bate un vînt tăios, ale cărui limbi ascuţite vin spre Piaţă de pe toate marile bulevarde. Cu ani în urmă am prins Place de la Concorde în plin soare. Fîntîna ridicată de Hittorff în secolul al XIX-lea funcţiona. […]

Ruptură între marile puteri ale UE? Germania şi Franţa nu sunt de acord în domenii precum energia şi apărarea, iar consiliul ministerial ar putea fi amânat

Preşedintele francez Emmanuel Macron ia în considerare posibilitatea de a amâna o reuniune a guvernelor francez şi german, planificată pentru săptămâna viitoare, din cauza îngrijorărilor legate de lipsa de progrese în domenii de cooperare precum energia şi apărarea, potrivit mai multor oficiali guvernamentali francezi.

Proteste masive în centrul Parisului faţă de erodarea nivelului de trai. Incidente violente între jandarmi şi manifestanţi

Mii de persoane protestează în centrul oraşului Paris faţă de erodarea nivelului de trai în Franţa, existând unele incidente violente, pe fondul acţiunilor greviste ca reacţie la politicile Administraţiei Emmanuel Macron.

Grevă majoră în Franţa. Sunt afectate unsprezece centrale nucleare

Grevele au afectat 11 centrale nucleare franceze, a declarat marţi un reprezentant al sindicatului energetic FNME-CGT, întârziind întreţinerea a 17 reactoare diferite, relatează Reuters.

De la şcoli la trasporturi. Franţa: grevă la nivel naţional pe fondul creşterii galopante a inflaţiei

Sindicatele franceze au început marţi o grevă la nivel naţional, cerând salarii mai mari pe fondul unei inflaţii ridicate, screi Reuters.

Franţa este zguduită de grevele din industria carburanţilor. Francezii de stânga se plâng de creşterea costurilor vieţii

Franţa este paralizată din cauza grevelor din industria carburanţilor la nivel naţional. Guvernul şi sindicatele au rămas în impas după penuria de combustibil.

MAE: Atenţionare de călătorie în Franţa, perturbaţii ale circulaţiei feroviare şi rutiere

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că în data de 18 octombrie 2022 va avea loc o grevă ce va produce efecte asupra a numeroase sectoare de activitate din această ţară.

Macron convoacă membri ai Guvernului, în contextul continuării grevei în sectorul carburanţilor

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a decis convocarea premierului Élisabeth Borne şi a miniştrilor de resort, în contextul persistenţei crizei carburanţilor, din cauza grevei angajaţilor companiei TotalEnergies, informează cotidianul Le Figaro.

Kylian Mbappe nu pleacă de la PSG! „Sunt foarte fericit, nu am cerut niciodată să plec în ianuarie”

Atacantul Kylian Mbappe de la PSG a negat informaţiile potrivit cărora ar vrea să părăsească clubul francez în perioada de transferuri din ianuarie.

Forţăreaţa lui Putin se clatină: un spionul FSB şi un mercenar Wagner au fugit la Paris şi au cerut azil politic în Franţa

Puterea lui Putin în Rusia este tot mai sleită, la fel şi ofensiva armatei sale în Ucraina.

Submarin militar rus, depistat recent, la suprafaţă, în largul coastelor Franţei

O fregată a Marinei militare din Franţa a escortat, la sfârşitul lunii septembrie, un submarin militar rus care se afla la suprafaţă în largul coastele franceze, informează publicaţia Télégramme, citată de postul BFMTV.

Macron afirmă că Franţa oferă doar armament defensiv Ucrainei şi că nu vrea război mondial cu Rusia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat, joi, că oferă Ucrainei doar armament defensiv pentru a face faţă confruntărilor militare strict pe teritoriul ucrainean, subliniind că nu vrea război mondial cu Rusia.

(VIDEO) Ministerul Apărării din Ucraina: „Tunurile de artilerie din Franţa sunt ca trandafirii şi bomboanele de ciocolată”

Ministerul Apărării din Ucraina i-a mulţumit preşedintelui Emmanuel Macron pentru tunurile de artilerie printr-un clip video inedit ce a fost postat pe pagina sa de Twitter. "Nimic nu se compară cu un obuzier autopropulsat francez de 155 mm de marcă CAESAR", transmite ministerul. "Sophie Marceau… Isabelle Adjani… Brigitte Bardot… Emmanuel Macron! … şi CAESARs!", scrie ministerul.

Macron: Franţa nu va răspunde cu arme nucleare dacă Rusia le va folosi

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franţa nu va răspunde cu arme nucleare în cazul în care Rusia le va folosi împotriva Ucrainei, scrie Sky News.

O carte pe zi: „Familia Martin” de David Foenkinos

„Noul roman al lui David Foenkinos, ingenios şi foarte bine scris, este poate cel mai foenkinosian dintre cărţile romancierului, care construieşte o operă singulară, străină de toate curentele literaturii franceze de astăzi. Stilul său emană un optimism incorigibil. Un roman sclipitor.“ — L'Obs

Convoaie cu transportoare blindate şi tancuri din Franţa vor sosi în România

O companie de transportoare blindate şi una de tancuri Leclerc ale Armatei Franţei vor sosi în România de la sfârşitul lunii octombrie, a anunţat miercuri Ministerul Aăpării Naţionale (MApN).

Ion Cristoiu: În Lumea înaltă din Rusia ţaristă era o mîndrie să vorbeşti ruseşte!

1. Romanul Fum al lui Turgheniev, dedicat emigraţiei şi prin asta critic la adresa ruşilor cu care scriitorul se întîlnea la Baden Baden, asurzeşte prin hărmălaia discuţiilor cu iz metafizic despre Rusia şi viitorul ei. Un cinic precum Potughin pune degetul pe rană în privinţa raporturilor cu Apusul ale bravilor pravoslavnici ruşi: „Ce mai parabolă […]

Franţa a decis suplimentarea prezenţei militare în România

Administraţia Emmanuel Macron a decis suplimentarea prezenţei militare în România, în cadrul acţiunilor de consolidare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice în contextul intensificării atacurilor Rusiei asupra Ucranei, anunţă ministrul francez al Forţelor Armate, Sébastien Lecornu.

Grevele din rafinării provoacă o penurie de carburant la benzinăriile din Franţa

Şoferii din Franţa se luptă să-şi umple rezervoarele, deoarece grevele la cele mai mari rafinării din ţară au lăsat aproximativ o treime din benzinării în deficit de aprovizionare, scrie Bloomberg.

Greve la rafinăriile din Franţa. Guvernul nu intenţionează să raţionalizeze benzina

Guvernul francez nu va raţionaliza benzina pentru şoferi şi nici nu va restricţiona utilizarea benzinăriilor ca răspuns la problemele de aprovizionare legate de grevele din rafinării, a declarat sâmbătă ministrul mediului, Christophe Bechu.

Franţa anunţă un fond de 100 de milioane de euro care permite Ucrainei să cumpere echipament militar

Franţa a anunţat un fond de 100 de milioane de euro care va permite Ucrainei să achiziţioneze direct echipament militar de la producătorii francezi, relatează CNN.

Macron: Liderii UE au decis elaborarea unor mecanisme UE de solidaritate în domeniul energiei

Liderii statelor din cadrul Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au decis vineri, la reuniunea informală de la Praga, să implementeze "mecanisme de solidaritate financiară la nivel european" pentru a permite reducerea preţurilor la energie, afirmă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Tensiuni Italia-Franţa: Giorgia Meloni denunţă „ingerinţele” unui oficial de la Paris

Giorgia Meloni, liderul formaţiunii de dreapta Fraţii Italiei şi potenţial prim-ministru, a respins vehement, vineri, afirmaţiile unui secretar de stat din Franţa, Laurence Boone, care a declarat că Administraţia de la Paris vrea să colaboreze cu Roma, dar va monitoriza respectarea "libertăţilor".

Erdogan, despre Macron: „Soţiile noastre se înţeleg bine, nu şi noi” / Preşedintele a propus în glumă aderarea Franţei la Consiliul Turcic / Reacţie ironică a lui Macron

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a glumit joi pe seama relaţiei sale dificile cu şeful statului francez Emmanuel Macron, spunând într-o conferinţă de presă: "Soţiile noastre se înţeleg bine, nu şi noi".

Franţa a demarat programul de austeritate: fără apă caldă în instituţiile publice şi mai multă muncă de la distanţă

Guvernul intenţionează, de asemenea, să încurajeze companiile şi persoanele fizice să reducă consumul de energie.

(VIDEO) Guvernul francez îşi încurajează cetăţenii să economisească energia electrică pentru a preveni facturile mari şi raţionalizarea

„Je baisse, j’éteins, je décale”: le nouveau spot publicitaire du gouvernement pour inciter aux écogestes pic.twitter.com/XPLNVax2yj — BFMTV (@BFMTV) October 6, 2022 Franţa este mult mai puţin dependentă de combustibilul rusesc decât alte ţări europene, dar guvernul îndeamnă în continuare întreprinderile să economisească energia în această iarnă pentru a preveni nevoia de raţionalizare. Europenii au […]

Germania şi Spania îşi întăresc planul de a construi un gazoduct în Pirinei, sfidând Franţa: „Proiectul are o importanţă vitală pentru autonomia UE”

Într-un moment în care dinamica relaţiilor de putere în Europa se transformă, liderii Spaniei şi Germaniei au promis că îşi vor consolida alianţa şi continuă cu planul de a construi un nou gazoduct în Pirinei, în ciuda opoziţiei ţării vecine, Franţa.   Premierul spaniol Pedro Sanchez şi cancelarul german Olaf Scholz fac front comun în […]

Revenirea la purtarea măştii în spaţii închise în Franţa nu este exclusă

În faţa celui de-al optulea val de Covid-19 care a lovit Franţa, autorităţile sanitare nu exclud revenirea la purtarea obligatorie a măştilor, în special în mijloacele de transport în comun, potrivit CNews.

Le Figaro: Anturajul lui Emmanuel Macron, vizat de o serie de anchete judiciare

Anunţurile privind investigaţii judiciare s-au multiplicat la adresa unor personalităţi apropiate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, fiind vizat inclusiv secretarul general al Palatului Élysée, care însă rămâne în funcţie, notează cotidianul Le Figaro.

Franţa vrea să facă preţul războiului „insuportabil” pentru Rusia

Franţa intenţionează să genereze costuri ale războiului "insuportabile" pentru Rusia, a afirmat luni premierul Elisabeth Borne, în cursul unei dezbateri pe tema invaziei militare ruse în Ucraina organizată de Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului francez.