fras

Norvegianul Ostberg a câştigat Raliul Braşovului, ultima etapă a sezonului

Norvegianul Mads Ostberg, campion mondial WRC2, alături de copilotul român Sergiu Itu, s-a impus în ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, Raliul Braşovului, desfăşurată exclusiv pe macadam, informează Federaţia Română de Automobilism Sportiv.

Românii campioni europeni, întâlnire emoţionanţă cu Elisabeta Lipă. Promisiunea fostei mare campioane olimpice

Elisabeta Lipă i-a primit pe fraţii Maior, proaspăt campioni europeni la raliuri, însoţiţi de preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu.

Tempestini, încă un pas mare spre titlu: a cincea victorie în Raliul Iaşului

Una dintre cele mai spectaculoase raliuri ale sezonului, cel de la Iaşi, şi-a stabilit câştigătorii la capătul a 7 probe speciale, inclusiv una în centrul oraşului, iar Simone Tempestini a bifat al cincilea succes în Moldova şi se pregăteşte să sărbătorească un nou titlu de campion absolut, conform Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Victorie surpriză pentru Simone Tempestini la Trofeul Râşnov

Simone Tempestini a câştigat prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Masters, Trofeul Râşnov, recuperând în manşa decisivă, acolo unde liderul Costel Căşuneanu a pierdut peste 40 de secunde, conform site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Tentative de fraude la o federaţie sportivă. Cine lansează acuzaţiile

Alegerile la Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) vor avea loc sâmbătă, 4 martie, de la ora 12.00, în Amfiteatrul „Radu Voinea” din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, iar tensiunea creşte între cele două tabere, reprezentate de candidaţii Norris Măgeanu şi Silviu Bulugioiu.

Se turează motoarele la federaţia de automobilism: acuze de management defectuos înaintea alegerilor

În preajma alegerilor de la Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS), programate sâmbătă - 4 martie, adversarii actualei conduceri scot de la sertat contracte păguboase semnate de preşedinte, care ar justifica managementul defectuos al administraţiei Norris Măgeanu, arătată cu degetul pentru un eveniment organizat acum 7 ani: “Gala Campionilor”.

Silviu Bulugioiu, soţul Roxanei Ciuhulescu, candidează la preşedinţia Federaţiei Române de Automobilism Sportiv

Silviu Bulugioiu va fi contracandidatul lui Norris Măgeanu la preşedinţia Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), alegeri care vor avea loc sâmbăta, 18 februarie.

Bogdan Marişca, accident la Raliul Maramureşului. Copilotul a ajuns la spital

Experimentatul pilot de curse a ieşit în decor şi s-a izbit de un copac în timpul probei speciale cu numărul 5, copilotul Sebastian Itu fiind transportat la spital, dar este în afara oricărui pericol.