fraude

Schemă de fraudare având la origine o presupusă „prezicătoare”, cea mai mare escrocherie din istorie. FOTO, VIDEO

O femeie neidentificată căutată de ani de autorităţi şi care se prezintă "Maria Duval" se află în spatele uneia dintre cele mai mari fraude din istorie, reuşind să sustragă în total sute de milioane de dolari de la persoane vulnerabile cărora le promite vindecări miraculoase şi prezicerea viitorului.

Fostul director general al CN Loteria Română, Gheorghe Benea, trimis în judecată pentru corupţie

Gheorghe Benea, fostul director general al CN Loteria Română, a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, alături de omul de afaceri Maricel Păcuraru, alte trei persoane şi şapte firme, într-un dosar privind fraudarea a Loteriei Române, cu un prejudiciu de 5,66 milioane de euro.

Percheziţii în Gorj la firme şi persoane suspectate de corupţie şi evaziune. Este vizat şi primarul din Urdari

Mai multe percheziţii au loc, miercuri, la firme şi locuinţele unor persoane din judeţul Gorj suspectate de infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală şi spălare de bani, surse judiciare spunând că este vizat şi primarul din Urdari, care ar fi atribuit contracte unei firme a fostului edil din Turceni

Papa Francisc promite că va continua reformele, în pofida noului scandal VatiLeaks

Furtul unor documente care prezintă infracţiuni financiare şi lăcomia de la Vatican este o "crimă", a deplâns Francisc duminică, după rugăciunea Angelus, în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, promiţând să continue reformarea administraţiei sale, relatează AP în pagina electronică.

DOSARUL actelor medicale false pentru pensionare: Trei persoane au fost reţinute

Trei femei au fost reţinute în dosarul în care angajaţi ai spitalelor "D. Gerota", "Colentina" din Capitală şi ai Casei de Pensii Sector 1 sunt suspectaţi că au ajutat peste 150 de persoane din 12 judeţe să obţină scrisori medicale cu diagnostice false, care au fost folosite la dosare de pensionare.

Percheziţii la persoane care ar fi retransmis prin internet programe ale unor posturi de televiziune

Poliţiştii fac percheziţii, luni, la firme şi persoane suspectate că au creat pagini de internet prin intermediul cărora au retransmis programe ale unor posturi de televiziune, producând un prejudiciu de 1,5 milioane euro, bani care au ajuns în conturile mai multor societăţi, unele de tip off-shore.

Oradea: 12 persoane reţinute după audierile în cazul eliberării de reţete medicale fictive

Un număr de 12 persoane dintre cele 20 audiate de DIICOT Oradea în cazul eliberării de reţete medicale fictive au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

20 de persoane, audiate într-un dosar privind eliberarea a 14.000 de reţete medicale fictive

Douăzeci de persoane sunt audiate, joi, la DIICOT Oradea, într-un dosar privind eliberarea, între anii 2012 - 2014, a 14.000 de reţete medicale fictive, cu un prejudiciu de 700.000 de euro adus Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Peste o tonă de motorină fără acte, bani şi alte bunuri, găsite în Constanţa, în urma unor percheziţii

Peste o tonă de motorină fără acte de provenienţă, sume de bani şi diferite bunuri au fost găsite de poliţiştii din Constanţa în urma unor percheziţii făcute la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane, într-un dosar de spălare de bani, delapidare, deturnare de fonduri şi fals intelectual.

Timiş: 94 de elevi care au dat bacalaureatul la Făget, eliminaţi pentru suspiciuni de fraudă

Un număr de 94 de elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Traian Vuia" din Făget (Timiş) au fost eliminaţi, până în prezent, din examen din cauza suspiciunilor de fraudă, în urma anchetei ISJ Timiş, părinţii unor candidaţi ameninţând că vor da în judecată ISJ dacă decizia rămâne în vigoare.

Elevi bulgari aflaţi în vacanţă în Spania, înşelaţi de o companie de transport

Mai mulţi elevi din Bulgaria, aflaţi în vacanţă în Spania, au fost abandonaţi de compania de transport, după ce au ajuns la hotel, unde au descoperit că nu fuseseră achitate cheltuielile de cazare.

Percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, într-un dosar privind contracte ilegale

Poliţiştii fac percheziţii, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia şi la sediile unor firme din judeţele Ialomiţa şi Tulcea cu care unitatea medicală ar fi încheiat ilegal mai multe contracte de prestări servicii, fosta conducere a spitalului fiind suspectată de abuz în serviciu.

Percheziţii la persoane suspectate că au distribuit opere protejate, prin site-uri de tip torrent

Poliţiştii fac zece percheziţii în Bucureşti, la sediile a două firme din domeniul comunicaţiilor electronice şi la persoane suspectate că au obţinut două milioane de lei după ce au distribuit opere protejate, prin două site-uri de tip torrent.

Caz INCREDIBIL în Republica Moldova: Autorităţile investighează dispariţia unui MILIARD de dolari. „Se pare că o parte din bani a ajuns la bănci din Rusia”

Procurori anticorupţie şi auditori americani efectuează cercetări în legătură cu tranzacţii "misterioase" prin care suma de un miliard de dolari a "dispărut", o situaţie stânjenitoare pentru Republica Moldova, cea mai săracă ţară din Europa care doreşte să adere la UE, relatează site-ul Business Recorder.

Gorj: Percheziţii la persoane suspectate de infracţiuni informatice. Prejudiciul, 100.000 de euro

Poliţiştii din Gorj fac, miercuri, mai multe percheziţii la persoane suspectate că au obţinut date bancare confidenţiale, pe care apoi le-au folosit ilegal pentru a comanda online diferite produse ce erau ridicate din România şi Italia, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ 100.000 de euro.

Parlamentul European, despre fraudele cu fonduri UE: În unele state vinovaţii nu sunt sancţionaţi. Nu sunt cercetate neregulile

Parlamentul European a atras atenţia, miercuri, că doar unele state membre alocă "resurse relevante" pentru combaterea fraudei cu fonduri UE, considerând drept "inacceptabil" că unele ţări aplică doar măsuri corective, fără a investiga neregulile şi fără a-i sancţiona pe responsabili.

Olt: Angajat al unei bănci, suspectat că a făcut transferuri ilegale de bani din contul unei firme

Un angajat al unei bănci este cercetat penal de procurorii DIICOT Olt, fiind acuzat că, împreună cu mai multe persoane, a accesat ilegal contul curent al unei firme, deschis la banca la care bărbatul lucra, de unde a făcut transferuri ilegale de bani, prejudiciul fiind de 400.000 de lei.

Opt persoane, reţinute în dosarul evaziunii cu medicamente contrafăcute

Opt persoane, printre care administratorii unor firme, au fost reţinute în dosarul evaziunii cu medicamente contrafăcute şi vor fi prezentate, joi, Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

Medicamentele pentru cancer contrafăcute, exportate în UE cu o treime sub preţul pieţei

Medicamentele contrafăcute comercializate de gruparea destructurată miercuri erau vândute în ţări din UE mai ieftin cu o treime faţă de preţul pieţei, pentru ca marfa să fie astfel mai atractivă pentru clienţii străini, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Fostul director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, judecat în dosarul plăţilor nelegale

Fostul director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (BMB), Florinel Rotaru, şi alţi 12 inculpaţi, între care o fostă şefă de Serviciu din Primăria Capitalei, au fost trimişi în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în dosarul plăţilor negale de milioane de lei.

Iaşi: 18 persoane, între care un primar, trimise în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Optsprezece persoane, între care primarul comunei ieşene Mironeasca, Elena Curcudel, şi un fost director de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit Iaşi, au fost trimise în judecată pentru fraude privind obţinerea ilegală de fonduri europene pentru construcţia unui drum comunal.

Călăraşi: Percheziţii la Primăria Lehliu, într-un dosar privind contracte atribuite ilegal

Poliţiştii din judeţul Călăraşi fac, joi, şapte percheziţii în comuna Lehliu, într-un dosar în care sunt vizaţi şi funcţionari de la Primăria Lehliu, care ar fi atribuit ilegal contracte de achiziţie publică, prejudiciul produs prin abuz în serviciu şi delapidare fiind estimat la un milion de lei.

Recompense de 1,75 milioane dolari pentru găsirea a doi români suspectaţi de fraude pe internet în SUA

Departamentul de Stat al SUA oferă recompense de până la 1,75 de milioane de dolari pentru informaţii care să ajute la prinderea a doi români suspectaţi de fraude pe internet, prin anunţuri de vânzare a unor maşini, motociclete şi bărci fictive.

Pedepse între 6 luni şi 3 ani cu suspendare pentru frauda unui proiect PHARE de informatizare a sistemului judiciar

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus pedepse între şase luni şi 3 ani cu suspendare în cazul a trei angajaţi ai unei firme care a fraudat un proiect PHARE de informatizare a sistemului judiciar, al cărui beneficiar a fost Ministerului Justiţiei, cauzând un prejudiciu de 8,4 milioane de euro

ACL: Buletine ale studenţilor din Regie, reţinute de administratorii de cămin pentru vot multiplu. REACŢIA PSD

Administratorii de cămin din Complexul Grozăveşti-Regie au reţinut, din 1 octombrie, la îndemnul unei organizaţii de tineret a unui partid din Guvern, actele de identitate ale studenţilor care au cerut viză de flotant pentru vot multiplu duminică, susţine ACL, care cere Poliţiei să facă cercetări.

Şcoli private din Marea Britanie ar primi fonduri provenite din operaţiuni de spălare de bani. Republica Moldova, implicată în investigaţie

Şcoli private de top din Marea Britanie sunt verificate de organizaţii neguvernamentale pentru că ar primi fonduri provenite din operaţiuni de spălare de bani, de la infractori bogaţi sau oficiali corupţi din străinătate, care plătesc studiile apropiaţilor lor.

Patru români au fost condamnaţi în Marea Britanie pentru fraude bancare

Patru români au fost condamnaţi, joi, de un tribunal din Londra, la pedepse cuprinse între un an şi şapte luni şi cinci ani şi trei luni închisoare pentru fraude bancare care au afectat peste 60.000 de clienţi din Marea Britanie şi din alte ţări, relatează The Guardian, în ediţia online.

PERCHEZIŢII în Timiş şi Mehedinţi, într-un dosar privind decontări ilegale de servicii medicale

Poliţiştii fac joi şase percheziţii în Timiş şi Mehedinţi, într-un dosar privind decontări ilegale de servicii medicale, printre persoanele vizate fiind administratorul unei reţele de clinici private, un medic şi angajaţi ai Direcţiei Antifraudă din CNAS, potrivit unor surse din Poliţie.

Liderul reţelei specializate în fraude bancare în SUA este încarcerat în Germania pentru înşelăciuni

Gruparea specializată în fraude bancare pe teritoriul SUA ar fi fost coordonată de un bărbat din Drobeta Turnu Severin, care în prezent este încarcerat într-un penitenciar din Germania, fiind condamnat tot pentru înşelăciuni prin sisteme informatice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DNA Suceava a contestat deciziile instanţei în cazul inculpaţilor din dosarul subvenţiilor agricole

DNA Suceava a contestat, vineri, măsurile dispuse de Tribunalul Suceava privind cercetarea sub control judiciar sau arestul la domiciliu, în cazul celor patru inculpaţi pentru care a cerut arestarea preventivă în dosarul acordării ilegale de subvenţii agricole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful APIA şi adjunctul APIA Suceava, în arest la domiciliu în dosarul subvenţiilor agricole ilegale

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, şi directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, vor fi cercetaţi în arest la domiciliu în dosarul acordării ilegale de subvenţii agricole, a decis, vineri, Tribunalul Suceava.

Instanţa a amânat luarea unei decizii privind arestarea şefului APIA şi a adjunctului APIA Suceava

Consilierul judeţean Ioan Piticari şi medicul veterinar Toma Neculai, reţinuţi în dosarul acordării ilegale de subvenţii agricole, vor fi cercetaţi sub control judiciar, a decis, joi seară, Tribunalul Suceava, care a amânat însă luarea unei decizii în cazul şefului APIA şi adjunctului APIA Suceava.

O parte a prejudiciului din dosarul evaziunii prin afaceri cu lucrări funerare, recuperată

O parte a prejudiciului estimat la 100.000 de euro din dosarul evaziunii prin afaceri cu lucrări funerare ale mai multor persoane din Bucureşti a fost recuperată, după ce anchetatorii au făcut percheziţii, marţi, în acest dosar şi au pus sub sechestru bunurile suspecţilor.

CNADNR: Opt salariaţi de la Agenţia de Încasare Giurgeni recunosc prejudiciul şi plătesc banii

Opt din cei zece angajaţi din cadrul agenţiei de încasare Giurgeni cercetaţi disciplinar pentru neîncasarea tarifelor datorate CNADNR la utilizarea podului peste Dunăre la Giurgeni - Vadu Oii au recunoscut prejudiciul creat şi s-au angajat să-l plătească în 48 de ore.

PNL acuză încălcarea legislaţiei electorale: Gabriela Szabo va fi reclamată la Poliţie

Coordonatorul Departamentului de Analiză al PNL, Dan Mihalache, a anunţat că liberalii vor sesiza Poliţia în cazul candidatului din partea PSD la un colegiu de deputat în Ilfov, Gabriela Szabo, întrucât aceasta ar fi încălcat legislaţia electorală în momentul în care a anunţat cu cine a votat.

STUDIU: Peste 100 de miliarde de euro se „spală” anual în pariuri sportive

Peste 100 de miliarde de euro se "spală" anual în lume în pariuri sportive, este concluzia unui studiu efectuat de Centrul Internaţional de Securitate în Sport (ICSS), organizaţie cu sediul în Qatar, şi Universitatea Sorbona din Paris.

Contractele a zece salariaţi de la Agenţia de Încasare Giurgeni, suspendate pentru posibile fraude

Directorul general al CNADNR, Narcis Ştefan Neaga, a suspendat contractele individuale de muncă a 10 salariaţi din cadrul Agenţiei de Încasare Giurgeni, cercetaţi disciplinar pentru posibile fraude.

Nouă persoane, între care un primar şi un poliţist, judecate în dosare de falsuri privind fonduri UE

Nouă persoane, între care un primar de comună din Argeş şi un poliţist din judeţul Bacău, au fost trimise în judecată în dosare legate de falsuri în vederea obţinerii de fonduri europene, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conservatorii câştigă alegerile parlamentare şi prezidenţiale din Macedonia, opoziţia denunţă fraude

Conservatorii au câştigat alegerile legislative şi prezidenţiale desfăşurate duminică în Macedonia, însă opoziţia de stânga denunţă fraude şi cere organizarea unui nou scrutin.

Dosarul operaţiilor estetice: Medicii cereau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro

Medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportările acestora erau validate, CASMB deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.