frf

FRF va mări taxa de înscriere pentru obţinerea licenţei de impresar

FRF a anunţat, joi, că va mări taxa de înscriere la examenul pentru obţinerea licenţei de agent de jucători la 25.000 de euro din septembrie, considerând că taxa actuală, de 1.000 de euro, este prea mică şi reprezintă unul dintre motivele pentru care există un număr mare impresari.

Claudiu Niculescu, suspendat două etape

Atacantul echipei Dinamo Claudiu Niculescu a fost suspendat, joi, pentru două etape şi amendat cu 3.000 de lei, de către Comisia de Disciplină a FRF, ca urmare a cartonaşului roşu primit în partida cu Universitatea Craiova, scor 0-2, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, informează frf.ro.

Sandu, Dragomir şi Lupescu susţin câte un antrenor la naţională

Casa Fotbalului găzduieşte astăzi şedinţa Comitetului Executiv al FRF, în care este luată în discuţie soarta lui Victor Piţurcă. Rămânerea în funcţie a selecţionerului ar reprezenta o surpriză de proporţii, în condiţiile în care conducătorii fotbalului românesc au alţi favoriţi.

FRF nu vrea antrenor străin la naţională

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, într-un interviu pentru Libertatea, că nu se pune problema aducerii unui antrenor străin la naţionala de fotbal a României.

Cluburile din primele două ligi, obligate să aibă câte o echipă de fotbal feminin

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă prilejuită de lansarea celei de-a doua faze a campaniei de promovare a fotbalului mixt, că grupările din primele două ligi vor fi obligate ca, în următorii doi ani, să aibă câte o echipă de fotbal feminin.

Victor Piţurcă şi-a negociat demisia

Surse ProSport indică faptul că selecţionerul Victor Piţurcă a demarat negocierile cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal pentru rezilierea contractului.

Victor Piturca Steps Down As Romania Football Team Coach- Sources

Romania’s football team coach Victor Piturca reached an agreement with the Romanian Football Federation (FRF) officials to have his contract terminated, sources told sports daily ProSport.

Piţurcă: O să-l atac pe Dragomir de nu o să mai iasă din casă

Selecţionerul Victor Piţurcă s-a arătat deranjat de unele afirmaţii ale lui Dumitru Dragomir, făcute după înfrângerea suferită de echipa naţională în meciul cu Austria, scor 1-2, ameninţând că o sa-l atace pe preşedintele LPF "de nu o să mai iasă din casă".

Lupescu: Vom analiza în zilele următoare situaţia de la naţională

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, joi, la întoarcerea din Austria, că va trebui să se gândească serios, împreună cu ceilalţi membri ai federaţiei române, ce măsuri se impun, după ce şansele "tricolorilor" de calificare la Cupa Mondială din 2010 sunt "aproape nule".

CS Otopeni nu a depus documentaţia pentru obţinerea licenţei

Direcţia Licenţe şi Afilieri din cadrul FRF a anunţat, miercuri, că grupările CS Otopeni, FC Progresul şi FCM Dunărea Galaţi nu au depus actele pentru obţinerea licenţei în sezonul următor până la termenul stabilit, 31 martie, ora 24.00, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Mutu nu va juca în partida cu Austria (Video)

Atacantul Adrian Mutu nu va juca în partida pe care echipa naţională a României o va disputa în această seară, în deplasare, cu Austria, din cauza unor probleme medicale la genunchi, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Mutu şi Contra au suferit traumatisme, însă starea lor nu e gravă

Atacantul Adrian Mutu şi fundaşul Cosmin Contra au fost supuşi, sâmbătă noapte, unor investigaţii medicale la Spitalul Judeţean Constanţa, în urmă cărora s-a constatat că au suferit traumatisme, însă starea lor nu este gravă, informează frf.ro.

Răzvan Lucescu: În România nu se judecă cu aceeaşi măsură

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, joi, că în România, Comisiile FRF nu judecă cu aceeaşi măsură incidentele de la partide, arătându-se dezamăgit de suspendarea de o etapă primită din partea Comisiei de Disciplină.

Răzvan Lucescu, suspendat un joc şi amendat

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat, miercuri, un joc, pe antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, acordându-i şi o penalitate sportivă de 3.200 lei, pentru injurii aduse jucătorului bucureştean Sorin Ghionea, în timpul partidei de pe teren propriu cu Steaua.

Dragomir: Prunea îşi poate pierde locul de muncă

Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, miercuri, că directorul de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, îşi poate pierde locul de muncă pentru că a făcut publice stenogramele şedinţei de luni a Comitetului Executiv al FRF.

Dragomir: Nu cred că Timişoara va câştiga vreodată împotriva FIFA şi FRF

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu crede că FC Timişoara poate câştiga vreodată un proces împotriva FIFA şi FRF, precizând că gruparea bănăţeană a dus şi "în penal" cazul legat de palmares, culori şi emblemă.

Omerta la galinacee

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, alias Corleone, ne-a mărturisit azi, într-o conferinţă de presă, că galinaceele pui, adică grupările de fotbal din România, trebuie să ţină ciocu’ mic la cloşca FRF, ca să nu aibă probleme.

Mircea Sandu, în silenzio stampa până pe 5 mai

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat, luni, printr-un comunicat, că va întrerupe toate contactele cu mass-media până în prima decadă a lunii mai ca formă de protest la modul în care presa promovează scandalurile dintre conducătorii de cluburi din Liga I.

Iancu: Nu mă surprinde decizia FRF

Preşedintele grupării FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu este surprins de decizia Comitetului Executiv al FRF ca Dumitru Dragomir să nu reprezinte federaţia la TAS, şi că se aştepta să fie o capcană.

Dragomir nu va reprezenta FRF la TAS în cazul Timişoara

Membrii Comitetului Executiv au decis ca Dumitru Dragomir să nu reprezinte federaţia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv la înfăţişarea programată la începutul lunii aprilie în cazul palmaresului clubului Poli Timişoara.

Dragomir: Am îngropat securea războiului dintre FRF şi Timişoara

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că "a îngropat securea războiului" dintre FC Timişoara şi FRF, precizând că gruparea bănăţeană ar trebui să-şi primească punctele înapoi.

Balint: Încep să cred că cineva de la federaţie nu ne iubeşte

Antrenorul echipei FC Timişoara, Gavrilă Balint, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că după ultimele evenimente din jurul grupării bănăţene, începe să creadă că cineva din FRF îi doreşte acesteia răul.

Lăcătuş, suspendat o etapă

Avocatul FC Steaua, Cătălin Ciubotă, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că antrenorul Marius Lăcătuş a fost suspendat pentru o etapă şi amendat cu suma de 3.200 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF.

Sandu vrea ca Iancu să fie declarat persona non-grata

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va propune Adunării Generale ce va avea loc în data de 11 mai ca finanţatorul formaţiei FC Timişoara, Marian Iancu, să fie declarată persona non-grata în fotbalul românesc.

Sandu, Lupescu şi Hagi, la o acţiune pentru promovarea fotbalului mixt

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, directorul general Ionuţ Lupescu şi fostul internaţional Gheorghe Hagi se află printre personalităţile care vor participa, luni, la Sala Ioan Kunst Ghermănescu, la o serie de acţiuni pentru promovarea şi dezvoltarea fotbalului mixt, informează frf.ro.

Antrenorii din Liga I ar putea să beneficieze de un sistem de monitorizare a partidelor

Un sistem de monitorizare a partidelor, care ar urma să ofere date statistice tehnicienilor, a fost prezentat, luni, la întâlnirea profesională a antrenorilor principali din primele două ligi şi a posesorilor licenţei Pro.

Rapid se va adresa FRF pentru contactarea ilegală a fotbaliştilor săi

Clubul Rapid Bucureşti a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că se va adresa Comisiei de Disciplină a FRF, cerând sancţionarea, conform regulamentelor sportive în vigoare, a persoanelor care au contactat jucători aflaţi sub contract cu gruparea giuleşteană.

Comitetul Executiv al FRF şi întrunirea cu preşedinţii cluburilor la Casa Fotbalului

Şedinţa Comitetului Executiv al FRF va avea loc, luni, de la ora 10.00, la Casa Fotbalului, pe ordinea de zi fiind programată şi dezbaterea privind conţinutul rechizitoriului în dosarul "Valiza", urmând ca apoi să aibă loc o reuniune cu preşedinţii din Liga I, informează site-ul oficial al FRF.

Cluburile Jiul Petroşani şi FC Timişoara şi-au rezolvat litigiul

Vicepreşedintele grupării Jiul, Marian Spiru, a declarat că FC Timişoara a ajuns la un acord cu clubul din Petroşani pentru a stinge un litigiu legat de unele datorii mai vechi, după această înţelegere FRF urmând să ridice interdicţia de neprogramare a celor două echipe.

Sandu: Schimbarea sistemului competiţional este obligatorie

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, vineri, la Iaşi, cu ocazia unei întâlniri cu reprezentanţii cluburilor de fotbal din zona Moldova, că doreşte schimbare asistemului competiţional pentru a creşte nivelul întrecerii interne.

Piţurcă: Oficialii Fiorentinei au cerut neconvocarea lui Mutu

Selecţionerul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a precizat că oficialii clubului AC Fiorentina au cerut, duminică seară, ca atacantul Adrian Mutu să nu fie convocat la prima reprezentativă în vederea meciului amical cu selecţionata Croaţiei, informează site-ul FRF.

Sandu: Dacă mă supăr candidez şi în 2014

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, că nu are o relaţie tensionată cu directorul general al federaţiei, Ionuţ Lupescu, care şi-a anunţat candidatura la şefia intituţiei, subliniind că, "dacă se supără", candidează şi în 2014.

Mircea Sandu: Este un pic de mizerie în publicarea acestor stenograme

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, că nu i se pare normală publicarea stenogramelor în care sunt prezentate mai multe convorbiri telefonice ale patronului Stelei, George Becali.

FRF, FIFA şi federaţia din Austria, sesizate în cazul lui Adefemi

Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a sesizat FRF, FIFA şi Federaţia de Fotbal Austriacă în cazul fundaşului Olubayo Adefemi, care a semnat cu SC Rheindorf Altach, deşi se află în continuare sub contract cu gruparea giuleşteană.

Sandu: Orice club din România cu disponibilităţi materiale poate să atace finala în 2012

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, că orice club din România poate să reprezinte o variantă pentru finala din 2012 a Europa League, precizând că o echipă nu poate ajunge într-o fază superioară de cupă europeană fără un buget de "60-70 de milioane".

Todea şi Caluda au fost declaraţi jucători liberi de contract

Fotbaliştii Stelian Caluda şi Cristian Todea au fost declaraţi jucători liberi de contract de membrii Camerei naţionale pentru soluţionarea litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, informează site-ul frf.ro.

Lupescu, observator la Real Madrid-Liverpool, Prunea la ŢSKA Moscova – Aston Villa

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, va fi observator la meciul Real Madrid - Liverpool, din Liga Campionilor, în timp ce directorul Relaţii Internaţionale, Florin Prunea, va superviza partida ŢSKA Moscova - Aston Villa, din Cupa UEFA, informează frf.ro.

Progresul, FC Braşov şi UTA Arad, neprogramate la jocuri oficiale

Camera naţională pentru soluţionarea litigiilor din cadrul FRF, reunită la Casa Fotbalului, a decis să sancţioneze cluburile Progresul Bucureşti, FC Braşov şi UTA Arad cu neprogramare la jocuri oficiale, începând cu 27 ianuarie.

Bucureştiul are şanse să fie gazda finalei Ligii Europei din 2011 sau 2012

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în această lună, Bucureştiul are o şansă mare de a fi desemnat gazdă a finalei Ligii Europei, din 2011 sau din 2012.

U Cluj şi UTA Arad nu vor fi programate în etapa a XVIII-a a Ligii II-a

Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis, în cadrul şedinţei de marţi, neprogramarea echipelor Universitatea Cluj şi UTA Arad, din Liga a II-a, la jocurile oficiale, informează site-ul oficial al FRF.