gabriel garc a m rquez

O carte pe zi: „Ne vedem în august” de Gabriel García Márquez

La 6 martie, simultan într-o mare parte a lumii hispanofone (dar şi în alte ţări, inclusiv în România, mulţumită eforturilor Editurii RAO) a avut loc lansarea descoperirii literare a anului, un roman inedit al lui Gabriel García Márquez.

Fidel Castro edita manuscrisele scriitorului Gabriel García Márquez. O prietenie istorică

Gabriel García Márquez, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, îi trimitea dictatorului cubanez Fidel Castro toate cărţile sale şi primea retur manuscrisele cu adnotările sale pe text şi observaţiile gramaticale, înainte de a le trimite editorului său, informează The Guardian.

Arhivele lui Gabriel García Márquez, achiziţionate de Universitatea Texas din Statele Unite

O bibliotecă a Universităţii Texas din Statele Unite a achiziţionat arhivele scriitorului columbian Gabriel García Márquez, care a murit în aprilie, la vârsta de 87 de ani, şi ale cărui romane au adus America Latină la viaţă pentru milioane de cititori de pe întreg globul, informează Reuters.

Cititori din întreaga lume aşteaptă apariţia ultimului roman scris de Gabriel García Márquez

Cititori din întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare apariţia ultimului roman scris de Gabriel García Márquez - "En agosto nos vemos"-, neterminat însă de scriitorul columbian laureat al premiului Nobel pentru literatură pe 1982, care a murit joi, la vârsta de 87 de ani.