garcia marquez

Peste 600.000 de cărţi de Gabriel Garcia Marquez s-au vândut în ultimii 20 de ani în România

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

REACŢII la moartea lui Garcia Marquez. Preşedinţi, scriitori şi artişti îşi exprimă tristeţea şi admiraţia faţă de scriitorul columbian – FOTO

Gabriel García Márquez a murit joi, la 87 de ani. Vestea morţii scriitorului laureat al Premiului Nobel a fost primită cu regrete de personalităţi din toată lumea, care şi-au exprimat admiraţia faţă de jurnalistul şi scriitorul columbian.

GABRIEL GARCIA MARQUEZ, laureat al Premiului Nobel, A MURIT. Marquez: Sunt un jurnalist. Am fost întotdeauna un jurnalist

Gabriel Garcia Márquez a murit. Scriitorul columbian, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit joi, la vârsta de 87 de ani, potrivit BBC. Informaţia potrivit căreia Garcia Marquez a murit a fost confirmată de o sursă apropiată familiei prestigiosului scriitor.