gaura

Mister desluşit. O „gaură” din Oceanul Pacific, văzută din spaţiu, a stârnit numeroase dezbateri

O „gaură neagră” din Oceanul Pacific, văzută din spaţiu, a stârnit numeroase dezbateri în mediul online. Oamenii au avansat numeroase explicaţii care au legătură cu experimentele secrete şi craterele misterioase. Autorităţile susţin că este vorba despre o mică insulă plină cu vegetaţie.

O dronă a făcut o gaură într-un avion care participa la misiunea de stingere a incendiilor din LA

O dronă civilă a făcut o gaură într-un avion care participa la misiunea de stingere a incendiilor din Los Angeles. Este cel mai grav incident aerian produs în timpul misiunilor din zona LA, susţin autorităţile. Şi alte drone care nu aveau autorizaţie de zbor au provocat incidente.

Un chirurg austriac, acuzat că şi-a lăsat fiica de 13 ani să perforeze capul unui pacient

Un chirurg austriac este acuzat că şi-a lăsat fiica de 13 ani să perforeze capul unui pacient. Intervenţia a fost făcută în timp ce pacientul era inconştient, fără acordul acestuia. Pacientul a aflat din presă despre cele întâmplate.

O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

Gaia BH3 este de 33 de ori mai mare decât Soarele în ceea ce priveşte masa şi a fost observată cu ajutorul unei stele care se află pe orbita sa, potrivit Sky News. Gaura neagră se află la 2.000 de ani lumină distanţă de Pământ, iar descoperirea a fost făcută de misiunea Gaia a Observatorului […]

Chinezii sapă o gaură de peste 11.000 de metri adâncime în deşert

Chinezii sapă o gaură adâncă de peste 11.000 de metri în deşert pentru a studia straturile pământului aflate la mare adâncime, potrivit Sky News.

Dezvăluiri după demisia şefului ANAF. Gaură de 9 mld. de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi înregistrat o gaură de aproape 9 mld. de lei în primele cinci luni din an, adică diferenţa între cât a estimat că va încasa şi cât a încasat efectiv. Dacă s-ar continua tendinţa, gaura pe tot anul ar urma să fie de aproape 22 mld. lei, scrie ZF.

Drulă: Execuţia bugetară la patru luni, dezastruoasă. Gaura din buget va ajunge la 30 de miliarde

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că, după patru luni, deficitul bugetar este mai mare cu 15 miliarde de lei faţă de prognoză, „ceea ce înseamnă că gaura din buget va depăşi 30 de miliarde de lei”.

Fost ministru al Economiei, despre execuţia bugetară: gaură în buget de 24 mld. lei

Gaura din buget este de 24 de miliarde de lei, nu de 20 de miliarde, spune fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui.

Ministrul Finanţelor: Nu există nicio gaură în buget, e o acţiune preventivă

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a explicat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că măsurile care vor fi luate în buget nu înseamnă că există „o gaură”, ci că măsurile reprezintă o acţiune preventivă pentru a putea crea un spaţiu fiscal de intervenţie.