gayfest

Mesajul ambasadelor de GayFest: LGBTI să se bucure de drepturile prevăzute pentru toţi cetăţenii

Comunitatea LGBTI trebuie să se poată bucura de drepturile şi libertăţile prevăzute pentru cetăţenii tuturor naţiunilor, se arată într-un mesaj de sprijin din partea a 20 de ambasade şi a Reprezentanţei Comisiei Europene pentru GayFest Bucureşti 2015, care debutează duminică.

Loredana – ambasadoarea campaniei „Eu sunt! Tu? ” – va manifesta la Marşul Diversităţii

Loredana este ambasadoarea campaniei "Eu sunt! Tu?, pentru construirea comunităţii LGBT, şi va participa la Marşul Diversităţii ce are loc sâmbătă în Capitală, au anunţat organizatorii, luni, într-o conferinţă de presă la care a fost prezentă şi cântăreaţa.

GayFest 2012 se desfăşoară toată săptămâna, cu muzică, filme, teatru şi Marşul Diversităţii

Manifestarea GayFest, organizată din 2004 de Asociaţia ACCEPT la Bucureşti, se desfăşoară şi în acest an timp de o săptămână, în care vor avea loc concerte, expoziţii, reprezentaţii de teatru, proiecţii de filme şi petreceri, culminând cu Marşul Diversităţii, sâmbătă.

Ambasada Republicii Cipru: Ambasadorul Spyros Attas nu a participat la Marşul Diversităţii

Ambasada Republicii Cipru informează că ambasadorul Spyros Attas nu a participat la Marşul Diversităţii din cadrul evenimentului GayFest, alături de alţi ambasadori, aşa cum au anunţat, sâmbătă, unele agenţii de presă, posturi de televiziune şi publicaţii.

About 150 People Attended Gay Pride Parade In Bucharest

Some 150 people went on a Diversity March Saturday afternoon in Romania’s capital Bucharest, the last event of this year’s week-long Gay Fest, dedicated to promoting diversity, freedom of expression and LGBT (lesbian, gay, bisexual and transgender) rights.

Proiecţii de filme, dezbateri şi concerte, în perioada 30 mai – 4 iunie, la a opta ediţie a GayFest

Cea de-a opta ediţie a GayFest reuneşte teme legate de drepturile omului, proiecţii de filme, expoziţie de artă, concerte şi marşul diversităţii, activităţi programate în perioada 30 mai - 4 iunie, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, reprezentantul asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu.

Parada GayFest s-a încheiat fără incidente – VIDEO

Parada GayFest la care au participat, sâmbătă, aproximativ 300 de persoane s-a încheiat fără incidente, ei au pledat pentru libertatea de exprimare, printre susţinători fiind şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett.

GayFest a întins curcubeul diversităţii în soare, o altă ediţie fără incidente

GayFest s-a defăşurat, sâmbătă, fără incidente şi, chiar dacă tema a fost promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, problema crizei economice nu a fost ocolită nici în alocuţiunile de la acest eveniment.

Around 300 People Marched In Bucharest Gay Pride Parade

Around 300 people took part Saturday in the GayFest parade, organized by LGBT rights group ACCEPT in Romanian capital Bucharest.

Miting pentru normalitate al Noii Drepte, la Bucureşti şi Timişoara – GALERIE FOTO

Aproximativ 150 de persoane au participat, sâmbătă, la mitingul pentru normalitate organizat de Noua Dreaptă în semn de protest faţă de Parada diversităţii Gayfest programată să se desfăşoare de la ora 17.00 în Capitală.

Parada GayFest şi marşul Noua Dreaptă, sub protecţia jandarmilor

Aproximativ 400 de jandarmi bucureşteni vor asigura sâmbătă măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la marşul Asociaţiei Noua Dreaptă şi la marşul diversităţii GayFest.

Parada GayFest 2010, susţinută de ambasadorul Marii Britanii

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, şi episcopul Metropolitan Community Churches, Diane Fischer, au transmis, luni, câte un mesaj de susţinere pentru organizatorii şi participanţii la GayFest 2010, care se va desfăşura în intervalul 17 - 22 mai.

Romanian NGO Announces Gay Pride March On May 22

The seventh edition of Romania’s GayFest will take place between May 17 and May 22, ending in a gay pride march to be attended by the British ambassador to Bucharest, Robin Barnett, said a press release issued Thursday by organizers “Accept”, an NGO defending the rights of sexual minorities.

Marşul Diversităţii va avea loc pe 22 mai

Cea de-a şaptea ediţie GayFest va începe luni, de Ziua Internaţională de Luptă împotriva Homofobiei şi Transfobiei, şi se va încheia în 22 mai cu organizarea Marşului diversităţii, la care va participa şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, informează joi Asociaţia Accept.

Romanian „Noua Dreapta” Marches Against Homosexuality Ahead Of Gay Pride Parade

A few dozen people attend a rally for normality and against homosexuality and abortion Saturday, organized by far-rightist group "Noua Dreapta" a few hours before a gay pride parade to take place in Romania’s capital city Bucharest.

Parada GayFest s-a încheiat fără incidente majore

Parada minorităţilor sexuale GayFest, la care au participat aproximativ două sute de persoane, s-a încheiat la Parcul Izvor, după aproximativ o oră şi jumătate, fără ca pe traseul de deplasare a participanţilor să apară incidente majore.

Nearly Two Hundred People Join Gay Parade In Capital City Bucharest

Nearly two hundred people joined the Gayfest pride parade organized in capital city Bucharest by non-profit organization ACCEPT, which promotes and protects the LGBT (lesbian, gay, bisexual, transsexual) rights.

Romanian NGOs Criticize Govt Over GayFest Pride Parade

Several Romanian non-governmental organizations (NGOs) on Friday criticized the authorities for giving green light to the GayFest pride parade to be held in Bucharest Saturday.

Miting PC împotriva GayFest, duminică, în Piaţa Obor

PC este împotriva organizării GayFest, considerând că perpetuarea în România a astfel de manifestări este nepotrivită, a declarat, joi, deputatul PC Vlad Hogea, anunţând că PC va protesta duminică printr-un miting de apărare a valorilor tradiţionale.

Marş pentru normalitate şi familie, încheiat fără incidente

Aproximativ 200 de oameni au participat, luni, la marşul pentru normalitate de circa două ore, pe traseul Dealul Mitropoliei, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii şi înapoi pe Dealul Mitropoliei, care s-a încheiat fără incidente.