gaza

Comunitatea arabă şi musulmană cere oprirea „genocidului” din Fâşia Gaza

Aproximativ o mie de reprezentanţi ai comunităţii arabe şi musulmane din România au protestat, joi, în faţa Palatului Parlamentului, cerând încetarea "genocidului" armatei israeliene în Fâşia Gaza asupra poporului palestinian şi deschiderea graniţelor din regiune.

Cele patru familii de români au trecut graniţa între Fâşia Gaza şi Israel

Cele patru familii de români, în total 20 de persoane, despre care Ministerul de Externe anunţase că au ajuns, joi dimineaţă, în punctul de frontieră de la Erez, au trecut graniţa între Fâşia Gaza şi Israel.

Egiptul vizează un armistiţiu în Fâşia Gaza în decurs de trei zile – presă

Ministrul egiptean de Externe, Ahmed Abul Gheit, a declarat că doreşte să ajungă la un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza în decurs de trei zile, relatează joi cotidianul al-Hayat.

Israelul şi-a intensificat ofensiva în sudul Fâşiei Gaza

Israelul şi-a intensificat joi ofensiva în sudul Fâşiei Gaza, odată cu intrarea a zeci de tancuri din teritoriul israelian în aceată zonă, sprijinite de raiduri aeriene împotriva oraşului Rafah, în apropierea frontierei cu Egiptul, potrivit martorilor.

Hamas ar putea suspenda atacurile cu rachete pe perioada încetării bombardamentelor

Mişcarea Hamas nu va lansa rachete asupra Israelului în perioada de trei ore de suspendare a bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza, a declarat un membru al biroului politic al Hamas, citat de purtătorul de cuvânt de la Damasc al mişcării.

Armata israeliană va opri pentru trei ore în fiecare zi bombardamentele asupra Fâşiei Gaza

Armata israeliană va opri, începând de miercuri, bombardamentele asupra Fâşiei Gaza timp de trei ore în fiecare zi, a anunţat un purtător de cuvânt militar.

Cel puţin 660 de morţi de la începutul ofensivei israeliene

Cel puţin 660 de palestinieni au fost ucişi şi alţi 2.950 au fost răniţi în ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, lansată la 27 decembrie, potrivit unui nou bilanţ furnizat de şeful serviciilor de urgenţă palestiniene, Mouawiya Hassanein.

Armata israeliană: Atacul de la şcoala ONU este o ripostă

Israelul a afirmat marţi că forţele sale au ripostat la tiruri de mortier lansate din şcoala ONU situată în nordul Fâşiei Gaza, unde peste 40 de persoane au fost ucise într-un atac al armatei.

Copiii din Fâşia Gaza, ameninţaţi de hipotermie

Hipotermia ameninţă copiii din Fâşia Gaza, din cauza lipsei de căldură provocată de conflictul din teritoriu cu Israelul, a avertizat organizaţia umanitară britanică Salvaţi Copiii..

Jurnalist arestat pentru că a relatat prea devreme despre ofensiva terestră din Gaza

Un reporter al televiziunii iraniene a fost arestat de autorităţile israeliene luni pentru că a încălcat regulile embargoului, difuzând ştiri în cursul etapei iniţiale a ofensivei terestre a trupelor israeliene în Fâşia Gaza, relatează cotidianul Haaretz în ediţia electronică.

Răniţii din Fâşia Gaza mor în aşteptarea ambulanţelor, potrivit CICR

Răniţii mor în aşteptarea ambulanţelor, care nu pot să ajungă la ei din cauza luptelor din Fâşia Gaza, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), citat de AFP.

Israelul respinge un armistiţiu în lipsa garanţiilor privind oprirea tirurilor cu rachetă

Premierul israelian, Ehud Olmert, a respins luni în cadrul unei întâlniri cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, orice armistiţiu în Fâşia Gaza în lipsa garanţiilor privind oprirea definitivă a tirurilor palestiniene cu rachetă împotriva statului evreu.

Trei soldaţi israelieni din Fâşia Gaza, ucişi de tiruri israeliene

Trei militari israelieni din Brigada Golani, o unitate de elită, au fost ucişi şi 24 au fost răniţi, luni seara, în nordul Fâşiei Gaza, după ce un tanc israelian a deschis focul din greşeală în direcţia lor, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Lupte violente între armata israeliană şi combatanţii Hamas, în oraşul Gaza

Lupte violente se desfăşurau luni seara în mai multe cartiere din oraşul Gaza între armata israeliană şi combatanţii palestinieni, pentru prima dată de la începutul ofensivei terestre lansate sâmbătă, au declarat martori oculari palestinieni şi o sursă militară israeliană.

Nicolas Sarkozy acuză Hamas că a acţionat „iresponsabil şi impardonabil”

Mişcarea islamistă Hamas a acţionat "în mod iresponsabil şi impardonabil" luând decizia de a nu reînnoi armistiţiul şi reluând tirurile cu rachetă împotriva Israelului, a afirmat preşedintele francez Nicolas Sarkozy luni, la Ramallah, în Cisiordania.

Ambasada României în Israel a primit în total 79 de cereri de evacuare din Gaza

Un număr de 79 de cetăţeni, dintre care 68 care au cetăţenie română şi 11 sunt cetăţeni palestinieni, au cerut până în prezent ajutorul autorităţilor române din Tel-Aviv pentru a fi evacuaţi din Fâşia Gaza.

MAE: România, dispusă să facă demersuri pentru reglementarea politică a crizei din Fâşia Gaza

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, i-a transmis, luni, ambasadorului palestinian la Bucureşti disponibilitatea României de a întreprinde, în colaborare cu UE şi prin acţiuni bilaterale, demersuri în vederea sprijinirii reglementării politico-diplomatice a crizei din Fâşia Gaza.

Principalele evenimente care au marcat ofensiva israeliană în Fâşia Gaza

Ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, lansată de Israel la 27 decembrie, a provocat moartea a peste 530 de palestinieni, relatează AFP, care prezintă o cronologie a evenimentelor.

Liderul Hamas din Fâşia Gaza promite „victoria” în faţa Israelului

Cel mai influent lider al Hamas din Fâşia Gaza, Mahmoud al-Zahar, a promis luni "victoria" mişcării sale în faţa Israelului, în cadrul primei sale intervenţii televizate de la declanşarea ofensivei israeliene.

Bus Taking Foreigners Out Of Gaza Returned To Gaza City Because Of Rocket Fire

The first bus with foreign citizens who received approval from Israeli authorities to leave Gaza via the Erez crossing point was forced to return to Gaza City because of rocket fire, Romania’s Foreign Ministry said Monday.

O familie de români, în autocarul întors din drum, în Fâşia Gaza

O familie de români se afla în primul autocar cu cetăţeni străini care s-a întors, luni, în Gaza City, din cauza tirurilor cu rachete, au declarat pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Tony Blair şi-a petrecut sărbătorile alături de familie, în pofida ofensivei din Fâşia Gaza

Tony Blair, emisarul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, şi-a petrecut sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou cu familia sa, fără a avea vreo poziţie publică referitoare la conflictul armat din Fâşia Gaza, dintre Israel şi Hamas, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

Aviaţia israeliană a atacat în cursul nopţii 30 de obiective din Fâşia Gaza

Aviaţia israeliană a atacat 30 de obiective din Fâşia Gaza în cursul nopţii de duminică spre luni, a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei, la Tel-Aviv.

Forţele israeliene, acuzate că au folosit arme cu fosfor alb

Acuzaţiile potrivit cărora Israelul ar fi folosit cartuşe cu fosfor alb, o substanţă interzisă, s-au intensificat în contextul escaladării conflictului din Fâşia Gaza, informează Daily Mail în ediţia electronică.

Un număr de 63 de cetăţeni români pot părăsi Fâşia Gaza

MAE a precizat, luni, printr-un comunicat de presă, faptul că 63 de cetăţeni români şi cu dublă cetăţenie (română şi palestiniană) au primit aprobarea autorităţilor israeliene pentru a fi evacuaţi din Fâşia Gaza, prin punctul de frontieră Erez.

Sixty-Three Romanian Nationals Allowed To Leave Gaza – Foreign Ministry

Romania’s Foreign Affairs Ministry said Monday in a press release that 63 Romanian nationals, with both Romanian and Palestinian citizenship, received green light from Israeli authorities to leave the Gaza Strip, via the Erez border crossing.

Petrolul s-a scumpit cu peste 3%

Preţul petrolului a crescut, luni, cu mai mult de 3%, la peste 47 de dolari pe baril, după ce un comandant iranian a îndemnat la sistarea exporturilor de ţiţei către ţările care susţin Israelul ca răspuns la ofensiva din Fâşia Gaza, dar şi pe fondul îngrijorărilor legate de livrările gazului rusesc.

Mii de persoane au susţinut la Paris acţiunea „defensivă” a Israelului

Câteva mii de persoane s-au adunat duminică după-amiază la Paris pentru a sprijini "acţiunea de autoapărare a Israelului" şi a cinsti "memoria victimelor israeliene ale Hamas".

Două sute de palestinieni care au şi altă cetăţenie vor putea părăsi Fâşia Gaza

Două sute de palestinieni care au şi altă cetăţenie, respectiv română, norvegiană, germană, filipineză, poloneză, austriacă, spaniolă, franceză şi canadiană, vor primi autorizaţie să părăsească Fâşia Gaza luni, prin punctul de la Erez, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

Telefoanele mobile ale militarilor israelieni, confiscate înaintea începerii ofensivei terestre

Armata israeliană a confiscat sâmbătă mii de telefoane mobile aparţinând militarilor, cu câteva ore înainte de începerea ofensivei terestre din Fâşia Gaza, a declarat, duminică, un oficial din serviciile de securitate israeliene.

Sarkozy: Hamas poartă o grea responsabilitate pentru suferinţele palestinienilor din Gaza

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a afirmat că Hamas "poartă o grea responsabilitate pentru suferinţele palestinienilor din Gaza", relatează AFP, citând un interviu care urmează să apară luni în trei ziare libaneze.

Cheney: Israelul nu a cerut acordul SUA pentru ofensiva din Fâşia Gaza

Vicepreşedintele american, Dick Cheney, a declarat că Israelul nu a cerut acordul administraţiei americane înainte de a lansa ofensiva terestră din Fâşia Gaza.

Hamas dispune de o forţă de câteva mii de combatanţi în faţa ofensivei israeliene

Hamas dispune de câteva mii de combatanţi în faţa ofensivei terestre a Israelului, armamentul acestora fiind suplimentat din stocurile abandonate de gruparea rivală Fatah, îndepărtată în urma confruntărilor de anul trecut din regiune.

Cadavrele copiilor unui lider Hamas, purtate pe străzi pentru a demonstra cruzimea Israelului

Cadavrele copiilor unuia dintre liderii mişcării Hamas, care a fost ucis împreună cu cele patru soţii ale sale, au fost purtate pe străzile din Gaza, iar membrii mişcării au promis că vor răzbuna moartea acestora, realatează Daily Mail în ediţia electronică.

Israelul nu a aprobat, deocamdată, cererile românilor de evacuare din Gaza

Autorităţile israeliene nu au aprobat, deocamdată, niciuna dintre cele 64 de solicitări de evacuare din Gaza formulate prin intermediul Ambasadei României la Tel Aviv, majoritatea persoanelor neavând acte în regulă, ceea ce presupune un timp mai mare pentru verificarea acestora.

Israel Has Not Approved Yet Romanians’ Evacuation Requests From Gaza

Israeli authorities have not approved yet any of the 64 evacuation requests from Gaza addressed through the Romanian Embassy in Tel Aviv, as most people do not have valid documents, fact which lengthens the check-up period.

Hamas pledează pentru un dialog interpalestinian împotriva agresiunii israeliene

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, ţinta ofensivei militare israeliene din Fâşia Gaza, este dispusă la un dialog interpalestinian "necondiţionat" în vederea înfruntării "agresiunii", a declarat duminică unul dintre liderii acesteia, Mohammed Nazzal.

Cehia susţine că declaraţia privind caracterul defensiv al operaţiunii din Gaza a fost o eroare

Ministrul ceh de Externe, Karel Schwarzenberg, a recunoscut duminică, la Praga, o "gravă eroare" a unui purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a Uniunii Europene, care calificase sâmbătă drept "defensivă" operaţiunea terestră a Israelului în fâşia Gaza.

Ambasadorul Israelului: Numai 12% din victimele din Fâşia Gaza sunt civili

Ambasadorului Israelului în România, David Oren a declarat, duminică, la Realitatea TV, că numai 12 la sută dintre victimele conflictului din Fâşia Gaza sunt civili şi că statul său nu se luptă cu populaţia palestiniană, ci cu organizaţia teroristă Hamas.

MAE afirmă „nevoia urgentă privind încetarea acţiunilor” din Fâşia Gaza

MAE "afirmă nevoia urgentă privind încetarea acţiunilor" din Fâşia Gaza şi îşi exprimă oficial "profunda îngrijorare în legătură cu escaladarea situaţiei" din zonă.