gazduire

„Vom accepta de bunăvoie parteneriatul cu SUA”. O ţară europeană este dispusă să găzduiască trupe americane dacă Germania nu doreşte

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că dacă Germania nu doreşte trupe americane pe teritoriul său, Polonia este dispusă să le găzduiască.

Turcia vrea să găzduiască discuţiile de pace dintre Ucraina şi Rusia

Turcia este pregătită să găzduiască discuţiile de pace dintre Ucraina şi Rusia, a declarat, luni, ministrul turc de externe, Hakan Fidan.

Austria şi-a anunţat disponibilitatea de a găzdui negocierile de pace privind războiul din Ucraina

Austria este deschisă să găzduiască negocierile de pace din Ucraina, a declarat ambasadorul Austriei în Ucraina, Arad Benko, într-un interviu acordat RBC-Ucraina.

Summit arab de urgenţă pentru evoluţiile „grave” pentru palestinieni

Egiptul va găzdui la finalul lunii februarie un summit la care vor fi discutate evoluţiile „grave” pentru palestinieni, a anunţat duminică Ministerul de Externe de la Cairo, citat de Reuters.

El Salvador va accepta deportaţi de orice naţionalitate, inclusiv americani condamnaţi

El Salvador a fost de acord să primească deportaţi din Statele Unite de orice naţionalitate, inclusiv infractori violenţi care sunt cetăţeni americani încarceraţi în prezent, într-un acord fără precedent care a alarmat criticii şi grupurile pentru drepturile omului, potrivit CNN.

Surse Reuters: Care sunt cele două ţări pe care Rusia le vede ca variante posibile pentru a găzdui întâlnirea Trump-Putin

Rusia vede Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite drept nişte variante posibile pentru a găzdui întâlnirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin cu privire la încheierea războiului din Ucraina, au declarat două surse ruseşti în exclusivitate pentru agenţia Reuters. Una dintre cele două surse a declarat, sub protecţia anonimatului, că în Rusia încă există o […]

Care sunt cele mai importante competiţii sportive internaţionale care vor fi organizate pe plan local

Unul dintre cele mai importante evenimente din acest an este găzduirea Campionatului European de Fotbal U19, România fiind a doua ţară care primeşte această şansă de două ori, după Irlanda de Nord. România a mai găzduit campionatul în 2011. România va găzdui în acest an şase campionate europene şi mondiale la sporturi precum polo, tenis, […]

România va găzdui Campionatul European U18 de polo pe apă masculin în 2025

Printre echipele naţionale care vor concura se numără reprezentativele de top ale Greciei, Serbiei, Spaniei, Ungariei, Italiei şi Croaţiei, alături de România, care va încerca să profite de avantajul terenului propriu pentru a obţine un rezultat remarcabil. Lista completă a echipelor participante Grecia, Serbia, Spania, Ungaria, Muntenegru, Italia, Croaţia, Ţările de Jos, Turcia, Germania, Malta, […]

Ce ţară europeană şi-a anunţat disponibilitatea de a găzdui o întâlnire Trump-Putin privind războiul din Ucraina

Nicolas Bideau, şeful departamentului de comunicare al Ministerului elveţian de Externe, a declarat pentru ziarul elveţian Le Temps că Elveţia este pregătită să găzduiască o întâlnire la nivel înalt între preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi liderul rus Vladimir Putin. Informaţia vine în contextul în care în urma summitului de pace care a avut […]

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Aproximativ 15.000 de militari români şi aliaţi vor participa, în prima jumătate a anului, la evenimentele multinaţionale de instrucţie planificate să se desfăşoare în poligoane şi facilităţi militare din România, în cadrul exerciţiilor Dacia 25 şi Dacian Spring 25.

PSG şi Monaco se duelează pentru Trophée des Champions în Qatar

Partida Trophée des Champions dintre campioana Ligue 1, Paris Saint-Germain, şi câştigătoarea Cupei Franţei, AS Monaco, se va disputa pe 5 ianuarie 2025 la Doha, Qatar, a anunţat joi Liga Franceză de Fotbal, citată de Reuters.

Adversarele naţionalelor de fotbal feminin U17 şi U19 ale României la turneele de calificare în 2025

Tragerea la sorţi pentru turneele de calificare ale echipelor naţionale de fotbal feminin U17 şi U19 a avut loc vineri la Nyon. Reprezentativele feminine ale României se pregătesc să lupte pentru calificarea la competiţiile de elită din primăvara anului 2025.

„35 de ani de libertate”, 2 luni de evenimente la Timişoara dedicate sacrificiului generaţiei din 89

Timişoara găzduieşte în lunile noiembrie şi decembrie o serie de evenimente reunite sub umbrela „35 de ani de libertate”, prin care sunt comemorate şi onorate curajul şi sacrificiul generaţiei din 1989.

Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin

Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat dorinţa Germaniei de a găzdui Jocurile Olimpice din 2040, o iniţiativă sprijinită de Federaţia germană a sporturilor olimpice (DOSB) şi mai multe regiuni şi oraşe, printre care Berlin, Düsseldorf, Hamburg, Leipzig şi München.

AEP găzduieşte duminică două secţii de votare pentru alegerile din Republica Moldova

Autoritatea Electorală Permanentă va găzdui, duminică, la sediul din Capitală, două secţii de votare organizate de către Ambasada Republicii Moldova în România pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind parcursul european al Republicii Moldova.

Şapte persoane ucise într-un atac aerian israelian asupra Damascului

Cel puţin şapte persoane, inclusiv femei şi copii, au fost ucise într-un atac israelian asupra unei clădiri rezidenţiale din cartierul Mazzeh din Damasc, a anunţat televiziunea de stat siriană, citată de Al Jazeera.

Cel puţin cinci morţi într-un atac aerian israelian asupra unei moschei din Gaza

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 20 au fost rănite într-un atac aerian israelian asupra unei moschei din Gaza, duminică dimineaţă, au declarat medicii, citaţi de Reuters.

Kamala Harris se alătură lui Oprah Winfrey într-un eveniment de campanie emoţionant

Un eveniment virtual plin de vedete, găzduit de Oprah Winfrey joi seară pentru a stârni entuziasmul pentru campania lui Kamala Harris, a fost marcat de momente lacrimogene şi susţineri ale celebrităţilor, atrăgând sute de mii de telespectatori pe reţelele sociale, scrie Reuters.

România ar putea găzdui facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean

Preşedintele Klaus Iohannis a propus Parlamentului aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a unei facilităţi de instruire în domeniul maritim pentru pregătirea personalului ucrainean.

Drumeţii şi expoziţii vineri cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului

Drumeţii, expoziţii de fotografie şi de maşini de epocă, dar şi un concert vor marca vineri, 20 septembrie, 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului.

Bahrain va găzdui testele pre-sezon 2025 ale Formulei 1

Bahrain va găzdui trei zile de teste de Formula 1 în luna februarie a anului viitor, înainte ca sezonul 2025 să înceapă în Australia, în luna martie, a confirmat luni conducerea FIA.

Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis

În perioada 13-14 septembrie, România va întâlni China în Grupa Mondială II a competiţiei. Meciurile se vor disputa la Sala Polivalentă din Craiova.

Un muzeu din Franţa îi îndeamnă pe turişti să viziteze operele de artă dezbrăcaţi

Muzeul de Civilizaţii din Europa şi Mediterana din Marseille găzduieşte o expoziţie inedită în care se recomandă vizitarea operelor de artă fără haine. Singurul obiect vestimentar acceptat este reprezentat de pantofi.

Zelenski afirmă că ar sprijini organizarea celui de-al doilea summit de pace de către India

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat duminică faptul că ar sprijini organizarea celui de-al doilea summit de pace de către India.

Patinoarul Berceni Arena a fost omologat

Patinoarul Berceni Arena a primit decizia de omologare din partea comisiei de specialitate din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, informează primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

După mai bine de 80 de ani, un buncăr nazist din Germania a fost reinventat într-un mod surprinzător

Germania a transformat buncărul Flakturm IV, un adăpost antiaerian masiv din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, situat în districtul St. Pauli din Hamburg, într-un spaţiu comunitar modern, relatează Smithsonian Magazine. Construit iniţial în 1942, în doar 300 de zile, folosind muncă forţată din lagărul de concentrare Neuengamme, buncărul a fost proiectat să reziste bombardamentelor, având […]

România va găzdui Cupa Mondială – Grand Prix de sărituri cu schiurile

România va găzdui, în luna septembrie, Cupa Mondială - Grand Prix de sărituri cu schiurile. Accesul va fi gratuit.

Războiul din Ucraina, ziua 872. Rusia anunţă cucerirea unui sat / Kremlinul ameninţă Europa în legătură cu găzduirea rachetelor americane

UPDATE Rusia: am cucerit satul Urojaine Rusia a declarat că a capturat un alt sat din sud-estul Ucrainei, în timp ce continuă să câştige teren pe front. „Unităţile de trupe Vostok au capturat satul Urojaine” din regiunea Doneţk, a anunţat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic. Satul a fost unul dintre puţinele pe […]

Păpuşa Barbie îşi celebrează istoria la Muzeul Designului din Londra

”Barbie: The Exhibition”, găzduită la Muzeul Designului din Londra, oferă o privire nostalgică şi cuprinzătoare asupra evoluţiei păpuşii emblematice pe parcursul a şase decenii, scrie Smithsonian Magazine. Sincronizată cu aniversarea de 65 de ani a brandului Barbie, expoziţia prezintă 250 de obiecte, de la păpuşi la case de vis, ilustrând adaptarea brandului la schimbările culturale […]

Istanbulul a fost confirmat ca gazdă a Jocurilor Europene din 2027

„Suntem încântaţi că am primit sprijinul întregii familii olimpice europene pentru a găzdui viitoarele Jocuri Europene la Istanbul”, a declarat preşedintele COE, Spyros Capralos, la cea de-a 53-a Adunare Generală a Comitetelor Olimpice Europene (COE) de la Bucureşti, România. În urma unei prezentări în faţa celui mai înalt organism deliberativ, s-a confirmat faptul că Istanbul […]

Turcia găzduieşte două dintre cele mai semnificative târguri de nunţi din lume

Ţara este trecută pe lista ţărilor cu cele mai importante târguri de nunţi din lume, cu RSVP şi EWPC, două dintre cele mai semnificative evenimente de acest gen şi care au loc unul după altul la İstanbul şi Bodrum.

De ce nu se vor consuma cartofi prăjiţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Surpriză culinară la Jocurile Olimpice de la Paris. Cartofii prăjiţi, un simbol al gastronomiei franceze, nu vor fi serviţi în cantina Satului Olimpic. Deşi motivele sunt diverse, decizia finală pune accent pe siguranţă şi sustenabilitate.

Un bărbat a obţinut decontarea ilegală a cheltuielilor de cazare pentru 50 de ucraineni

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, procurorii au cerut efectuarea a două percheziţii la domiciliul unui suspect. Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în perioada august-decembrie 2022, suspectul a indus în eroare reprezentanţii Primăriei Costineşti, prin formularea şi depunerea a cinci cereri prin care a solicitat şi obţinut decontarea […]

Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026

Arena Puskas din Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026, a confirmat miercuri UEFA.

Lipsa drapelului UE de la Eurovision a fost o greşeală regretabilă, consideră Comisia Europeană

Comisia Europeană consideră că lipsa drapelului UE de la concursul Eurovision găzduit de Suedia a fost o greşeală „complet regretabilă".

Roland Garros îşi finalizează renovarea înaintea Openului Franţei şi a Jocurilor de la Paris

Roland Garros a finalizat lucrările de renovare înaintea Openului Franţei. Baza sportivă pariziană se pregăteşte să găzduiască şi turneul de tenis şi semifinalele şi finalele de box de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

Polonia este pregătită să primească arme nucleare pe teritoriul său dacă NATO decide să-şi întărească flancul estic, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda într-un interviu publicat luni, potrivit RTBF. „Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare pe teritoriul nostru pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, suntem gata să facem acest lucru”, a […]

Paris 2024 – Inventarul promisiunilor nerespectate de organizatori

De când Parisul şi-a lansat candidatura pentru găzduirea Jocurilor Olimpice, pe care a câştigat-o în 2017, proiectul a suferit multe modificări din partea organizatorilor şi a autorităţilor guvernamentale. Mai multe promisiuni-cheie făcute de comitetul de organizare au rămas nerespectate.

Târgul de Paşti din Sibiu se deschide pe 26 aprilie

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, vizitatorii vor putea descoperi o gamă largă de produse artizanale, ce reflectă talentul şi creativitatea expozanţilor. Bijuterii lucrate manual, obiecte decorative, produse de olărit şi o varietate de cărţi şi felicitări create cu grijă sunt doar câteva dintre opţiunile disponibile pentru cei ce caută cadouri unice şi pline de sens. […]

Elveţia va găzdui conferinţa de pace pentru Ucraina în luna iunie

Elveţienii au făcut anunţul, potrivit Sky News. „În prezent, există suficient sprijin internaţional pentru o conferinţă la nivel înalt pentru lansarea procesului de pace”, a spus Consiliul Federal într-un comunicat. Conferinţa va avea loc pe 15 şi 16 iunie în vecinătatea oraşului Lucerna. Autorităţile elveţiene au declarat în ianuarie că Elveţia va găzdui un summit […]