gaze

Bani alocaţi primăriilor pentru compensarea facturilor la gaze

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a aprobat repartizarea către primării a celei de-a şasea tranşe, în valoare de 7,6 milioane de lei, pentru compensarea costurilor la achiziţia de gaze naturale realizată de către producătorii de energie termică furnizată în sistem centralizat.

Ordonanţa privind plafonarea preţurilor la energie şi gaze, aprobată de Guvern. Valoarea şi modul în care se aplică

Guvernul a aprobat vineri Ordonanţa de urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu. De prevederile acesteia vor beneficia 8 milioane de gospodării.

Guvernul publică proiectul de OUG privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze

Guvernul a publicat, joi seara, în transparenţă decizională, proiectul de OUG privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

Lituania ameninţă că nu va mai folosi petrol şi gaze ruseşti. „Ar crea unele probleme, dar acele probleme nu ar fi critice”

Preşedintele Lituaniei a declarat pentru BBC că ţara este dispusă să oprească complet importurile ruseşti de petrol şi gaze, în cel mai recent semn al modului în care unele ţări UE intenţionează să intensifice sancţiunile împotriva Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

Boris Johnson va merge în Orientul Mijlociu pentru a pune capăt dependenţei Occidentului de petrolul şi gazele ruseşti

Miercuri, Boris Johnson se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed la Abu Dhabi, înainte de a se deplasa la Riad pentru a discuta cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman. Există o aşteptare larg răspândită că premierul se va folosi de această călătorie pentru a încerca să convingă statele din Golf să îşi sporească […]

Ucraina, lăsată în beznă şi în frig, după două săptămâni de război: un milion de oameni fără electricitate şi 250.000 fără gaz

Războiul din Ucraina produce victime umane şi pagube materiale în fiecare zi.

Grupul G7 cere suplimentarea volumului exporturilor de petrol şi gaze

Grupul naţiunilor puternic industrializate, G7, a îndemnat, joi seară, statele exportatoare de petrol şi gaze să suplimenteze volumul livrărilor, în contextul efectelor sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

Prim-ministrul Olandei, Mark Rutte: „Blocul UE are nevoie de aprovizionarea din Rusia. Acesta e adevărul inconfortabil”

Prim-ministrul olandez, Mark Rutte, a subliniat că este imposibil ca UE să oprească complet importul de gaz şi petrol rusesc.

Război energetic NATO-Rusia. Din cauza restricţionării gazului şi petrolului din Rusia, s-ar putea ajunge la scumpiri şi chiar la raţionalizare

SUA, Marea Britanie şi UE au anunţat că vor restricţiona importurile de petrol din Rusia. Măsura a venit după ce Rusia a avertizat că ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaze către ţările europene dacă vor continua sancţiunile.

Studiu: Cum este finanţată puşculiţa de război a lui Putin?

Încasările europene din petrol sporesc puşculiţa de război a lui Putin cu 285 de milioane de dolari pe zi, arată studiul publicat de The Guardian.

Joe Biden: Statele Unite suspendă importurile de energie din Rusia

Statele Unite vor suspenda importurile de petrol, gaze şi cărbune din Rusia, în contextul sancţiunilor masive aplicate din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, a anunţat, marţi după-amiază, preşedintele Joseph Biden.

UE se disociază de intenţia SUA privind oprirea exporturilor de petrol şi gaz din Rusia

Uniunea Europeană intenţionează să menţină unitatea la nivel intern în privinţa unui embargou instituit de Statele Unite asupra exporturilor de petrol şi gaz din Rusia, iar Preşedinţia franceză a Consiliului UE va cere Washingtonului să acţioneze în coordonare cu partenerii europeni.

Rusia ameninţă direct că ar putea tăia gazul. Vicepremier: Rusia are dreptul de a lua măsuri care să „reflecte” sancţiunile impuse economiei ruse

Rusia a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale către Europa prin intermediul gazoductului Nord Stream 1, ca parte a răspunsului său la sancţiunile impuse din cauza invaziei din Ucraina, o măsură care ar putea accentua turbulenţele de pe pieţele de energie şi ar putea duce la o nouă creşterea preţurilor de consum.

Reducerea dependenţei energetice a UE de Rusia. Comisia Europeană va prezenta astăzi proiectul

Comisia Europeană va prezenta o serie de măsuri în sensul diversificării treptate a surselor de energie, pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia, a anunţat luni seară vicepreşedintele executiv Valdis Dombrovskis, potrivit cotidianului Le Monde.

Adrian Zuckerman: Occidentul trebuie să fie mai hotărât în cazul Ucrainei

Fostul ambasador SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, afirmă într-un editorial publicat pe cepa.org, că sancţiunile occidentale nu au reuşit să oprească atacul Rusiei asupra Ucrainei şi, în aceste condiţii, Occidentul ar trebui să pluseze. Interzicerea achiziţiilor de petrol şi gaze ruseşti şi securizarea spaţiului aerian al Ucrainei prin implicarea NATO sunt propunerile lansate de fostul […]

Ţările europene încearcă să reducă dependenţa de gaz rusesc. Italia a găsit deja o alternativă

Italia şi Qatar vor încerca să îşi intensifice cooperarea în domeniul energiei, a declarat duminică ministrul italian de externe Luigi Di Maio, în timp ce Roma încearcă să renunţe la dependenţa sa de importurile de gaze ruseşti în urma conflictului din Ucraina.

Cum arată planul UE pentru deconectarea de la gazul rusesc. Cele 10 puncte cheie

Ca parte a textului reformulat, Comisia se gândeşte la stabilirea unor niveluri obligatorii de stocare a gazelor pentru ţările membre, afirmând că, pentru a se pregăti pentru iarna viitoare, UE are nevoie de „un nivel mediu de umplere a depozitelor de cel puţin 80% până la 30 septembrie”, relatează Politico. UE importă marea majoritate a […]

Factura la gazul de import a sărit de 1 mld. dolari în 2021. Importurile au crescut cu aproape 70%

Dacă Rusia opreşte mâine robinetul de gaz, România poate rezista circa o lună de zile cu gazul din depozite şi cu producţia internă, scrie ZF.

Klaus Iohannis, alături de Ursula von der Leyen: Dependenţa Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată

Dependenţa Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată, spune Klaus Iohannis, după discuţiile avute, la Palatul Cotroceni, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ministrul Dezvoltării a alocat bani primăriilor pentru compensarea costurilor legate de achiziţia gazelor

Cseke Attila a aprobat alocarea unor noi sume de bani autorităţilor locale pentru compensarea costurilor legate de achiziţia gazelor necesare producerii energiei termice.

Washingtonul nu exclude sancţionarea sectorului de petrol şi gaze din Rusia, dar în mod echilibrat

Statele Unite nu exclud nicio posibilitate în privinţa sancţionării industriei de petrol şi gaze din Rusia, din cauza intervenţiei militare ruse în Ucraina, a afirmat miercuri preşedintele Joseph Biden, subliniind însă că este necesară o abordare echilibrată, pentru a nu fi afectaţi cetăţenii SUA.

Germania îşi va intensifica planurile de reducere a dependenţei de gazul rusesc

Germania va construi două terminale de gaz natural lichefiat (GNL) şi îşi va spori rezervele de gaze naturale pentru a-şi reduce dependenţa de gazul rusesc după invazia Rusiei în Ucraina, a declarat duminică cancelarul Olaf Scholz, cconform Reuters.

Serbia nu va impune sancţiuni Rusiei. Aleksandar Vucic: Rusia a fost singura ţară care nu a impus sancţiuni împotriva noastră în anii ’90”

Serbia, condusă de Vucic, încercă să găsescă un echilibru între aspiraţiile sale europene, parteneriatul cu NATO şi alianţa sa religioasă, etnică şi politică veche de secole cu Rusia. Dar, pe măsură ce tensiunile dintre Rusia şi Uniunea Europeană în legătură cu Ucraina cresc, Serbia este presată să îşi armonizeze politica externă cu cea a UE, […]

Nicolae Ciucă: românii vor avea gaze chiar dacă se opreşte importul din Rusia

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că piaţa din România nu va fi afectată chiar dacă se opreşte importul de gaze din Rusia ca urmare a conflictului din Ucraina.

Europa ar putea trece de această iarnă cu rezervele actuale de gaze. Analiză

Europa ar putea încălzi locuinţele cetăţenilor săi şi şi-ar putea alimenta industria cu rezervele existente de gaze până la sfârşitul acestei ierni relativ blânde în cazul în care s-ar ajunge la o stopare totală a importurilor din Rusia, relevă o analiză a unui important institut economic german.

Gabriela Firea: Nu vrem să ne obişnuim cu facturi uriaşe, dublate, triplate, de 4 ori mai mari, la energie

Nu vrem să ne obişnuim cu facturi uriaşe, dublate, triplate, chiar de 4 ori mai mari, la energie! Acesta este mesajul ferm al PSD, arată ministrul PSD al Familiei Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Germania se teme că Rusia va opri alimentarea cu gaze a Europei

Ministrul de Finanţe al Germaniei, Christian Lindner, se teme că Rusia ar putea întrerupe aprovizionarea cu gaze către Germania în cazul unui război cu Ucraina. Acest pas ar putea paraliza cea mai mare economie a Europei, a avertizat politicianul FDP într-un interviu acordat „Financial Times”. Rusia a fost întotdeauna un furnizor de încredere de gaze […]

Conferinţa pentru Securitate de la München. Ursula von der Leyen: Rusia ameninţă ordinea internaţională

Presiunile militare exercitate de Rusia asupra Ucrainei riscă să genereze modificarea sistemului internaţional de securitate, a afirmat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, în discursul rostit sâmbătă la Conferinţa pentru Securitate de la München.

Explozie puternică în oraşul ucrainean Lugansk

O explozie puternică a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la periferia oraşului separatist ucrainean Lugansk, afirmă surse citate de agenţia RIA Novosti, precizând că a fost vizată o conductă de gaz.

Explozie la o conductă de gaze în Bucureşti. Traficul este restricţionat

Reprezentanţii companiei de gaze au oprit alimentarea şi au început reparaţiile. La faţa şocului sunt prezente trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. Nu există persoane rănite. Circulaţia auto se desfăşoară cu greutate pe Şoseaua Grozăveşti, pe bulevardul Vasile Milea şi pe alte străzi din zonă. Ulterior, ca măsură preventivă au fost evacuate în […]

O posibilă gură de oxigen. Black Sea Oil & Gas: Credem cu tărie că producţia de gaze va începe în al doilea trimestru

Dacă toate părţile implicate în proiectul de explorare şi producţie de gaze realizat de americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) vor coopera, producţia din proiectul Midia Gas Development (MGD) ar putea începe în câteva luni.

Veste aşteptată în energie. Producţia din proiectul Midia Gas Development (MGD) ar putea începe

Dacă toate părţile implicate în proiectul de explorare şi producţie de gaze realizat de americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) vor coopera, producţia din proiectul Midia Gas Development (MGD) ar putea începe în câteva luni.

Politician scoţian: „Occidentul trebuie să renunţe să mai fie dependent de gazul rusesc”

Deputatul conservator scoţian şi preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Comunelor, Tom Tugendhat, a declarat că Vladimir Putin „a minţit, a minţit şi a tot minţit şi, în mod surprinzător, continuă să mintă”. Susţine că Rusia, sub conducerea sa actuală, nu poate fi în niciun fel un partener de încredere, scrie The Scotsman.  „Dar faptul […]

Va curge gaz. BSOG, americanii de la Marea Neagră: Credem cu tărie că producţia de gaze va începe în al doilea trimestru al anului

Dacă toate părţile implicate în proiectul de explorare şi producţie de gaze realizat de americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) vor coopera, producţia din proiectul Midia Gas Development (MGD) ar putea începe în câteva luni. Ţinând cont de tensiunea existentă pe piaţa energiei şi a gazului, intrarea unor surse noi reprezintă o […]

Acţiuni de control organizate de ANRE la furnizorii de energie electrică şi gaze naturale. Au dat amenzi de peste 2,6 milioane de lei

ANRE a mai finalizat o serie de acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale, în urma cărora a aplicat amenzi de 2,630 milioane lei.

Noi alternative la gazul rusesc. Japonia va redirecţiona GNL către Europa

Japonia va redirecţiona încărcături de gaz natural lichefiat (GNL) către Europa, în urma unor solicitări din partea SUA şi a Uniunii Europene, a declarat ministrul Industriei, o măsură care aliniază ţara cu Occidentul în contextul în care tensiunile cu Rusia se intensifică, anunţă Reuters.

Polonia rupe legăturile cu Gazprom, în timp ce restul Europei depinde de colosul rus

Europa nu poate fără Gazprom, scrie un comentator de la Deutsche Welle, o instituţie de media germană căreia guvernul rus i-a închis biroul de la Moscova.

Un experiment polonez poate mult prea scump

Un experiment polonez poate mult prea scump: când Europa se lamentează că fără Gazprom nu se poate, Polonia ameninţă că va tăia legăturile cu colosul rus despre care Comisia Europeană spune că este pârghia politică a Moscovei.

Europarlamentarii USR solicită un plan de urgenţă. Cioloş: „Trebuie să fim pregătiţi să facem faţă unei eventuale întreruperi a aprovizionării cu gaze”

Delegaţia de europarlamentari USR doresc ca Uniunea să aibă pregătit un plan de urgenţă pentru aprovizionarea cu gaz în UE în cazul în care conflictul Rusia-Ucraina se intensifică.