gaze

Petrom: ANRE încalcă directivele UE prin stabilirea preţului la gaze

OMV Petrom (SNP) va continua în 2010 discuţiile cu autorităţile pentru alinierea preţului la gazele naturale, ANRE încălcând directivele europene prin stabilirea preţului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

Proiectul de gaze lichefiate al României, Georgiei şi Azerbaijanului, dezvoltat mai rapid ca Nabucco

Proiectul AGIR, dezvoltat de România, Georgia şi Azerbaijan, care vizează transportul de gaze naturale lichefiate din zona Mării Caspice în Europa prin România, se va dezvolta mai repede ca Nabucco, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Tudor Şerban.

Localităţi din sudul Dobrogei ar putea fi alimentate, din acest an, cu gaze din Bulgaria

Mai multe localităţi din sudul Dobrogei ar putea fi alimentate, începând din acest an, cu gaze naturale din Bulgaria, ca urmare a creşterii consumului în zonă, iar pentru acest lucru este necesară dezvoltarea unui punct de import al gazelor, în localitatea Negru Vodă.

Gazprom a invitat oficial România în South Stream

Gazprom a invitat oficial România în proiectul gazoductului South Stream şi a propus autorităţilor române să colaboreze cu Romgaz Mediaş în domeniul explorării şi dezvoltării de zăcăminte de gaze în afara ţării, inclusiv în Federaţia Rusă, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

România, Georgia şi Azerbaijan vor semna un acord în domeniul gazelor

România, Georgia şi Azerbaijan vor semna, în luna martie, un acord pentru construcţia a două terminale de gaze naturale lichefiate (GNL), în portul Constanţa şi într-o locaţie georgiană, investiţie de 4-6 miliarde euro.

Consumul de gaze a scăzut cu 15% anul trecut faţă de 2008

Consumul de gaze naturale la nivel naţional a scăzut anul trecut cu 15%, la 140 milioane MWh (13,2 miliarde metri cubi), comparativ cu 165 milioane MWh (15,5 miliarde metri cubi) în 2008, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

BNR ia în calcul pentru 2010 scumpiri la gaze, energie termică şi electricitate

BNR ia în calcul, în scenariul de bază privind prognoza de inflaţie, o creştere a tarifelor în acest an de 5% la gaze, 4% la electricitate şi 5,2% la energie termică, cu excepţia ultimei categorii celelalte scumpiri fiind cu mult peste estimările anterioare realizate de banca centrală.

GDF SUEZ România: Preţul gazelor va creşte în perioada următoare

GDF SUEZ Energy România a majorat de patru ori importurile de gaze naturale, după apariţia valului de frig, cantitatea reprezentând 35% din totalul importurilor la nivel naţional, iar operaţiunea a necesitat costuri suplimentare şi va duce la o majorare a preţurilor, în perioada imediat următoare.

Situaţia de urgenţă în aprovizionarea cu gaze naturale va fi ridicată vineri

Autorităţile vor ridica vineri situaţia de urgenţă instituită luni în aprovizionarea cu gaze naturale, a declarat, joi, pentru Reuters, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Gazprom vrea să majoreze livrările de gaze spre Europa în 2010

Gazprom intenţionează să majoreze în 2010 livrările de gaze către Europa la 160,8 miliarde de metri cubi, de la circa 140 miliarde de metri cubi anul trecut, în condiţiile în care economia mondială dă semne de redresare, a anunţat marţi grupul rus, transmite RIA Novosti.

Guvernul a autorizat producătorii de energie să scoată cărbune şi păcură din rezerva de stat

Guvernul a autorizat 21 de companii, printre care Termoelectrica, Electrocentrale Bucureşti, RAAN, complexurile energetice Craiova, Turceni şi Rovinari şi numeroase CET–uri să împrumute din rezerva de stat, până la 31 octombrie 2010, 1,9 miliarde tone cărbune energetic şi 172,9 milioane tone păcură.

Videanu: România dispune de stocuri de gaze, dar sistemul de extracţie asigură cantităţi limitate

România dispune de stocuri suficiente de gaze, dar sistemul tehnic de extracţie din depozite permite obţinerea unor cantităţi limitate, fără însă ca în perioada următoare să fie înregistrate probleme în furnizarea gazelor către populaţie, a declarat, la Guvern, ministrul economiei, Adriean Videanu.

Preţul gazelor naturale va creşte în aprilie

Preţul gazelor naturale va creşte în luna aprilie, iar persoanele cu o situaţie materilă dificilă vor fi sprijinite la plata facturii, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Tudor Şerban.

Autorităţile vor solicita creşterea importurilor de gaze din Rusia

Autorităţile vor discuta marţi cu oficialii ruşi posibilitatea majorării importurilor de gaze, de la 10 milioane metri cubi pe zi în prezent, pentru asigurarea presiunii gazelor, pe fondul temperaturilor scăzute, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban.

Guvernul va apela la stocurile de păcură de la rezerva de stat

Guvernul va apela la stocurile de păcură aflate în rezerva de stat pentru a asigura, în perioada imediat următoare, aprovizionarea cu combustibil alternativ a companiilor în cazul cărora va fi sistată furnizarea de gaze naturale către acestea, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Situaţie de urgenţă în aprovizionarea cu gaze, din cauza frigului – VIDEO

Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a declarat, luni, situaţie de urgenţă, din cauza temperaturilor scăzute, astfel că furnizarea de gaze către unele companii va fi oprită, iar producătorii de energie termică vor utiliza combustibili alternativi.

Guvernul cere reducerea consumului industrial de gaze

Guvernul a cerut marilor consumatori industriali, în principal din industria chimică şi siderurgică, să reducă în această perioadă consumul de gaze naturale, iar termocentralele să utilizeze mai mult păcura, pentru a evita creşterea importului de gaze, livrate în prezent la preţuri ridicate.

Videanu: Vrem să urgentăm semnarea unui acord cu Georgia şi Azerbaijan pentru White Stream 2

România vrea să urgenteze semnarea unui acord trilalteral cu Azerbaijan şi Georgia pentru implicarea în proiectul gazoductului White Stream 2, care vizează transportul de gaze naturale lichefiate din Georgia în portul Constanţa, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Naftogaz nu are bani să plătească gazele ruseşti primite în decembrie

Compania ucraineană Naftogaz nu are bani să plătească gazele primite din Rusia în decembrie, a declarat, miercuri, preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, care a cerut sprijinul băncii centrale.

O nouă criză a gazului? Rusia a anulat toate exporturile de petrol către Ucraina

Rusia a anulat toate exporturile de petrol către Ucraina pe luna ianuarie şi a arătat că această ţară ar putea avea probleme privind plata gazelor naturale, semnale care prefigurează o nouă criză a gazului între cele două state.

Gazele nu se scumpesc de la 1 ianuarie, preţul energiei ar putea fi indexat cu inflaţia

Preţul plătit de consumatorii industriali şi casnici pentru gazele naturale va fi menţinut la 1 ianuarie 2010, iar cel al electricităţii ar putea fi indexat cu inflaţia, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu.

E.ON cere ANRE preţuri mai mari cu 12-15% la energie şi gaze

Compania germană E.ON, cu activităţi în România de distribuţie şi furnizare de electricitate şi gaze naturale, a cerut ANRE o creştere de 15% a preţului gazelor şi o scumpire de 12% a energiei electrice, în 2010, deşi recunoaşte că cererile sunt nerealiste şi nu se aşteaptă să fie aprobate.

Putin asigură că nu va exista o criză a gazelor în perioada Anului Nou

Rusia şi Ucraina nu se vor confrunta cu o nouă criză a gazelor naturale în perioada sărbătorilor de Anul Nou, întrucât ambele ţări s-au angajat să-şi îndeplinească obligaţiile privind tranzitul de gaz către Europa, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

Ucraina vrea să dubleze tariful de tranzit al gazelor ruseşti către Europa

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat, miercuri, în ajunul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, că tariful tranzitului gazelor ruseşti către Europa va fi dublat în 2010.

România trebuie să prezinte CE un program de liberalizare a preţului la gaze

România va prezenta Comisiei Europene până în luna martie a anului viitor un program privind liberalizarea preţului la gazele din producţia internă, în urma solicitărilor repetate primite de la executivul Uniunii Europene, a declarat, marţi, ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu.

Explozie la o conductă din R. Moldova care transportă gaze ruseşti spre Balcani

O explozie s-a produs duminică dimineaţă la o secţiune din sudul Republicii Moldova a unei conducte care alimentează regiunea Balcanilor cu gaze ruseşti, însă livrările de gaze nu sunt afectate, relatează agenţia rusă Itar-Tass, în pagina electronică.

Gazele din Irak şi din Asia Centrală, suficiente pentru Nabucco

Gazele naturale care vor fi furnizate de Irak şi de ţări din Asia Centrală sunt suficiente pentru a alimenta Nabucco, a declarat directorul consorţiului care dezvoltă gazoductul, Reinhard Mitschek, indicând ca nefondate temerile analiştilor privind aprovizionarea, potrivit Reuters.

Apariţia unei crize a gazelor la iarnă este improbabilă

Ministrul Economiei din Austria, Reinhold Mitterlehner, consideră că sunt puţine şanse ca Europa să se confrunte cu o nouă criză a gazelor naturale în această iarnă şi apreciază că diversificarea furnizorilor de energie ar trebui să rămână principala prioritate a Uniunii Europene, transmite Reuters.

Est-europenii se tem de o nouă eră a dominaţiei ruse, prin intermediul Nord Stream

Noul plan al gazoductului Nord Stream care traversează Marea Baltică, aparţinând gigantului rus Gazprom, trasează o linie de demarcaţie între Europa de Est şi cea de Vest, creând temerea est-europenilor privind o nouă eră de dominaţie rusă, comentează The New York Times, în ediţia electronică.

Azerbaijanul, dispus să livreze României 7,3 miliarde metri cubi de gaze pentru Nabucco – surse

România a primit din partea Azerbaijanului o ofertă de furnizare a 7,3 miliarde metri cubi de gaze pentru Nabucco, aproape un sfert din capacitatea conductei, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, surse din Ministerul Economiei.

Ucraina va majora anul viitor cu 65%-70% taxele de tranzit pentru gazele naturale ruseşti

Autorităţile de la Kiev vor majora anul viitor taxele impuse pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul Ucrainei cu 65%-70%, în funcţie de evoluţia preţului petrolului, a declarat premierul ucrainean, Iulia Timoşenko.

Timoşenko: Rusia şi Ucraina au rezolvat disputa privind livrările de gaze

Rusia şi Ucraina au rezolvat disputa referitoare la livrările de gaze naturale, a declarat, marţi, premierul ucrainean Iulia Timoşenko, după o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin.

Rusia şi Ucraina se îndreaptă către un nou război pe tema gazelor

Kremlinul nu mai vrea să discute cu Viktor Iuşcenko, iar demersurile actualului preşedinte ucrainean în domeniul gazelor, extrem de sensibil pentru Rusia, pot sta la originea ruperii relaţiilor între cele două ţări, relatează, miercuri, cotidianul Kommersant, citat de RIA Novosti.

Principala problemă a Nabucco – lipsa unui angajament din partea furnizorilor – expert

"Euforia" stârnită în iulie de semnarea acordului pentru proiectul Nabucco ar putea fi "prematură", iar UE este departe de reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia, principala problemă fiind lipsa unui angajament din partea furnizorilor de gaze, consideră un expert în securitate energetică.

Ucraina şi-a achitat factura pentru gazul rusesc

Ucraina şi-a achitat factura în valoare de 605 milioane de dolari pentru gazul rusesc, anunţă premierul Iulia Timoşenko.

Gazprom a redus preţul gazului livrat Republicii Moldova

Concernul rus Gazprom a anunţat că preţul gazului livrat Republicii Moldova în trimestrul trei al anului 2009 va fi de 186,85 de dolari pentru mia de metri cubi, cu 68,86 de dolari mai puţin faţă de preţul aplicat în lunile aprilie-iunie, relatează BASA-press.

Şeful DAE: Acordul CE cu Ucraina privind gazele naturale poate fi în beneficiul României

Ucraina este un element cheie pentru securitatea energetică europeană, iar acordul încheiat de Comisia Europeană (CE) cu Ucraina pentru modernizarea reţelei de depozitare, transport şi distribuţie a gazului poate fi şi în interesul consumatorilor din România, a afirmat, luni, ministrul Vasile Puşcaş.

Consumul de gaze naturale ar putea scădea cu 19% în 2009

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prognozează că în acest an consumul de gaze naturale la nivel naţional va fi de 12,5 miliarde de metri cubi, mai redus cu 19% comparativ cu anul trecut, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele ANRE Dan Iuliu Plaveti.

Gigantica Betelgeuse are în jurul ei un inel de gaze de mărimea sistemului solar

Steaua gigantică Betelgeuse, aflată în constelaţia Orion, are în jurul ei un inel de gaze a cărui mărime se apropie de cea a sistemului nostru solar, potrivit unor fotografii cu o rezoluţie foarte bună, care au fost prezentate miercuri de Observatorul astronomic din Paris.

Băsescu: Obiectivul în Turkmenistan, sprijin pentru participarea la exploatarea zăcămintelor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că obiectivul vizitei pe care o face în Turkmenistan vizează obţinerea de sprijin pentru intenţia părţii române de a participa la exploatarea zăcămintelor de gaze din această ţară şi de a furniza echipamente de extracţie acestui stat.