geoan

Geoană cere preşedinţilor de Senate din ţările UE şi liderilor grupurilor PE sprijin pentru Schengen

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, le-a scris, marţi, preşedinţilor de Parlamente din statele UE, precum şi liderilor grupurilor parlamentare din PE să susţină aderarea României la Spaţiul Schengen în primăvara lui 2011, pe baza rezultatelor raportului de evaluare al grupului Sch-Eval.

Geoană: Negocierea PSD-PNL-PC despre ponderea jucătorilor trebuie să lase locul mai mult soluţiilor

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că liderii unei eventuale alianţe PSD-PNL-PC trebuie să pună mai mult accentul "pe partea de ofertă şi pe cea de soluţii", el apreciind că românii sunt "prea puţin interesaţi în ce proporţii se vor împărţi fotoliile de parlamentar".

Ponta: Geoană poate avea o opinie, ca orice analist politic

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, poate să declare orice despre negocierile privind o alianţă PSD-ACD, opinia lui fiind egală cu a oricărui "analist" politic.

Geoană, despre negocierile PSD cu PNL: „Dracul se ascunde în detalii”

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la RFI, că "nu există niciun fel de paritate" între PSD, PNL şi PC, în privinţa candidaţilor de pe viitoarele liste comune la alegeri, el apreciind că "se intră într-o negociere mult prea negustorească" şi că "Dracul se ascunde în detalii".

Geoană: Varianta cea mai optimistă pentru aderarea României la Schengen este toamna lui 2011

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi seară, că varianta cea mai optimistă pentru aderarea României la spaţiul Schengen este toamna lui 2011.

Geoană îi cere lui Băsescu să nu promulge Legea educaţiei şi vrea să resesizeze CC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după pronunţarea deciziei CC privind Legea educaţiei, că face un apel "extrem de serios" către preşedinte să nu promulge actul normativ şi a precizat că, după ce această lege va fi eventual promulgată, îşi păstrează dreptul de a resesiza CC.

Geoană a contestat Legea educaţiei la Curtea Constituţională

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a contestat, miercuri, Legea educaţiei la Curtea Constituţională, susţinând că procedura de adoptare a acesteia a fost neconstituţională, dar atacând şi actul normativ pe fond.

Geoană: Domnul Băsescu îşi face câte un duşman în funcţie de interesul de moment pe care îl are

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Craiova, că atacul şefului statului Trian Băsescu la justiţie face parte din strategia sa de a-şi găsi "câte un duşman imaginar" pentru "interesul de moment" pe care îl are, în acest caz fiind vorba de validarea judecătorilor la CSM.

Geoană: N-am vrut să legitimez conducând plenul o procedură neconstituţională la Legea educaţiei

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că nu a dorit să legitimeze prin prezenţa sa în conducerea şedinţei de marţi o procedură neconstituţională cu privire la Legea educaţiei, menţionând că lucrează la o contestaţie către CC care va fi depusă cel mai târziu joi dimineaţă.

Geoană: Indifererent de ce şiretlic veţi încerca la Legea educaţiei, nu vă va folosi, voi sesiza CC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că indiferent de "şiretlicul procedural" pe care îl vor încerca reprezentanţii puterii la Legea educaţiei, acesta nu le va folosi, pentru că, după ce legea va fi "traversată cu forţa" prin Parlament, va sesiza Curtea Constituţională.

COMENTARIU: Geoană, „oaia neagră” oficială a PSD

PSD i-a dat o pălmuţă din vârful degetelor lui Mircea Geoană, pentru că nu-şi permite să-l arunce din scaunul de "număr doi", fie şi simbolic al ţării, astfel consumând un episod vioi în parcursul cenuşiu de partid de opoziţie, într-o vreme în care este condamnată la o obositoare neputinţă.

Geoană: Rămân membru PSD, organizaţia din Dolj hotărăşte

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că el rămâne membru al PSD indiferent de lupta politică ce se duce, că decizia BPN de a-l suspenda este nestatutară, hotărârea aparţinând organizaţiei din Dolj, iar dreptul de opinie în partid trebuie să rămână necenzurat.

Ponta: S-a votat suspendarea pe şase luni, funcţia de la Senat rămâne a PSD şi Geoană are sprijin

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că în BPN s-a votat pentru suspendarea din partid a lui Mircea Geoană, dar că funcţia de preşedinte al Senatului rămâne a PSD, iar pentru aceasta Geoană are în continuare sprijinul formaţiunii.

Ponta, despre Geoană: Regret că am ajuns în această situaţie

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că BPN a decis să îl sancţioneze pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi a spus că acesta va avea ocazia să demonstreze dacă mai vrea să rămână în echipa PSD.

Mircea Geoană, suspendat pentru şase luni din partid

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost suspendat pentru şase luni din PSD, decizia fiind luată, luni, de Biroul Permanent Naţional, cu majoritate de voturi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Geoană: Nu plec din PSD, nici pentru a mă înscrie în PC, nici într-o altă construcţie

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană scrie, vineri, pe blogul personal, că nu pleacă din PSD, menţionând că îşi doreşte mai mult ca niciodată ca PSD să fie "un partid puternic, o alternativă adevărată" şi că va contribui "cu toată forţa şi influenţa" sa la construcţia unei Opoziţii unite.

Iliescu, întrebat dacă Geoană ar trebui să primească un avertisment: Bineînţeles

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, s-a declarat de acord cu o eventuală sancţiune cu avertisment pentru preşedintele Senatului, Mircea Geoană, după recentele declaraţii incriminatoare la adresa actualei conduceri a formaţiunii făcute de acesta.

Ponta despre vizita lui Geoană la Vîntu: Dacă nu aş fi preşedintele PSD aş putea să spun mai multe

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Galaţi, că dacă nu ar fi preşedinte al partidului ar putea intra în polemici şi ar relata lucrurile "aşa cum au fost cu adevărat" legat de vizita lui Mircea Geoană la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Boc: Geoană a comis un gest de iresponsabilitate amânând dezbaterea pe calendarul bugetului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a comis un gest de iresponsabilitate prin faptul că nu a acceptat convocarea Birourilor Permanente pentru stabilirea calendarului de aprobare a proiectului de buget pe anul viitor, ci a amânat această şedinţă pentru luni, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Dragnea: Geoană a ratat o şansă uriaşă să tacă; în scurt timp PSD va lua o măsură clară faţă de el

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Braşov, fostul lider social-democrat Mircea Geoană "a ratat o şansă uriaşă să tacă", că în ochii lui acesta s-a descalificat definitiv şi nu a exclus posibilitatea ca Geoană să fie schimbat de la conducerea Senatului.

Iliescu: Declaraţiile lui Mircea Geoană, un gest necolegial şi greu de explicat

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la Craiova, că nu se mai pune problema să revină în fruntea formaţiunii, în contextul disensiunilor apărute în urma declaraţiilor lui Mircea Geoană, el apreciind că afirmaţiile preşedintele Senatului sunt "necolegiale şi greu de explicat".

Geoană: Băsescu încearcă să scape de mine ca de un ghimpe incomod în a doua poziţie în stat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că, prin declaraţiile în legătură cu poziţia sa la conducerea Senatului, Traian Băsescu a făcut un gest de "mic intrigant politic", şeful statului încercând să scape de el "ca de un ghimpe incomod în a doua poziţie în stat".

Ponta: Geoană nu a fost subiect de discuţie la reuniunea BPN al PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, miercuri, că Mircea Geoană "nu a fost subiect de discuţie" la reuniunea informală a BPN al PSD din Prahova, menţionând însă că este deranjat de declaraţiile preşedintelui Senatului despre partidul care îi asigură acestuia "maşină SPP şi casă de protocol".

Băsescu: Nu cred că Mircea Geoană trebuie schimbat de la şefia Senatului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că în opinia sa Mircea Geoană nu ar trebui schimbat de la şefia Senatului, apreciind că este necesară stabilitatea în funcţionarea instituţiilor.

Băsescu despre afirmaţiile lui Geoană privind vizita la Vîntu: Un om care are multă mizerie în spate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, referindu-se la explicaţia dată de Mircea Geoană pentru vizita acestuia la Sorin Ovidiu Vîntu că fostul său contracandidat la Preşedinţie are multă mizerie în spate şi că minte, cum minte şi Victor Ponta.

Iliescu: În ceea ce priveşte suspendarea lui Geoană, e de analizat serios

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru "Gândul", că "ieşirea" lui Mircea Geoană este "impardonabilă", opinând că "nu avea niciun rost" ca, la un an de la episodul din timpul campaniei prezidenţiale din 2009, acesta să-l atace pe Victor Ponta.

Geoană: Întâlnirea informală a BPN al PSD nu este statutară, nu se pot lua decizii acolo

Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că întâlnirea informală a Biroului Permanent Naţional al partidului, din Prahova, nu este statutară şi, prin urmare, nu se pot lua decizii cu privire la o posibilă sancţionare a sa.

Lăzăroiu: La nicio dezbatere din campania electorală pentru prezidenţiale nu am ştiut întrebările

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că la niciuna dintre dezbaterile din campania electorală pentru alegeri prezidenţiale din 2009 staff-ul lui Traian Băsescu nu a ştiut întrebările, ci doar temele.

PSD a convocat miercuri o şedinţă restrânsă a Biroului Permanent. Geoană ar putea fi suspendat

Conducerea PSD a convocat, pentru miercuri, la Sinaia, o şedinţă restrânsă a Biroului Permanent, la care nu au fost chemaţi toţi vicepreşedinţii, surse din partid declarând pentru MEDIAFAX că se va încerca conturarea unui curent pentru suspendarea lui Mircea Geoană din partid.

Geoană: Tot ce ceea ce am afirmat rămâne valabil, în scrisoarea PSD se spun minciuni

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană susţine că tot ceea ce s-a afirmat în scrisoarea deschisă a liderilor PSD reprezintă "minciuni de la un capăt la altul", precizând că tot ce a afirmat în interviul postat, luni, pe blogul personal este şi rămâne valabil.

Turcescu respinge afirmaţiile PSD privind participarea sa la întâlnirea dintre Geoană şi Vîntu

Jurnalistul Robert Turcescu respinge afirmaţiile liderilor PSD privind participarea sa la întâlnirea Geoană-Vîntu care a avut loc înainte de ultimul tur al prezidenţialor, declarând, în acelaşi timp, că Mircea Geoană parcurge "cu o viteză uluitoare drumul de la prostănac la prost de-a binelea".

Mihaela Geoană susţine declaraţiile soţului ei privind sfatul primit de la Ponta

Mihaela Geoană susţine, într-o declaraţie pentru ziarul "Gândul", afirmaţiile soţului său cu privire la sfatul primit de la Victor Ponta, care înaintea confruntării finale cu Traian Băsescu din 2009, i-a spus fostului preşedinte al PSD să nege vizita la Sorin Ovidiu Vîntu.

Scrisoare deschisă a PSD: Ce jocuri faceţi, domnule Geoană? Nu mai minţiţi în legătură cu PSD!

Un grup de 26 de membri PSD a transmis o scrisoare deschisă către Mircea Geoană, în care acesta este acuzat că minte în legătură cu vizita la Sorin Ovidiu Vântu, susţinând că la acel episod a fost prezent şi jurnalistul Robert Turcescu, căruia îi solicită să spună adevărul despre vizita lui Geoană.

Geoană: La un an de la prezidenţiale, România pare a fi căzut pe mâna unor piraţi somalezi

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine, într-un raport intitulat "Încă un an de Băsescu, încă un an pierdut pentru România", distribuit parlamentarilor PSD, că, sub guvernarea Băsescu-Boc, ţara pare a fi pe mâna unor piraţi somalezi.

Ponta: Singurul cu care Geoană s-a sfătuit în decembrie 2009 a fost Vîntu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că singurul cu care Mircea Geoană s-a sfătuit, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost Sorin Ovidiu Vîntu.

Geoană: Ponta mi-a zis, la dezbaterea din 2009, să spun că am fost acasă dacă sunt întrebat de Vîntu

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană susţine că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Geoană spune că este „foarte posibilă” o audiere a ministrului Oprea în Parlament

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va trebui să dea explicaţii cu privire la "incidentul" de Ziua Naţională, apreciind că este "foarte posibilă" o audiere a acestuia în Parlament.

Geoană va cere insitituţiilor abilitate să investigheze cauzele „incidentului de la parada militară”

Preşedintele Senatului Mircea Geoană va cere instituţiilor abilitate să investigheze "incidentul de la parada militară din Bucureşti", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Senatului, care invocă prevederile constituţionale privind ierarhia demnităţilor în stat şi un ordin MApN din 2009.

Controverse între Ponta şi Geoană, în BPN, pe tema semnăturilor pe moţiune

Victor Ponta şi Mircea Geoană au susţinut, luni, în BPN al PSD, poziţii opuse în ceea ce priveşte oportunitatea moţiunii de cenzură pe legea educaţiei, liderul PSD reproşându-i preşedintelui Senatului că îşi face imagine proprie punând în discuţie deciziile partidului.

Geoană: Discuţia pe Schengen a avansat către întrebarea dacă nu cumva România e nepotrivită pentru UE

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, la o dezbatere, că discuţia privind intrarea României în spaţiul Schengen a căpătat accente dramatice în Europa, întrucât nu se referă la frontiere, ci a avansat către întrebarea dacă nu cumva România este nepotrivită pentru UE.