geoana

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, urmărit internaţional, văzut în Istanbul

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost preşedinte al Eximbank, care este dat în urmărire internaţională, a fost localizat de reporterii Gândul în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reuşit să-l repereze.

Geoană, despre Călin Georgescu: „Ar fi simplist să fie redus doar la o creaţie a TikTok-ului sau a serviciilor sau a Moscovei”

Mircea Geoană anunţă că o susţine pe Elena Lasconi în turul al doilea al prezidenţialelor, dar că aceasta trebuie „să răspundă întrebărilor legitime care i-au fost adresate în această primă parte a campaniei”.

„Mircea, mereu cu noi! ”, bannerul afişat de fanii echipei Farul era pentru un suporter decedat recent, nu pentru susţinerea lui Mircea Geoană cum a precizat echipa sa de campanie

Echipa de campanie a lui Mircea Geoană a fost indusă în eroare de un banner al echipei Farul Constanţa, pe care scria „Mircea, mereu cu noi!”. Iniţial, a transmis că este un mesaj de susţinere pentru Mircea Geoană, dar ulterior a şters postarea.

Tal Hanan, israelianul aflat în centrul disputei Lasconi-Geoană: Am fost în România în vacanţă. Nu discut despre clienţi

Fostul ofiţer al serviciilor israeliene Tal Hanan, despre care candidatul USR la preşedinţie Elena Lasconi a susţinut că s-a întâlnit cu candidatul independent Mircea Geoană, a confirmat pentru Digi24 că a vizitat recent România, dar a subliniat că „nu discută despre clienţii” săi.

Orban:Geoană minte, e cu musca pe căciulă, dar Lasconi primeşte informaţii de la serviciile secrete?

Campania electorală pentru prezidenţiale s-a transformat într-un cancan politic, spune la RFI candidatul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban. El se referă inclusiv la Mircea Geoană, acuzat de Elena Lasconi că s-a întâlnit cu un expert israelian care ar fi manipulat alegeri în mai multe ţări.

Averea candidaţilor la prezidenţiale: Mircea Geoană, proprietăţi, maşini de lux şi investiţii

Conform declaraţiei sale de avere, candidatul independent la preşedinţia României Mircea Geoană deţine un teren de 1000 mp în comuna Corbeanca, judeţul Ilfov, dobândit prin cumpărare în anul 2001. Cea mai mare parte a veniturilor sale provine din funcţia de Secretar General Adjunct la NATO.

Mircea Geoană şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central

Candidatul Mircea Dan Geoană şi-a depus, joi, candidatura la Biroul Electoral Central, în calitate de candidat independent la alegerile pentru Preşedintele României.

Geoană şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale

Mircea Geoană şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale: „Ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată”.

Mircea Geoană a anunţat că demisionează din poziţia de Secretar general adjunct al NATO

Mircea Geoană l-a anunţat marţi pe secretarul general că va demisiona din funcţia de Secretar general adjunct al NATO pe 10 septembrie.

Geoană, despre o candidatură la prezidenţiale: Voi lua o decizie după ce termin la NATO

„Eu sunt un om care deja este vaccinat cu politica românească şi sunt un om mult mai circumspect faţă de ce înseamnă politică românească. Că am un interes imens faţă de România şi faţă de bătălia pentru viitorul României în ceea ce scriu în carte este altceva. (…) Am toată libertatea să-mi fac datoria profesionist […]

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană la alegerile prezidenţiale: nu cred în ciorbe reîncălzite

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat posibila candidatură a lui Geoană la alegerile prezidenţiale spunând nu crede în ciorbe reîncălzite.

Geoană: În cel mai bun moment al istoriei în plan extern, România este vulnerabilă din interior / Statul român pare tot mai disfuncţional şi nepregătit / Geoană spune că este nevoie de un „New Deal românesc”

În cel mai bun moment al istoriei în plan extern, ţara este mai vulnerabilă din interior decât oricând, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Iaşi, în cadrul dezbaterii „Securitate economică şi inovare pe flancul estic al NATO şi UE”.

Geoană: industria de apărare din România are un mare potenţial, trebuie să se reinventeze

Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a declarat că industria de apărare din România are un mare potenţial. Trebuie să se reinventeze, a mai spus Geoană.

Secretarul general adjunct NATO, pe Arena Naţională la meciul România-Israel

Astăzi este momentul ca această generaţie să ne creeze noi amintiri, scrie pe Facebook secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, prezent sâmbătă seara pe Arena Naţională la meciul România-Israel.

Secretarul general adjunct al NATO, în vizită în Israel

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, face, în perioada 6-8 septembrie 2023, o vizită oficială în Statul Israel.

Geoană: Vorbesc despre România ca despre o viitoare putere politică, economică, militară

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că „România are o vocaţie multiregională indiscutabilă”, iar acesta ar trebui să fie şi „nivelul de ambiţie” al ţării noastre, despre care vorbeşte ca despre o viitoare putere politică, economică, militară şi tehnologică multiregională.

Geoană: NATO susţine dreptul partenerilor de a-şi decide aranjamentele de securitate

NATO va continua să susţină dreptul partenerilor de a-şi decide singuri aranjamentele de securitate, fără interferenţe externe, afirmă secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană.

Mircea Geoană, întâlnire cu Joe Biden la Summitul NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a întâlnit, marţi, la Vilnius, cu preşedintele SUA, Joe Biden: „Leadershipul preşedintelui Biden face din NATO o alianţă mai puternică şi mai unită”.

Geoană: Sunt încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că este încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba, întrebat despre capacitatea NATO de a mobiliza până la 300.000 de militari în caz de necesitate.

Mircea Geoană, la Sibiu, unde este şi Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ţinut, vineri, un discurs în faţa studenţilor Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, ocazie cu care a a vizitat şi Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO şi s-a întâlnit cu militarii din cadrul Grupului NATO.

Geoană s-a întâlnit cu preşedintele Muntenegrului: Un rol esenţial în Balcanii de Vest

Muntenegru are un rol esenţial în Balcanii de Vest, promovând stabilitatea şi pacea, iar acest lucru este şi mai important în perioadele cu tensiuni în regiune, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, după întâlnirea cu Jakov Milatović, preşedintele Muntenegrului.

Geoană: Transparenţa şi combaterea corupţiei, importante pentru ca România să-şi atingă potenţialul

„Buna guvernare, transparenţa şi combaterea corupţiei sunt importante pentru ca România să-şi atingă potenţialul strategic, economic şi uman”, afirmă, vineri, secretarul general al NATO, Mircea Geoană, în timpul unui eveniment organizat de Institutul Aspen România.

Geoană: Ameninţările se înmulţesc. De la terorism la atacuri cibernetice / Concurenţa globală este în creştere, iar regimurile autoritare ne contestă valorile, interesele şi securitatea

Sercetarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ţinut un discurs în deschiderea Adunării Parlamentare a Alianţei Nord- Atlantice de la Luxemburg, în care a spus că Summitul de la Vilnius va viza consolidarea în continuare a propriei forţe de descurajare şi apărare a NATO.