germania

Germania a obţinut retragerea din comunicatul summit-ului a menţiunii referitoare la BCE

Germania a obţinut retragerea din proiectul comunicatului final al summit-ului zonei euro de miercuri a unei fraze prin care se cerea Băncii Centrale Europene (BCE) să continue achiziţiile de obligaţiuni ale Italiei şi Spaniei, a declarat o sursă diplomatică citată de AFP.

Parlamentul german a aprobat planul de creştere a resurselor fondului de urgenţă destinat zonei euro

Parlamentul german a votat pentru susţinerea planurilor de a creşte capacitatea financiară a Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară, fond de urgenţă destinat ţărilor din zona euro, în prezent de 440 miliarde de euro, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

Germania va închide 31 de baze militare până în 2017

Guvernul german a decis miercuri închiderea treptată a 31 de baze militare, în cadrul unui program de reducere a forţelor armate decis în luna mai.

Bursele şi euro scad puternic după o declaraţie a cancelarului Merkel: Germania nu vrea ca declaraţia UE să ceară BCE să continue achiziţiile de obligaţiuni

Germania se opune unei prevederi din proiectul de acord al UE pentru summit-ul de miercuri, care susţine ca Banca Centrală Europeană (BCE) să continue achiziţiile de obligaţiuni suverane de pe pieţele secundare, a declarat marţi cancelarul Angela Merkel.

Un avion Lufthansa a aterizat de urgenţă în Rusia. Piloţii au detectat fum în cabină

Un avion al companiei germane Lufthansa a aterizat de urgenţă în Rusia, marţi, după ce piloţii au semnalat prezenţa fumului în cabină, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Arbitri germani, bănuiţi de fraudă. Sediul federaţiei de fotbal, percheziţionat

Anchetatorii fiscului au efectuat luni o percheziţie la sediul Federaţiei Germane de Fotbal (DFB) după suspiciunile de fraudă fiscală la adresa arbitrilor, a anunţat federaţia, confirmând informaţiile din cotidianul Express.

Washington Post: Creşterea puterii Germaniei provoacă temeri în Europa

Timp de decenii rolul Germaniei în Europa a fost acela de a asigura banii, nu conducerea, şi având în vedere amintirile legate de războaiele mondiale, europenii au fost precauţi în privinţa unei dominaţii germane, la fel şi germanii înşişi, potrivit unei analize a cotidianului Washington Post.

Anchetă privind o posibilă livrare ilegală de armament german către Muammar Kadhafi

Justiţia germană anchetează un posibil caz de vânzare ilegală de armament către fostul lider libian Muammar Kadhafi.

Preşedintele Eurogroup critică Germania pentru ritmul lent în care a răspuns la criza din zona euro

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a criticat ritmul lent în care Germania a răspuns la criza datoriilor suverane din zona euro, într-un interviu publicat, duminică, în revista germană Der Spiegel.

Încrederea mediului de afaceri scade în Germania şi Franţa

Încrederea mediului de afaceri din Germania şi Franţa, cele mai mari două economii ale zonei euro, a continuat să scadă în octombrie, evidenţiind temerile că economia uniunii monetare ar putea fi aproape de stagnare.

Angela Merkel: Moartea lui Kadhafi reprezintă un nou început pentru Libia

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat joi că moartea lui Muammar Kadhafi reprezintă un nou început pentru libieni, relatează CNN.

Germania nu exclude o amânare a summit-ului UE de la sfârşitul săptămânii

Guvernul german nu exclude o amânare a summit-ului Uniunii Europene (UE) de la sfârşitul acestei săptămâni, considerat crucial pentru găsirea de noi soluţii la criza datoriilor suverane din zona euro, potrivit cotidianului Die Welt.

Germania a redus aproape la jumătate prognoza de creştere economică pentru 2012

Guvernul german a redus aproape la jumătate prognoza de creştere economică pentru 2012, de la 1,8% la 1%, măsură care reflectă în mare parte perspectivele dificile determinate de criza datoriilor suverane din zona euro.

Germania va reduce aproape la jumătate estimarea de creştere economică pentru anul următor

Germania va reduce aproape la jumătate estimarea de creştere economică pentru anul următor, de la 1,8% la circa 1%, au declarat surse din coaliţia de guvernare, subliniind temerile privind o încetinire semnificativă a celei mai mari economii din Europa.

Încrederea investitorilor în economia Germaniei, la minimul ultimilor trei ani

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în octombrie la cel mai redus nivel din aproape trei ani, în condiţiile în care criza datoriilor din Europa pune în pericol băncile şi creşterea economică, transmite Bloomberg.

Grecii, datori Germaniei încă din secolul XIX

Germanii s-au mai aflat în trecut în postura de creditor al Greciei, în urmă cu mai bine de 160 de ani, când Regatul Bavariei devenea tot mai nerăbdător să-şi recupereze banii împrumutaţi, chiar dacă un prinţ bavarez devenise primul rege al Greciei.

Germania: Nu visaţi că summit-ul UE va rezolva criza din zona euro

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a avertizat, luni, că aşteptările ca summit-ul Uniunii Europene (UE) de la sfârşitul acestei săptămâni să ofere o soluţie definitivă la criza datoriilor suverane din zona euro sunt "vise" nerealiste.

Convorbire telefonică Barack Obama – Angela Merkel despre criza din zona euro

Preşedintele american, Barack Obama, a discutat vineri cu cancelarul german, Angela Merkel, despre ultimele evoluţii legate de criza din zona euro, pe care o consideră un risc important pentru economia americană.

Care este planul secret al Germaniei pentru criza din Grecia şi de ce ar putea fi un dezastru pentru Europa

Germania lucrează în spatele uşilor închise la un plan de "default dur" al Greciei, prin care creditorii privaţi, respectiv băncile şi fondurile de pensii, să îşi asume pierderi de 60%, cu riscul de a provoca o reacţie în lanţ în sudul Europei, în lipsa unor măsuri credibile de protecţie.

Autorităţile din Bavaria au recunoscut că se află la originea unui virus informatic

Autorităţile bavareze au recunoscut luni că se află la originea unui virus informatic de tip "cal troian", care permitea spionarea unui calculator virusat şi care a fost dezvăluit de o asociaţie a hackerilor germani.

Sute de anchete privind presupuşi gardieni de lagăre naziste, redeschise de procurorii germani

Procurorii germani au redeschis sute de investigaţii privind presupuşi gardieni de lagăre naziste, potrivit unui reprezentant al Centrului Simon Wiesenthal, organizaţia din Los Angeles fondată de un supravieţuitor al lagărelor, relatează CNN.

Boc: Susţinem investiţiile germane prin toate mijloacele. Ambasadorul german: Reduceţi birocraţia

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, la un eveniment la care a participat ambasadorul german la Bucureşti, că partea română este determinată să susţină investiţiile germane "prin toate mijloacele posibile", diplomatul menţionând, la rândul său, necesitatea reducerii birocraţiei.

Bursa din Frankfurt, evacuată în urma unei alerte cu bombă

Bursa din Frankfurt a fost evacuată miercuri timp de aproximativ o oră din cauza unei alerte cu bombă, a anunţat operatorul Deutsche Borse.

Peste jumătate dintre germani vor revenirea la marcă

Peste jumătate dintre germani ar dori reintroducerea mărcii germane în locul euro, potrivit rezultatelor unui sondaj, însă procentul a rămas stabil faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi criza datoriilor de stat a intrat între timp într-o fază mult mai periculoasă.

Baconschi: IMM-uri „perfecţionate şi performante” din Germania doresc să intre pe piaţa din România

Multe IMM-uri din Germania, "extrem de perfecţionate şi performante", doresc să intre pe piaţa din România, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, precizând că a transmis un mesaj de încurajare pentru investitorii germani în legătură cu situaţia din România.

RFG voia să cumpere în anii ’60 de la URSS reunificarea Germaniei. Cât ar fi costat

Germania de Vest intenţiona, în anii '60, să plătească Uniunii Sovietice pentru reunificarea germană o sută de miliarde de mărci, informează săptămânalul Der Spiegel, în ediţia de sâmbătă.

Încă un satelit se va prăbuşi pe Pământ în curând. Riscul de incidente este mai mare decât la UARS

La sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie, satelitul astronomic german ROSAT se va prăbuşi necontrolat pe Pământ. Deşi este mai mic decât satelitul NASA UARS, este aşteptat ca acesta să aibă mai multe piese la reintrarea în atmosferă.

Parlamentul german a aprobat modificările la fondul de salvare a zonei euro

Parlamentul german a aprobat joi, cu o majoritate covârşitoare, modificările convenite de liderii europeni în iulie pentru extinderea atribuţiilor Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, fondul de urgenţă al zonei euro.

Grecia ar trebui să-şi vândă toate activele publice pentru 125 miliarde euro. Ce plan secret au realizat consultanţi germani influenţi

Grecia ar trebui să includă toate activele publice întră-o structură pe care să o vândă unei instituţii europene pentru125 miliarde euro şi să-şi reducă astfel nivelul de îndatorare de la 145% din PIB la 88%, potivit unui plan secret realizat de consultanţi germani apropiaţi guvernului de la Berlin.

Germania va decide dacă menţine restricţiile pentru lucrătorii români şi în 2012

Germania urmează să stabilească dacă menţine restricţiile de pe piaţa muncii pentru lucrătorii români şi în 2012, a declarat miercuri ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, la conferinţa "UE şi migraţia".

Germania, datorii ascunse de 5.000 de miliarde de euro?

Germania are datorii ascunse de 5.000 de miliarde euro, astfel încât datoria publică este mult mai mare decât cea anunţată oficial, potrivit publicaţiei germane Handelsblatt, care citează estimările unui profesor de economie de la Freiburg University, transmite Bloomberg.

Papa Benedict, în Germania: Dictaturile nazistă şi comunistă – o ploaie acidă asupra credinţei

Dictaturile nazistă şi comunistă, între 1933 şi 1989, au avut efectul unei "ploi acide"asupra credinţei creştine din partea orientală a Germaniei, a afirmat sâmbătă Papa Benedict al XVI-lea în piaţa catedralei din Erfurt, în fosta RDG.

Papa Benedict: Îi înţeleg pe cei care părăsesc Biserica din cauza cazurilor de pedofilie

Papa Benedict al XVI-lea a sosit joi la Berlin, pentru o vizită de patru zile în ţara natală, exprimând înţelegere pentru cei care părăsesc Biserica din cauza cazurilor de pedofilie.

Franţa şi Germania vor vota pentru aderarea în trepte la Schengen -surse

Ultimele discuţii purtate la Bruxelles înaintea Consiliului JAI de joi au confirmat că Franţa şi Germania vor vota pentru aderarea în trepte a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse europene.

Fitch a confirmat ratingul „AAA” al Germaniei, dar a avertizat în privinţa riscurilor

Fitch Ratings a confirmat marţi ratingul maxim "AAA" al Germaniei, cu perspectivă stabilă, dar a avertizat că cea mai mare economie a Europei se confruntă cu riscuri din cauza crizei datoriilor din zona euro.

Protecţia consumatorilor faţă de alimentele radioactive este insuficientă

Protecţia consumatorilor faţă de alimentele contaminate în timpul catastrofei nucleare de la Fukushima este insuficientă, apreciază două asociaţii într-un raport prezentat marţi la Berlin.

Germania: Grecia trebuie să se trezească la realitate. Măsurile de corecţie sunt foarte dure

Grecia trebuie să se decidă în privinţa viitorului său în zona euro şi să nu îşi facă iluzii în legătură cu obligaţiile care îi revin, este avertismentul dur dat duminică de ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble.

Agravarea crizei datoriilor în zona euro implică riscuri incalculabile pentru băncile germane

Agravarea crizei datoriilor din zona euro, dincolo de un default (încetare de plăţi) al Greciei, ar implica riscuri incalculabile pentru băncile germane, a avertizat Raimund Roeseler, şef pentru supravegherea sectorului bancar la autoritatea de reglementare financiară, Bafin.

Victorie pentru VfB Stuttgart în campionatul Germaniei

Formaţia VfB Stuttgart a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa SC Freiburg, într-un meci contând pentru etapa a şasea a campionatului Germaniei, informează kicker.de.

Grecia ar putea reveni la drahmă. De ce ar fi nevoită ţara să renunţe la euro

Ministerul Finanţelor din Germania studiază posibilul impact al intrării Greciei în încetare de plăţi, iar printre scenarii se numără şi renunţarea la euro pentru a reintroduce drahma, potrivit publicaţiei germane Der Spiegel.