germania

Preşedintele kazah ar fi spitalizat în Germania

Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaiev a fost internat într-un spital din Hamburg, în nordul Germaniei, potrivit cotidianului german Bild, în ediţia de marţi.

Germania se opune în continuare creării unor obligaţiuni comune ale zonei euro

Germania şi-a reiterat vineri opoziţia faţă de crearea unor obligaţiuni comune ale zonei euro, ca soluţie a crizei datoriilor suverane, şi nu vede justificarea unui summit regional până nu va exista un program clar de salvare a Greciei.

Presa germană avertizează asupra piscinelor hotelurilor de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre

Presa germană a publicat mai multe articole în care avertizează asupra siguranţei plajelor administrate de hotelurile bulgare şi a piscinelor acestora, în special.

Barack Obama condamnă atentatele „revoltătoare” de la Bombay

Preşedintele SUA, Barack Obama, a condamnat miercuri atentatele "revoltătoare" de la Bombay, exprimând solidaritatea Statelor Unite cu India.

Germania evocă pentru prima oară ca Grecia să poată răscumpăra obligaţiuni cu banii UE şi FMI

Guvernul german a apreciat miercuri, că este posibil, "teoretic", ca Grecia să poată răscumpăra obligaţiuni de pe piaţă cu fondurile primite de la Uniunea Europeană şi FMI, opţiune pe care autorităţile de la Berlin au respins-o până acum, transmite AFP.

Acordarea premiului german Quadriga lui Vladimir Putin este justificată, apreciază juriul

Acordarea premiului german Quadriga lui Vladimir Putin este justificată, a apreciat marţi juriul, menţinând distincţia oferită premierului rus, în pofida unei polemici pe această temă, relatează AFP.

Schimb dur de replici între populiştii danezi şi criticii lor germani – presă

Mai mulţi politicieni europeni au criticat hotărârea Danemarcei de a reintroduce controalele la frontieră, Germania fiind cea mai importantă voce, dar populiştii danezi de dreapta, aflaţi la guvernare, refuză să revină asupra măsurii şi au intensificat retorica antigermană, relatează Der Spiegel.

Participarea investitorilor privaţi la susţinerea Greciei este inevitabilă – oficial german

Participarea investitorilor privaţi la al doilea plan de susţinere a Greciei este inevitabilă, a declarat marţi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, transmite Reuters.

Silvia Neid, selecţionerul naţionalei germane de fotbal feminin, ar putea demisiona

Selecţionerul echipei feminine de fotbal a Germaniei, Silvia Neid, a declarat, marţi, că nu exclude posibilitatea de a demisiona, după eliminarea germancelor de către Japonia, în sferturi la Cupa Mondială, informează AFP.

Anchetă în Germania, după pierderea unor planuri de construcţie ale serviciilor secrete

Serviciile germane de informaţii, BND, anchetează asupra unui presupus furt al planurilor viitoarelor sale birouri, anunţat de presă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului, Steffen Seibert, relatează AFP.

Polemică în Germania, după decizia de a-i atribui un prestigios premiu politic lui Vladimir Putin

O organizaţie privată germană a decis să-i atribuie un prestigios premiu politic prim-ministrului rus, Vladimir Putin, provocând duminică o polemică aprinsă în Germania, unde şeful guvernului de la Moscova este criticat pentru încălcarea drepturilor omului.

Angela Merkel şi soţul ei petrec un sejur privat pe litoralul polonez

Cancelarul german, Angela Merkel, şi soţul său, Joachim Sauer, au ajuns sâmbătă după-amiază la Gdansk, pentru a petrece un sejur privat pe litoralul polonez, împreună cu preşedintele Bronislaw Komorowski şi soţia acestuia, relatează AFP.

Germania, eliminată de Japonia în sferturi la CM de fotbal feminin

Reprezentativa Japoniei a produs marea surpriză eliminând, sâmbătă, în sferturile de finală la Cupa Mondială de fotbal feminin selecţionata Germaniei, dublă deţinătoare a titlului şi ţară gazdă, scor 1-0, după prelungiri, rezultat care permite Franţei să participe la JO-2012, informează AFP.

Angela Merkel va candida în 2013 pentru al treilea mandat de cancelar

Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat sâmbătă că va candida pentru un al treilea mandat la conducerea guvernului, la alegerile legislative din 2013.

Două cazuri de transmitere directă a bacteriei E.coli, în Danemarca

O femeie în vârstă de 60 de ani şi o fetiţă în vârstă de şase ani au fost contaminate direct, prin rude ale lor, în Danemarca, de aceeaşi tulpină a bacteriei E.coli care a provocat moartea a 50 de persoane, în principal în Germania, a anunţat un institut danez, citat de AFP.

Un poliţist german care lucra la Bundestag a comis un jaf armat, după care s-a sinucis

Un poliţist din cadrul forţelor de protecţie de la Parlamentul german, Bundestag, a comis un jaf armat într-un birou de poştă situat într-o anexă a Parlamentului, după care s-a sinucis, a anunţat joi Poliţia din Berlin, citată de AFP.

Aviaţia comercială europeană nu a înregistrat accidente soldate cu morţi în 2010 – raport

Companiile aeriene europene nu au înregistrat nicio catastrofă implicând morţi în 2010, o premieră în istoria aviaţiei civile europene, potrivit raportului anual al Agenţiei Europene de Securitate Aeriană (AESA), publicat joi, relatează AFP.

Fraudă de 13 milioane de euro pe piaţa telefoanelor mobile din Germania

Autorităţile din Germania au efectuat percheziţii la 150 de birouri şi locuinţe în întreaga ţară, investigând o fraudă fiscală de 13 milioane de euro pe piaţa telefoanelor mobile.

Acord între Germania, Franţa şi Polonia pentru crearea unei unităţi militare europene

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 5 iunie.)

Germania intenţionează să vândă Arabiei Saudite peste 200 de tancuri de tip Leopard – presă

Germania plănuieşte să vândă armament modern Arabiei Saudite, interesată să achiziţioneze peste 200 de tancuri de tip "Leopard", un contract care ar putea capăt reţinerii tradiţionale în domeniul vânzărilor de armament către această ţară, relatează Der Spiegel în ediţia electronică.

Acord între Germania, Franţa şi Polonia pentru crearea unei unităţi militare europene

Germania, Franţa şi Polonia au semnat un acord privind crearea unei unităţi militare europene formată din soldaţi ai celor trei ţări, proiectul urmând să devină operaţional în 2013, informează AFP.

Germania ar putea reduce taxele din 2013, ca urmare a evoluţiei economice favorabile

Următoarea prognoză economică oficială a Germaniei, programată pentru octombrie, va arăta o creştere destul de robustă pentru a permite reduceri de taxe din 2013, a declarat ministrul Economiei, Philipp Roesler, citat de Reuters.

Înmatriculările Renault-Dacia din Germania au urcat cu 7,4% în primele şase luni, mai lent ca piaţa

Înmatriculările Renault şi Dacia în Germania au crescut cu 7,4% în primele şase luni ale anului, la aproape 81.100 de autovehicule, în timp ce piaţa germană a avansat cu 10,5%, la 1,62 milioane de maşini.

Germania a majorat ţintele anuale de împrumut cu peste 10%, pentru 2013- 2015

Guvernul cancelarului german Angela Merkel a majorat ţintele anuale de împrumut cu peste 10%, pentru perioada 2013-2015, ca urmare a angajamentelor privind contribuţia la viitorul fond european de salvare, potrivit planului bugetar multianual, transmite Bloomberg.

Parlamentul grec trimite în faţa justiţiei un fost ministru acuzat de corupţie

Parlamentul grec a votat vineri în favoarea deschiderii unei anchete penale, pentru corupţie, împotriva unui fost ministru socialist, Apostolos Tzohatzopoulos, suspectat că a primit mită de la o societate germană, Ferrostaal, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP.

Cel puţin 50 de victime în urma epidemiei de E.coli, conform unui nou bilanţ

Cel puţin 50 de persoane au murit în urma contaminării cu bacteria E.coli enteohemoragică, bilanţul crescând după decesul unei femei în Germania şi al unei alte persoane în Statele Unite, relatează AFP, citând informaţii publicate de autorităţile germane şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Creştere spectaculoasă a prejudiciilor provocate de infracţionalitatea informatică în Germania

Prejudiciul financiar cauzat de infracţionalitatea informatică a crescut cu 66 la sută, până la suma de 61,5 milioane de euro, în Germania, au anunţat joi poliţia criminalistică şi Federaţia pentru tehnologii de vârf Bitkom, relatează AFP.

Germania renunţă la energia nucleară. Ultimul dintre cele 17 reactoare nucleare trebuie să fie oprit cel mai târziu la 31 decembrie 2022

Deputaţii germani, atât din cadrul majorităţii, cât şi din opoziţie, au votat joi, cu o largă majoritate, în favoarea legii care transformă Germania în cea mai mare putere economică, de până acum, care renunţă la energia nucleară.

Instituţiile financiare din Germania vor contribui cu 3,2 mld.euro la un ajutor extern pentru Grecia

Instituţiile financiare din Germania vor contribui cu 3,2 miliarde de euro la un pachet de sprijin extern pentru Grecia, ale cărui detalii trebuie încă finalizate, a declarat, joi, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, citat de Reuters.

Exterma dreaptă devine tot mai violentă în fosta Germanie de Est

Violenţa extremei drepte pare să fie tot mai importantă în fosta Germanie de Est, potrivit unui raport anual al Oficiului pentru Protecţia Constituţiei, dezvăluit de presă joi, relatează AFP.

Acord între bănci, asigurători şi guvernul german privind datoriile Greciei

Băncile, asigurătorii şi guvernul din Germania au convenit un proiect de acord referitor la rostogolirea datoriilor Greciei, au declarat joi persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Seminţe importate din Egipt, implicate în răspândirea E.coli în Europa

Seminţele de schinduf importate din Egipt în Franţa şi Germania în 2009 şi 2010 au jucat un rol în producerea îmbolnăvirilor cu bacteria E.coli soldate, în Europa, cu moartea a cel puţin 48 de persoane, a anunţat miercuri agenţia europeană pentru securitate alimentară EFSA.

Germania este dispusă să ofere NATO material militar, pentru operaţiunea din Libia

Germania a anunţat marţi că a făcut o ofertă Alianţei Nord-Atlantice pentru a-i furniza material militar pentru operaţiunea sa din Libia, relatează AFP.

Bilanţul epidemiei de E.coli a ajuns la cel puţin 48 de morţi în Europa

O persoană a murit, din cauza contractării bacteriei E.coli, în Germania,. bilanţul morţilor în Europa ajungând la 48, a anunţat marţi Institutul de supraveghere sanitară Robert Koch.

Bilanţul epidemiei de E.coli a ajuns la cel puţin 48 de morţi în Europa

O persoană a murit, din cauza contractării bacteriei E.coli, în Germania,. bilanţul morţilor în Europa ajungând la 48, a anunţat marţi Institutul de supraveghere sanitară Robert Koch, citat de AFP.

Băncile germane vor discuta planul francez pentru rostogolirea datoriilor Greciei

Băncile germane au convenit de principiu să folosească planul instituţiilor de credit din Franţa, care vizează rostogolirea datoriilor Greciei pe 30 de ani, ca bază pentru a negocia participarea într-un program financiar pentru statul elen, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Reuters.

Băncile germane vor garanţii pentru a rostogoli datoriile Greciei, însă guvernul nu este de acord

Guvernul german încearcă să ajungă la un consens cu băncile şi companiile de asigurări în privinţa rostogolirii datoriilor Greciei, ministerul Finanţelor respingând solicitările creditorilor privaţi pentru stimulente ca să participe la bailout-ul statului elen, transmite Bloomberg.

Ministrul german al Finanţelor îşi avertizează colegii din guvern că taxele nu trebuie reduse

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, şi-a avertizat colegii din coaliţia de guvernare că executivul nu îşi poate permite să reducă taxele, declarând într-un interviu că reducerea veniturilor din impozite cu 10 miliarde euro ar fi o măsură nerealistă, transmite Reuters.

Mine antipersonal sovietice, găsite în fosta Germanie de Est – experţi

Germania a descoperit mine antipersonal şi bombe cu submuniţie de producţie sovietică, pe un fost teren militar din landul Brandenburg (nord-est), un fost land est-german, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt pentru tratatul care interzice utilizarea acestui tip de arme, relatează AFP.

Germania învinsă de Canada în deschiderea CM de fotbal feminin, anunţă urmaşa caracatiţei Paul

Caracatiţa care succede celebrului octopod Paul, renumit pentru că a ghicit rezultatele la Cupa Mondială din Africa de Sud, a prezis o victorie a Canadei în faţa Germaniei, duminică, la Berlin, în deschiderea Cupei Mondiale de fotbal feminin, informează AFP.