germania

Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!

La Stalingrad – în Cotul Donului, în Stepa Calmucă – România a suferit cea mai grea înfrîngere din istorie. Peste 150.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi. Morţii beneficiază de ceva la care au gîndit de decenii conştiinţele naţionale:un cimitir de onoare. Acesta a fost inaugurat duminică, 25 octombrie 2014 la Rossoşka, lîngă Stalingrad. Dezastrul românesc […]

Criza din industria auto se adânceşte. Bosch vrea să concedieze 5.500 de angajaţi, dintre care două treimi în Germania

Cifrele se bazează pe planuri de reducere a costurilor, dar cifrele exacte urmează să fie negociate cu reprezentanţii angajaţilor, discuţiile urmând să înceapă, potrivit agenţiei dpa. Bosch este cel mai mare furnizor de piese auto din lume. Compania germană este prezentă şi în România. Divizia Cross-Domain Computing Solutions, care este responsabilă de sistemele de asistenţă […]

Olaf Scholz, pregătit pentru un nou mandat după retragerea lui Pistorius din cursa pentru cancelar

Potrivit AP, Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a anunţat că nu va candida pentru funcţia de cancelar, deschizând drumul pentru o nouă candidatură a actualului cancelar, Olaf Scholz. Pistorius, care se bucură de o popularitate considerabilă, a declarat că nu doreşte să amplifice speculaţiile privind conducerea ţării şi că îl susţine pe Scholz. Această […]

Un investitor american vrea să cumpere Nord Stream 2, care trebuia să livreze gaz din Rusia în Germania

Finanţatorul Stephen Lynch a solicitat guvernului american permisiunea de a licita pentru gazoduct în cazul în care acesta ar fi scos la licitaţie în cadrul unei proceduri de insolvenţă în Elveţia, informează The Wall Street Journal. Proprietatea americană asupra conductei ar oferi o pârghie în negocierile de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului […]

Europa se pregăteşte de război cu Rusia. Germania are planuri să găzduiască 800.000 de militari aliaţi

Potrivit unui document de 1.000 de pagini intitulat „Operationsplan Deutschland", Germania ar găzdui sute de mii de militari din ţările NATO şi ar servi drept centru logistic pentru trimiterea unor cantităţi uriaşe de echipamente militare, alimente şi medicamente către front, arată Daily Mail.

Cirque du Soleil a ales Berlinul pentru primul său spectacol permanent din Europa

Cirque du Soleil va susţine primul său spectacol permanent din Europa anul viitor în centrul Potsdamer Platz din Berlin, a anunţat miercuri compania canadiană, promiţând o producţie care va depăşi limitele imaginaţiei.

Ford concediază 4.000 de angajaţi în Europa, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

Ford intenţionează să dea afară 2.900 de angajaţi în Germania până la sfârşitul anului 2027 pentru a reduce costurile, a declarat miercuri producătorul auto american, fiind parte a unei revizuiri mai ample a operaţiunilor sale în Europa. Majoritatea concedierilor vor avea loc la o fabrică Ford din Köln, unde compania îşi are şi sediul central […]

Germania promite „să nu se lase intimidată” din nou de Rusia

Ministrul german de externe a promis marţi că ţara sa nu se va lăsa intimidată de noua doctrină nucleară a Rusiei, afirmând că Berlinul a făcut această greşeală în trecut, dar nu o va repeta, potrivit AP News.

Germania suspectează sabotaj în cazul cablurilor submarine avariate din Marea Baltică

„Nimeni nu crede că aceste cabluri au fost tăiate accidental. De asemenea, nu pot să cred în ipoteze precum cea a ancorelor de navă care ar fi provocat accidental această avarie”, a declarat Pistorius. Cele două cabluri de fibră optică – unul conectând Finlanda şi Germania, celălalt legând Suedia de Lituania – au încetat să […]

România va avea stand propriu la Târgul Internaţional de Carte de la Viena

La standul României, vizitatorii pot găsi o selecţie de titluri semnate de autori români şi traduse în limba germană, cărţi şi albume apărute la Editura Institutului Cultural Român, traduceri publicate prin programele CENNAC, precum şi volume din fondul de carte al Institutului Cultural Român de la Viena şi cărţi puse la dispoziţie de editurile partenere. […]

Solistul trupei Rammstein, Till Lindemann, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de euro

Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, solistul trupei germane Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro pentru un concert anulat în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, a anunţat luni agenţia de presă TASS.

Scholz îi spune „nein” lui Zelenski: Germania nu va livra Ucrainei rachete Taurus, în ciuda deciziei SUA

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, îi spune încă o dată „nein” lui Volodimir Zelenski în ceea ce priveşte livrarea de rachete germane cu rază lungă de acţiune către Ucraina, în ciuda deciziei Statelor Unite.

Germania va furniza Ucrainei 4.000 de drone „Mini-Taurus” dotate cu inteligenţă artificială

Ucraina urmează să primească în următoarele săptămâni noi drone kamikaze dotate cu inteligenţă artificială, dezvoltate de o companie germană, relatează ziarul german Bild.

Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului

Partidul Liber Democrat (FDP) din Germania a plănuit să prăbuşească guvernul de coaliţie al cancelarului Olaf Scholz cu două luni înainte ca acesta să cadă oficial, au relatat sâmbătă două ziare germane.

Klaus Iohannis, întâlnire oficială cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Ce a cuprins agenda discuţiilor

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale a liderului la Berlin, informează Administraţia Prezidenţială.

Aproape 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, cei mai mulţi din Marea Britanie

Aproape 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, transmite, sâmbătă, Ministerul Justiţiei (MJ). Cei mai mulţi dintre fugari au fost aduşi din Marea Britanie, 181 de persoane. Potrivit Ministerului Justiţiei, 689 de fugari au fost aduşi în ţară până la începutul lunii noiembrie. Cei mai mulţi au fost aduşi din […]

Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român

Finele lui noiembrie 1943. Drogat să fii tot timpul şi tot îţi dădeai seama că Germania şi, alături de ea, România pierdeau Războiul. Se putea spune cel mult că nu era  încă totul pierdut. În nici un caz că Armata Roşie era în derută. Cu toate acestea, presa din România continua să întreţină iluzia (mortală) […]

Zelenski îl critică pe Scholz: Discuţia cancelarului german cu Putin deshide „cutia Pandorei”

Scholz l-a îndemnat pe omologul său rus să retragă trupele din Ucraina şi să negocieze cu Kievul pentru a obţine o „pace justă şi durabilă”, în prima convorbire dintre un lider occidental important şi Putin din decembrie 2022. Convorbirea telefonică de o oră a avut loc după ce Putin ar fi vorbit cu preşedintele ales […]

Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor

Agenda discuţiilor dintre Iohannis şi Scholz a cuprins cooperarea româno-germană pe toate planurile, cu accent deosebit pe dezvoltarea relaţiilor economice, stimularea investiţiilor şi întărirea cooperării în sfera afacerilor europene şi a securităţii. Preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Olaf Scholz au subliniat relaţiile excelente dintre România şi Germania, de natură strategică, care se bazează pe o […]

Ce spune Kremlinul despre discuţia dintre Putin şi Scholz: Rusia e dispusă să coopereze din nou cu Germania / Un eventual acord de pace cu Ucraina trebuie să se bazeze pe „noile realităţi teritoriale”

Preşedintele Vladimir Putin i-a spus vineri cancelarului Olaf Scholz că Rusia este pregătită să analizeze acorduri energetice între cele două ţări dacă Germania este interesată, a transmis Kremlinul, în prima lor conversaţie telefonică din decembrie 2022.

Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, au vorbit la telefon vineri după-amiază, a declarat vineri o sursă guvernamentală de la Berlin pentru Reuters.

Economia UE va creşte cu 0,9% în 2024. Germania este omul bolnav al Europei; economia României se clatină

Comisia Europeană a descris performanţa economică a blocului comunitară ca fiind „constantă, deşi moderată”, menţionând investiţiile dezamăgitoare şi un cost al vieţii încă ridicat. Într-o prognoză anterioară din luna mai, creşterea economică pentru 2024 în UE era estimată la 1%. Germania e omul bolnav al UE Analiştii menţionează frecvent rezultatele slabe ale Germaniei ca fiind […]

Cancelarul Olaf Scholz susţine legalizarea avortului în Germania. Principalul partid de opoziţie se opune

În prezent, avorturile sunt ilegale în temeiul articolului 218 din Codul Penal german. Cu toate acestea, în realitate, avorturile nu sunt pedepsite dacă sunt efectuate în timpul primelor douăsprezece săptămâni de sarcină şi dacă femeia se supune în prealabil consilierii, informează agenţia dpa. De asemenea, un avort nu este pedepsit în temeiul legislaţiei germane dacă […]

Iohannis pleacă vineri în vizită în Germania. Pe agendă, o întâlnire cu Olaf Scholz

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 15-18 noiembrie 2024, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitaţia Preşedintelui Federal, Frank-Walter Steinmeier. Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu preşedintele Federal, Frank-Walter Steinmeier, cu Cancelarul Federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului, Bärbel Bas. De asemenea, preşedintele României a fost invitat să […]

Germania interzice livrările de gaz rusesc pentru a diminua impactul Moscovei

Germania a avertizat terminalele de import de gaze controlate de stat să refuze orice încărcătură de gaze naturale lichefiate (GNL) provenită din Rusia, după ce a conducerea ţării a fost notificată în legătură cu un transport programat, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Într-o scrisoare din 6 noiembrie, obţinută de Financial Times, Ministerul Economiei […]

Primul chihlimbar descoperit în Antarctica arată că a existat o pădure tropicală lângă Polul Sud

Alături de fosilele de rădăcini, polen şi spori, descoperirea chihlimbarului este una dintre cele mai puternice dovezi că lângă Polul Sud a existat o pădure tropicală mlăştinoasă la mijlocul Cretacicului şi că acest mediu preistoric era „dominat de conifere”, similar cu pădurile de astăzi din Noua Zeelandă şi Patagonia. Descoperirea chihlimbarului în Antarctica a dezvăluit […]

Iohannis pleacă vineri în vizită în Germania. Pe agendă, o întâlnire cu Olaf Scholz

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 15-18 noiembrie 2024, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitaţia Preşedintelui Federal, Frank-Walter Steinmeier. Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu preşedintele Federal, Frank-Walter Steinmeier, cu Cancelarul Federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului, Bärbel Bas. De asemenea, preşedintele României a fost invitat să […]

Scholz spune că Germania trebuie să facă „totul” pentru a menţine relaţii bune cu Statele Unite

După alegerea lui Donald Trump, Germania trebuie „să facă tot posibilul” pentru a-şi menţine bunele relaţii cu Statele Unite, care sunt „o bază pentru succesul” primei economii europene, a declarat Olaf Scholz, potrivit Le Figaro.

Olaf Scholz se va adresa Bundestagului pentru prima dată de la prăbuşirea guvernului german

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, va lua cuvântul în faţa Bundestagului pentru prima dată după anunţul potrivit căruia Germania va organiza alegeri pe 23 februarie, după ruperea coaliţiei de guvernare, scrie The Guardian.

Germania stabileşte data alegerilor anticipate pentru 23 februarie 2025

Partidele de guvernământ din Germania şi opoziţia au ajuns la un acord privind organizarea de alegeri anticipate la 23 februarie 2025, unor surse ale mass-media din Germania.

Alegeri anticipate în Germania. Politico: S-a stabilit data / Partidul fostului cancelar Angela Merkel conduce sondajele

Germania va organiza alegerile federale anticipate duminică, 23 februarie 2025, au declarat pentru POLITICO parlamentari şi oficiali din trei dintre principalele partide.

Kremlinul aşteaptă un semn din partea lui Olaf Scholz, după ce cancelarul Germaniei a spus că vrea să discute cu Putin

Olaf Scholz nu a făcut încă nicio mişcare privind reluarea dialogului cu Vladimir Putin, în pofida declaraţiilor din partea germană, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ministrul german Baerbock îl contrazice pe Olaf Scholz: Ajutor nou pentru Kiev imediat

Europa vorbeşte pe mai multe limbi pe tema războiului din Ucraina, inclusiv Germania acţionează fără o linie clară.

După ce a fost lăsat câteva zile să aştepte, Olaf Scholz a vorbit la telefon cu Donald Trump. Cei doi lideri au convenit să lucreze pentru revenirea păcii în Europa

Cancelarul Olaf Scholz i-a spus preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că Germania este pregătită să continue „deceniile de cooperare de succes” între cele două ţări.

Liderul opoziţiei din Germania l-a numit pe Olaf Scholz o „raţă şchioapă”. Merz e încrezător că poate colabora mai bine cu Donald Trump

Scholz, liderul Partidului Social Democrat (SPD), a pierdut miercuri majoritatea în parlamentul german după ce l-a demis pe ministrul de Finanţe Christian Lindner, liderul Partidului Liber-Democrat (FDP), într-o dispută privind cheltuielile guvernamentale, informează Bloomberg. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merz are un sprijin aproape dublu în sondaje faţă de partidul lui Scholz şi s-a concentrat […]

Căutat pentru crimă în Germania, prins la frontiera română cu droguri asupra sa

Un cetăţean german de 39 de ani, urmărit pentru omor în ţara sa, a fost prins în timp ce încerca să părăsească România prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare.

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Berlin, oraşul care a fost cândva simbolul divizării Europei, găzduieşte în acest weekend, în plină criză politică, o serie de evenimente impresionante pentru a marca 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, simbol al Războiului Rece care a separat estul de vest timp de 28 de ani.

Iranul acuză Germania că apără un „terorist”, după moartea unui cetăţean cu dublă cetăţenie

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a acuzat Germania că apără un „terorist” după moartea în Iran a lui Jamshid Sharmahd, un cetăţean cu dublă cetăţenie condamnat la execuţie, care a declanşat condamnarea Berlinului.

Germania marchează 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Aproximativ 5.000 de pancarte sunt expuse în centrul Berlinului, de-a lungul fostului traseu al Zidului, în cadrul unei expoziţii intitulate: „Ţinem libertatea sus”, potrivit agenţiei dpa. Create în cadrul unor ateliere organizate de şcoli, parohii şi asociaţii culturale, pancartele combină revendicările manifestanţilor împotriva fostei dictaturi socialiste cu aspiraţiile Germaniei moderne. Instalaţia, a cărei montare a […]

„Olaf este un prost”. După politica americană, Musk intră şi în cea europeană cu un atac la cancelarul german

Elon Musk, după ce l-a sprijinit pe Donald Trump în lupta cu democraţii în alegerile din SUA, se ia la trântă acum şi cu cancelarul Germaniei, aflat în dificultate.