gr jdan

DOSARUL „Trofeul Calităţii”: Fostul şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, condamnat la trei ani cu suspendare

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Adrian Balaban Grăjdan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, pentru că în 2012 a trimis ICCJ o adresă prin care contesta existenţa unui prejudiciu în dosarul "Trofeul calităţii", decizia nefiind definitivă.

DOSARUL „Trofeul Calităţii”: Fostul şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Adrian Balaban Grăjdan a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fiind acuzat că în 2012 a trimis ICCJ o adresă prin care contesta existenţa unui prejudiciu în dosarul "Trofeul calităţii" şi retrăgea instituţia ca parte din cauză.

Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziţionării unui imobil pentru ISC

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Adrian Balaban Grăjdan, este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care a fost întocmită documentaţia pentru achiziţionarea unui imobil pentru ISC, a declarat vineri avocatul acestuia.

Secretarul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii Marian Bucur, audiat ca martor în dosarul lui Grăjdan

Secretarul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Marian Bucur, a venit, joi, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul fostului şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, cercetat după ce a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul calităţii".

Ponta: Să se verifice că nu am vorbit niciodată cu Grăjdan. Din partea mea n-a fost nimic intenţionat

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că va solicita să se verifice că el personal nu a vorbit niciodată cu Adrian Grăjdan şi că prin tot ceea ce a făcut a arătat că, cel puţin din partea sa, nu a fost vorba de nimic intenţionat, el admiţând că acest caz a reprezentat o problemă pentru PSD.

Ponta: Nu Năstase l-a propus pe Grăjdan la ISC, ci un alt coleg

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că nu Adrian Năstase a fost cel care l-a propus pe Grăjdan la şefia ISC, el arătând că un alt coleg de partid a făcut această propunere, căruia a evitat să-i divulge numele, spunând că, în calitate de şef, îşi asumă această numire.

ISC îşi majorase pretenţiile la 7,5 mil lei cu o săptămână înainte de adresa trimisă ICCJ de Grăjdan

ISC s-a constituit parte civilă în dosarul "Trofeul calităţii" din faza de urmărire penală, în 30 ianuarie ICCJ a dispus ca instituţia să primească despăgubiri civile de aproape 6,5 milioane lei, iar cu o săptămână înainte de adresa trimisă de Grăjdan, îşi majorase pretenţiile la 7,5 milioane lei.

Fostul şef al ISC este cercetat de DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a decis retragerea instutuţiei din procesul Trofeul Calităţii

Fostul şef al ISC Adrian Balaban-Grăjdan este cercetat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a trimis instanţei supreme adresa privind retragerea instituţiei din procesul "Trofeul calităţii", la o zi după ce a fost învestit în funcţie, fără să aibă avizele necesare.

Constantin Grăjdan, şeful ISC, îl „iartă” pe Năstase la patru zile după ce a fost numit de Ponta

Surpriză în dosarul "Trofeul calităţii": Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a înştiinţat, miercuri, instanţa care judecă recursul în dosar că NU se constituie parte civilă pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. ISC a depus, marţi, la dosarul "Trofeul calităţii", un document semnat de noul şef al instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză.