grecu

Constantin Grecu a semnat pe trei ani cu FC Dinamo

Fundaşul Constantin Grecu, ultima dată la Petrolul Ploieşti, a semnat un contract pe trei ani cu FC Dinamo, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Cazul de evaziune fiscală în care e implicat senatorul Măgureanu: Octavian Grecu, zis „Butoane”, a fost adus la DIICOT

Octavian Grecu, zis "Butoane", a fost adus marţi, la sediul DIICOT, el declarând că nu este vorba despre nicio evaziune fiscală şi că nu ştie de ce a fost ridicat de anchetatori.

EXCLUSIV: Butoane, girant într-un contract de împrumut pentru firma ginerelui senatorului Măgureanu

Octavian Grecu, cunoscut sub numele de "Butoane", apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu şi o instituţie bancară, în acelaşi contract fiind girant şi fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deţine în proprietate.

Dan Grecu: Marian Drăgulescu „a mâncat” calificarea în finală

Fostul antrenor coordonator al lotului masculin de gimnastică al României, Dan Grecu, a declarat, luni, la întoarcerea de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, că "se poate spune că Marian Drăgulescu a mâncat calificarea în finală".

MAE condamnă atitudinea autorităţilor ruse în cazul diplomatului român şi anunţă că va lua măsuri

MAE condamnă "încălcarea gravă" de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea, luni, a unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul "complet neadecvat" aplicat acestuia.

Dan Grecu, coordonator al loturilor masculine de gimnastică

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Dan Grecu a fost promovat în funcţia de coordonator al loturilor masculine de gimnastică, în vreme ce Nicuşor Pascu va ocupa funcţia de antrenor al echipei olimpice.

Romanian Transport Min Fires National Road Co Head

Romanian transport minister Ludovic Orban dismissed the general director of the Romanian Highways and National Roads Company (CNADNR), Mihai Grecu