grev

Angajaţii celebrelor studiouri Cinecitta din Roma au intrat în grevă

Zeci de angajaţi ai celebrelor studiouri de film Cinecitta din Roma au decis să intre în grevă pentru a-şi proteja locurile de muncă tradiţionale din această companie ce face parte din cultura naţională italiană, a anunţat, luni, un lider sindical.

Muncitorii de pe platformele maritime norvegiene, în grevă. Câţi bani ar putea pierde British Petroleum

O grevă a muncitorilor norvegieni din industria petrolieră a oprit duminică activitatea la două platforme maritime, situaţie care ar putea reduce producţia de petrol şi gaze a Norvegiei şi ar putea provoca grupului BP pierderi de 25 milioane dolari pe zi reprezentând venituri nerealizate.

Jurnaliştii din Grecia au intrat în grevă pentru 24 de ore

Jurnaliştii din Grecia au intrat într-o grevă de 24 de ore pentru a cere menţinerea locurilor de muncă şi pentru a protesta faţă de tăierile salariale generalizate în acest sector, afectat de criza economică.

Fostul premier libian Al-Baghdadi Al-Mahmoudi, arestat în Tunisia, a început o grevă a foamei

Fostul premier libian Al-Baghdadi Al-Mahmoudi, deţinut în Tunisia, a început o grevă a foamei pentru a protesta faţă de eventuala sa extrădare în Libia, a declarat luni principalul avocat al acestuia, Mabrouk Kourchid.

Iulia Timoşenko a început greva foamei în închisoare

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko a anunţat marţi că a început o grevă a foamei în închisoare, pentru a protesta faţă de "represiunea politică" din această ţară a declarat avocatul său Serghei Vlasenko, citat de agenţia Interfax.

Federaţia Sanitas pichetează Ministerul Sănătăţii timp de zece zile şi ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii Sanitas pichetează Ministerul Sănătăţii din 7 până în 18 mai şi anunţă ample acţiuni de protest, mergând până la grevă generală, dacă organizaţia nu va fi consultată în legătură cu noul proiect al Legii sănătăţii, a anunţat, marţi, preşedintele federaţiei, Leonard Părăscu.

O nouă grevă a marinarilor greci ameninţă transportul regional în perioada vacanţei de Paşti

Sindicatul marinarilor greci (Pno) a făcut apel luni la o grevă de 48 de ore marţi şi miercuri, la trei săptămâni după o grevă precedentă, care riscă să priveze insulele de legături maritime în plină perioadă a vacanţei de Paşti.

MAE avertizează că o grevă de 48 de ore are loc în perioada 10-11 aprilie în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Grecia că în zilele de 10 şi 11 aprilie pe teritoriul acestui stat va avea loc o grevă de 48 de ore.

Grevă spontană la CFR Infrastructură. Protestul angajaţilor s-a încheiat după ce aceştia şi-au primit banii

Circulaţia a cinci trenuri de călători a fost afectată din cauza grevei spontane a salariaţilor staţiei CF Dorneşti. Trenurile au avut întârzieri între 30 şi 360 de minute. Protestul angajaţilor CFR din judeţul Suceava s-a încheiat în jurul orei 17.30 după ce aceştia au primit în cont drepturile salariale restante, a anunţat prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, care a precizat că circulaţia feroviară a fost reluată

MAE avertizează cetăţenii români că traficul aerian va fi perturbat în Franţa din cauza unei greve

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada imediat următoare în Franţa că luni şi marţi sunt prevăzute perturbări ale traficului aerian la nivel naţional în această ţară.

Grevă generală în Spania: Aproximativ 800.000 de persoane au manifestat împotriva reformei muncii

Aproximativ 800.000 de persoane au manifestat joi în Spania, anunţă Ministerul de Interne, în cadrul unui greve generale împotriva unei reforme a muncii introduse de Guvernul de dreapta, organizată înainte ca bugetul pentru 2012, marcat de tăieri importante, să fie prezentat vineri.

Grevă pe aeroporturile din Germania: Aproximativ 440 de zboruri anulate la Frankfurt

Principalele aeroporturi germane erau afectate marţi de o grevă vastă care a condus la numeroase anulări de zboruri, mai ales cu plecare de pe aeroportul din Frankfurt (vest).

Spania se pregăteşte de grevă generală: Cel puţin 60 la sută din zborurile Iberia şi Air Nostrum au fost anulate

Cel puţin 60 la sută din zborurile prevăzute de Iberia şi filiala sa Air Nostrum vor fi anulate în cursul grevei generale de joi din Spania, au anunţat luni cele două companii aeriene.

Grevă generală în Portugalia şi manifestaţii împotriva măsurilor de austeritate

Transporturile în comun erau foarte perturbate joi în principalele oraşe portugheze, din cauza primei greve generale din acest an împotriva măsurilor de austeritate, care urma să afecteze totodată numeroase servicii publice.

Grevă la Oil Terminal Constanţa, angajaţii cer majorarea salariilor

Două treimi din cei aproximativ 1.200 de angajaţi ai societăţii Oil Terminal Constanţa au intrat, de luni dimineaţă, în grevă generală pe termen nelimitat, principala revendicare a protestatarilor fiind majorarea salariilor, potrivit liderilor sindicali.

O parte dintre minerii din schimbul întâi de la Mina Lonea refuză să intre în subteran

Aproximativ 50 din cei 300 de mineri de la Lonea care lucrează, luni, în schimbul întâi au refuzat să intre în subteran, reclamând că nu le sunt respectate drepturile, liderii de sindicat susţinând că oamenii sunt decişi să meargă la sediul CNH pentru a cere explicaţii conducerii companiei.

Piloţii şi echipajele companiei Iberia vor organiza o grevă de 24 de zile

Piloţii şi echipajele companiei spaniole Iberia, care se opun creării unei filiale low cost Iberia Express, au anunţat că vor începe o grevă de 24 de zile, care va include perioada sărbătorilor pascale.

Justiţia germană interzice controlorilor de zbor de pe aeroportul din Frankfurt să intre în grevă

Tribunalul Muncii din Frankfurt a interzis marţi extinderea grevei controlorilor de la sol de pe aeroportul din Frankfurt şi asupra controlorilor de trafic aerian, plănuită pentru miercuri.

Greva controlorilor de trafic de la aeroportul din Frankfurt a fost reluată vineri

Greva controlorilor de trafic ai aeroportului din Frankfurt, cel mai mare din Germania şi al treilea din Europa, a fost reluată vineri, disputele putând continua şi săptămâna viitoare după o pauză care va avea loc la sfârşitul săptămânii.

Grevă a controlorilor de trafic de la aeroportul din Frankfurt

Aproximativ 200 de controlori de trafic de la aeroportul din Frankfurt au iniţiat o grevă, joi la ora 15.00 (16.00, ora României), acţiunea de protest urmând să se încheie la ora 22.00 (23.00, ora României) şi să fie reluată vineri.

Antonescu: Greva parlamentarilor USL continuă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat luni că greva parlamentarilor USL va continua, el precizând că există patru condiţii care ar trebui îndeplinite de actuala guvernare pentru ca opoziţia să renunţe la acest protest.

Grecia se confruntă marţi cu prima grevă generală din 2012

Grecia era afectată marţi dimineaţă de prima grevă generală din 2012, convocată de principalele două sindicate din sectoarele public şi privat pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate negociate de autorităţi cu creditorii ţării.

Mai multe zboruri au fost anulate pe aeroportul Paris-Roissy din cauza grevei din sectorul aerian

Mai multe zboruri au fost anulate marţi dimineaţa pe terminalul 2F al aeroportului parizian Roissy-Charles de Gaulle, în cea de-a doua zi a unui conflict de muncă marcat de o importantă mobilizare a piloţilor Air France.

Ministerul Afacerilor Externe avertizează că o grevă va afecta transportul aerian din Franţa în perioada 6-9 februarie

Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care doresc să călătorească în Franţa cu avionul că în perioada 6 – 9 februarie va fi declanşată o grevă care ar putea afecta zborurile de pe toate aeroporturile din această ţară.

Iohannis: Greva USL va duce la conştientizarea faptului că Parlamentul e o instituţie importantă

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, susţine că greva parlamentarilor USL i se pare "o metodă bună" care "va conduce la conştientizarea faptului că Parlamentul este o instituţie foarte importantă", chiar dacă nu va duce neapărat la alegeri anticipate.

Anastase: Opoziţia face o grevă de lux – îşi ia drepturile, dar nu vine la serviciu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că retragerea parlamentarilor USL din Parlament reprezintă o "grevă de lux", având în vedere că aceştia îşi iau toate drepturile, dar nu mai vin la serviciu, ea apreciind că acest gest nu va fi înţeles de către oameni.

GREVĂ SPONTANĂ în minele din Valea Jiului. Minerii de la Petrila şi Vulcan s-au blocat în subteran

Ortacii de la cele şapte mine din Valea Jiului care ar fi trebuit să intre în subteran, miercuri, în schimbul al doilea, au refuzat să meargă la lucru, declanşând o grevă spontană, iar cei care au lucrat în schimbul întâi la minele Petrila şi Vulcan au ales să protesteze blocându-se în subteran.

Toader: Prin negocieri, opoziţia poate reveni asupra deciziei de a face grevă parlamentară

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, că PDL crede că, prin negocieri, opoziţia poate să revină asupra deciziei de a face grevă parlamentară, arătând că urmează să aibă loc discuţii pe acest subiect în Birourile Permanente.

Boc: Greva parlamentară a opoziţiei este imatură şi iresponsabilă. Se comportă ca la grădiniţă

Decizia opoziţiei de a declanşa greva parlamentară este imatură şi iresponsabilă, politicienii opoziţiei având datoria să îşi exercite meseria pentru care sunt plătiţi, nu să se comporte ca la grădiniţă, luându-şi jucăriile şi plecând acasă supăraţi, a declarat, luni, liderul PDL, premierul Emil Boc

A 18-A ZI DE PROTESTE ÎN ŢARĂ: Sute de oameni au manifestat în mai multe oraşe

Sute de oameni au protestat, luni, pentru a 18-a zi consecutiv, în mai multe oraşe din ţară, cerând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. La Satu Mare, 700 de persoane au participat la mitingul organizat de Cartel Alfa, majoritatea protestatarilor fiind angajaţi ai Electrolux, aflaţi în grevă generală.

Ponta: Parlamentarii opoziţiei îşi vor dona indemnizaţiile de parlamentar, eu o dau SMURD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că parlamentarii opoziţiei îşi vor încasa, pe durata protestului USL, indemnizaţiile de bază, pe care nu le pot refuza, însă le vor dona unor fundaţii.

USL intră în grevă parlamentară până la alegeri

USL va intra în grevă parlamentară până la alegeri, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu. El a declarat, luni, că opoziţia a ajuns la un acord în ceea ce priveşte retragerea parlamentarilor PSD, PNL şi PC din activităţile uzuale ale Legislativului, ca măsură de protest la adresa puterii.

PSD vrea ca opoziţia să nu participe la lucrările Parlamentului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că social-democraţii vor propune în USL ca opoziţia să recurgă la un protest parlamentar, respectiv neparticiparea la lucrările Legislativului, până la eventuala înlocuire a actualului Guvern şi declanşarea alegerilor anticipate.

Belgia, paralizată parţial de greva generală în ziua summitului UE

Belgia este parţia paralizată, luni, de o grevă generală decretată de sindicate pentru a protesta faţă de politica de austeritate, în aceeaşi zi în care liderii europeni s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta despre situaţia economică de pe continent.

Senator PSD: Parlamentarii USL vor intra în grevă parlamentară de la 1 februarie

Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a declarat, joi, că parlamentarii USL vor intra din 1 februarie în grevă parlamentară, dar nu a exclus nici demisia în bloc a senatorilor opoziţiei astfel încât această Senatul să-şi suspende activitatea şi să fie provocate alegeri anticipate.

Camionagii şi taximetriştii din Italia sunt în grevă. Care sunt nemulţumirile şoferilor

Şoferii de taxi din Italia şi camionagii erau în grevă luni, la nivelul întregii ţări, pentru a denunţa liberalizarea sectorului taximetrelor de către Guvernul condus de Mario Monti şi pentru a protesta faţă de preţurile-record ale carburanţilor.

Salariaţii fabricii Electrolux din Satu Mare au intrat în grevă de avertisment

Cei peste 800 de salariaţi ai fabricii Electrolux din Satu Mare au intrat, joi, în grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de refuzul patronatului de a valida contractul colectiv de muncă din anul 2011 şi pentru anul 2012, acesta fiind primul pas spre greva generală.

FSLI îşi consultă membrii de sindicat pentru declanşarea grevei generale din 23 ianuarie

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) îşi consultă membrii de sindicat în această săptămână pentru declanşarea grevei generale din 23 ianurie, fiind nemulţumiţi că în 2012 nu se acordă nicio majorare salarială pentru salariaţii din educaţie, care nu îşi pot recupera reducerea cu 25%.

MAE: Greva piloţilor companiei aeriene IBERIA, începută luni, continuă. Până la 40% din zboruri, anulate

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care doresc să folosească serviciile companiei aeriene IBERIA că miercuri continuă mişcarea de protest a piloţilor acestei companii, pentru această zi prevăzându-se că până la 40% din zboruri vor fi anulate.

Acropola din Atena şi principalele obiective din Grecia, închise din cauza unei greve

Acropola din Atena, monument celebru din antichitate, precum şi principalele obiective şi muzee din Grecia au rămas închise sâmbătă din cauza unei greve a gardienilor, care protestează pentru că nu sunt plătiţi în weekend-uri.