gustin

Philippe Gustin a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, a primit, joi, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din România, în semn de apreciere a contribuţiei sale la consolidarea relaţiilor dintre această instituţie şi omoloaga sa franceză.

Ambasadorul Franţei a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a primit, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei Tehnice Militare, prilej cu care diplomatul francez a ţinut să vorbească în română despre istoria militară comună a celor două ţări.

Ambasadorul Franţei: Sunt mereu surprins de amestecul care se face între politic şi presă

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, vineri seara, la Gândul Live, că este „mereu surprins” de amestecul care se face în România între politic şi diferite alte puteri, presa fiind una dintre acestea, dar că în final ce contează cel mai mult este supravieţuirea presei.

Ambasadorul Franţei despre anchetarea corupţia la nivel înalt: E un semn pozitiv, că nu putem face orice

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a apreciat, vineri seara, la Gândul Live, că avalanşa de cazuri de corupţie la nivel înalt, descoperite de procurorii DNA, constituie un semnal pozitiv şi că exemplul anticorupţie trebuie să vină de sus, dar că trebuie schimbată şi mentalitatea de a da şpagă.

Decoraţii militare franceze pentru 9 militari români care au participat la misiunea ISAF

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a medaliat 9 militari români care au participat la acţiuni comune cu militarii francezi în Afganistan, el spunând, într-un discurs în limba română, că autorităţile militare franceze doresc să-şi arate recunoştinţa pentru devotamentul şi profesionalismul acestora.

Ambasadorul Franţei: Proiectul din Ferentari pentru romi e un succes. Trebuie schimbat sentimentul de fatalitate

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că proiectul din Ferentari pentru romi dar şi pentru locuitorii săraci reprezintă un succes şi respinge discursul românilor care susţin că nu se poate face nimic pentru a schimba situaţia acestei minorităţi.

Ambasadorul Franţei: România are nevoie de infrastructură conectată cu Occidentul. Întârzierile la export costă

Ambasadorul Philippe Gustin a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că este important ca România să aibă rapid infrastructură de autostrăzi şi feroviară conectată cu Europa Occidentală, întrucât firme precum Dacia exportă în Vest şi întârzierile la livrare influenţează costul maşinilor.

Ambasadorul Franţei: Controalele financiare trebuie să fie ţintite, nu generalizate, pentru a nu bloca sistemul

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că în Franţa controalele financiare se fac de o manieră ţintită şi aleatorie, pentru a nu bloca sistemul, în timp ce în România controalele sunt generalizare şi uneori sunt blocate proiecte şi se opreşte totul.

Ambasadorul Franţei: Vreau ca Bucureştiul să-şi păstreze clădirile vechi, sunt excepţionale

Ambasadorul francez, Philippe Gustin, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că îşi doreşte ca Bucureştiul să-şi conserve clădirile vechi excepţionale, multe construite de francezi sau de arhitecţi care au studiat în Franţa, şi a mărturisit, la final de mandat, că în România se simte acasă.

Ministrul Berca a avut o întrevedere oficială cu noul ambasador al Franţei la Bucureşti

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a avut joi, la sediul ministerului, o întrevedere oficială cu Excelenţa Sa Philippe Gustin, noul ambasador al Franţei la Bucureşti, cei doi oficiali discutând, printre altele, despre pregătirea în domeniul administraţiei publice a prefecţilor.

Philippe Gustin: Franţa susţine o decizie pentru aderarea României la Schengen, în septembrie

Noul ambasador al Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a declarat, marţi, că Franţa şi-a exprimat susţinerea privind luarea unei decizii pozitive cu pentru aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen în luna septembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor.