guvernare

Cum arată programul de guvernare al PNL: Desecretizarea dosarului 10 august şi abrogarea recursului compensatoriu

Potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX, PNL are prevăzut în programul de guvernare câteva măsuri urgente, printre care desecretizarea documentelor din MAI privind dosarul 10 august, OUG pe restructurarea Guvernului şi abrogarea recursului compensatoriu.

USR îi va propune lui Klaus Iohannis, marţi, un calendar pentru anticipate / Decizia, luată după o şedinţă de 3 ore, după ce un membru al partidului a cerut ca USR să intre la guvernare şi portofoliul Justiţiei

Liderul deputaţilor USR, Stelian Ion, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a propus, în cadrul unor discuţii interne din partid, intrarea la guvernare şi solicitarea portofoliului Justiţiei. USR a stabilit, luni seara, în cadrul unei întruniri a liderilor partidului, că la noua rundă de consultări de la Cotroceni, marţi, cu preşedintele Klaus Iohannis va merge cu un mandat clar pentru stabilirea unui calendar pentru alegeri anticipate.

Raluca Turcan: Nu trebuie să înlocuim pesediştii cu penelişti doar că sunt de-ai noştri

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat vineri, la Braşov, că „nu trebuie să înlocuim pesediştii cu penelişti doar că sunt de-ai noştri”, ci trebuie să îi înlocuiască pe social-democraţi cu oameni cinstiţi.

Doi secretari de stat şi directorul ROAID au fost excluşi din ALDE

ALDE a decis în Biroul Politic Executiv de luni excluderea membrilor care nu şi-au depus demisiile din funcţiile deţinute în aparatul de lucru al Guvernului, ca urmare a deciziei partidului de retragere din Executiv. Aceştia sunt doi secretari de stat, doi subsecretari de stat şi directorul ROAID.

Viorica Dăncilă: Nu suntem un guvern eşuat, aşa cum a spus domnul preşedinte

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a spus, la Alba Iulia, despre guvernul pe care îl conduce că nu este unul eşuat, aşa cum a spus preşedintele, ci unul eficient, lucru demonstrat de cifrele puse de la dispoziţie de INS, de Comisia de Prognoză sau de Eurostat.

Paleologu: USR la guvernare înseamnă eşec garantat/ Prezidenţiabilul PMP propune o nouă iniţiativă: „Fără proşti în funcţii publice”

Thedor Paleologu a declarat că în USR sunt oameni foarte buni, însă problema e că nu au o busolă ideologică, iar acest partid la guvernare ar fi „un eşec garantat”. Prezidenţiabilul PMP a precizat că ar propune „fără proşti în funcţii publice”, pentru că de acolo pleacă de multe ori corupţia.

Dăncilă, „sigură” la Guvernare, face bilanţul „imigranţilor” de la ALDE: Mulţi secretari de stat şi colegi au rămas alături de PSD

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la Hunedoara, că mai mulţi secretari de stat şi membri ai ALDE din teritoriu nu au vrut să îşi dea demisia şi au rămas alături de PSD, după ce partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a ieşit de la guvernare.

Dan Barna vine cu clarificări: USR intră la guvernare doar dacă există acord politic pentru anticipate

Liderul USR, Dan Barna, a clarificat, joi, situaţia prezentată la Tulcea, spunând că partidul poate intra la guvernare doar în anumite condiţii. „Avem nevoie de un acord politic al tuturor partidelor parlamentare şi al preşedintelui Iohannis pentru organizarea de alegeri anticipate”, a spus Barna.

Gerea: Să soliciţi votul românilor de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, dovadă de aroganţă

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a scris, pe Facebook, că gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a solicita votul românilor de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, dă dovadă de ”aroganţă şi autosuficienţă”. El a adăugat că România are nevoie în momentul de faţă de un preşedinte imparţial.

Mihai Fifor, atac la adresa lui Dacian Cioloş: Ferească Dumnezeu să ajungeţi la guvernare!

Mihai Fifor a declarat că tocmai Dacian Cioloş s-a trezit să vorbească despre competenţă, precizând că „guvernul competent” despre care spune liderul PLUS este deja în funcţiune. Secretarul general al PSD i-a transmis lui Cioloş: „Ferească Dumnezeu să ajungeţi iar la guvernare!”.

Iohannis, prima reacţie după ieşirea ALDE de la guvernare: Încercările de a se spăla pe mâini sunt pur şi simplu ridicole

Klaus Iohannis a declarat că degringolada din aceste zile la nivelul Executivului confirmă dispreţul cu care PSD şi ALDE continuă să îi trateze pe români. Preşedintele a catalogat ca fiind „ridicole” încercările ALDE de se spăla pe mâini de guvernare.

Dăncilă: Cine nu are curajul să îşi asume guvernarea, n-ar trebui să mai ceară voturi vreodată

Viorica Dăncilă a afirmat, după ieşirea ALDE de la guvernare, că cei care nu au curajul să îşi asume guvernarea, nu ar trebui să aibă curajul de a mai cere vreodată voturi populaţiei. Premierul a precizat că întotdeauna există diverşi care „se caţără politic” pe un context prielnic.

Olguţa Vasilescu, despre decizia PSD de a rămâne la guvernare: Nu am votat nici pro, nici contra în CEx

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că nu a votat nici pro, nici contra în CEx privind decizia partidului de a rămâne la guvernare. Vicepreşedintele PSD a precizat că nu a ridicat deloc mâna când a venit vorba de acest punct al reuniunii social-democrate de luni.

Băsescu: Afară PSD! Să vină PNL! PSD trebuie să înţeleagă că Iohannis nu mai poate aproba remanierea

Traian Băsescu a afirmat că PSD trebuie să înţeleagă faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu mai poate să aprobe remanierea propusă de premier. Acesta a precizat că, în acest context, PSD trebuie să treacă în opoziţie, iar PNL să vină la guvernare.

Carmen Avram, europarlamentar PSD: Poate ALDE vrea să obţină ceva din partea PSD

Carmen Avram lasă de înţeles că ALDE ar putea încerca să obţină ceva din partea PSD, în contextul ultimatumului dat de formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu., europarlamnetarul social democrat spunând că, uneori,"prin tot felul de declaraţii se fac presiuni".

Tomac, despre ALDE: Un partid cu 4% la ultimele alegeri nu îşi permite să plece de la guvernare

Preşedintele PMP Eugen Tomac a declarat, marţi, la RFI, despre ALDE, că un partid care a obţinut 4% la ultimele alegeri nu îşi permite să părăsească guvernarea. El a adăugat că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu are nicio perspectivă în afara guvernării.

Viorica Dăncilă a lipsit, astăzi, de la şedinţa cu ALDE/ Vosganian: Premierul să ne prezinte miercuri opţiunea sa între relansare şi supravieţuire/ Fifor: Relaţiile în alianţă sunt stabile şi funcţionale

Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian afirmă că premierul Viorica Dăncilă a lipsit de la şedinţa coaliţiei cu ALDE. Vosganian a transmis că ALDE aşteaptă răspunsul privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării guvernării şi să prezinte opţiunea "între relansare şi supravieţuire". Secretarul general PSD transmite că luni a avut loc o nouă şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE, catalogând discuţia drept una "productivă" şi precizând că relaţiile din interiorul alianţei sunt stabile şi funcţionale. Mihai Fifor nu face însă nicio trimitere la absenţa Vioricăi Dăncilă de la şedinţă.

USR a ales membrii Comisiei Alianţei USR-PLUS care va face programul de guvernare

Comitetul Politic al USR a votat ca Mihai Goţiu, Claudiu Năsui, Andrei Caramitru, Cristian Prună şi Elena Tudose să fie membri ai Comisiei de Politici Publice care va elabora programul de guvernare al Alianţei USR-PLUS.

Dăncilă anunţă continuarea guvernării cu ALDE: PSD nu acceptă un ultimatum/ Colegii au decis că nu e oportună intrarea PRO România la guvernare

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, după şedinţa CEx a social-democraţilor, că PSD a decis să continue alianţa de guvernare cu ALDE. Aceasta a mai spus că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat şi că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formaţiunii Pro România la guvernare.

Dăncilă convoacă partidul pentru discuţii despre rectificarea bugetară – surse

Liderul PSD Viorica Dăncilă a convocat Comitetul Executiv al social-democraţilor pentru luni, de la ora 17:00, la Parlament, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice. Printre subiectele de discuţii ale liderilor PSD este şi rectificarea bugetară, potrivit surselor.

Dăncilă, Tăriceanu şi Ponta discută despre coaliţia de guvernare PSD-ALDE

Premierul Viorica Dăncilă, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Pro România, Victor Ponta, urmează să discute, vineri, despre coaliţia de guvernare PSD-ALDE şi în ce formulă va merge aceasta mai departe. Discuţiile vor continua în week-end.

ProRomânia: Nu ne grăbim să intrăm la nicio guvernare

Vicepreşedintele ProRomânia Adrian Ţuţuianu a declarat că partidul său nu se grăbeşte să intre la guvernare şi că "nu poate exista o alianţă cu un partid politic aflat la guvernare". El a spus că ProRomânia este deschis să discute cu "toată lumea".

Teodorovici se gândeşte la o eventuală venire a ProRomânia la guvernare

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declat, miercuri, că se gândeşte la o eventuală venire a ProRomânia la guvernare. Preşedintele executiv al social-democraţilor a criticat atacurile foştilor membri PSD la adresa partidului său. El mai crede că ALDE nu va ieşi de la guvernare.

Viorica Dăncilă: Eu nu cred că guvernarea e pusă în pericol

Viorica Dăncilă a declarat că nu crede că guvernarea PSD-ALDE este pusă în pericol, în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a spus că mai mulţi lideri ALDE sunt nemulţumiţi şi dacă nu poartă discuţii cu premierul ar putea să nu voteze rectificarea bugetară.

Viorica Dăncilă, despre varianta ruperii alianţei cu ALDE: Nu cred că va ieşi de la guvernare. Sunt oameni responsabili/ Ce spune un lider ALDE

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat, înaintea Biroului Politic Naţional al partidului, că nu crede că ALDE va ieşi la guvernare, pentru că în formaţiune sunt oameni responsabili care înţeleg că este importantă stabilitatea.

Iohannis: După 26 mai s-a schimbat percepţia politică, dar nu şi componenţa politică din România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus, sâmbătă, la Sibiu, că după referendumul din 26 mai, în România s-a schimbat percepţia politică, dar nu şi componenţa politică. „Niciun politician din România nu mai îndrăzneşte să vină în public cu o opinie contrară”, a declarat şeful statului.

Dacian Cioloş: USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea

Liderul PLUS Dacian Cioloş a declarat miercuri, la RFI, că alianţa USR-PLUS este pregătită să preia guvernarea, „dacă e nevoie”, insistând încă o dată pentru alegeri anticipate.

Se schimbă programul de guvernare, după ce PSD a pierdut alegerile. Anunţul făcut de premierul Dăncilă

Viorica Dăncilă a anunţat, pe Facebook, că discuţiile în Comitetul Executiv al partidului de vineri au fost constructive, precizând că e necesară modificarea programului de guvernare, după ce formaţiunea a pierdut europarlamentarele şi în perspectiva prezidenţialelor.

Cu cât va scădea salariul unui IT-ist dacă s-ar reintroduce impozitul pe venit

În prezent, programatorii sunt cei mai bine plătiţi salariaţi din România, cu un salariu mediu net de aproape 7.500 de lei net pe lună, dar acest lucru se poate schimba după ultimele declaraţii ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care doreşte ca cei care lucrează în IT să nu mai fie scutiţi de plata impozitului pe venit.

Dragnea: Macron a pierdut alegerile. Îşi dă demisia ca preşedinte? Vreau să păstrez guvernarea/ Deputat PSD: Rezultatul votului nu înseamnă că Dragnea e vinovat

Liviu Dragnea a declarat că doreşte să păstreze guvernarea, precizând că va încerca să discute cu Călin Popescu Tăriceanu, duminică seară. Liderul PSD a precizat că de exemplu în Franţa Emmanuel Macron a pierdut alegerile dar asta nu înseamnă că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte.

Orban, despre asumarea guvernării după alegerile europarlamentare: Schimbarea de putere trebuie să se facă în baza votului oamenilor

Ludovic Orban a declarat, miercuri, întrebat dacă PNL îşi va asuma guvernarea după alegerile europarlamentare din 26 mai, că schimbarea de putere trebuie să se producă în baza votului românilor.

Orban, despre susţinerea unui guvern de uniune condus de Tăriceanu: E o aiureală

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică la un post TV, întrebat dacă ar accepta un guvern de uniune condus de Călin Popescu Tăriceanu, că este o aiureală, având în vedere că acesta este "locotenentul lui Dragnea", iar ALDE este "un PSD mai micuţ şi mai gălăgios".

INTERVIU Florin Talpeş, Bitdefender: România este codaşă la folosirea digitalului în guvernare | VIDEO

Cum priveşte un antreprenor o iniţiativă politică între state, despre reducerea decalajelor în materie de tehnologie şi digital dintre Est şi Vest, precum şi economia digitală sunt temele interviului acordat Monitorului Apărarii şi Securităţii şi agenţiei Mediafax de antreprenorul Florin Talpeş.

Norica Nicolai: Îmi doresc ca disputele din PSD să nu ducă la incapacitatea de funcţioare a Guvernului

Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a afirmat, în legătură cu disputele din interiorul PSD, că îşi doreşte ca acestea să nu ducă la o incapacitate de funcţionare a Guvernului, pentru că oricum Executivul lucrează sub presiunea unui şef de stat ostil.

Liviu Dragnea: Dacă vor prelua nelegitim guvernarea, vom utiliza toate mijloacele legale şi sociale pentru ca votul cetăţenilor să fie respectat, inclusiv un miting de susţinere a premierului

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, dacă guvernarea va fi preluată în mod nelegitim, atunci PSD va utiliza ”toate mijloacele legale, constituţionale, publice, sociale pentru ca votul cetăţenilor din decembrie 2016 să fie respectat”, inclusiv un miting de susţinere a premierului.

Lider UDMR despre programul de guvernare, înainte de votul din Parlament: Capitole copy-paste, o colecţie de idei adunate

Preşedintele executiv al UDMR, Balint Porcsalmi, consideră că programul de guvernare al Guvernului Dăncilă are multe capitole ”copy-paste” din alte programe, fiind „o colecţie de idei adunate şi puse pe hârtie”, transmite corespodnentul MEDIAFAX.

Noul program de guvernare: TVA scade de la 19% la 18%, salariul minim net creşte cu 100 de lei pe an, punctul de pensie creşte cu 60%, impozitul pe dividende se elimină, familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulţi copii

Vineri, coaliţia pentru guvernare PSD-ALDE a publicat noul program de guvernare pe care se va baza guvernul Viorica Dăncilă, prin care TVA scade de la 19% la 18%, salariul minim net creşte cu 100 de lei pe an, iar pentru cei cu studii superioare cu 150 de lei pe an, iar punctul de pensie creşte cu 60%. În plus este eliminat impozitul pe dividende, familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulţi copii şi economia creşte cu 5,5% pe an, relatează Ziarul Financiar.

Kelemen Hunor exclude intrarea UDMR la guvernare: Subiectul nu există

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, exclude o intrare la guvernare a Uniunii, susţinând că acest subiect nu există şi că nu există o astfel de solicitare nici din partea UDMR, nici din partea coaliţiei PSD – ALDE, transmite corespondentul MEDIAFAX.

RETROSPECTIVĂ 2017: Guvernarea PSD în 2017 – de la demiterea lui Sorin Grindeanu la conceptul „statului paralel”

PSD a bifat, în 2017, o premieră în istoria post-decembristă a României, care a constat în dărâmarea, prin moţiune de cenzură depusă la numai 6 luni de la preluarea guvernării, a propriului Guvern, motivul invocat oficial ţinând de „întârzierile” în îndeplinirea programului de guvernare.

Florin Cîţu: Guvernul a tăiat 10 miliarde de lei din investiţii, efectele se vor vedea anul viitor

Senatorul liberal Florin Cîţu a publicat duminică un raport din care reiese că Guvernul a tăiat 10,6 miliarde de lei din investiţii, iar efectele acestei măsuri se vor transpune în frânarea creşterii economice, creşterea inflaţiei şi şomajului, dar şi majorarea la 4,8% din PIB a deficitului bugetar.