guvernare

Lakatos: UDMR ar putea ieşi de la guvernare dacă măsurile Uniunii nu vor fi incluse în buget

Deputatul UDMR Petru Lakatos a declarat miercuri, la Realitatea FM, că în cazul în care propunerile UDMR nu vor fi cuprinse în bugetul anului 2011, iar măsurile de relansare economică ale Uniunii nu sunt acceptate, formaţiunea s-ar putea retrage de la guvernare.

Antonescu: PSD e la fel de iresponsabil ca şi actualul Guvern pentru că refuză guvernarea alternativă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că, prin refuzul de a asigura o guvernare alternativă actualei puteri împreună cu liberalii, PSD e la fel de iresponsabil ca şi actualul Guvern, precizând că şi formaţiunea liberală vrea să guverneze fără tot felul de "succesori ai FSN".

Antonescu: E prematură discuţia despre guvernare PSD-PNL după anticipate; Ponta: Nu luăm în calcul

Preşedinţii PSD şi PNL, Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu, au declarat, luni, la Antena 3, că nu exclud ipoteza unei guvernări comune în eventualitatea organizării de alegeri anticipate, dar Antonescu spus că este o discuţie prematură, iar Ponta că e o ipoteză pe care PSD nu o ia în calcul.

Rus: Trebuiau bărbaţi, nu curve, pentru a pune programul PSD-PDL în slujba interesului naţional

Fostul preşedinte al PSD Cluj Ioan Rus a declarat, joi, că ideea guvernării PSD-PDL a fost una "extrem de serioasă" şi că era nevoie de "bărbaţi, nu de curve" pentru a pune în prim-plan interesul naţional, nu al celor două partide.

Vosganian: Dacă ar fi să îl blestem pe Boc, ar fi să vină după el un premier cu năravurile sale

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, că, dacă ar fi să îl blesteme pe premierul Emil Boc pentru "minciunile" spuse despre guvernarea liberală, ar spune ca după el să vină un premier care să aibă năravurile sale şi care să caute defectele Guvernului Boc.

Haşotti: Dacă în 2012 PNL ar fi la guvernare, una dintre condiţii trebuie să fie fără UDMR

Senatorul liberal Puiu Haşotti susţine că în eventualitatea în care PNL va fi la guvernare în 2012 ar trebui să formeze Executivul fără sprijinul UDMR, care, în opinia acestuia, ar fi "şantajat mai mult sau mai puţin" guvernele din care a făcut parte din 1996 şi până în prezent.

Oltean: Nici PSD, nici PNL nu doresc să intre la guvernare fiindcă nu e o bucurie să fii la guvernare

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, după ce s-a încheiat pichetarea sediului PDL de la Bistriţa că nici PSD, nici PNL nu vor căderea Guvernului fiindcă nu îşi doresc să intre la guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: E prima dată când simt şi cred cu adevărat că putem să câştigăm 50% şi să guvernăm singuri

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat a Bistriţa că este pentru prima dată când "simte şi crede cu adevărat" că partidul poate câştiga 50 la sută şi să guverneze singur, fără a mai face alianţe sau compromisuri.

Antonescu este dispus să îşi asume funcţia de premier

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut duminică la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că este pregătit să îşi asume funcţia de premier, în condiţiile în care planul de guvernare al partidului pe care îl conduce ar fi adoptat.

Orest Onofrei:Căutăm luminiţa de la capătul tunelului şi s-ar putea să nu mai găsim partidul

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat în faţa membrilor organizaţiei municipale Suceava că este necesar să se explice perspectiva ieşirii din criză pentru că există riscul ca aşteptând luminiţa de la capătul tunelului să nu mai fie găsit partidul.

Antonescu: Liberalii sunt dispuşi să-şi asume guvernarea, dar cu anumite condiţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că este dispus ca liberalii să intre la guvernare în cazul în care niciun partid nu-şi va asuma răspunderea în momentul în care va cădea Guvernul Boc.

Geoană membrilor PSD: Lăsaţi micile intrigi de partid şi haideţi să dăm o alternativă pentru România

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, le-a cerut, joi, la Craiova, social-democraţilor să lase "micile intrigi" de partid pentru a încerca să dea României o "alternativă" la actuala guvernare PDL care a început să se "erodeze".

Antonescu: Stânga şi dreapta democratice din România au ca adversar comun actuala guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, luni seară, la Antena 3, într-o emisiune la care a participat şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, că stânga şi dreapta democratice din România au ca adversar comun actuala guvernare, afimaţia sa fiind aprobată de fostul şef al statului.

Sever Voinescu: Guvernarea Boc este proastă pentru că nu ştie să gestioneze un moment prost

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, sâmbătă, la o dezbatere la Sibiu, că PDL "a guvernat slab", iar "guvernarea Boc este proastă" pentru că nu ştie să gestioneze un moment prost, însă actualul Cabinet nu plăteşte doar greşelile sale, ci ale tuturor guvernărilor.

Năstase: Ţara e mai izolată internaţional decât înainte de intrarea în UE

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că România este mai izolată ca înainte de integrarea în Uniunea Europeană şi că în afară de FMI, care vine să controleze ţara, nu pot fi amintite vizite importate ale unor şefi de stat sau premieri.

Antonescu: PNL ar fi dispus să îşi asume guvernarea, dar singur

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că, teoretic, liberalii ar fi dispuşi să-şi asume guvernarea, dar singuri, precizând însă că acest lucru nu este fezabil în condiţiile unei majorităţi parlamentare ostile şi reiterând susţinerea variantei unui Guvern de tehnicieni.

CEX al PSD a votat în unanimitate intrarea la guvernare numai după alegeri

Membrii Comitetului Executiv Naţional au votat miercuri, în unanimitate, ca PSD să iniţieze în această sesiune legislativă o moţiune de cenzură şi să accepte să guverneze numai după alegeri, anticipate sau la termen.

Băsescu: În 2007 şi 2008 România a avut creştere economică mare, dar şi o guvernare antinaţională

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la întâlnirea cu Guvernul şi parlamentarii puterii, potrivit unei înregistrări difuzate de Antena 3, că România a avut, în 2007-2008, o creştere economică mare, dar şi o guvernare antinaţională, care a lăsat în urmă un deficit foarte mare.

Boc a dispus anularea licitaţiei SGG pentru un studiu privind agenda populaţiei şi actul guvernării

Premierul Boc a dispus anularea procedurii de licitaţie iniţiată, joi, de către Secretariatul General al Guvernului pentru realizarea unui studiu de cercetare socială privind agenda populaţiei şi actul guvernării şi a cerut ca fondurile să fie redirecţionate către buget, pentru investiţii publice.

Antonescu: PNL nu e dispus sub nicio formă să se asocieze cu PDL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că liberalii nu se pot asocia la guvernare în actuala formulă cu PDL, precizând că formaţiunea liberală s-ar "contamina" dacă ar intra într-o "majoritate compromisă" şi a propus soluţia unui Guvern de tehnocraţi condus de un economist.

Antonescu: Băsescu nu ne-a ciuruit, nu vrea guvernare cu noi, ci să distrugă Opoziţia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, la Antena 3, că preşedintele Traian Băsescu are interesul ca PNL să intre la guvernare doar pentru a nu mai face opoziţie actualului Guvern, însă liberalii nu vor accepta acest plan.

Vosganian: PNL trebuie să fie pregătit în orice moment pentru guvernare

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, duminică, la Bistriţa, la conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Bistriţa-Năsăud, că partidul trebuie să fie pregătit în orice moment pentru guvernare.

Boc, despre scoaterea UDMR de la guvernare: Sunt vise frumoase ale Opoziţiei

Liderul PDL Emil Boc a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, referitor la scenariile vehiculate privind scoaterea UDMR de la guvernare, că probabil acestea sunt vise frumoase ale Opoziţiei şi a arătat că nu s-a pus problema cooptării în Executiv a lui Marian Sârbu şi a lui Cristian Diaconescu.

Orban: E posibil ca până în 2012 PNL să fie chemat la guvernare

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la RFI România că este posibil ca până în 2012 să apară din nou varianta ca PNL să fie chemat la guvernare, precizând însă că "experienţa tristă" a colaborării cu PDL reprezintă un "handicap extrem de mare" pentru orice negociere.

Diaconescu: Am mers la independenţi pentru că trebuia să aleg un grup parlamentar

Fostul senator al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că a aderat la grupul parlamentar al indepenţilor întrucât nu putea activa în afara unui grup, potrivit Regulamentului Senatului.

Tăriceanu critică Guvernul pentru oprirea programului prin care liceenii primesc gratis calculatoare

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat Guvernul, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru stoparea programului prin care liceeni primesc gratis calculatoare, el afirmând că Executivul are "o incapacitate de a prelua proiecte utile din guvernările anterioare".

Antonescu: Băsescu va fi nevoit să caute soluţii pentru guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, că preşedintele Băsescu va fi nevoit de realitate sau de oamenii ieşiţi în stradă să caute soluţii de guvernare pragmatice, de avarie, care să salveze România, PNL fiind pregătit să să guverneze prin programele sale.

Orban: PDL ne-a oferit Justiţia, Munca, Finanţele şi Agricultura, oferta a fost jignitoare

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că oferta PDL pentru intrarea la guvernare a fost făcută "la mişto", menţionând că PDL le-a oferit liberalilor patru ministere: Justiţia, Munca, Finanţele şi Agricultura.

Boc: Reamintesc PSD că înainte de a pleca de la guvernare a susţinut îngheţarea punctului de pensie

Premierul Emil Boc a declarat, joi, în plenul Parlamentului, replicând acuzelor lansate de PSD şi PNL faţă de îngheţarea punctului de pensie, că PSD s-a angajat, când era la guvernare, la păstrarea punctului de pensie la aceeaşi valoare, prin angajamentul cu FMI, CE şi BM.

UDMR propune înlocuirea prefectului de Harghita cu un subprefect reprezentant al Uniunii

UDMR a propus înlocuirea actualului prefect al judeţului Harghita, Constantin Strujan, susţinut de PDL, cu un reprezentat al Uniunii, respectiv cu actualul subprefect Ladany Laszlo-Zsolt, decizia finală revenindu-i premierului Emil Boc.

Guvernul Boc a fost învestit de Parlament

Parlamentul a aprobat, miercuri, învestirea Guvernului Boc, cu 276 de voturi "pentru" şi 135 de voturi "împotrivă". Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban. Votul a fost secret cu bile.

Miniştrii nominalizaţi în Cabinet s-au reunit din nou, pentru a finaliza programul de guvernare

Miniştrii nominalizaţi pentru viitorul Cabinet s-au reunit, sâmbătă, pentru a doua oară, la Palatul Victoria, în vederea finalizării programului de guvernare.

Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR a votat pentru intrarea Uniunii la guvernare

Consiliul Reprezentanţilor Unionali din cadrul UDMR a votat, vineri după-amiază, intrarea Uniunii la guvernare, alături de PDL, fiind înregistrate doar două voturi "împotrivă" şi nicio abţinere.

CEX al PSD acordă votul de încredere actualei echipe de conducere

Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au acordat, vineri, votul de încredere actualei echipe de conducere a partidului, singurul care a votat împotrivă fiind Marian Oprişan, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.

Mitrea a vorbit, la fel ca şi alţi PSD-işti, despre nume pentru înlocuirea lui Geoană

Senatorul Miron Mitrea susţine, pe blogul personal, că atât el cât şi alţi colegi social-democraţi au vorbit despre diverse "nume" în legătură cu înlocuirea lui Mircea Geoană la şefia PSD, el menţionând însă că mai importante sunt principiile pe baza cărora trebuie reformat partidul.

Marian Sârbu: Nu plec din PSD, dar aş intra în Guvern cu un sprijin minim al partidului!

„Mi-aş dori ca Marian Sârbu să facă parte dintr-un viitor Guvern", le-a spus, ieri, Traian Băsescu liderilor PSD, veniţi la Cotroceni pentru negocieri. Prin această simplă declaraţie, şeful statului a reuşit să provoace isteria unor membrii din conducerea PSD, reuniţi aseară, după întâlnirea de la Preşedinţie, în biroul de la Senat al lui Mircea Geoană, informează Q Magazine.

Băsescu, liberalilor: Vă invit să participaţi la guvernare alături de PDL şi UDMR

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, miercuri, liderilor PNL care participă la consultările de la Palatul Cotroceni, că invită PNL să participe la guvernare, alături de PDL şi UDMR, într-o guvernare de dreapta, în acord cu ceea ce electoratul a dat fiecăruia.

UDMR exclude varianta de guvernare PSD-PNL-UDMR, majoritatea va fi formată cu PDL

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, că exclude o variantă de guvernare PSD-PNL-UDMR, el afirmând că , în opinia sa, o majoritate de guvernare va fi formată cu PDL.

Boc: PDL îşi menţine decizia de a avea premierul, majoritatea se face fără PNL dacă nu se acceptă

PDL îşi menţine decizia de a avea premierul în viitorul Guvern şi speră ca PNL să dovedească, la o a doua negociere, înţelepciune în acest sens, altfel majoritatea urmând să fie constituită împreună cu UDMR, grupul minorităţilor şi al independenţilor, a declarat, luni seara, liderul PDL Emil Boc.

TNL susţine intrarea la guvernare cu premier liberal, în caz contrar cerând rămânerea în opoziţie

Tineretul Naţional Liberal a adoptat o rezoluţie prin care tinerii liberali susţin intrarea la guvernare a PNL în condiţiile în care liberalii obţin funcţia de premier, în caz contrar propunând rămânerea în opoziţie.