guvernare

Olteanu: Dacă PDL şi PSD anunţă că au rupt legăturile, suntem dispuşi să discutăm

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat, luni, la Realitatea TV, că liberalii sunt dispuşi să reia discuţiile pentru formarea unei majorităţi cu PSD şi PDL, dacă cele două partide anunţă că au rupt legăturile dintre ele.

Szasz Jeno: UDMR a stricat imaginea maghiarimii din România

Preşedintele PCM, Szasz Jeno, a afirmat, duminică, faptul că UDMR a dat dovadă de un "comportament de moravuri uşoare", care a prejudiciat grav imaginea comunităţii maghiare din România, şi a adresat românilor rugămintea de a nu judeca populaţia maghiară după atitudinea liderilor Uniunii.

PSD: UDMR nu va fi dezavantajată dacă nu va intra la guvernare – surse

PSD ar fi susţinut, vineri, în cadrul negocierilor cu PDL, că UDMR nu va fi dezavantajată dacă nu va intra la guvernare, exemplul concludent fiind dat de perioada 2001-2004, când Uniunea a obţinut multe lucruri datorită acordului de sprijin parlamentar, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

Geoană: Subiectul UDMR este încă o divergenţă între PSD şi PDL

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la finalul unei noi runde de negocieri cu democrat-liberalii, că aşteaptă în cursul zilei de sâmbătă un răspuns de la partenerii din PDL, cu privire la UDMR, despre care a spus că este "încă o divergenţă" în evoluţia negocierilor.

Mitrea despre negocierile PDL-PSD : Eu sunt mai optimist

Social-democratul Miron Mitrea a declarat, vineri, după o nouă rundă de negocieri dintre PDL şi PSD, pentru formarea unei majorităţi guvernamentale, că este "mai optimist" în ceea ce priveşte rezolvarea de către PD a solicitării lor ca UDMR să nu se regăsească în formula guvernamentală.

Stolojan: Job-ul meu este programul de guvernare

Premierul desemnat de preşedintele Traian Băsescu, Theodor Stolojan, a declarat, vineri dimineaţă, la Palatul Parlamentului, că job-ul său este programul de guvernare, şi că PDL şi PSD vor discuta în cadrul noii runde de negocieri de la Senat despre UDMR şi justiţie, care "este o altă problemă".

Mitrea: Continuă negocierile pe programul de guvernare, Stolojan va veni să vadă forma finală

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, vineri, că PSD şi PDL continuă, în acest moment, negocierile asupra proiectului de program de guvernare, el precizând că, în cursul zilei, premierul desemnat de şeful statului, Theodor Stolojan, va veni să vadă forma finală a acestuia.

Marko Bela: Ar trebui să lucrăm cu PDL şi PSD la programul de guvernare

Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că UDMR, PDL şi PSD ar trebui să lucreze împreună la programul de guvernare dacă va fi luată decizia ca din coaliţia guvernamentală să facă parte şi Uniunea.

Orban: Decizia de participare la guvernare a PNL trebuia luată în Delegaţia Permanentă

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că decizia liberalilor privind participarea la guvernare trebuia luată, în mod normal, potrivit Statutului, în Delegaţia Permanentă, menţionând că a solicitat, alături de alţi colegi, măcar consultarea liderilor de filiale.

Marko Bela: Entuziasmul PSD de a nu accepta UDMR în Guvern ne jigneşte

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, că "entuziasmul" PSD de a nu dori UDMR într-o formulă guvernamentală îi jigneşte ca lideri ai partidului şi ca maghiari, arătând că "lucrurile încep să devină foarte negative" şi cu "tentă xenofobă".

Mitrea: Mai este mult până când PSD şi PDL vor ajunge să semneze protocolul de guvernare

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri, după o nouă rundă de negocieri între PSD şi PDL în vederea formării guvernului, că "mai este mult" până când cele două partide vor ajunge să semneze protocolul de guvernare.

Geoană : Absenţa UDMR dintr-o guvernare PDL-PSD nu este de negociat

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, după negocierile dintre liderii social-democraţi şi cei democrat-liberali, că mandatul "explicit" dat de CEX conducerii PSD este acceptarea unei alianţe de guvernare doar alături de PDL, excluzând UDMR.

Întâlnirea liderilor PDL şi PSD a început

Întâlnirea liderilor PDL şi PSD privind crearea unei majorităţi parlamentare şi formarea noului guvern a început, marţi seară, la Senat.

Marko Bela: Nu dorim să facem parte dintr-o coaliţie guvernamentală „de dragul puterii”

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, că Uniunea nu doreşte "cu orice preţ" să facă parte dintr-o coaliţie guvernamentală şi că va intra într-o astfel de formulă numai dacă vor exista parteneri consecvenţi, dacă toţi cei implicaţi vor fi egali şi vor acţiona pe bază de reciprocitate.

Majoritatea liderilor PNL au respins varianta guvernării cu PDL

Majoritatea liderilor PNL au respins, în şedinţa BPC de luni, varianta guvernării cu PDL, pe motiv că "este riscantă", dar nu au declarant tranşant că susţin o aliere cu PSD, o treime din aceştia pledând însă pentru trecerea partidului în Opoziţie.

Miercuri se anunţă premierul

Preşedintele Traian Băsescu urmează să anunţe, cel mai probabil miercuri, numele premierului desemnat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la discuţiile de la Palatul Cotroceni dintre şeful statului şi liderii politici.

Tăriceanu: Nu vreau să închidem uşa pentru PDL

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii nu închid uşa pentru negocierile cu PDL, lăsând să se înţeleagă că PNL nu mai continuă negocierile cu PSD, dar menţionând că desemnarea unui premier PNL în relaţia cu PDL este majoră.

Discuţiile PSD-PDL pleacă de la pre-oferta PDL – surse

Negocierile dintre PDL şi PSD vor pleca de la schema agreată în discuţiile preliminare din ultimele zile, şi anume premier de la PDL, preşedinţia Senatului şi funcţia de vicepremier pentru PSD, au declarat, luni, surse social-democrate.

Iliescu: Nu este o decizie definitivă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, după şedinţa Consiliului Executiv Naţional, că decizia luată de acest for nu este una definitivă şi că negocierile continuă "şi cu unii şi cu alţii", precizând că el votat împotriva deciziei de a se negocia cu PDL.

PSD începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că social-democraţii vor începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului, conform deciziei Comitetului Executiv al partidului, precizând că o condiţie este neparticiparea UDMR la guvernare.

Gândul: Năstase, Geoană, Tăriceanu şi Olteanu au negociat duminică noaptea o alianţă PSD-PNL

Adrian Năstase, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu Bogdan Olteanu au negociat, duminică noaptea, o alianţă PSD-PNL la guvernare, cu Mircea Geoană premier, această ofertă urmând să fie prezentată în şedinţa CExN al PSD, aflată în desfăşurare, relatează cotidianul "Gândul", luni, în ediţia on-line.

Geoană îşi păstrează opţiunea pentru sine, pentru că nu vrea să influenţeze votul din CEX

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică seara, la finalul întâlnirii conducerii PSD cu liderii de filiale, că nu îşi poate exprima o preferinţă dacă şi cu cine să se alieze PSD, la guvernare sau în opoziţie, argumentând că nu vrea să influenţeze votul din CEX, de luni.

Nicuşor Constantinescu: Inamicul politic numărul unu al PSD este PDL şi Traian Băsescu

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat, duminică seară, după întâlnirea conducerii PSD cu liderii din teritoriu, că inamicul politic numărul unu al PSD este PDL şi Traian Băsescu, mandatul PSD Constanţa fiind de a nu încheia niciun protocol cu PDL.

Mazăre: „Tătuca” Băsescu nu va desemna premier dintr-o coaliţie PSD-PNL

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, duminică seara, că "tătuca" (Traian Băsescu, n.r.) nu va desemna premier din coaliţia PSD-PNL, iar alternativa dată de coaliţia PDL-PSD nu ar face decât să-i dea şefului statului toate "armele" pe mână.

Dragnea: Ori facem opoziţie, ori ne predăm PDL şi lui Traian Băsescu

Vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, după întâlnirea conducerii partidului cu liderii din teritoriu, că formaţiunea sa are două variante de lucru: intrarea în opoziţie, cu sau fără PNL, pe de o parte, şi "predarea la PDL şi la Traian Băsescu", pe de altă parte.

Conducerea PSD se întâlneşte cu liderii din teritoriu

Conducerea PSD se întâlneşte, duminică, la această oră, cu primarii municipiilor-reşedinţe de judeţ şi cu preşedinţii de Consilii Judeţene, pentru a-i informa asupra negocierilor purtate în cursul zilei cu PNL şi PDL şi a se consulta asupra direcţiei pe care urmează să o adopte partidul.

Ilie Sârbu: Dacă e vorba de liberali, daţi-mi voie să mă abţin

Vicepreşedintele PSD, Ilie Sârbu, a declarat,duminică, că formaţiunea sa are de ales între a intra la guvernare sau a rămâne în opoziţie, el precizând că doreşte să se abţină în ceea ce îi priveşte pe liberali.

Mitrea: Cu PDL putem merge la guvernare, cu PNL ne aliem pentru opoziţie forte

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, sâmbătă după-amiază, că, în urma negocierilor cu PNL şi PDL este evident faptul că PSD poate avea o alianţă cu PDL pentru a merge la guvernare sau o alianţă cu PNL pentru a face o opoziţie puternică.

Tăriceanu: Este posibilă compatibilizarea programelor PSD şi PNL

Preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, după negocierile cu PSD, că este posibilă compatibilizarea programelor celor două partide, însă cota unică de impozitare este "nediscutabilă".

Boc: L-am contactat pe Marko Bela pentru a avea o întâlnire cu UDMR

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbâtă, la sediul formaţiunii, după întâlnirea cu PNL, că negocierile democrat-liberalilor continuă, astfel că l-a contactat pe liderul UDMR Marko Bela, pentru a stabili o întâlnire duminică sau luni.

Frunda: Vrem să fim la guvernare cu partidele democratice cu programe compatibile cu UDMR

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, joi, că Uniunea vrea să se asocieze la guvernare cu partidul sau partidele democratice care au programe compatibile cu ale sale.

Boc: Mandatul PDL este obţinerea guvernării, prima opţiune e PNL, dar nu singura

Liderul PDL, Emil Boc, a anunţat, joi, că mandatul PDL este obţinerea guvernării, că prima opţiune este PNL, dar nu singura, şi că viitorul Guvern va avea nevoie de o majoritate solidă şi stabilă în Parlament.

Mitrea: Nu sunt şanse ca PSD să aibă altă propunere de premier

Coordonatorul de campanie al PSD, Miron Mitrea, a răspuns, miercuri, întrebat ce şanse sunt ca PSD-ul să aibă altă propunere de premier, în afară de Mircea Geoană, în contextul negocierilor pentru guvernare, că nu sunt şanse.

Ofertă PDL către PSD: Geoană preşedinte al Senatului, eventuală guvernare de doi ani fiecare- surse

Liderii PDL şi PSD au avut, în aceste zile, discuţii de tatonare, în care democrat-liberalii au avansat propunerea ca preşedintele social-democrat, Mircea Geoană, să fie preşedinte al Senatului, iar Guvernul comun să fie făcut eventual pe câte doi ani, condus pe rând de către PDL şi PSD.

Dâncu : O guvernare PDL-PSD are posibilitatea de a fi foarte stabilă

Fostul vicepreşedinte PSD Vasile Dâncu a declarat, miercuri, înaintea şedinţei conducerii şi senatorilor social-democraţi, că o guvernare PDL-PSD are posibilitatea de a fi foarte stabilă în Parlament.

Marko Bela condiţionează participarea la guvernare de adoptarea dezideratelor maghiarilor

Marko Bela a declarat, joi, că este preferabilă participarea UDMR în viitorul guvern, dar că acest lucru se va întâmpla dacă unele deziderate ale maghiarilor se vor regăsi în programul de guvernare, cum ar fi aprobarea Statutului minorităţilor naţionale şi accelerarea descentralizării.

Geoană: Soarta PSD este să vină la guvernare după o criză creată de dreapta

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că soarta PSD este să vină la guvernare după ce "dreapta creează câte o criză", situaţie care, potrivit liderului social-democrat, s-a înregistrat şi în 1999.

Stolojan : Geoană nu merită să ajungă în Parlament şi nici PSD la guvernare

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Stolojan a declarat, sâmbătă, că Mircea Geoană nu merită să ajungă în Parlament şi nici PSD la guvernare, întrucât a încercat să fie un partid mai bun, dar nu a reuşit.

Geoană: PSD ar putea revizui Constituţia în al treilea an de guvernare

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Botoşani, într-o conferinţă de presă, că viitoarea guvernare PSD ar putea revizui Constituţia în al treilea an de mandat, una dintre modificări constituind-o eliminarea posibilităţii Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă.

PDL vrea să negocieze cu PNL pentru viitoarea guvernare

Liderii PDL s-ar putea întâlni, chiar în această săptămână, cu membri ai conducerii PNL, pentru a negocia realizarea unei majorităţi parlamentare care să formeze viitorul guvern, după alegerile parlamentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.