Simona HALEP s-a calificat în SEMIFINALE la Roland Garros, după 6-2, 6-2, cu Svetlana Kuzneţova. Este cea mai bună performanţă a româncei la un Grand Slam. Halep: A fost o zi perfectă pentru mine – FOTO
19:25, 04 Iun. 2014
Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a înregistrat, miercuri, cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Grand Slam, calificându-se în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe sportiva rusă Svetlana Kuzneţova, numărul 28 WTA şi cap de serie 27. Partida era programată să aibă loc de la ora 15.00 pe terenul secund, însă a început cu trei ore întârziere din cauza ploii.