hamas

Popularitatea Hamas, în creştere după ofensiva israeliană

Ofensiva israeliană din Fâşia Gaza a crescut cota de popularitate a Hamas, potrivit unui sondaj publicat joi, care creditează pentru prima dată mişcarea islamistă palestiniană cu un uşor avans asupra Fatah, în cazul unor alegeri.

Liderul Hamas le spune studenţilor iranieni că vor elibera Ierusalimul „împreună”

Liderul în exil al mişcării palestiniene Hamas, Khaled Meshaal, le-a spus, luni, unor studenţi islamişti iranieni, că vor elibera Ierusalimul "împreună".

Abbas acuză Hamas că a pus în pericol viaţa şi destinul palestinienilor

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acuzat duminică, la Cairo, mişcarea islamistă Hamas că a pus în pericol viaţa şi destinul palestinienilor.

Blair: Hamas ar trebui inclusă în procesul de pace din Orientul Mijlociu

Gruparea Hamas ar trebui inclusă în procesul de pace din Orientul Mijlociu deoarece politica de izolare a Fâşiei Gaza în încercarea de a ajunge la un armistiţiu nu va funcţiona, a declarat Tony Blair, într-un interviu publicat de cotidianul britanic The Times în ediţia electronică.

Mahmoud Abbas: Hamas nu va reuşi niciodată să ocupe prin forţă Cisiordania

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat vineri că rivalii din cadrul Hamas nu vor reuşi niciodată să preia prin forţă controlul asupra Cisiordaniei, aşa cum au făcut în Fâşia Gaza în 2007.

Olmert: Autoritatea Palestiniană trebuie să preia din nou controlul în Fâşia Gaza

Ehud Olmert i-a transmis miercuri emisarului american pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, că este important ca Autoritatea Palestiniană să preia din nou controlul în Fâşia Gaza, de unde a fost îndepărtată în 2007 de către Hamas, potrivit unui oficial israelian de rang înalt.

Un important lider Hamas l-a felicitat pe Barack Obama

Unul dintre principalii lideri ai Hamas în Gaza, Ismail Haniyeh, i-a trimis un mesaj de felicitare lui Barack Obama după ce acesta a preluat funcţia de preşedinte al SUA, cerându-i "rectificarea erorilor predecesorului său", George W. Bush, a anunţat miercuri mişcarea islamistă.

Hamas revendică lansarea a trei obuze de mortier împotriva unei unităţi israeliene

Mişcarea islamistă Hamas a revendicat miercuri lansarea a trei obuze de mortier către o unitate a armatei israeliene care efectua o incursiune limitată în centrul Fâşiei Gaza.

Hillary Clinton acordă prioritate procesului de pace israelo-palestinian

Statele Unite acordă prioritate procesului de pace israelo-palestinian, nu negocierilor cu Siria, din cauza intensificării crizei umanitare din Fâşia Gaza, a anunţat marţi secretarul american de Stat, Hillary Clinton.

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat cu 1.330 de morţi

Ofensiva armatei israeliene împotriva Hamas în Fâşia Gaza a provocat moartea a 1.330 de persoane în rândul palestinienilor şi rănirea a 5.450, potrivit ultimului bilanţ al serviciilor medicale locale dat publicităţii joi.

România se opune condamnării Israelului pentru bombardarea clădirilor ONU

Uniunea Europeană este împărţită cu privire la condamnarea Israelului pentru bombardarea şcolilor şi altor instituţii ale ONU în timpul ofensivei din Fâşia Gaza, mai multe state, printre care şi România opunându-se acestui demers, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Armata israeliană s-a retras din Fâşia Gaza

Armata israeliană şi-a încheiat miercuri retragerea din Fâşia Gaza, după ofensiva lansată la 27 decembrie în teritoriul palestinian împotriva Hamas, a anunţat un purtător de cuvânt militar.

Israelul se aşteaptă la procese pentru crime de război

Israelul se aşteaptă la un val de acţiuni în justiţie pentru crime de război din partea organizaţiilor propalestiniene, care îl acuză de bilanţul mare al victimelor în rândul civililor palestinieni şi de distrugerea proprietăţilor acestora în ofensiva din Gaza, relatează Haaretz.

Hamas anunţă un armistiţiu în Gaza

Un lider al mişcării islamiste Hamas, cu sediul la Damasc, Mussa Abu Marzuk, a anunţat duminică un armistiţiu în Gaza şi a cerut Israelului să îşi retragă forţele din teritoriul palestinian în decurs de o săptămână, într-o alocuţiune difuzată de televiziune siriană.

Ehud Olmert: Armistiţiul unilateral din Gaza este fragil

Armistiţiul unilateral decretat sâmbătă în Gaza este fragil şi trebuie reevaluat în mod constant, a declarat duminică premierul israelian Ehud Olmert, în deschiderea reuniunii săptămânale a Guvernului.

Eliberarea soldatului Gilad Shalit, printre priorităţile Guvernului israelian

Premierul israelian, Ehud Olmert, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe în care a anunţat un armistiţiu unilateral în Fâşia Gaza, că eliberarea soldatului Gilad Shalit, răpit de Hamas în urmă cu mai mult de doi ani, este printre priorităţile Guvernului, relatează site-ul ynetnews.com.

Hamas va continua lupta în Gaza

Mişcarea Hamas a anunţat că va continua lupta în Fâşia Gaza, chiar dacă Israelul va decreta un armistiţiu unilateral, relatează AFP, citând o declaraţie făcută de Osama Abu Hemdan, responsabil al grupării islamiste.

Poliţia a fost plasată în stare de alertă la Ierusalim

Poliţia israeliană a fost plasată vineri în stare de alertă la Ierusalim, din cauza riscului unor confruntări cu palestinienii, în "ziua furiei" decretată de mişcarea islamistă Hamas.

Un deputat britanic compară atitudinea Israelului cu metodele naziştilor

Un deputat evreu din Marea Britanie a comparat joi ofensiva israeliană din Fâşia Gaza cu acţiunile naziştilor, care i-au ucis bunica în pat şi i-au obligat familia să fugă în Polonia.

Israelul încercuieşte Cisiordania pentru două zile

Armata israeliană a anunţat încercuirea Cisiordaniei, vineri şi sâmbătă, în timp ce palestinienii sunt îndemnaţi de vineri să participe la o nouă "zi a furiei" împotriva ofensivei israeliene din Fâşia Gaza.

Hamas a acceptat planul egiptean de încetare a focului

Ministrul spaniol de Externe, miguel Angel Moratinos, a afirmat miercuri, la Ierusalim, că Hamas a acceptat o iniţiativă egipteană de încetare a focului în Fâşia Gaza.

Hamas a atacat camioane cu ajutoare şi a vândut bunurile furate

Mişcarea Hamas a atacat aproximativ 100 de camioane cu ajutoare, al căror acces în Fâşia Gaza fusese permis de Israel, le-a furat bunurile transportate şi le-a vândut, informează cotidianul Jerusalem Post, în ediţia electronică.

Ofensiva din Fâşia Gaza continuă, înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate

Blindatele armate israeliene, asistate de aviaţie, au efectuat marţi dimineaţă incursiuni în trei cartiere ale oraşului Gaza, unde luptele continuă în ce de-a 18-a zi a ofensivei israeliene împotriva Hamas, soldată cu peste 900 de morţi.

Membrii importanţi ai Hamas se ascund într-un spital construit de Israel

Mai mulţi membri importanţi ai mişcării Hamas se ascund într-un buncăr construit de Israel, în complexul medical Shifa, din oraşul Gaza, potrivit unor oficiali din cadrul serviciilor de informaţii, citaţi de cotidianul Haaretz în ediţia electronică.

Unităţi de infanterie şi blindate israeliene se îndreaptă spre Gaza

Mai multe unităţi de infanterie şi blindate israeliene se îndreptau duminică spre oraşul Gaza, pornind în special de la periferia sa de sud, în timp ce zeci de familii fugeau din zonă, au declarat martori citaţi de AFP.

Ciocniri între susţinători ai Fatah şi Hamas la Ramallah

Susţinătorii mişcărilor palestiniene rivale Fatah şi Hamas s-au confruntat vineri, în timpul unei manifestaţii de protest faţă de ofensiva israeliană în Fâşia Gaza, organizată la Ramallah, în Cisiordania.

Hamas nu mai recunoaşte statutul lui Mahmoud Abbas de preşedinte al Autorităţii Palestiniene

Mandatul lui Mahmoud Abbas de preşedinte al Autorităţii Palestiniene expiră vineri, însă acesta nu intenţionează să se retragă din funcţie, în timp ce Hamas susţine că nu îi mai recunoaşte acest statut, relatează Jerusalem Post în ediţia electronică.

Obama va abandona politica lui Bush de izolare a Hamas – presă

Viitoarea administraţie a preşedintelui american ales, Barack Obama, este pregătită să abandoneze politica lui George W. Bush de izolare a Hamas, prin stabilirea unor contacte cu organizaţia islamistă, afirmă surse apropiate echipei de tranziţie, citate de cotidianul The Guardian, în ediţia online.

Mişcarea Hamas din Beirut anunţă că nu este responsabilă pentru tirurile cu rachete

Purtătorul de cuvânt al Hamas din Liban a declarat că mişcarea islamistă nu este responsabilă pentru tirurile cu rachete lansate joi din sudul Libanului împotriva Israelului.

Hamas ar putea suspenda atacurile cu rachete pe perioada încetării bombardamentelor

Mişcarea Hamas nu va lansa rachete asupra Israelului în perioada de trei ore de suspendare a bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza, a declarat un membru al biroului politic al Hamas, citat de purtătorul de cuvânt de la Damasc al mişcării.

Hamas este în favoarea unui rol de mediator al Turciei

Mişcarea Hamas este favorabilă unui rol de mediator al Turciei în reglementarea conflictului cu Israelul, a afirmat un fost diplomat francez care a avut contacte cu gruparea islamistă palestiniană, într-un interviu care va fi publicat joi de revista Le Nouvel Observateur.

Armata israeliană afirmă că a ucis 130 de luptători Hamas, de la începutul ofensivei terestre

Armata israeliană afirmă că ucis 130 de combatanţi Hamas, de la începutul ofensivei terestre în Fâşia Gaza, care a fost declanşată sâmbătă seara.

Lupte violente între armata israeliană şi combatanţii Hamas, în oraşul Gaza

Lupte violente se desfăşurau luni seara în mai multe cartiere din oraşul Gaza între armata israeliană şi combatanţii palestinieni, pentru prima dată de la începutul ofensivei terestre lansate sâmbătă, au declarat martori oculari palestinieni şi o sursă militară israeliană.

Liderul Hamas din Fâşia Gaza promite „victoria” în faţa Israelului

Cel mai influent lider al Hamas din Fâşia Gaza, Mahmoud al-Zahar, a promis luni "victoria" mişcării sale în faţa Israelului, în cadrul primei sale intervenţii televizate de la declanşarea ofensivei israeliene.

O familie de români, în autocarul întors din drum, în Fâşia Gaza

O familie de români se afla în primul autocar cu cetăţeni străini care s-a întors, luni, în Gaza City, din cauza tirurilor cu rachete, au declarat pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Mii de persoane au susţinut la Paris acţiunea „defensivă” a Israelului

Câteva mii de persoane s-au adunat duminică după-amiază la Paris pentru a sprijini "acţiunea de autoapărare a Israelului" şi a cinsti "memoria victimelor israeliene ale Hamas".

Sarkozy: Hamas poartă o grea responsabilitate pentru suferinţele palestinienilor din Gaza

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a afirmat că Hamas "poartă o grea responsabilitate pentru suferinţele palestinienilor din Gaza", relatează AFP, citând un interviu care urmează să apară luni în trei ziare libaneze.

Hamas dispune de o forţă de câteva mii de combatanţi în faţa ofensivei israeliene

Hamas dispune de câteva mii de combatanţi în faţa ofensivei terestre a Israelului, armamentul acestora fiind suplimentat din stocurile abandonate de gruparea rivală Fatah, îndepărtată în urma confruntărilor de anul trecut din regiune.

Cadavrele copiilor unui lider Hamas, purtate pe străzi pentru a demonstra cruzimea Israelului

Cadavrele copiilor unuia dintre liderii mişcării Hamas, care a fost ucis împreună cu cele patru soţii ale sale, au fost purtate pe străzile din Gaza, iar membrii mişcării au promis că vor răzbuna moartea acestora, realatează Daily Mail în ediţia electronică.

Hamas pledează pentru un dialog interpalestinian împotriva agresiunii israeliene

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, ţinta ofensivei militare israeliene din Fâşia Gaza, este dispusă la un dialog interpalestinian "necondiţionat" în vederea înfruntării "agresiunii", a declarat duminică unul dintre liderii acesteia, Mohammed Nazzal.