handbal

Naţionala de handbal feminin junioare, locul 5 la CE Open de la Goteborg

Naţionala de handbal feminin under 18 a României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European Open de la Goteborg.

Adversarele campioanei HCM Constanţa la turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, va întâlni formaţiile Haslum HK (Norvegia), Beşiktaş JK (Turcia) şi Initia Hasselt (Belgia) în grupa 3 preliminară pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, potrivit tragerii la sorţi de joi, de la Viena.

Danemarca-România, scor 38-29, într-un meci amical de handbal feminin tineret

Naţionala de handbal feminin tineret a României a fost învinsă, vineri, de reprezentiva similară a Danemarcei, cu scorul de 38-29 (17-13), în primul meci din cele trei programate la turneul amical din Ungaria, înaintea partidelor oficiale de la CM din Croaţia.

România, în urna a treia valorică la tragerea la sorţi a grupelor CE de handbal din 2014

Naţionala de handbal feminin a României va face parte din urna a treia valorică la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din decembrie, potrivit anunţului de luni al forului european de profil (EHF).

România a învins Belarus şi s-a calificat la CE de handbal feminin din 2014

Naţionala de handbal feminin a României a învins, duminică, la Baia Mare, reprezentativa Belarusului, în ultimul meci din grupa 6 preliminară, cu scorul de 32-20 (15-6) şi s-a calificat la turneul final al Campionatului European din luna decembrie.

România a fost învinsă de Suedia, scor 27-21 şi ratează calificarea la CM de handbal masculin

Echipa naţională de handbal masculin a României a fost învinsă, duminică, în deplasare, de reprezentativa Suediei, cu scorul de 27-21 (15-7), în manşa retur din play-off-ul Campionatului Mondial din 2015, ratând astfel calificarea la turneul final al competiţiei din Qatar.

Corona Braşov, vicecampioana României la handbal feminin

Echipa de handbal feminin Corona Braşov a învins, miercuri, pe teren propriu, formaţia Dunărea Brăila, cu scorul de 31-27 (15-14), în ultimul meci din Final 3 al Ligii Naţionale, încheind astfel pe locul secund, după HCM Baia Mare, care şi-a asigurat titlul naţional încă de duminică.

„U” Jolidon Cluj, locul 4 la finalul Ligii Naţionale. Echipa va juca în Cupa Cupelor

Echipa de handbal feminin "U" Jolidon a învins, miercuri, pe teren propriu, formaţia HCM Roman, în ultimul meci pentru clasarea pe locurile 4-6, încheind play-off-ul pe locul 4, care îi permite să joace în Cupa Cupelor în viitoarea stagiune.

Handbalistul Andrei Mihalcea şi-a prelungit contractul cu HC Odorhei

Componentul naţionalei de handbal masculin a României, Andrei Mihalcea, şi-a prelungit contractul cu echipa HC Odorhei, potrivit anunţului de marţi al clubului.

Jucătorii Csepreghi şi Criciotoiu au plecat de la HCM Constanţa

Jucătorii Alexandru Csepreghi şi Bogdan Criciotoiu au plecat de la HCM Constanţa, urmând să evolueze din sezonul viitor la formaţiile Creteil (Franţa), respectiv TSG Friesenheim (Germania), transmite corespondentul MEDIAFAX.

HCM Constanţa, campioana României la handbal masculin

Echipa de handbal masculin HCM Constanţa a cucerit, duminică, titlul de campioană al sezonului 2013-2014, al nouălea din palmares, deşi a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 24-19 (11-8) de formaţia Ştiinţa Bacău, în ultimul meci din Final 3.

Gaudin: Naţionala României merită şi trebuie să participe la competiţiile mari

Noul antrenor al echipei naţionale de handbal masculin, francezul Christian Gaudin, a declarat, sâmbătă, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial, că reprezentativa României "merită şi trebuie" să participe la competiţiile mari.

Cristina Neagu, campioană şi şi câştigătoare a Cupei Muntenegrului, cu Buducnost Podgorica

Componenta naţionalei de handbal a României Cristina Neagu a câştigat, miercuri, Cupa Muntenegrului, cu Buducnost Podgorica, echipa sa având asigurat şi titlul naţional cu o etapă înainte de finalul sezonului.

HCM Constanţa a ratat calificarea în finala Cupei EHF. Echipa va juca în finala mică la Turneul Final Four

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala Turneului Final Four al Cupei EHF de la Berlin după ce a fost învinsă în semifinale de formaţia franceză Montpellier, cu scorul de 36-32 (18-14).

Danezul Lars Walther, noul antrenor al echipei HCM Minaur Baia Mare din sezonul 2014-2015

Echipa de handbal masculin HCM Minaur Baia Mare a anunţat că noul antrenor din sezonul 2014-2015 va fi danezul Lars Walther, care a pregătit ultima dată campioana Poloniei, Orlen Wisla Plock.

Liviu Bala, director executiv al HCM Baia Mare, ales în CA al Women Forum Club Handball

Liviu Bala, directorul executiv al vicecampioanei la handbal feminin, HCM Baia Mare, a fost ales în Consiliul de Administraţie al nou-înfiinţatei asociaţii Women Forum Club Handball (WFCH), care apără interesele cluburilor de top din cupele europene.

Liga Naţională de handbal va avea 14 echipe din sezonul viitor

Ultimele două echipe din clasamentul Ligii Naţionale de handbal vor disputa un turneu de menţinere/promovare în prima ligă la care vor mai participa şi formaţiile clasate pe locurile secunde în cele două serii ale Diviziei A, a declarat, marţi, preşedintele Alexandru Dedu.

Buducnost s-a calificat în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, unde va întâlni Gyor. Cristina Neagu a marcat şase goluri

Echipa muntenegreană Buducnost Podgorica s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, sâmbătă, cu scorul de 22-20 după prelungiri, formaţia macedoneană Vardar Skopje, în cea de-a doua semifinală a Final Four de la Budapesta.

HCM Baia Mare a cucerit Cupa României la handbal feminin

Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, a cucerit, duminică, la Târgovişte, Cupa României, pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins în finala competiţiei formaţia HCM Roman, cu scorul de 23-21 (11-8).

Campioana HCM Constanţa s-a calificat la Turneul Final Four al Cupei EHF la handbal masculin

Campioana la handbal masculin, HCM Constanţa, s-a calificat, sâmbătă, în premieră, la Turneul Final Four al Cupei EHF deşi a fost învinsă, în deplasare, de formaţia suedeză Lugi HF, cu scorul de 28-34 (13-14) în manşa retur a sferturilor de finală ale competiţiei.

Echipele calificate în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

Echipele de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Corona Braşov, CSM Ploieşti, HCM Roman, Ştiinţa Bucureşti şi HCM Baia Mare s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României, în cadrul turneului de la Târgovişte.

Cristina Neagu, nominalizată în All Star Team al Ligii Campionilor

Handbalista Cristina Neagu, de la Buducnost Podgorica, este nominalizată la titlul de "Cel mai bun inter stânga" din Liga Campionilor, în All Star Team, câştigătoarele fiecărei categorii urmând să fie decise, în premieră, prin voturile fanilor.

Căliman: Vrem să jucăm cel puţin finala mică a Cupei României

Preşedintele grupării CSM Bucureşti, Constantin Căliman, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca echipa pregătită de Mette Klit să joace cel puţin finala mică în Cupa României la handbal feminin.

Zvonko Sundovski: Sunt fericit că am învins o reprezentantă a handbalului scandinav

Antrenorul Zvonko Sundovski a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Lugi HF, scor 31-21, că este fericit că echipa HCM Constanţa s-a impus în faţa unei reprezentante a handbalului scandinav şi a precizat că nu se aştepta la o diferenţă de zece goluri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victorie pentru HCM Constanţa în prima manşă a sferturilor Cupei EHF

Echipa HCM Constanţa a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 31-21, formaţia suedeză Lugi HF, într-un meci din prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei EHF, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gaţu: Aniversarea titlurilor mondiale ale României este un eveniment emoţionant

Fostul preşedinte al FR Handbal, dublul campion mondial, Cristian Gaţu, a declarat pentru MEDIAFAX, că aniversarea din 15 aprilie a titlurilor mondiale obţinute de România în 1964 şi 1974, la care vor participa 26 de foşti componenţi ai reprezentativei, este un eveniment emoţionant.

Antrenorul Eliodor Voica a demisionat de la naţionala de handbal masculin

Antrenorul Eliodor Voica a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din funcţia de principal al naţionalei de handbal masculin, după ce România a ratat calificarea în turul doi preliminar al CE din 2016.

România-Finlanda, scor 32-30, în preliminariile CE din 2016 la handbal masculin

Naţionala de handbal masculin a României a învins, miercuri, la Chiajna, reprezentativa similară a Finlandei, cu scorul de 32-30 (16-14), în manşa tur a play-off-ului CE din 2016, partida retur fiind programată sâmbătă.

Laurenţiu Toma despre Lugi HF, adversara din sferturile Cupei EHF: Este perfect

Căpitanul echipei HCM Constanţa, Laurenţiu Toma, a caracterizat drept "perfectă" tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei EHF la handbal masculin conform căreia campioana României va întâlni în această fază a competiţiei formaţia suedeză Lugi HF, transmite corespondentul MEDIAFAX.

HCM Constanţa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei EHF

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 29-25 (15-14), echipa Chambery Savoie şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei EHF.

MKB Veszprem, calificată în sferturile Ligii Campionilor. Performanţa, dedicată lui Marian Cozma

Campioana Ungariei, MKB Veszprem, s-a calificat, sâmbătă, pe teren propriu, în sferturile Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a eliminat Wisla Plock, suporterii echipei ungare sărbătorind performanţa în faţa statuii lui Marian Cozma.

România-Germania, scor 33-32, într-un meci amical de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri, la Baia Mare, reprezentativa similară a Germaniei, cu scorul de 33-32 (17-16), în primul meci amical din cele două programate.

Carmen Amariei: Nu mai sunt antrenor la SCM Craiova, mi s-au imputat probleme organizatorice

Carmen Amariei a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu mai este antrenorul echipei de handbal feminin SCM Craiova, intrând într-un preaviz de 15 zile, conducerea clubului imputându-i "probleme organizatorice", iar în locul său fiind numit Gheorghe Sbora.

HC Odorhei a ratat calificarea în semifinalele Challenge Cup

Echipa de handbal masculin HC Odorhei a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia portugheză Aguas Manta Milaneza, cu scorul de 30-27 (15-12), în manşa retur a sferturilor de finală ale Challenge Cup, ratând calificarea în semifinale.

Liga Campionilor la handbal masculin, format nou din sezonul 2015-2016, cu 28 de echipe

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat că Liga Campionilor la handbal masculin va avea un nou format din sezonul 2015-2016, numărul echipelor urmând a se mări la 28, faţă de 24 în prezent, decizia fiind luată de Comitetul Executiv al forului.

Loturile României şi Germaniei pentru meciurile amicale de handbal feminin de la Baia Mare

Echipele naţionale de handbal feminin ale României şi Germaniei vor susţine două partide amicale, la Baia Mare, în 28 şi 29 martie, tricolorele urmând să se reunească în 17 martie.

Cristina Neagu s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la handbal, cu Buducnost Podgorica

Componenta naţionalei de handbal a României, Cristina Neagu, s-a calificat, duminică, pe teren propriu, cu Buducnost Podgorica, la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, echipa sa remizând cu deţinătoarea trofeului, Gyor ETO.

Interul Elena Gjeorgjievska, contract pe un an cu vicecampioana HCM Baia Mare

Interul dreapta Elena Gjeorgjievska va evolua din sezonul viitor la vicecampioana HCM Baia Mare, liderul curent al Ligii Naţionale, handbalista macedoneană, care joacă în prezent la Buducnost Podgorica, semnând un contract valabil pe un sezon.

Mette Klit, noul antrenor al echipei CSM Bucureşti: M-am întors în România pentru atmosfera de aici

Antrenoarea daneză Mette Klit este noul tehnician al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, ea declarând, joi, într-o conferinţă de presă, că a ales să revină în campionatul românesc datorită atmosferei fantastice.

Steaua Bucureşti – Energia Pandurii Târgu Jiu, scor 27-31, în etapa a XVII-a a Ligii Naţionale

Echipa de handbal masculin Steaua Bucureşti a fost învinsă, luni, pe teren propriu, de formaţia Energia Pandurii Târgu Jiu, cu scorul de 31-27 (17-14), în ultimul meci din etapa a XVII-a a Ligii Naţionale.