henry

Uraganul Debby: Guvernatorii din Florida, Georgia şi Carolina de Sud au declarat stare de urgenţă

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, şi guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, au declarat stare de urgenţă înainte de sosirea uraganului Debby, scrie CNN.

Un transsexual din Hong Kong a obţinut un act de identitate după un proces de şapte ani

Henry Tse a obţinut în această săptămână cartea de identitate de la biroul de imigraţie din Hong Kong. În document apare sexul bărbat, potrivit CNN. Activistul în vârstă de 33 de ani, care deţine atât paşaport britanic, cât şi paşaport din Hong Kong, se identifică drept bărbat şi trăieşte ca bărbat de ani de zile. […]

Haos în Haiti: Statele Unite îşi evacuează ambasada. Premierul Henry, persona non grata în Republica Dominicană

Într-un oraş Port-au-Prince aflat în debandadă, cu bande armate controlând 80% din oraş, Statele Unite au evacuat personalul neesenţial din ambasadă şi au întărit securitatea la sediul diplomatic cu un contingent de puşcaşi marini. La toate acestea se adaugă decizia preşedintelui Republicii Dominicane, ţară vecină, Luis Abinader, de a-l declara persona non grata pe prim-ministrul […]

22 august 1485 – Henry al VII-lea Tudor câştigă bătălia de la Bosworth Field, iar regele Richard al III-lea este ucis. Se încheie Războiul celor Două Roze ce a inspirat serialul ,,Game of Thrones”

Bătălia de la Bosworth Field a fost o confruntare decisivă între doi pretendenţi la tronul Angliei: regele yorkist Richard al III-lea şi Henry Tudor, liderul lancasterian. Bătălia a avut loc pe 22 august 1485, în apropiere de oraşul Leicester, şi a marcat sfârşitul Războaielor Rozelor, un conflict dinastic care a durat aproape 30 de ani.

A murit fratele mai mare al Madonnei, Anthony Ciccone

Fratele mai mare al Madonnei, Anthony Ciccone, a murit la vârsta de 66 de ani.

Mulţumită digitalizării, pentru prima oară îi poţi vedea pe Cleopatra, Henry al VIII-lea şi pe Napoleon readuşi la viaţă

Inteligenţa Artificială poate readuce la viaţă personalităţi istorice şi alte persoane decedate în urmă cu zeci, sute sau mii de ani. Nu la propriu, dar pentru prima dată le putem vedea adevăratele chipuri, aşa cum arătau când erau în viaţă.

Împuşcături în Haiti: s-a tras în direcţia premierului Ariel Henry

O ambuscadă în timp ce premierul a participat la „Te Deum” din catedrala din les Gonaives.

Henry Kissinger: Administraţia Trump analizează tot mai mult posibilitatea atacării Coreei de Nord

Administraţia Donald Trump începe să analizeze din ce în ce mai mult posibilitatea lansării unui atac preventiv împotriva Coreei de Nord, a afirmat, în Senatul Statelor Unite, fostul secretar de Stat american Henry Kissinger.

Thierry Henry: Franţa este capabilă să câştige Euro-2016

Fostul internaţional francez Thierry Henry a declarat, într-o sesiune de întrebări ale suporterilor pe pagina sa de Facebook, că naţionala pregătită de Didier Deschamps, adversara României în grupa A de la Euro-2016, este capabilă să câştige turneul final, a anunţat, miercuri, L'Equipe.

Thierry Henry va avea un salariu de 30 de milioane de euro pe şase ani la Sky Sports

Francezul Thierry Henry (37 de ani), care şi-a anunţat retragerea din activitate în această săptămână, a semnat un contract pe şase ani cu postul de televiziune Sky Sports, el urmând să câştige 24 de milioane de lire sterline (30 de milioane de euro) în această perioadă din postura de comentator.

Thierry Henry şi-a anunţat retragerea din activitate

Fostul internaţional francez Thierry Henry (123 de selecţii) a anunţat, marţi, pe Facebook, că a decis să se retragă din activitate şi să devină consultant pentru canalul de televiziune Sky Sports.

Michael Douglas va avea rolul principal în filmul „Ant-Man”, produs de Marvel

Actorul Michael Douglas va juca rolul omului de ştiinţă Henry "Hank" Pym, creatorul unei formule care reduce corpul uman la dimensiunile unei insecte, în filmul "Ant-Man", a declarat luni Marvel Entertainment, afiliată companiei Disney.

Aeroportul Otopeni va depăşi în acest an 7 milioane de pasageri

România a avut anul trecut peste 10 milioane de pasageri pe curse aeriene, faţă de 2 milioane în 1996, iar aeroportul Henry Coandă Otopeni va înregistra peste 7 milioane pasageri, a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Thierry Henry revine la Arsenal Londra

Atacantul francez Thierry Henry va reveni în această iarnă la gruparea Arsenal Londra, sub formă de împrumut de la New York Red Bulls, a anunţat, luni, presa engleză.

Ion Marin: Henry nu avea probleme medicale

Tehnicianul Ion Marin, care l-a adus pe Chinonso Ihelwere Henry în România, a declarat că nigerianul nu avea probleme medicale, iar cât timp a jucat la Farul Constanţa i s-au făcut toate controalele medicale amănunţite.

Henry a fost dorit în iarnă de Petre Grigoraş la Pandurii, dar transferul nu s-a finalizat

Fotbalistul decedat, duminică, pe teren, Chinonso Ihelwere Henry, a fost dorit în iarnă de gruparea Pandurii Târgu Jiu, dar clubul gorjean nu a ajuns la un acord în acest sens cu Delta Tulcea, echipa la care era legitimat jucătorul nigerian.

Dulca, fost antrenor al lui Henry: Era un exemplu în pregătire, era dorit de echipe din Liga I

Tehnicianul formaţiei Universitatea Cluj, Cristian Dulca, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că nigerianul Chinonso Ihelwere Henry, care a murit pe teren la meciul amical cu FC Baloteşti, a fost un exemplu în pregătire şi avea şanse mari să ajungă un fotbalist valoros.

Thierry Henry pleacă de la Arsenal la 16 februarie

Thierry Henry va părăsi echipa Arsenal la 16 februarie, pentru a reveni la echipa sa, New York Red Bulls, a declarat, vineri, antrenorul Arsene Wenger.

Henry a marcat golul calificării echipei Arsenal în 16-imile Cupei Angliei

Francezul Thierry Henry, care a evoluat în ultimele 20 de minute la revenirea la echipa Arsenal, a marcat golul victoriei în meciul cu Leeds, reuşită sinonimă cu accederea în 16-imile Cupei Angliei.

Arsenal l-a ofertat pe Thierry Henry pentru un împrumut de două luni

Gruparea engleză Arsenal Londra i-a oferit fostului său atacant, Thierry Henry (New Yord Red Bulls), un contract pentru două luni, până când campionatul nord-american de fotbal se va relua.

Thierry Henry exclude revenirea sa în fotbalul european

Atacantul francez Thierry Henry, aflat sub contract cu formaţia nord-americană New York Red Bulls, a declarat, marţi, că exclude revenirea sa în fotbalul european.

Diaconu va boxa din nou cu Chris Henry, în data de 12 martie 2011

Pugilistul Adrian Diaconu va boxa cu americanul Chris Henry, în data de 12 martie 2011, în cadrul unei gale ce va avea loc la Montreal şi în care protagonist va fi un alt român, Lucian Bute, informează ruefrontenac.com.

Thierry Henry şi-a cumpărat un apartament de 14,85 milioane de dolari în New York

Fotbalistul francez Thierry Henry, care a semnat în luna iulie un contract cu clubul american Red Bulls, a cumpărat un apartament tip triplex în New York, cu 14,85 milioane de dolari, informează presa internaţională.

Thierry Henry a semnat un contract cu New York Red Bulls

Atacantul echipei FC Barcelona, Thierry Henry, a semnat un contract pe mai multe sezoane cu formaţia New York Red Bulls, a anunţat site-ul oficial al grupării americane, fără a preciza exact durata înţelegerii.

Cursă contracronometru pentru ghetele lui Henry

Ghetelele cu crampoane aparţinând lui Thierry Henry au fost pe punctul de a rata primul meci al Franţei la Cupa Mondială, vineri, cu Uruguay, deoarece au fost blocate în vamă şi nu au fost aduse decât cu o oră înainte de partidă, informează AFP, citând un cotidian sud-african.

Boston Globe anunţă transferul lui Thierry Henry la New York Red Bulls

Atacantul francez Thierry Henry va părăsi gruparea FC Barcelona, urmând să ajungă la New York Red Bulls, în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), a anunţat publicaţia Boston Globe pe site-ul oficial.

FIFA nu ia nicio măsură disciplinară faţă de Thiery Henry

Comitetul Disciplinar al FIFA a decis, în şedinţa de luni, că nu există "niciun temei legal" pentru a lua o măsură faţă de atacantul Thierry Henry în urma henţului comis în meciul retur al barajaului pentru calificare la CM-2010, dintre Franţa şi Irlanda, din 18 noiembrie 2009.

FC Barcelona vrea să-l transfere pe David Silva pentru a-l înlocui pe Henry

FC Barcelona vrea să-l transfere pe jucătorul formaţiei Valencia, David Silva, pentru a-l înlocui pe atacantul francez Thierry Henry, care ar putea pleca la finalul sezonului, informează, marţi, publicaţia As.

FIFA va iniţia o anchetă împotriva lui Thierry Henry

Comisia de disciplină a FIFA va iniţia o anchetă în ceea ce-l priveşte pe atacantul francez Thierry Henry, care a comis henţ la faza golului Franţei în meciul de baraj cu Irlanda pentru calificarea la CM, a anunţat, miercuri, preşedintele forului internaţional, Joseph Blatter, citat de AFP.

Henry s-a simţit abandonat după meciul cu Irlanda

Internaţionalul francez Thierry Henry a declarat, luni, pentru cotianul L'Equipe, că s-a simţit abandonat după meciul cu Irlanda, la care a comis un henţ înaintea golului ce a adus calificarea Franţei la Cupa Mondială, dar a precizat că nu se va retrage din echipa naţională.

Henry consideră că rejucarea partidei Franţa-Irlanda ar fi „cea mai corectă soluţie”

Atacantul francez Thierry Henry, al cărui henţ în returul barajului Franţa-Irlanda (1-1) a dus la eliminarea echipei irlandeze din cursa pentru calificarea la CM-2010, a declarat că rejucarea acestui meci ar fi "cea mai corectă soluţie", într-un comunicat publicat în Marea Britanie.

Thierry Henry (FC Barcelona) este incert pentru finala Ligii Campionilor

Atacantul francez al echipei FC Barcelona, Thierry Henry, care a suferit "o întindere la ligamentul încrucişat extern de la genunchiul drept", este incert pentru finala Ligii Campionilor cu Manchester United, programată pe 27 mai, la Roma, informează AFP.

Henry nu s-a antrenat luni, însă face deplasarea pentru meciul cu Chelsea

Atacantul francez al echipei FC Barcelona, Thierry Henry, accidentat la un genunchi, nu s-a antrenat, luni, însă va merge la Londra, pentru meciul cu Chelsea, din semifinalele Ligii Campionilor, informează AFP, citând cotidianul Marca.

Cea mai proastă reclamă – un spot pentru Gillette (Video)

Un spot televizat pentru compania Gillette, care îi are ca protagonişti pe sportivii Thierry Henry, Tiger Woods şi Roger Federer, a fost ales cea mai proastă reclamă a anului, în Marea Britanie, într-un top realizat de o revistă de specialitate.

Thierry Henry este sportivul preferat al francezilor

Internaţionalul francez Thierry Henry a fost desemnat sportivul preferat al francezilor în faţa coechipierului său din naţionala Franţei, Franck Ribery, potrivit unui sondaj de opinie efectuat de institutul BVA Opinion şi publicat, sâmbătă, de L'Equipe Magazine, informează AFP.

Henry: Românii sunt jucători buni, tehnici, dar sunt şi destul de vicioşi

Atacantul francez Thierry Henry a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul football.fr, că echipa României, pe care reprezentativa Franţei o va întâlni în grupa C la Euro-2008, dispune de jucători foarte buni şi tehnici, însă a subliniat că aceştia au şi multe vicii.

Diaconu şi Henry s-au încadrat în limitele categoriei semigrea

Pugilistul român Adrian Diaconu şi americanul Chris Henry au trecut, vineri, proba cântarului oficial, cei doi încadrându-se în limitele categoriei semigrea înaintea meciului direct pentru titlul mondial interimar, versiunea WBC.

Henry a depăşit recordul de goluri marcate pentru Franţa

Atacantul Thierry Henry, autor a două goluri în două minute la partida cu Lituania, de miercuri, a reuşit să depăşească recordul de reuşite în naţionala Franţei, deţinut alături de Michel Platini, după ce a încris până acum de 43 de ori, informează AFP.

Beckham, Rooney şi Henry, posibile ţinte ale susţinătorilor lui Osama ben Laden

Fotbaliştii David Beckham, Wayne Rooney şi Thierry Henry au devenit posibile ţinte ale susţinătorilor liderului al-Qaida, Osama ben Laden, după ce au apărut pe un site ce încurajează terorismul, unde sunt criticaţi pentru influenţa lor malefică asupra tinerilor musulmani.