hollywood

Literele ce formează celebrul semn „Hollywood”, acoperite pentru a îndepărta investitorii imobiliari

Celebrele litere care formează cuvântul "Hollywood", ce domină acest cartier istoric din Los Angeles, au fost acoperite, joi, de câţiva activişti care luptă pentru protecţia mediului, cu scopul de a strânge fonduri care să salveze de investitorii imobiliari zonele sălbatice din apropierea semnului.

Cineaştii asiatici, faţă în faţă cu cei de la Hollywood, la cea de-a 60-a ediţie a Berlinalei

Asia este invitatul de onoare al celei de-a 60-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care debutează joi şi unde vor fi proiectate, în premieră mondială, şi cele mai recente filme ale regizorilor Roman Polanski şi Martin Scorsese.

Vezi aici celebrităţile de la Hollywood cu cei mai mulţi bani – GALERIE FOTO

Cineastul Steven Spielberg a fost depăşit în topul celebrităţilor de la Hollywood cu cele mai mari venituri în 2009, situându-se pe poziţia a doua în acest clasament alcătuit anual de revista Vanity Fair, unde pe prima poziţie se află regizorul Michael Bay, informează accesshollywood.com.

Hollywood-ul va încheia anul 2009 cu încasări record de peste 10 miliarde de dolari

Hollywood-ul a primit, în avans, un frumos cadou de Crăciun din partea spectatorilor, vânzările totale de bilete din SUA şi Canada, în 2009, depăşind pentru prima dată în istorie, în noaptea de marţi spre miercuri, suma de 10 miliarde de dolari.

Fundaţia Jolie-Pitt a donat peste 6,8 milioane de dolari în scopuri caritabile în 2008

Fundaţia Jolie-Pitt, înfiinţată de actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt, a donat peste 6,8 milioane de dolari în scopuri caritabile în 2008, informează femalefirst.co.uk.

Gerard Butler, desemnat cel mai bun actor britanic de la Hollywood

Scoţianul Gerard Butler, devenit faimos după ce l-a interpretat pe regele Leonidas în filmul "300 - Eroii de la Termopile", a fost desemnat cel mai bun actor britanic de la Hollywood, informează Female First.

Denzel Washington revine pe Broadway

Actorul american Denzel Washington va reveni pe Broadway, după o pauză de cinci ani, în spectacolul "Fences", inspirat din piesa omonimă recompensată cu premiul Pulitzer, a scriitorului August Wilson, informează variety.com.

Cinematograful 3D a cucerit definitiv Hollywood-ul

Cu săli de cinematograf tot mai bine echipate, cu regizori prestigioşi în spatele camerelor de filmat şi dispunând de un public fidel, cinematograful 3D a cucerit definitiv Hollywood-ul, care vede în el o modalitate de a combate criza mondială prin readucerea spectatorilor în sălile de cinema.

Cele mai profitabile actriţe de la Hollywood – GALERIE FOTO

Australianca Naomi Watts este cea mai profitabilă actriţă de la Hollywood, aducând cele mai mari încasări pentru studiourile producătoare ale filmelor în care a jucat, potrivit topului realizat de publicaţia Forbes.

Hollywood-ul reduce bugetul

Hollywood-ul se pregăteşte să realizeze producţii cu bani mai puţini, în contextul crizei economice mondiale, după dezamăgirile de box office pe care le-au înregistrat mai multe superproducţii şi succesul nesperat al unor filme realizate cu buget minim, informează ediţia online a Financial Times.

Robert De Niro – premiul pentru interpretare la Hollywood Film Festival

Actorul american Robert De Niro va primi premiul pentru interpretare la Hollywood Film Festival, pentru rolul din filmul "Everybody's Fine", în cadrul unei galei care va avea loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles, pe 26 octombrie, informează variety.com.

Cele mai „tari” blonde de la Hollywood – GALERIE FOTO

Sharon Stone, Michelle Pfeiffer, Gwyneth Paltrow sau Nicole Kidman sunt doar câteva dintre "blondele" de la Hollywood care s-au remarcat nu numai datorită talentului, ci şi frumuseţii deosebite, accentuată şi de culoarea părului.

Cele mai „hot” cupluri de la Hollywood – GALERIE FOTO

Angelina Jolie şi Brad Pitt, Eva Longoria şi Tony Parker, Will Smith şi Jada Pinkett-Smith sunt doar câteva dintre cele mai "hot" cupluri de la Hollywood, reprezentând un interes continuu pentru public.

Barbie, vedetă de cinema la Hollywood

Celebra păpuşă Barbie, care a împlinit 50 de ani, ajunge vedetă de cinema, studiourile Universal urmând să realizeze un lungmetraj ce o are drept personaj principal.

Hollywood – ul, în doliu după moartea lui Patrick Swayze

Staruri hollywoodiene precum Kirstie Alley, Larry King şi Ben Stiller şi-au exprimat regretul faţă de decesul actorului Patrick Swayze, care a murit luni, după o lungă luptă cu cancerul pancreatic, informează accesshollywood.com.

Jennifer Grey, despre Patrick Swayze: O combinaţie rară de masculinitate şi graţie uimitoare

Jennifer Grey, partenera lui Swayze din "Dirty Dancing", şi-a exprimat regretul faţă de decesul actorului Patrick Swayze, care a murit luni, după o lungă luptă cu cancerul pancreatic.

Actorii cu cel mai frumos bust de la Hollywood – GALERIE FOTO

Daniel Craig, interpretul agentului 007 din cele mai recente două filme ale seriei "James Bond", a fost desemnat actorul cu cel mai frumos bust de la Hollywood, în urma unui sondaj realizat de un site destinat celebrităţilor, informează thesun.co.uk.

Producătorii de filme părăsesc California, în căutare de locaţii mai ieftine

Cu cât statul California se îngroapă mai mult în datorii, cu atât este privat de o sursă importantă din venituri, căci industria cinematografică se află în plin exod către alte state şi către provinciile Canadei, informează cotidianul Gândul.

Desciderea poliţistilor la clinica Sabyc, comparată cu o scenă din filmele de la Hollywood

Descindera poliţiştilor luni, în clinica israeliană de fertilizare din Bucureşti a fost asimilată unei scene de film de la Hollywood de unul dintre medicii care trata o pacientă în momentul respectiv, relatează Jerusalem Post în ediţia electronică.

AEG Live vrea să realizeze un film despre ultimele zile din viaţa lui Michael Jackson

AEG Live, compania organizatoare a concertelor pe care Michael Jackson ar fi trebuit să le susţină la Londra, din iulie, negociază cu câteva studiouri de la Hollywood pentru a realiza un documentar despre ultimele zile din viaţa "Regelui muzicii pop", potrivit Wall Street Journal.

Actori care sfidează timpul – GALERIE FOTO

Clint Eastwood, Robert de Niro, Al Pacino sau Jack Nicholson se numără printre vedetele de la Hollywood care au trecut de venerabila vârstă de 50 de ani şi continuă să impresioneze prin "tinereţea" lor atât pe marile ecrane, cât şi în apariţiile publice.

Cameron Diaz a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame

Actriţa americană Cameron Diaz a primit luni o stea pe celebrul bulevard al starurilor de la Hollywood, informează bbc.co.uk.

Sean Penn renunţă la Hollywood pentru familie

Actorul american Sean Penn s-a retras din două proiecte cinematografice în care era implicat - "The Three Stooges" şi thrillerul "Cartel" -, luându-şi o vacanţă prelungită de la Hollywood, pentru a se putea concentra mai bine asupra vieţii de familie.

Topul actorilor cu cele mai mari încasări la Hollywood, în 2008

Harrison Ford este actorul cu cele mai mari încasări la Hollywood pe anul 2008, graţie rolului din "Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal", care i-a adus un onorariu de peste 65 de milioane de dolari, potrivit revistei Forbes.

Cele mai scumpe coafuri ale vedetelor

Vedetele de la Hollywood sunt dispuse să plăteasca sume şi de aproape 1.000 de dolari pentru coafuri deosebite.

Rihanna şi David Beckham au tatuaje scrise greşit – GALERIE FOTO

Multe dintre celebrităţile de la Hollywood şi-au împodobit corpul cu tatuaje de inspiraţie orientală, însă există numeroase cazuri în care cei care le-au realizat fie au comis greşeli gramaticale, fie au interpretat eronat sensul unor cuvinte, informează femalefirst.co.uk.

Depeche Mode îşi lansează noul album într-un concert gratuit – GALERIE FOTO

Trupa britanică Depeche Mode îşi va lansa cel de-al 12-lea album, "Sounds of the Universe", joi, într-un concert gratuit care va fi susţinut pe celebrul Hollywood Boulevard din Los Angeles, ce urmează să fie închis cu această ocazie, au anunţat reprezentanţii municipalităţii.

Hugh Jackman şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Actorul australian Hugh Jackman, starul seriei "X-Men", şi-a lăsat, marţi, amprentele în cimentul de la Hollywood, alături de cele aparţinând unor legende ale cinematografiei precum Humphrey Bogart, John Wayne şi Marilyn Monroe.

Jennifer Aniston, cea mai sexy femeie de la Hollywood (Galerie foto)

Actriţa americană Jennifer Aniston a fost desemnată cea mai sexy femeie de la Hollywood, într-un top realizat de revista destinată bărbaţilor Details, informează femalefirst.co.uk.

Natalie Portman, aventură cu Sean Penn

Conform revistei „Star Magazine”, Sean Penn ar avea o relaţie extraconjugală cu actriţa Natalie Portman. Cei doi au fost surprinşi în ipostaze intime săptămânile trecute, în timp ce luau cina la un restaurant din Hollywood.

Julia Roberts: „Paparazzi au distrus strălucirea Hollywoodului”

Actriţa americană Julia Roberts îi acuză pe paparazzi că au distrus strălucirea Hollywoodului de altădată, deoarece se implică prea mult în viaţa personală a celebrităţilor, informează femalefirst.co.uk.

Iranul vrea scuze din partea Hollywoodului

Consilierul pentru arte al preşedintelui iranian a cerut sâmbătă unei delegaţii de la Hollywood aflate în Iran să prezinte scuze pentru "30 de ani de insulte şi calomnii" privind revoluţia islamică, a anunţat agenţia Isna.

Criza financiară afectează publicaţiile de la Hollywood

Daily Variety şi The Hollywood Reporter se luptă, de peste 75 de ani, pentru supremaţia în rândul publicaţiilor de film, dar recentele disponibilizări cauzate de criza financiară şi competiţia acerbă a blogurilor, ridică probleme publicaţiilor de profil.

Kate Winslet: „Mă simt grasă şi nefericită faţă de actriţele de la Hollywood” (Galerie Foto şi Video)

Actriţa britanică Kate Winslet a declarat recent că se simte "grasă şi nefericită" faţă de actriţele de la Hollywood, informează dailymail.co.uk.

Industria de film americană a înregistrat exporturi record în 2008 (Video)

Filmele marilor studiouri hollywoodiene au înregistrat încasări record în 2008, în timp ce box office-ul nord-american a trecut printr-o perioadă de stagnare, în comparaţie cu excelentele rezultate din 2007, potrivit presei de profil.

„Detectivul starurilor”, condamnat la 15 ani de închisoare

"Detectivul starurilor" Anthony Pellicano, acuzat că a ascultat ilegal telefoanele unor actori şi regizori de la Hollywood în interesul unor clienţi ai săi, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, potrivit surselor judiciare.

Actorii de la Hollywood vor vota pro sau contra unei noi greve

Principalul sindicat al actorilor americani, Screen Actors Guild, a confirmat că se va consulta cu membrii săi la începutul lui ianuarie în legătură cu declanşarea unei eventuale greve, care, dacă va fi votată, ar putea din nou să coste scump industria hollywoodiană de divertisment.

Kiefer Sutherland a primit o stea pe Walk of Fame (Galerie foto si video)

Actorul Kiefer Sutherland, vedeta serialului american de televiziune "24 de ore", a primit, marţi, o stea pe bulevardul Walk Of Fame, celebra atracţie turistică din nord-vestul oraşului Los Angeles.

Angelina Jolie vrea să se retragă de la Hollywood (Galerie Foto şi Video)

Actriţa Angelina Jolie intenţionează să renunţe treptat la actorie, pentru a petrece mai mult timp alături de familia ei numeroasă, dar a negat speculaţiile apărute în presă potrivit cărora acest pas este definitiv, potrivit unui interviu postat joi pe site-ul BBC.

Sean Connery se întoarce pe platourile de filmare (Video)

Veteranul Sean Connery a decis să se întoarcă pe platourile de filmare, după o absenţă de cinci ani, într-un lungmetraj inspirat din "1001 de nopţi", informează corriere.it.