ibichi

CONFERINŢA MEDIAFAX – Preşedintele CNAS: Clawback diferenţiat şi lista de compensate, în discuţiile cu FMI

Clawback diferenţiat, preţul, dar şi listarea şi delistarea unor medicamente de pe lista de compensate reprezintă câteva priorităţi ale autorităţilor ce vor fi discutate cu reprezentanţii organsimelor financiare internaţionale, a declarat preşedintele CNAS Radu Ţibichi la conferinţa Mediafax Talks.

Ţibichi: Peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital. Cinci boli cronice, la medicul de familie

Contractul cadru privind asistenţa medicală şi pachetul de bază, care se aplică din 1 iunie, aduc mai multe noutăţi, printre care faptul că peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital, ci în ambulatoriu, iar cinci boli cronice vor fi gestionate de medicii de familie, a spus preşedintele CNAS.

ZF Regional Health Summit – Ţibichi (CNAS): Dosarul electronic, obligatoriu din iunie

Toţi furnizorii de servicii medicale vor fi obligaţi, din iunie, să utilizeze dosarul electronic, refuzul acestora putând fi sancţionat gradual, de la avertisment, la amenzi, a spus, marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi, prezent la ZF Regional Health Summit.