icr

Patapievici, invitat luni la Parlament, de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL. Întâlnirea a fost anulată

Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a fost invitat de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti, luni, de la ora 15.00, la Palatul Parlamentului, pentru un dialog pe tema Ordonanţei prin care institutul trece în autoritatea Senatului. Întâlnirea s-a anulat după ce aceştia nu au ajuns la un acord comun cu privire la participarea presei la şedinţă şi a numărului de invitaţi.

Alianţa pentru o Românie Curată reclamă neconstituţionalitatea trecerii ICR la Senat

Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) i-a solicitat, luni, Avocatului Poporului (AP) să demareze de urgenţă procedurile pentru contestarea la Curtea Constituţională a OUG 27/2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) a trecut din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului.

PROTEST ONLINE faţă de situaţia ICR. Peste 1.200 de persoane au semnat o petiţie

Peste 1.200 de persoane, reprezentante ale comunităţii culturale din România şi din străinătate, solicită, printr-o petiţie online, premierului Victor Ponta anularea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea Preşedinţiei sub cea a Senatului.

Sârbu şi Haşotti: USL vrea să elimine caracterul „politic” al ICR şi să-l „deschidă” cultural

USL vrea să elimine "caracterul profund politic dominant" al ICR, neavând "nici cea mai mică intenţie"de a politiza instituţia, ci de a o deschide "spre instituţiile de cultură legitime", conform unei declaraţii comune a liderilor grupurilor PSD şi PNL din Senat, remisă, duminică, agenţiei MEDIAFAX.

Patapievici, revocat în maximum 15 zile cu toată conducerea, după ce Guvernul a schimbat Legea ICR

Guvernul a modificat Legea de funcţionare a Institutului Cultural Român permiţând inclusiv schimbarea lui Horia-Roman Patapievici de la conducerea instituţiei în maximum două săptămâni, până la sfârşitul lunii iunie, acesta urmând să fie revocat din funcţie prin hotărâre aprobată în plenul Senatului.

Conducerea ICR, despre trecerea la Senat: ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL

Conducerea ICR, o instituţie care îl are ca preşedinte pe Horia-Roman Patapievici, transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că ICR cade victimă setei de putere a Guvernului USL, în urma deciziei Executivului de trecere a institutului de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului.

Ponta: Băsescu mi-a reproşat că nu l-am informat că voi lua ICR, de acum îi trimit agenda Guvernului

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat, în întrevederea de circa o oră pe care au avut-o, că nu l-a informat că a luat Institutul Cultural Român de la Preşedinţie, el precizând că pe viitor îi va trimite şefului statului agenda de lucru a Guvernului.

Băsescu îl numeşte pe Funeriu în locul lui Turcan în Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeriu Turcan în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, Decretul privind eliberarea lui Valeriu Turcan din funcţia de membru în Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român.

Patapievici, întrebat despre poneiul roz şi convingerile personale, la Comisia de cultură din Senat

Horia-Roman Patapievici, invitat marţi la Comisia de cultură din Senat pentru o discuţie privind organizarea şi funcţionarea ICR, a fost întrebat, printre altele, de Lia Olguţa Vasilescu, despre scandalul poneiului roz din 2008 şi dacă şi-a schimbat părerea despre poporul român.

Traian Băsescu l-a numit pe Valeriu Turcan în Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, Decretul privind numirea lui Valeriu Turcan în calitatea de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, anunţă Administraţia prezidenţială.

Cea de-a treia ediţie a Academiei Itinerante „Andrei Şerban”, între 10 şi 24 iulie, la Ipoteşti

Cea de-a treia ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban", un proiect conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, reunind actori, regizori, scriitori şi artişti, se va desfǎşura la Ipoteşti în perioada 10 - 24 iulie.

Norman Manea, celebrat de ICR New York şi Bard College, la împlinirea a 75 de ani

Institutul Cultural Român (ICR) din New York şi Bard College vor organiza o serie de evenimente, pe 27 şi 28 iunie, cu ocazia zilei de naştere a scriitorului Norman Manea, care împlineşte 75 de ani pe 19 iulie, informează un comunicat.

Festivalul Culturii Române aduce muzica românească la Cracovia, de miercuri până duminică

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Culturii Române de la Cracovia aduce în prim-plan muzica românească, prin prezentarea unor spectacole şi concerte cu Ada Milea şi Alexander Bălănescu, Matze, DJ Rolf şi VJ Tom, Zdob şi Zdub, Maria Răducanu, Maxim Belciug şi alţii, informează un comunicat.

Andrei Pleşu, András Visky şi Cătălin Ilea, în programul „Reţeta fericirii”, vineri, la Berlin

Filosoful Andrei Pleşu, criticul literar Toma Pavel, scriitorul George Ardeleanu, regizorul András Visky şi violoncelistul Cătălin Ilea participă la programul interdisciplinar "Reţeta fericirii", vineri, la Berlin, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.

Cursuri de limba română şi o librărie cu literatură română, la „Noaptea cărţilor” de la Madrid

Cursuri de limba română şi o librărie temporară cu cărţi româneşti recent traduse şi publicate în Spania vor fi organizate miercuri, la Madrid, de Institutul Cultural Român, în cadrul evenimentului "Noaptea cărţilor", care marchează Ziua Internaţională a Cărţii, potrivit unui comunicat.

Zilele Filmului Portughez, în perioada 19 – 21 aprilie, la Institutul Cultural Român

Cea de-a 4-a ediţie a Zilelor Filmului Portughez propune o selecţie de trei titluri de referinţă în istoria cinematografică lusitană, în perioada 19 - 21 aprilie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Capitală, informează un comunicat.

ICR, despre manuscrisele lui Cioran:Nu avem între prerogative achiziţionarea de bunuri de patrimoniu

Reprezentanţii Institutului Cultural Român (ICR) au declarat, pentru MEDIAFAX, că ICR nu poate participa la licitaţia organizată la Paris pentru a achiziţiona manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran, întrucât institutul nu are între prerogativele sale achiziţionarea unor bunuri de patrimoniu.

Festivalul Filmului European va avea loc între 5 şi 29 mai

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Filmului European va avea loc în perioada 5 - 29 mai, în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, informează organizatorii, Institutul Cultural Român.

Demonstraţie de gătit cu Mircea Dinescu şi concert Teodora Enache, la Târgul de Carte de la Londra

O demonstraţie de gătit cu Mircea Dinescu, expoziţie cu volume ilustrate de artişti de la Geta Brătescu şi Ştefan Câlţia la Dan Perjovschi şi Daniel Knorr şi un concert susţinut de Teodora Enache se numără printre evenimentele Institutului Cultural Român (ICR) pentru Târgul de Carte de la Londra.

„Când Bizanţul eram noi” – o nouă serie de întâlniri muzicale, din 31 martie, la ICR

Proiectul muzical "Când Bizanţul eram noi" va fi inaugurat pe 31 martie, în Capitală, cu întâlnirea "Călătorie sonoră la Porţile Răsăritului", cu formaţia Anton Pann, la Institutul Cultural Român (ICR), informează un comunicat.

Documentarul „Apocalipsa după Cioran”, proiectat la ICR Stockholm

Documentarul "Apocalipsa după Cioran", ce are la bază cel mai lung interviu acordat de Emil Cioran după o viaţă întreagă în care acesta a refuzat atenţia presei, va fi proiectat la Institutul Cultural Român (ICR) de la Stockholm, pe 5 şi 7 aprilie, cu ocazia centenarului naşterii scriitorului.

Mobilier urban, instalaţii şi casa din Hobiţa – proiecte româneşti pentru Olimpiada Culturală

Puzzle-uri de mari dimensiuni, mobilier urban, sculpturi din fân, o construcţie eco-industrială şi realizarea unei case din Hobiţa se numără printre cele nouă proiecte câştigătoare ale concursului organizat de ICR pentru participarea României la Olimpiada Culturală de la Londra din 2012.

Un nou sediu pentru ICR Mihai Eminescu a fost identificat la Chişinău

Un nou sediu, "mai bun", pentru ICR de la Chişinău a fost identificat "de principiu", în prezent fiind discutate aspecte juridice a căror soluţuionare va avea loc în aproximativ două-trei săptămâni, a declarat, miercuri, ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă.

Documentarul „Kapitalism – Reţeta noastră secretă” va fi proiectat, joi, la ICR Berlin

Documentarul "Kapitalism - Reţeta noastră secretă", de Alexandru Solomon, va fi proiectat, joi, la Institutul Cultural Român din Berlin, în cadrul programului "Film - reţeta noastră secretă", informează instituţia din capitala germană.

Ana Blandiana şi Hans Bergel, în dialog, la ICR Berlin, pe 17 şi 18 februarie

Scriitorul german Hans Bergel va fi invitatul Institutului Cultural "Titu Maiorescu" din Berlin în zilele de 17 şi 18 februarie, el urmând să citească, alături de poeta Ana Blandiana, din poeziile acesteia, informează instituţia.

ICR a încheiat un acord cadru de 800.000 de euro pentru transport aerian intern şi internaţional

Institutul Cultural Român (ICR) a încheiat un acord cadru în valoare de 800.000 de euro pentru transport aerian intern şi internaţional de pasageri, potrivit unui anunţ de atribuire postat pe site-ul e-licitatie.ro.

Institutul Cultural Român participă în premieră la târgul de carte de la Bruxelles

Institutul Cultural Român va participa în premieră la târgul de carte de la Bruxelles, care se va desfăşura între 17 şi 21 februarie, la manifestare urmând să fie prezentă şi scriitoarea Florina Iliş, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

ICR Paris deschide la sediul său o galerie de fotografie românească

Institutul Cultural Român (ICR) de la Paris inaugurează, miercuri, galeria Rue de l'Exposition - numele străzii pe care se află sediul institutului -, dedicată artei fotografice, cu expoziţia "Peisaje interioare", semnată de artiştii Bogdan Gîrbovan şi Michele Bressan, potrivit unui comunicat.

ICR promovează Festivalul Enescu şi creaţia enesciană, printr-o serie de concerte în străinătate

Institutul Cultural Român (ICR) va organiza şi anul acesta un turneu de concerte pentru promovarea Festivalului "George Enescu" 2011 şi a creaţiei compozitorului român în străinătate, informează institutul.

Cristi Puiu, Alexandru Solomon şi Marian Crişan, la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg

Regizorii Cristi Puiu, Alexandru Solomon, Marian Crişan şi Bogdan George Apetri vor susţine seminarii la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg, care dedică în acest an o secţiune focus României, organizată de Institutul Cultural Român de la Stockholm, potrivit unui comunicat.

Anim’est 2011 – între 7 şi 16 octombrie. O retrospectivă a festivalului – pe 27 ianuarie, la ICR

O retrospectivă a Festivalului Internaţional de Film Anim'est este programată la Institutul Cultural Român din Bucureşti pe 27 ianuarie, potrivit organizatorilor, care anunţă, totodată, că ediţia de anul acesta a evenimentului va avea loc între 7 şi 16 octombrie, la Bucureşti.

Secţiune de film românesc, la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg 2011

O amplă secţiune dedicată cinematografiei româneşti va fi prezentată în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, Suedia, desfăşurat între 28 ianuarie şi 7 februarie, în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) de la Stockholm, informează institutul.

Filme de Cristi Puiu, Titus Muntean şi Radu Jude, la festivalul New Waves, New Ways de la Praga

Lungmetrajele "Aurora", de Cristi Puiu, "Caravana cinematografică", de Titus Muntean, şi "Cea mai fericită fată din lume", de Radu Jude, vor fi prezentate la festivalul de film New Waves, New Ways de la Praga, potrivit Institutului Cultural Român (ICR).

Zilele Filmului Norvegian la Bucureşti, între 27 şi 29 octombrie

Zilele Filmului Norvegian la Bucureşti vor avea loc între 27 şi 29 octombrie, la Institutul Cultural Român, incluzând proiecţia a cinci pelicule ce vor putea fi vizionate gratuit, informează un comunicat din partea organizatorilor.

Dan şi Lia Perjovschi expun în premieră în Spania

Artiştii Dan şi Lia Perjovschi vor expune în premieră în Spania, la invitaţia Centrului de artă contemporană din Castellon, în perioada 15 octombrie - 26 decembrie, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) din Madrid, informează un comunicat.

Prima ediţie a Festivalului Filmului Rus, între 22 şi 28 octombrie în Capitală

Peste 20 de filme vor fi proiectate în cadrul primei ediţii a Festivalului Filmului Rus de la Bucureşti, ce va avea loc între 22 şi 28 octombrie la Cinema Studio şi la Cinemateca Eforie din Capitală, evenimentul fiind organizat de Institutul Cultural Român, se arată pe site-ul ICR.

„Romanian New Fashion”, la Londra, în timpul Săptămânii Modei

Proiectul "Romanian New Fashion", ce prezintă cele mai noi colecţii semnate de şase designeri români, va fi prezentat de Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra, între 16 şi 21 septembrie, în timpul Săptămânii Modei din capitala Marii Britanii, potrivit unui comunicat al institutului.

Firma lui Mihai Craiu a câştigat un contract de publicitate pentru ICR de circa 130.000 de euro

Media Consulta Internaţional, condusă de Mihai Craiu, a câştigat prin licitaţie un contract de prestare de servicii de publicitate pentru cinci centre ale Institutului Cultural Român, din Berlin, Istanbul, Londra, Paris şi Stockholm, în valoare de 129.316 euro fără TVA, informează agenţia şi ICR.

Scurtmetrajul „Căutare” de Ionuţ Piţurescu, premiat la Cannes, proiectat în iunie la ICR

Scurtmetrajul documentar "Căutare", de Ionuţ Piţurescu, premiat la Festivalul de Film de la Cannes, va fi proiectat la Institutul Cultural Român (ICR) din Capitală, în cadrul Nopţii Institutelor Culturale, pe 25 iunie.

Reprezentanţi ai festivalurilor de film de la New York şi Palm Springs, la TIFF 2010

Reprezentanţi ai festivalurilor de film de la New York şi Palm Springs, precum şi Sundance şi Tribeca fac parte dintr-o delegaţie americană care va fi prezentă la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR).